Ne putem intreba cum actioneaza pacatul? Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie sa impartim oamenii, in mai multe categorii.
Prima categorie sunt cei care nu cred in Dumnezeu, sunt atei. Pentru acestia pacatul nu are fundament, trebuie sa crezi in Dumnezeu si in poruncile lui, ca sa poti sa le incalci. Acesti oameni, nu isi considera faptele lor ca pacat, pur si simplu isi conduc viata dupa propriile lor principii. Dar ce facem cu acele actiuni pe care nu le fac pentru ca ele vin in contradictie cu legile pamantesti. Sigur acesti oameni nu fura, nu ucid, pentru ca stiu ca daca vor face aceste fapte, vor ajunge la puscarie.
Iata, deci , ca pot respecta o serie de reguli, dar trambiteaza cu putere si furie, ca nu pot respecta niste simple reguli bisericesti sau porunci biblice. Daca de maine adulterul ar fi considerat infractiune s-ar feri de el?! Deci respectam reguli de frica. Numai ca Dumnezeu este bland si smerit, El nu vrea sa credem si sa respectam regulile impuse, de teama, de frica. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege ce sa facem. Sigur in aceasta viata, Dumnezeu a venit pentru noi ca Mantuitor, bland si cu dorinta de iertare a noastra, dar la a doua venire, Va veni in calitate de Judecator, cand faptele noastre ne vor condamna.
Revenind, deci la acesti atei, ei cred in obscuritatea perceptiei lor, ca nu au cum sa infaptuie pacate, atata timp cat nu exista Cel care sa ii pedepseasca ulterior. Pentru acesti oameni, putam sa ne rugam ca Dumnezeu, sa le trimita lumina si harul Sau, care in mod cert le va alunga negura care le incetoseaza gandirea.
A doua categorie, sunt cei care cred in Dumnezeu, nu neaparat practica ceea ce stiu, dar au cunostiinta de porunci, stiu sa decida daca o fapta este pacat sau nu. Acestia pacatuiesc, stiind ca fapta lor este pacat. Pacatul este un rau imens pe care putem sa il facem impotriva lui Dumnezeu, prin pacat ne indreptam fara sa vrem impotriva Domnului. Cu toate ca este un rau imens, pacatul este bine ascuns, cosmetizat de asa zise frumuseti, tocmai pentru a nu vedea pericolul. Este amar pentru suflet, dar dulce si imbietor pentru trup. Pacatul atrage prin aparente, nu ii sesizam mirosul oribil.
Cand suntem in fata unui pacat, diavolul ne trimite un gand de aparenta liniste, confirmandu-ne astfel, ca oricat de greu este pacatul pe care il savarsim, el nu poate covarsi bunatatea si iubirea lui Dumnezeu. Sigur aici diavolul are dreptate, Dumnezeu ne iubeste fara limita, neconditionat,nemarginit. Savarsim pacatul, dupa care in sufletul nostru apare un gand de deznadejdie. Suntem suparati ca am pacatuit, iar diavolul ne intareste senzatia de disperare, iar de acum impacarea noastra, ca pacatosi, cu Dumnezeu, pare la prima vedere imposibila. Un truc simplu, dar cu efecte maxime. Ai pacatuit, zice diavolul, acum nu te poti impaca cu Dumnezeu, atunci nu mai ai ce face, deci poti sa pacatuiesti in continuare.
Daca cadem in aceasta capcana, din pacat ne indreptam spre patima. Patima este deja mult mai grava, pentru ca reprezinta o repetare voita a pacatului. De ce ajungem de la pacat la patima? Pentru ca din momentul in care savarsim pacatul, simtim aroma si frumusetea care acopera pacatul. Trupul isi trage seva placeri din pacat. Daca nu rupem, brusc si imediat, acest pacat, atunci trupul se va obisnui cu placerea oferita. Cand ajungem la patima, trupul este deja subjugat pacatului, este dependent de el, nu poate trai fara a obtine aceea placere.
Cu foarte mare greutate putem scoate patima din trup, pentru ca rupem cu usurinta o crenguta de copac, dar cand acesta crenguta se transforma in tulpina groasa, este foarte dificil sa o rupem. Ce facem ca sa doboram un pom gros? Cerem ajutor altora. Deci pentru a scoate patima din noi, ne trebuie un duhovnic priceput.
A treia categorie de oameni, sunt cei care sunt foarte apropiati de biserica, credinciosi, poate chiar preoti, calugari. Acesti oameni, sunt bine pregatiti in lupta cu capcanele diavolului. Sunt capabili sa discearna foarte multe din cursele necuratului, dar diavolul isi pregateste cu atentie si mai ales cu viclenie capcanele. Deci, trebuie sa citim cu luare aminte marturiile Sfintilor Parinti, care ne impartasesc din propriile lor ispite, dar cel mai important ne spun modul in care ei au invins patima.
dr. Radu Tincu
Radu Tincu
-
Atei si credinciosi
Publicat in : Editoriale -
Cugetari - Petre Tutea
Publicat in : Credinta -
Religia ca Cenusareasa
Publicat in : Editoriale -
Logica ateismului militant
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.