Rusinea si vinovatia

Rusinea si vinovatia Mareste imaginea.

”Nu ca să vă rușinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe niște copii ai mei iubiți.” (I Corinteni, IV,14)

Rușinea și Vinovăția: Două emoții care se întrepătrund, ajungând de multe ori să se confunde.

Vinovăția, această emoție naturală, este deseori comparată cu ”gardianul” nostru intern, un ”gardian” care ne face să ascultăm de principiile morale și de normele culturale. O persoană se simte vinovată ori de câte ori face ceva rău, imoral. Rușinea însă va fi simțită doar de o persoană care se percepe ca fiind pierdută și confuză și care interpretează și simte aceste emoții mai mult pentru sine și mai puțin pentru acțiunile sale.

Vina, conform DEX 09 (2009) reprezintă o faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă.

Conform aceluiași DEX, rușinea este un sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală.

Când eram copil, la grădinița la care mă duceam era o educatoare care ne obliga să bem tot laptele cu cacao din căni. Dacă refuzam, eram dezbrăcați în pielea goală și plimbați pe holul grădiniței. Eram etichetați și îndemnați să simțim rușine pentru atitudinea noastră ”ostilă” și ”nerecunoscătoare”. Nu am îndrăznit niciodată să nu mănânc tot. Simțeam rușinea prin toți porii mei de copil. Am trăit aproape 50 de ani în care nu am putut nici măcar să privesc o cană cu lapte cu cacao. Repulsie? Silă? Sau emoții reprimate, ani în șir?

Am încercat să aflu de ce noi, generația crescută într-un sistem care se dorea ”egalitar” avem poate și cele mai multe traume. Noi suntem de fapt cei care nu au cunoscut comunicarea pentru că nu am fost educați să comunicăm, suntem cei ce și-au ascuns emoțiile pentru nu am fost învățați să ne interpretăm năvala de sentimente. Am fost învățați să ne rușinăm. Și am acumulat traume pentru că nu am știut că sentimentul de vină este unul iar rușinea este cu totul și cu totul altceva.

Psihologii consideră că sentimentul de vină apare la copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani în timp ce rușinea apare mult mai devreme.

Spre deosebire de vinovăție, rușinea este un sentiment care ține doar de persoană și de caracteristicile sale individuale.

Vindecându-mă de traumele din copilărie am văzut limpede că tot haosul din sufletul meu era creat de faptul că mi-am suprimat ani în șir emoțiile, le-am păstrat și ascuns în cel mai tainic ungher. Acum pot să văd că o modalitate de terapie eficientă (atunci când ne cuprind resentimentele, rușinea sau vinovăția) este să ne gândim doar de unde pleacă aceste sentimente. De multe ori, vom fi surprinși să vedem cât de mulți ani am ascuns noi de noi, emoții. Dar, avem nevoie de vindecare pentru a ne alina și a ne pune în echilibru sufletul, pentru a liniști ”copilul” din noi.

Vinovăția apare atunci când o persoană face ceva contrar convingerilor sale interioare, ceva inacceptabil pentru normele sale interne. De multe ori se simt vinovate persoane care doar gândesc ceva, ce ei consideră ca fiind greșit. Nu este de mirare acest lucru dacă ne gândim că toate păcatele, de fapt, pleacă de la gând. ” Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârșit adulter cu ea în inima lui.” (Matei V,28)

Ni s-a spus de atât de multe ori: ”Să-și fie rușine!” fiind etichetați ca ”nesimțit” ”prost crescut”, needucat” etc. încât acum ne putem trezi, după ani, că nu știm diferența dintre sentimentul de rușine și cel de vinovăție.

Sentimentul de vinovăție este firesc, natural și normal. Această emoție ne permite să trăim în cadrul societății, să muncim corect și să avem grijă de cei dragi, făcându-ne utili.

Sentimentul de vinovăție normal poate fi văzut și ca o manifestare a conștiinței. Numai că, această ”conștiință” nu este întotdeauna un bun arbitru între ”bine” și rău” deoarece ea indică doar faptul că persoana a făcut ceva bun sau rău conform normelor sociale, culturale și morale de care aparține.

Vina naturală apare ori de câte ori facem ceva considerat imoral.

Vina anormală sau nevrotică este un sentiment neplăcut ce apare mereu ca răspuns la orice acțiune necorespunzătoare. Vina nevrotică apare mai ales în copilărie atunci când sentimentele contradictorii față de părinți, ca și incapacitatea copilului de a face față emoțiilor, dă naștere la conflicte interne. Mai târziu, dacă copilul nu este ajutat să facă față la ceea ce se întâmplă, va forma acest tip nevrotic de vinovăție. Astfel, se va percepe mereu ca fiind ”vinovat”, va deveni incapabil să vadă schimbările din jurul său și va învăța să-și ignore manifestarea emoțiilor, cu excepția cauzei.

Când o persoană stabilește cerințe foarte ridicate în ceea ce o privește pe ea însăși apare acest sentiment de vinovăție anormală, emoție ce îl face să se simtă vinovat în mod constant. O astfel de persoană se simte vinovată pentru că nu poate să respecte niște standarde foarte înalte. Vina anormală sau nesănătoasă este strâns legată de stima de sine. Persoana cu sentimente de vinovăție nesănătoasă se va privi pe ea însăși distorsionat. Percepția acestei persoane asupra realității poate fi atât de eronată încât se va considera veșnic vinovată și responsabilă de aproape orice, indiferent de ce se întâmplă. Acest lucru va conduce, de-a lungul timpului, la faptul că persoana va privi lumea greșit, cu păreri de rău, iar așteptările nerealiste nu vor putea să fie niciodată în concordanță cu realitatea.

Rușinea este uneori confundată cu vinovăția, doar că aceste emoții sunt diferite. Rușinea se manifestă prin confuzie, disconfort, regret și remușcări doar într-un mediu în care simțim că nu corespundem cerințelor, când suntem primiți batjocoritor sau când atitudinea celuilalt este disprețuitoare. Într-un astfel de mediu ne cuprinde un sentiment acut de rușine, perceput de noi ca și cum am apărut dezbrăcați, slabi și fără apărare în mijlocul unei mulțimi agresive.

Rușinea mai reprezintă și una dintre formele cele mai distructive de auto-condamnare deoarece face o persoană să se perceapă pe sine ca fiind inadecvată sau josnică. Acest tip de persoană, deși știe că oamenii nu au numai calități ci și anumite defecte, se va simți ca o ființă mizerabilă. Pericolul pentru acest tip de rușine și de auto-judecată este faptul că, în timp ce stima de sine scade, persoana va continua să se devalorizează iar în ochii ei va deveni mai rea decât este în realitate. O astfel de rușine va duce ulterior la singurătate și izolare.

Ca și veșnic vinovat cel ce suferă de acest tip de rușine va tinde să-și asume prea multe responsabilități iar rușinea va deveni elementul central al individului. O astfel de persoană este întotdeauna gata să simtă rușine, în orice situație, iar acest mecanism o va conduce la un sentiment de inadecvare personală și la eșec.

Problema crește și devine gravă atunci când o persoană începe să vadă lumea și toate evenimentele care au loc în ea, doar prin prisma ei, prin de fapt acel complex de inferioritate care îi aparține. Aceasta inadecvare este ceea ce ascunde de fapt realitatea și care va conduce la mari deficiențe, în toate interacțiunile sociale.
Rușinea nevrotică duce persoana la imposibilitatea de a se privi adânc în sine, la imposibilitatea de a se accepta pe sine. Unii oameni sunt atât de rușinoși încât le este rușine chiar și să recunoască.

Este bine să fim atenți la discursul nostru interior și să învățăm să nu mai punem etichete. Etichetându-ne cu nume negative nu facem decât să ne scădem și mai mult stima de sine şi asta nu va duce decât la menținerea ciclului vinovăției.

Diferența dintre sentimentul de vină şi cel de rușine o putem face analizând modul în care gândim. Să analizăm ce credem despre comportamentul sau fapta noastră dar şi ce gândim despre noi înșine. Dacă considerăm că am avut un comportament greșit sau fapta noastră a fost inadecvată, simțindu-ne rău din cauza asta, atunci ceea ce simțim este emoția numită vinovăție. Dacă, în schimb, ne gândim că ceea ce am făcut este pentru că suntem niște oameni de nimic, atunci trecem linia dintre vinovăție și rușine.

Rușinea are rădăcini mult mai adânci decât vina. Rușinea provine, de cele mai multe ori, dintr-o copilărie trăită într-o familie disfuncțională sau o familie în care am fost rușinați de către adulți sau abuzați fizic, sexual sau emoțional de către aceștia. Pentru rezolvarea rușinii cronice este utilă terapia. Discursul unei persoane care se simte vinovată va fi: “Îmi pare rău pentru că m-am purtat așa.”. O persoană care se simte rușinată poate să spună: “Nu sunt bună de nimic. Sunt o fraieră. Cum poate să stea lângă mine?”

Să învățăm că autocritica este doar un obicei, nu este o trăsătură de caracter. Dacă, în loc să ne etichetăm negativ ne-am spune: ”Hei, fapta ta e reprobabilă, ar fi bine să o corectezi pentru că tu chiar ești capabil!” vei descoperi că aceasta funcționează, aproape instantaneu.

Imaginați-vă cum ar fi dacă noi înșine ne-am privi cu mai multă toleranță. Avem nevoie să învățăm să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem, deosebiți de celelalte persoane, să ne acceptăm pentru lucrurile bune care ne fac unici și speciali.

Este de asemeni util ca atunci când ne surprindem acuzând pe cineva pentru ceva, să ne examinăm dialogul interior. S-ar putea să ne dăm seama că ceea ce simțim e vinovăție iar acuzarea altcuiva nu este decât un mod de a ne apăra, atunci când nu știm să ne analizăm propriul comportament.

Și pentru că vinovăția apare atunci când un comportament este inadecvat ar fi bine să ne studiem comportamentul nostru și pe cel al apropiaților noștri, criticând comportamentul dar iubind pe cei ce-l fac. Se poate spune și ”Iubește păcătosul și urăște păcatul” doar dacă conștientizăm că noi, ca persoane imperfecte, nu putem iubi și urî la modul perfect. Numai Dumnezeu poate în același timp să iubească și să urască, în mod perfect, așa cum mintea noastră nu poate înțelege. Dumnezeu este Iubire. ”Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem.” (I Ioan, IV, 8-9).

Ca ființe umane imperfecte trebuie să ne amintim ”să iubim păcătosul și să urâm păcatul”, adică să iubim oamenii dar să dezaprobăm comportamentele imorale sau antisociale.

Așa cum spuneam și în articolul ”Hristos nu a pus etichete” e bine ca întotdeauna să criticăm comportamentul și în nici un caz persoana. Nu punem etichete și nu acceptăm că o etichetă ne poate reprezenta. Nu înseamnă că iubești atunci când etichetezi sau când îi permiți unei persoane să aibă comportamente imorale. Iubim oamenii atunci când putem să-i privim în față, spunându-le adevărul. Urâm păcatul atunci când refuzăm să-l scuzăm sau să îi tolerăm fapta reprobabilă.

Dacă de sentimentul de vină suntem eliberați prin Taina Spovedaniei, sentimentul de rușine poate fi depășit prin asigurarea unei perspective sănătoase și obiective a situației. Oamenii care au fost abuzați, victimele, sau cei ce au fost hărțuiți sunt cei care de cele mai multe ori simt rușinea la un nivel semnificativ. De altfel și circumstanțele vieții, cum ar fi pierderea locului de muncă, infidelitatea , divorțul sau chiar copiii cu probleme pot provoca pe cineva să se lupte cu sentimente intense de rușine. Indiferent dacă rușinea este rezultatul acțiunilor altcuiva sau este auto-indusă, rușinea copleșitoare poate afecta fiecare domeniu al vieții unei persoane. Obținerea de ajutor pentru aceste sentimente poate oferi libertatea prin eliberarea de rușinea negativă.

Terapeuții pot ajuta oamenii să învețe cum să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și de asemenea le pot arăta perspectiva corectă din care să-și privească sentimentele de rușine sau de vinovăție. Terapeuții care lucrează cu persoane abuzate sau cu cei care se simt rușinați de greșelile altuia, pot ajuta aceste persoane să înțeleagă că nu ei au provocat trauma. Conștientizarea diferenței dintre vină și rușine poate ajuta și încuraja persoanele să ajungă la punctul în care se pot elibera de orice efect de rușine negativ, vindecând și anxietatea sau depresia care pot rezulta din aceasta și care ar putea avea un impact major asupra vieții lor.

Viața unei persoane ce trăiește un sentiment de rușine negativ poate fi dureroasă și dificilă, deoarece o poate împiedica de la satisfacerea nevoilor de bază, cum ar fi menținerea stimei de sine , speranța pentru viitor, prietenia și intimitatea, productivitatea, și dragostea.

Dacă vinovăția este o experiență emoțională care apare atunci când o persoană crede că a încălcat un standard moral (iar persoana se simte responsabilă pentru această încălcare), rușinea este cea mai distructivă dintre emoțiile umane. Rușinea distruge stima de sine și provoacă oamenilor probleme foarte serioase. Rușinea este problema de bază în dependențe (adicții) și poate provoca și alte probleme, cum ar fi sinuciderea , depresia și furia.

Angela Agachi
Psihoterapeut, Master în Teologie Ortodoxă

.

Despre autor

Angelica Agachi Psih. Angelica Agachi

Colaborator
41 articole postate
Publica din 28 Aprilie 2015

12 Mai 2015

Vizualizari: 3066

Voteaza:

Rusinea si vinovatia 5.00 / 5 din 3 voturi.

Cuvinte cheie:

rusinea vinovatia pacatul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE