Moartea privita prin ochelari de soare

Moartea privita prin ochelari de soare Mareste imaginea.

Alaturi de Valentine’s Day si Halloween, si-au facut aparitia in ultimii ani in tara noastra si o serie de practici funerare de import, vazute pana nu demult doar in filmele de la Hollywood. Am in vedere, in mod expres, trei elemente care nu fac decat sa ne arate ca traim intr-un univers atat de contrafacut, incat am ajuns sa credem ca putem “ambala” frumos pana si moartea. Acestea sunt: machiajul funerar, purtarea ochelarilor de soare de catre rudele celui decedat si sobrietatea autoimpusa in cadrul funeraliilor.

Cand ma refer la machiajul funerar nu am in vedere acele proceduri minime de imbalsamare si machiaj impuse de conditiile igienico-sanitare, ci pe acelea special concepute pentru a da celui adomit infatisarea unui om viu care doarme, cum ar fi: revitalizarea culorii pielii, vopsirea parului, folosirea ojei, a rujului, a rimelului in cazul femeilor etc. Toate acestea se fac pentru a indeparta insemnele mortii, ca mijloc de a onora persoana celui decedat. Preocuparea maxima fata de trup continua pana in pragul mormantului, rudele incercand sa salveze pana la sfarsit “aparentele”. Trebuie sa ingroape cu orice pret “un mort frumos”.

Parintele Filoteos Faros aminteste in acest sens, intr-una din cartile sale, ca nu exista situatii mai triste si mai barbare decat starea mamei care, in picioare, intr‐o rochie cu flori si cu o pieptanatura impresionanta sta la capataiul unui tanar care a murit cu o moarte tragica si intreaba pe fiecare nou vizitator: “Nu arata extraordinar?”, iar acela raspunde: "Desigur. Au facut o treaba minunata”; indoliata, mama ii multumeste acestuia politicos.

Ochelarii de soare au, la randul lor, rolul de pastra aceleasi “aparente”. Sunt paravanul dupa care lacrimile pot fi lasate sa curga in voie. Paravanul menit sa ascunda nu doar ochii innecati in lacrimi, cat mai ales latura sensibila, latura umana, a celor prezenti. Nu poti plange in public nici macar la inmormantare. Este rusinos.

Sobrietatea autoimpusa vine sa sublinieze foarte subtil aceste legi nescrise, aceste limite, necesare in cazul inmormantarii. Chipurile reci, impenetrabile, inexpresive, contribuie la solemnitatea evenimentului. Se vrea a fi un eveniment reusit.

Tot Parintele Filotei Faros aminteste de cazuri cand multi ortodocsi, care nu si-au remaniat comportamentul, vizitandu-si prietenii anglo‐saxoni in doliu, s‐au gasit intr‐o pozitie ciudata: aceea de a fi mangaiati chiar de cei care erau in doliu, care incercau sa cenzureze plansul propriilor vizitatori, repetand obsesiv: "Nu plange, scumpul meu, totul este perfect”.

O perspectiva ipocrita asupra mortii

Observam cum in viata cotidiana au fost introduse o multime de “reforme” care au de‐a face mai ales cu exprimarea sentimentelor (reprimarea bucuriei, reprimarea tristetii) precum si cu valoarea si functia corpului omenesc.

Multi oameni nu vad in acestea decat semnul unui anumit nivel de civilizatie. Noi spunem ca, din contra, acestea nu fac decat sa sublinieze faptul ca traim declinul unei civilizatii ce se arata a fi post-crestina sau, cel mult, crestina cu numele. O societate care a uitat adevarul crestin cu privire la om, ce se teme sa priveasca moartea in fata si sa o primeasca asa cum este ea, atat in hidosenia, cat si in frumusetea ei.

De altfel, omul secularizat traieste ca si cand nu ar muri niciodata. Traieste fara a-si pune problema mortii. Atunci cand este insa pus in fata acesteia primul gand este sa o falsifice dupa chipul universului falsificat pe care singur si l-a faurit.

Am amintit si am privit critic aceste manifestari de import deoarece se afla intr-o profunda contradictie, atat cu spiritualitatea crestina, cat si cu cea traditionala a poporului roman. Pentru a arata antagonismul este nevoie sa amintim numai doua imnuri liturgice din cadrul randuielii inmormantarii in Biserica Ortodoxa:

"Ce este viata noastra? Floare si fum si roua de dimineata, cu adevarat. Deci veniti la groapa sa vedem unde este frumusetea trupului si unde sunt tineretile? Unde sunt ochii si chipul trupului? Toate s-au vestejit ca iarba, toate s-au stins. Veniti sa cadem la Hristos cu lacrimi."

“Vazandu-ma zacand fara glas si fara suflare, plangeti toti pentru mine, fratilor si prietenilor, rudelor si cunoscutilor, caci ieri vorbeam cu voi si fara de veste mi-a venit infricosatorul ceas al mortii. Ci veniti toti care ma iubiti si ma sarutati cu sarutarea cea mai de pe urma, ca de acum nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi. Pentru ca ma duc la Judecatorul, unde nu este partinire ...”

Nu intalnim in ele nicio urma de falsitate, de amagire de sine,  nicio urma de reprimare ipocrita a tristetii.

Pana si bocetele, atat de vechi in traditia poporului roman (devenite specie a liricii populare), desi sunt vazute in societatea de astazi drept manifestari barbare, surprind in autenticul lor insasi esenta adevarului crestin cu privire om, la viata, la moarte. Sunt mai aproape de adevarul lucrurilor decat toate aceste manifestari moderne care, odata adoptate, ne saracesc considerabil.

Mi s-a intiparit profund in minte si in suflet o imagine din copilarie, aceea a cimitirului din satul bunicilor, scaldat in lumina lumanarilor aprinse in noaptea Sfintelor Pasti. Niciodata nu am mai vazut revarsata peste cimitir atata lumina ca in aceasta noapte sfanta. Desi in biserica abia se incheiase de cantat imnul “Hristos a inviat”, in cimitir se auzeau, printre morminte, plansete inabusite. Aceasta este cultul mortilor pastrat in Biserica noastra, plans mangaiat doar de lumina Invierii.

Cum arata moartea privita prin ochelari de soare? Nu cunosc.

Stiu ca daca vietuim curat in Biserica, pastrand practicile sale, vom fi feriti de o perspectiva ipocrita nu doar asupra ei, ci si asupra conditiei umane si sensului vietii noastre. Vom trai in Adevar.

Mai stiu insa si cum se vedea parintele Cleopa prin “ochelarii mortii”, mai exact, in lumina ei, cand ii intampina pe cei care il vizitau: "Ce-ati venit sa vedeti? Un putregai? Eu sunt mos putregai".

Sa luam aminte! Sa ne venim in fire!

Radu Alexandru

04 Februarie 2013

Vizualizari: 6664

Voteaza:

Moartea privita prin ochelari de soare 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE