Indemnul la simplitate al lui Ernest Bernea

Indemnul la simplitate al lui Ernest Bernea Mareste imaginea.

Omul a purtat in decursul vremurilor o lupta tragica pentru castigarea unui prisos de bine. In epoca moderna acest bine a fost vazut sub forma progresului si a civilizatiei. Singur, sau in mijlocul societatii, omul s-a straduit in acest sens.

Socotit in roadele sale, astazi, dupa trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit inselator. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat indeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea noua s-a increzut prea mult in civilizatie si progres, dar nimeni nu sta sa gandeasca ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituala a omului. Si atunci, drumurile s-au deosebit, dupa cum deosebite erau idealurile.

Civilizatia acestei ultime epoci istorice a facut din om "o fiinta complexa". Gasim in aceasta tendinta si stare a sufletului contemporan o caracteristica a vietii moderne, dornica de progres.

Ce inseamna oare aceasta complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi? O continua crestere a nevoilor materiale, o dezvoltare a lor fara limita. Judecata interior, ea mai inseamna rafinament si ornamentatie. Aceste insusiri alcatuiesc tot atatea semne de distinctie.

Sa lamurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu inseamna ceea ce am putea crede ca inseamna, adica: distinctie, in inteles de superioritate, complexitate, in inteles de adancime si frumusete interioara. Complexitatea aceasta, care era si o sete de a se imbogati, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-au incarcat si l-au prefacut pana la naruire.

Educatia a fost facuta in raport cu unele valori la moda, de natura mai mult sociala si materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creste chiar interior; omul a incercat sa depaseasca starea in care se afla, dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente, ci in raport cu oamenii. Etica moderna a avut la temelie nu atat o dorinta sincera de proprie depasire, ci mai mult o dorinta de intrecere intre oameni.

Cu cat omul si-a creat mai multe nevoi, semn al unei inalte trepte de civilizatie, cu atat el a devenit mai putin stapan pe sine, cu atat a fost mai putin liber. Sufletul sau, aparent inaltat, devenise lipsit de putere, se subtiase si se complicase. Cuprinzand ceea ce nu-i era firesc, renuntand la ceea ce ii era esential, pentru podoaba, si-a pierdut adevarata frumusete si tarie. Viata interioara a omului a avut toate aparentele unei cresteri adevarate; in realitate, s-a petrecut o saracire si anume din cauza ca aceasta crestere nu era organica, ci era o adunare, o adaugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile si gusturile nenumarate, tot rafinamentul intelectual si estetic, l-au sedus si l-au indemnat catre o lume a decorativului si inutilului.

A fi o fiinta complexa nu este, in sine, o stare rea; dimpotriva. Trebue, insa, sa fie rodul unei serioase si firesti cresteri interioare, cresteri a elementelor esentiale, a stalpilor vietii noastre morale. Trebue sa fie o imbogatire a ceea ce ne apartine esential. Altfel, ajungem la tipul omului modem, prezent inca intre noi si specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat, in care viata este nefireasca si vointa lipsita de indrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor si constructiilor asa-zisului progres cultural si civilizator, apasa inca sufletul celor mai multi dintre noi.

Omul acesta a confundat Compexitatea cu complicatia. Iata numele adevarat al starii sale interioare. De aceea este atat de nenorocit, de aceea este atat de greu de inteles si de satisfacut. Omul despre care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat impotriva vietii si a conditiilor date. Omul complicat este o fiinta dificila si nenorocita.

In setea sa de progres si de civilizatie materiala, omul s-a descentrat, adica a confundat esentialul cu secundarul, dand o atentie deosebita celor ce nu-l alcatuiau in fond. Omul cetatii de azi este un om facut, este o fiinta artificiala. S-a construit, infruntand legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adaugat nefiresc si a impodobit sufletul sau mandru, nu a facut decat sa-l scoata din fagasul destinului sau propriu, de om.

Pentru ca o innoire sa fie posibila, omul trebue sa renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reintoarce catre elementele originare ale fapturii sale.

Nu poate fi vorba de o renuntare la progres si nici de o intoarcere la "starea naturala" a unui filosof francez, ci de mergerea inainte de la inceput, pe calea deschisa noua, in dezvoltarea omeniei si a tuturor virtutilor ce-o alcatuiesc. Ce inseamna, pentru noi, intoarcere? Inseamna renuntare la inutil, la rugina sufletului. Ce inseamna dezvoltare? Ce inseamna progres? Inseamna crestere din samburele fiintei, inseamna, in limita superioara, inflorire. Aceasta inseamna a fi cult, a fi om superior, a fi distins si complex: inflorire. Sa ajungi sa-ti exprimi esenta. Nu intoarcere, deci, nu oprire, ci crestere deplina si fireasca.

Aci se aseaza simplitatea. Simplitatea este starea morala a omului care se misca esential si sincer. Simplitatea, in etica, intocmai ca si in estetica, inseamna linie mare. Liniile mari dau sensul fapturii, liniile mari constituiesc.

Simplitatea, ca stare morala, este o stare originara, legata de inceputul fiintei. De aceea, Evanghelia, cartea simplitatii si a permanentei, vorbeste de simplitate in legatura cu copilul si profetul. Fiind originara, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care pastreaza legatura cu Dumnezeu.

Nefiind legata de poverile podoabelor inutile, simplitatea da omului un echilibru interior, o tarie si o mare stapanire de sine. Omul simplu ramane cu sine, curat si intreg, liber de elementele inutile, adaugate, exterioare. Omul simplu traieste viata din plin si firesc; o traieste astfel pentru ca este in ea.

Simplitatea da o siguranta si o certitudine interioara adevarata, da putere de depasire a contingentelor si viciilor apasatoare. Pe calea simplitatii, omul se implineste pentru ca traieste firesc si esential.

Simplitatea este starea morala prin care o seama de taine ni se deschid. Firescul si armonia ei o fac sa rodeasca si pe o alta dimensiune a vietii, aceea a orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai usor si mai adevarat de omul simplu decat de omul complicat, pentru ca cel dintai pastreaza legatura directa cu viata, are totodata simtul realitatii aparente si tainice. A fi simplu inseamna a fi in viata, a fi in viata inseamna a-i trai si cunoaste sensurile. Sensul vietii nu poate fi prins stand in afara ei, calcand un drum artificial. Omul simplu traieste cu ochii in distantele mari ale lumii.

Din aceste elemente si infatisari ale simplitatii intelegem cum acela care traieste cu adevarat in simplitate ajunge sa traiasca si in lumina, in frumusete. Fiinta sa interioara, aparent mica, are dimensiuni foarte mari, neintelese de acei care judeca dupa criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge sa cunoasca adancurlle si sa cuprinda lumea, sa se inradacineze in loc rodnic. Liber de orice povara morala sau materiala, el merge pe caile firesti ale omeniei; cugetul si fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tarii ascunse.

Ideile mari si rodnice sunt simple. De aceea, nu le gasesti la oamenii de stiinta, ci, cu mult mai sigur, la oamenii umili si simpli. Acestia din urma nu sunt invatati, dar traiesc firesc, traiesc aproape de natura, de Dumnezeu; sunt in lume si viata. Ideile simple, desi aparent obisnuite, au un fond foarte adanc si, mai ales, te poarta pe marile cai ale lumii. Ideile simple sunt idei originare; ele corespund unor inalte intuitii, unor autentice descoperiri. Constatarea aceasta poate fi facuta la taranul roman, care, nu rareori, in privinta calitatii, a rodniciei ideilor si a invatamintelor asupra vietii, este superior profesorilor universitari.

Bucuria trairii in simplitate poate fi inteleasa din libertatea si rodnicia pe care o castiga omul. Omul simplu este o faptura vie; este o faptura originara de mare plinatate si echilibru interior.

Ernest Bernea
(Fragmente din cartea "Indemn la simplitate", Editura Vremea, 2006).

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

05 Martie 2013

Vizualizari: 1407

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE