Repausul si munca

Repausul si munca Mareste imaginea.

Repausul si munca

In cunoscuta rugaciune: "Doamne si Stapane al vietii mele..." Sfantul Efrem Sirul intre altele se roaga lui Dumnezeu sa nu ingaduie sa fie stapanit de duhul trandaviei. "Duhul trandaviei... nu mi-l da mie", spune. As vrea in continuare sa ma refer la chestiunea inactivitatii si la chestiunea muncii. Pentru ca daca trebuie sa scapam de inactivitate, aceasta inseamna ca trebuie sa dobandim harnicia, ravna (trupeasca si spirituala).

Lenevia, atat trupeasca cat si spirituala, este considerata inceputul oricarei dezordini spirituale. Omul inactiv este izvorul anormalitatii in societate si este un ratat. Domnul in pilda despre lucratorii tocmiti la vie, ii imprumuta pe oameni ca sa nu ramana nelucratori. Vazand stapanul viei pe lucratori stand a zis: "De ce ati stat aici toata ziua fara lucru ?" (Matei 20, 6). Apostolul Pavel, referindu-se la situatia vaduvelor "cand poftele le indeparteaza de Hristos...", descrie comportamentul lor, "Dar in acelasi timp se invata sa fie lenese, cutreierand casele, nu numai lenese, ci si guralive si iscoditoare, graind cele ce nu se cuvin" (I Tim. 5, 13).

Apostolul Petru recomanda sa ne preocupam de dobandirea virtutilor, care fireste sunt roadele Preasfantului Duh: "Caci daca aceste lucruri sunt in voi si tot sporesc, ele nu va vor lasa nici trandavi, nici fara roade in cunoasterea Domnului nostru Iisus Hristos" (II Petru 1, 8).

Dimpotriva, in Sfanta Scriptura este laudata munca, atat cea trupeasca cat si cea spirituala. Dumnezeu dupa crearea omului l-a pus sa munceasca. "Si a luat Domnul Dumnezeu pe omul, pe care il facuse, si l-a pus in gradina cea din Eden sa o lucreze si s-o pazeasca" (Gen. 2, 15). Insusi Dumnezeu lucreaza, adica conduce lumea pe care a creat-o cu necreata Lui intelepciune.

Pentru ca Dumnezeu, dupa cum a creat lumea din nimic, tot astfel o conduce fara legi si modalitati create. De aceea, a spus Domnul: "Tatal Meu pana acum lucreaza; si Eu lucrez" (Ioan 5, 17): Acest "si Eu" arata lucrarea comuna a Persoanelor Sfintei Treimi, deoarece este comuna lucrarea Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.

Apostolul Pavel, avand o meserie aparte, de confectioner de corturi, muncea ca sa agoniseasca pentru trai. Spunea: "...ne ostenim muncind cu mainile noastre" (I Cor. 4, 12). Si crestinilor din Tesalonic, care interpretasera gresit invatatura eshatologica despre Hristos si traiau "dezordonat", adica nu munceau, ci cercetau, le recomanda munca (II Tes. 3,11). Mai mult, recomanda: "daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance" (II Tes. 3, 10), prezentandu-se pe sine ca exemplu de urmat. "Caci voi insiva stiti cum trebuie sa va asemanati noua, caci noi n-am umblat fara randuiala intre voi, nici n-am mancat de la cineva paine in dar, ci cu munca si cu truda, lucrand zi si noapte, pentru ca sa nu impovaram pe vreunul dintre voi" (II Tes. 3, 7-8),

Deci munca trupeasca este necesara, de aceea chiar si monahii insisi care se nevoiesc in liniste si rugaciune au si potrivitul lucru de mana, incat sa echilibreze lucrurile si sa nu dea pretext diavolului sa-i batjocoreasca. Indolenta, care este un mare demon, paralizeaza atat trupul cat si sufletul si este dezastruoasa pentru viata duhovniceasca. in Pateric este mentionat un exemplu care arata demnitatea muncii trupesti. Avva Ioan Colov a spus candva unui frate mai mare al lui: "voiam sa fiu fara griji, cum fara griji sunt ingerii, nelucrand nimic, ci neintrerupt laudand pe Dumnezeu". Si spunand acest cuvant a mers in pustiu. A ramas acolo o saptamana si dupa aceea s-a intors. A batut in poarta fratelui lui si acela i-a raspuns: "Cine esti tu ?", iar el a spus: "Eu sunt Ioan, fratele tau"; si raspunzand i-a spus: "Ioan a devenit inger si nu mai este intre oameni". Avva Ioan insista, dar fratele lui nu i-a deschis pana dimineata, dupa care i-a spus ca sa-l indrepte: "om esti, ai nevoie mereu sa lucrezi ca sa te hranesti".

Desigur, munca trupeasca nu este singura. Noi crestinii nu traim ca sa muncim, ci muncim ca sa ne pastram in viata si sa depasim timpul, mai ales in imprejurari in care nu putem sa exersam munca spirituala. Munca este o lucrare de mana, este o parte a vietii noastre. O spunem aceasta pentru ca multi au ca scop al vietii lor sa munceasca continuu ca sa-si sporeasca produsele si roadele lor, pentru satisfacerea patimii avaritiei.

Insa lucrurile stau altfel. Munca are un anumit scop si trebuie sa se faca in anumite conditii spirituale. Pentru ca nu putem sa impartim viata noastra in buna si rea, in simpla lucrare trupeasca si lucrare spirituala, ci suntem datori munca trupeasca sa o schimbam in spirituala. Astfel, toata viata noastra este sfintita si acest trup al nostru, vas stricacios, il sfintim: "... ca fiecare sa stie sa-si stapaneasca vasul sau in sfintenie si cinste" (I Tes. 4,4).

Munca trupeasca, lucrul mainilor trebuie sa ne ajute ca sa ne intretinem in viata. Sfantul Apostol Pavel recomanda "ca muncind in liniste sa-si manance painea lor" (II Tes. 3, 12). Satisfacem prin munca atat nevoile individuale, cat si ale oamenilor a caror intretinere ne-am asumat-o. In plus, munca trebuie sa fie pentru milostenie. Apostolul Pavel recomanda crestinilor din Efes: "Cel care fura sa nu mai fure, ci mai vartos sa se osteneasca lucrand cu mainile sale lucrul cel bun, ca sa aiba sa dea si celui care are nevoie" (Efes. 4, 28). Desigur, este necesara o atentie deosebita ca sa nu cultivam lacomia in numele milosteniei. Unii, ca si cum ar lucra pentru milostenie, cultiva avaritia. De aceea Sfantul Isaac Sirul, referindu-se la isihasti, scrie: "Cand te intorci la lucrul mainilor in camara linistii tale, sa nu faci porunca parintilor acoperamant al lacomiei tale. Lucrare mica sa ai pentru lenevirea ta ca sa nu-ti tulburi mintea". Isihastii trebuie sa munceasca, dar putina munca, care nu tulbura mintea. Totusi, si cand munceste omul nu trebuie sa satisfaca avaritia din pricina milosteniei.

Munca trupeasca trebuie sa fie cu toate premisele pe care le constituie viata in duh. Trebuie sa fie in liniste, adica mintea sa nu fie tulburata si sa nu fie indepartata de Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: "...ca lucrand cu liniste". Pe durata muncii trebuie sa fie practicata rugaciunea. In acest mod este sfintita toata lucrarea noastra si o dedicam lui Dumnezeu. Sfantul Vasile cel Mare, referindu-se la pasajul Sfantului Apostol Pavel "neincetat rugati-va" si "noapte si zi muncind", scrie ca acest lucru dezvaluie ca se poate pe durata muncii sa fie practicata rugaciunea catre Dumnezeu, pentru ca tot timpul este prilej de rugaciune. De aceea intre diferitele munci si in timpul muncii se cuvine sa ne rugam.

Odata ce unii sub pretextul rugaciunilor si psalmodiei cauta lucrari, trebuie sa stim ca este vreme potrivita pentru fiecare din celelalte, dupa Ecleziastul care zice: Vreme potrivita este pentru tot lucrul, pentru rugaciune si psalmodie, dupa cum si pentru multe altele, toata vremea este potrivita; in rastimpul in care misti mainile la treburi, cand acest lucru e cu putinta, e mai cu folos, spre zidirea credintei, prin psalmi, prin imnuri si prin cantari duhovnicesti, cu limba sa slavesti pe Dumnezeu in inima precum este scris, si rugaciunea sa implinesti in timpul lucrului, multumind Celui ce ne-a dat si puterea mainilor spre lucrari si intelepciunea deosebirii prin cuget spre priceperea stiintei, si materia celui daruit cu har, si cea pentru unelte, si cea destinata mestesugurilor pe care le implinim muncind. Rugandu-ne sa indrumam lucrarile mainilor noastre spre scopul bunei voiri fata de Dumnezeu. Astfel, si ceea ce nu poate fi inaltat prin sufletul nostru noi il izbutim ori de cate ori cerem de la Dumnezeu pentru fiecare lucrare; drumul cel bun si cu bunavointa sa implinim lucrarea pentru cel care ne-a dat-o si sa pazim scopul bunei placeri fata de El..."

Astfel, putem pe durata muncii sa ne rugam fie cu buzele, fie cu inima, multumind lui Dumnezeu pentru forta mainilor si intelepciunea mintii si pentru materia pe care ne-a daruit-o si rugandu-L sa indrume lucrarile mainilor noastre catre telul bunavointei fata de El. In felul acesta pastram mintea statornica.

Desigur, aceasta daca omul are o speciala binecuvantare de la Dumnezeu si o deosebita chemare sa se daruiasca in totalitate. Acesta atunci trebuie sa paraseasca pentru un timp milostenia si ospitalitatea, cum spune Sfantul Isaac Sirul. "Caci a spus unul dintre sfinti ca nu aceasta este randuiala casei tale, aceea de a satura pe cei saraci si ca chilia ta sa devina hotel al strainilor. Caci aceasta este a celor lumesti si mai mult lor le trebuie ca bun, nu pustnicilor si celor liberi de cele vazute, care pastreaza mintea lor in rugaciune." Si aceasta pentru ca rugaciunea si mai ales cea numita mentala sau rugaciunea inimii, care se face cu multa liniste, "este mai inalta decat munca in randuiala acesteia (a cetatii ceresti)".

Totusi munca, pentru a fi binecuvantata de Dumnezeu si producatoare de folos duhovnicesc, trebuie sa fie conforma cu vointa lui Dumnezeu, sa fie sfintita de atmosfera rugaciunii, sa nu contribuie la dezvoltarea patimii avaritiei, sa fie legata cu milostenia si filantropia si in general sa fie oferita spre slava lui Dumnezeu.

Din aceasta cauza trebuie sa scriem cateva lucruri si despre munca spirituala, interioara. Duhul trandaviei, care este in legatura cu demonul nepasarii, se refera in principal si inainte de orice la dezordinea interioara. Trandavia inseamna inexistenta muncii spirituale, interioare. Mai mult, in invatatura multor Parinti faptul ca cineva nu poate sa invinga patimile este datorat faptului ca nu exista lucrare duhovniceasca. Apostolul Pavel recomanda: "In Duhul sa umblati si sa nu impliniti pofta trupului" (Gal. 5, 16). Cand un frate a rugat pe avva Arsenie sa spuna un cuvant, acela a raspuns: "cu toata puterea sa lupti, ca sa fie lucrarea inauntrul tau, dupa Dumnezeu, si sa invinga patimile din afara".

Care este aceasta lucrare interioara ? Este stradania de a pazi mintea curata de gandurile murdare, sa se caiasca si sa aiba o continua raportare la Dumnezeu. Sfantul Antonie a spus candva lui Avva Pimen: "Aceasta este marea lucrare a omului, sa-si puna greseala deasupra lui in fata lui Dumnezeu si sa astepte razboiul pana la ultima suflare". Sa accepte omul greseala lui si sa se priveasca pe el insusi raspunzator pentru orice si sa astepte incercarea de la Dumnezeu, acesta este lucrarea in interior.

Cuviosul Nichita Stethatos invata ca lucrarea inauntrul nostru devine in suflet ori a cununilor, ori a pedepselor si iadurilor, "caci daca este preocupat cu lucrurile dumnezeiesti si iubeste locurile smereniei, are stropirea lacrimilor de sus, si cultiva dragostea fata de Dumnezeu si credinta si compatimirea catre aproapele sau". In acest fel sufletul este luminat si devine lumina, in acestia care il vegheaza si misca toate spre slavirea lui Dumnezeu. Dimpotriva, "daca agita si zgaltaie cele de jos si cele omenesti si locurile subterane ale pacatului avand putoarea si intunericul de jos, cultiva ura si respingerea binelui". In acest fel sufletul este intunecat si devine intuneric in acestia care il apropie si astfel "strica si alte suflete neformate si neajutorate si aduce blasfemie impotriva lui Dumnezeu".

Prin acestea se vede clar ca potrivit cu felul lucrarii noastre interioare este armonizata intreaga noastra viata si astfel devenim lumina sau intuneric pentru ceilalti oameni. De aceea Traditia ortodoxa recomanda sa cultivam lucrarea launtrica si atunci toate sunt sfintite, devenim lumina care desfiinteaza intunericul lumii si nu intunericul care omoara lumea. Astfel, sfanta apostolie trebuie sa stea sub aceste necesare premise ortodoxe. Cautam oaia ratacita ca s-o salvam, cand noi insine suntem luminosi si avem posibilitatea sa o luminam.

Este necesara imbinarea muncii trupesti si spirituale. Desigur, trebuie sa observam ca multi contemporani sustin ca nu poate fi realizata aceasta armonizare. Modul in care astazi munceste omul, mod care cere o totala atentie si interesul incordat, nu ajuta cresterii lucrarii interioare.

Fara sa respingem aceasta retinere, vrem sa sustinem ca mai intai ne-am pierdut traditia; de aceea credem ca aceste lucruri nu se asociaza, prin urmare, acesta este un mod de viata care a fost pierdut de catre multi, in al doilea rand, exista unele munci carora cu usurinta poate sa le fie asociata aceasta unitate si, in al treilea rand, din nefericire nu punem in valoare timpul in care nu muncim, pentru lucrarea interioara. Pentru ca daca am face acest lucru, atunci am putea si in timpul muncii trupesti sa lucram in interior.

Daca nu putem imediat sa dobandim desavarsirea, sa rugam pe Dumnezeu sa ne scape de duhul trandaviei. "Doamne si Stapane al vietii mele, duhul trandaviei... nu mi-l da mie."

Mitropolitul Hieroteos Vlachos

04 Mai 2014

Vizualizari: 3251

Voteaza:

Repausul si munca 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

munca lenea trandavia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE