Hristos nu a pus etichete

Hristos nu a pus etichete Mareste imaginea.

”Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni.”(Ioan, VII,15)

Despre Duminica Samarinencei s-a scris mult și sunt minunate predicile de la această frumoasă pericopă evanghelică. Un aspect mai puțin dezvoltat (sau poate prea puțin), este răspunsul pe care îl dă Hristos femeii samarinence.



” Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.(Ioan IV, 16-18)”

Iată că Hristos nu i-a pus etichetă samarinencei, așa cum, din păcate, am fi noi tentați să punem.

Ca și mirean m-am întrebat de multe ori: Ce înseamnă să-i urmezi lui Hristos? Pentru un creștin eu cred că poate înseamna să-i studiezi și urmezi modelul comportamental, cel pe care voluntar l-am ales și pe care Hristos mi l-a arătat ca fiind posibil de urmat. Să-i urmezi lui Hristos înseamnă să-ți pui în totală armonie gândurile cu emoțiile și cu faptele sau acțiunile. Însemnă să vezi cum a procedat Hristos Omul în situații de viață concrete și să încerci să procedezi la fel. Să ai curaj, credință, nădejde, blândețe și multe alte virtuți care se capătă cu multă trudă și muncă. Având însă modelul, calea ne este mai ușoară și clară.

Din pericopa evanghelică a Samarinencei, pe lângă frumoasa învățătură a harului neîngrădit, aflăm că putem învâța să nu mai etichetăm. Ne trezim de multe ori punând etichete poate și pentru că noi, la rândul nostru, am fost etichetați. Fiecare dintre noi a primit de-a lungul vieții cel puțin o etichetă. Auzim: Ești frumos, ești leneș, ești împrăștiat, ești prost, ești încăpățânat, etc. Purtăm apoi, după noi, ani în șir, aceste poveri, de care cu greu vom scăpa, de multe ori abia atunci când ele vor fi făcut deja dezastru în viața noastră.

De multe ori, chiar și atunci când ne etichetăm pe noi înșine nu ne gândim sau nu conștientizăm că eticheta e cea care poate avea un impact negativ şi extrem de perfid asupra stimei de sine. Vă vorbeam într-un articol trecut despre limbajul interior. Este extrem de interesant când descoperi ce etichete ți-ai pus, singur, ani de-a rândul și cum acestea îți tulbură echilibrul.

Ceea ce este însă extrem de trist e faptul că ne etichităm în special proprii copiii. Nu are importanță dacă eticheta este pozitivă sau negativă. Doar că etichetarea unei persoane în general și a unui copil în special poate avea urmări negative, multiple. Spre deosebire de ceea ce s-ar crede și anume că etichetările pozitive sunt benefice, intențiile noastre bune transformate în etichete pozitive pot fi extrem de nocive.

Un copil care primește o etichetă pozitivă va avea tendința de a repeta mereu același tip de comportament pentru care a primit ”recompensa”. Va face asta deoarece va dori să fie apreciat și iubit dar, mereu va purta în suflet teama de a nu dezamăgi.

Când etichetăm negativ, spre exemplu: ”ești un prost, nu înțelegi matematica!” această etichetă nu va motiva ci, contrar dorinței părintelui, s-ar putea ca mai mult copilului să îi provoace silă și aversiune pentru acea materie. Un copil căruia i se va repeta mereu ”ești prost” va fi un copil care va încearca să confirme ceea ce noi îi spunem și va deveni ceea ce noi îi transmitem.

Atunci când un părinte transmite un mesaj negativ copilului (o să fii sărac, o să fii șomer, etc) această profeție va duce, cu siguranță, la împlinirea ei. Etichetele nu aduc valoare copiilor noștri. Dacă facem apel la memorie și analizăm etichetele pe care noi le-am primit de-a lungul vieții, vom înceta să mai etichetăm. Toți copiii se dezvoltă și învață având greșeli de început. Nici noi nu am putut să învățăm să mergem, să ne încheiem la șireturi sau să scriem corect ”din prima”. Am avut ezitări și destule încercări nereușite. Acum, desigur, dorim doar copii care să reușească din ”prima”, pentru că nu putem să le permitem să greșească. Considerăm că dacă le punem o etichetă, aceasta îi va stimula. Total greșit. Etichetarea nu servește evoluției noastre și nici o etichetă nu este adevărată. Întotdeauna o etichetă vorbește despre emoțiile persoanei care o emite. Dacă spun ”ești cel mai deșteapt” vreau să transmit copilului meu că sunt foarte bucuroasă că a luat o notă mare la un examen. Dar, s-ar putea ca data viitoare să nu mai ia o notă mare. Ce face eticheta? Transmite că doar dacă ia note foarte mari este iubit. Asfel îi condiționez iubirea iar iubirea condiționată nu este iubire.

Este o grea povară să porți o etichetă. Chiar și pozitivă. Un copil căruia i se spune mereu că e cel mai bun nu te va privi niciodată în ochi. Ați observat? Este un copil care va avea în permanență teama de a nu dezamăgi, este un copil căruia îi lipsește bucuria.

Se pune întrebarea: cum să scap de acest obicei prost, acela de a eticheta pe oricine, oricând.

Atunci când sunt tentat să pun etichete, cel mai sănătos este pur și simplu să mă limitez la mine și la experiența mea. Nu voi mai transmite mesaje codificate în etichete. Voi vorbi doar despre emoțiile mele, pentru că, doar aceste trăiri pot fi controlate de mine.

Spre exemplu atunci când ajung acasă și vasele sunt deja spălate îmi voi exprima mulțumirea că voi avea timp suficient pentru alte activități pe care plănuisem să le fac. Dacă însă găsesc o dezordine totală, în loc să mă manifest etichetând: ” Ești nesimțit” pot spune doar că sunt îngrijorată, că dezordinea mă face să nu mă pot concentra pe activitățile curente sau orice altceva ce exprimă în fapt trăirea mea.

Un mesaj corect, atunci când un copil nu reușește la un examen este nu să-l etichetăm ca fiind ”incapabil” ci exprimându-ne propriile noastre emoții, așa cum sunt ele : ”Eu sunt dezamăgită că nu ai luat acest examen deoarece sunt o fire anxioasă și mă tem pentru viitorul tău.”. Copilul va înțelege mai mult decât credem noi.

Este absolut necesar să vorbim despre noi pentru că nici o etichetă nu a motivat, niciodată, pe nimeni. Dacă dorim binele copilului nostru îi vom da o educație bazată pe valori, fără să-i facem dependenți de o autoritate exterioară. Un copil cu zece pe linie, la școală, nu va fi decât în extrem de puține cazuri un om de zece în viață. Se poate chiar să rămână corijent pentru că va avea nevoie de întăriri exterioare, de motivații care nu îi aparțin. Copilul etichetat ca ”cel mai bun” va intra în depresie atunci când va face chiar și o singură greșeală și asta pentru că atunci când îi spun că e ”cel mai bun” transmit mesajul că nu-i mai permit să greșească. Uităm adesea că unele dintre cele mai mari descoperiri ale lumii au fost realizate ”din greșeală”. Permiteți deci copiilor voștri să mai și greșească.

Poate că cel mai mare neajuns al etichetelor este acela că, dorindu-ne foarte mult să primim aprobarea sau aprecierea celor din jur, ajungem să le acceptăm. Nu înțelegem că persoana care emite etichete transmite ceva despre ea însăși.

Dacă nu suntem de acord cu un anume comportament (Hristos știa prea bine ce înseamnă să fii cu al cincilea bărbat, necununată) e necesar să înțelegem că persoana nu e unul și acelașii lucru cu comportamentul. Ca și părinți, putem să criticăm comportamentul copilului nostru dar este indicat și benefic să nu-l etichetăm.

Certitudine este faptul că nu trebuie să credem etichetele. Etichetele nu ne reprezintă. Eticheta semnifică ceva despre ceea ce simte părintele, profesorul sau prietenul nostru. Este frustrarea mamei care nu ne poate explica ceva, pe înțelesul nostru, sau poate că e îngrijorarea ei că nu vom avea rezultatele bune, la care ea se așteaptă. Să încercăm să decodăm eticheta, pentru a înțelege corect emoțiile ce se ascund în spatele ei.

Pentru a-i urma lui Hristos, nu etichetez și nu pot accepta că o etichetă mă reprezintă.

”Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.”(Matei V,22)

Iar ca o concluzie,îl putem cita pe Evanghelistul Luca: ”Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.”(Luca,VI,37) și vă sugerez să încetați să puneți etichete.

”Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!”(II Corinteni XIII,13)

Angela Agachi
 

.

Despre autor

Angelica Agachi Psih. Angelica Agachi

Colaborator
41 articole postate
Publica din 28 Aprilie 2015

22 Mai 2015

Vizualizari: 3394

Voteaza:

Hristos nu a pus etichete 4.75 / 5 din 8 voturi. 6 review utilizatori.

Comentarii (6)

  • Ala MovileanuPostat la 2015-05-14 03:01

    Bun articolul, într-adevăr, dar pentru mine etichetele puse în copilărie, n-au avut niciun efect. Cred că totul depinde de personalitatea individului.

  • Andrei PanaitPostat la 2015-05-11 08:34

    Foarte bun articolul. Felicitari. Sa va ajute Dumnezeu in toata lucrarea pe care o savarsiti.

  • Angela AgachiPostat la 2015-05-11 08:06

    Domnule Dan Fulea, eu scriu pentru că tocmai conștientizez cât de periculos este ai anumite atitudini sau tipare de comunicare și gândire, care, desigur, pornite cu cele mai bune intenții, pot să nu aibă efectul dorit. Mă gândesc că abonații acestui site sunt creștini care și L-au ales ca model pe Hristos. Și dacă dorim să fim urmăritorii Lui, și dacă vrem doar să avem liniște sufletească, e bine să înțelegem mecanismele acestea de comunicare și să încercăm o cunoaștere și educare a propriilor noastre emoții (care, ascunse inconștient chiar de noi înșine, pot aduce pagube enorme). Cred că e util să se abordeze teme pe înțelesul mireanului obișnuit, nu în limbaje prea specializate, care pot obosi sau rămâne necitite. Încerc, pe cât posibil, să fiu cât mai explicită. Nu sunt un om al literei, eu doar iubesc Cuvântul. Doresc să îmbin cunoștințele mele de psihologie cu cele de teologie pentru cei ce nu înțeleg prea bine noțiunea sau starea de patimă dar pot înțelege termeni ca emoție sau gândire disfuncțională. Suntem un popor care și-a ascuns atât de mulți ani propriile trăiri, care ani de-a rândul nu a știut să comunice încât acum , când văd limpede lipsurile, simt nevoia de a dărui din tot ce am studiat, tuturor celor ce primesc, doresc sau au nevoie. Nu scriu pentru o categorie distinctă ci în speranța că vor fi și persoane care să găsească un beneficiu în mesajul textelor mele. Mulțumesc tuturor pentru încurajări dar și pentru critici, toate îmi sunt de folos. Am mare speranță că dacă fiecare dintre noi ar încerca să lucreze cu el însuși, atunci și societatea ar putea fi transformată, în bine, desigur. Cu deosebită considerație, Angela Agachi

  • George Romeo DiaconuPostat la 2015-05-11 05:07

    Educativ si instructiv este articolul doamnei Angela Agachi ! Daca acest articol ar fi citit de cat mai multi parinti , educatori , invatatori si profesori multe probleme de educatie ar fi rezolvate. Propun site-ului Crestin Ortodox sa incerce si alte colaborari , ca acest articol sa fie difuzat si pe alte canale mass-media , desigur cu acordul autorului , doamna Angela Agachi.

  • FULEA DanPostat la 2015-05-11 03:34

    Din pacate nu pot fi intr-u totul de acord cu punctul de vedere exprimat aici. Doamna psiholog uita ca peste 99% din oameni nu sunt psihologi si nici nu constientizeaza propblemele etichetarii si ca orice copil cand intra in viata se intalneste de regula cu fenomenul etichetarii caruia trebuie sa-i faca fata. Este bine daca il cunoaste si daca invata sa ii faca fata. Altfel risca sa devin handicapat social al acetei societati strambe in care traim si pe care nu o vom putea schimba intr-o viata de om. Se pare totusi ca realitatea este mult mai complicata decat s-a incercat sa fie prezentata.

  • Florentina-Loredana DalianPostat la 2015-05-11 01:40

    Un articol bun şi care exprimă realitatea. Aceste lucruri ar trebui să se studieze în şcoală. Felicitări!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE