Vorbele lui Iuda

Vorbele lui Iuda Mareste imaginea.

Vorbele lui Iuda sunt un subiect foarte la moda in zilele noastre. Nu neaparat vorbele din Evangheliile crestine, ci din cele apocrife, scoase la lumina de o lume ce incearca azi o reabilitare a sa, prezentandu-l pe Iuda ca pe un adevarat martir, ales si blestemat de Dumnezeu, predestinat pentru o lucrare de care Dumnezeu avea nevoie. Dar aceasta gandire, lasand la o parte faptul ca il face pe Dumnezeu neputincios si rau, nu poate fi decat un reflex al lumii pline de patimi din prezent, care cauta sa evite constiinta care o invinovateste. Si, prezentand mai jos toate cuvintele spuse de Iuda pe care Sfintii Evanghelisti le-au pastrat, vom vedea ca lumea, in cuvintele ei actuale, se regaseste cu varf si indesat in ele.

"De ce nu s''a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor?" (Ioan 12, 5).

Este vorba de ungerea din Betania, atunci cand Mantuitorul se pregatea de Jertfa Sa. Innopta in Betania, localitate apropiata de Ierusalim, in casa lui Lazar, cel pe care il inviase din morti. In acest context, Maria, sora acestuia, in semn de multumire si pretuire, dar si profetic, toarna acea cantitate foarte mare de mir de nard pe picioarele lui Iisus.

Iuda se sminteste, si la fel fac, pare-se, si ceilalti ucenici. Ucenicii se indigneaza nu doar la gandul "risipei", dar si stiind ca Mantuitorul le-a predicat smerenia si asteptandu-se ca El sa condamne gestul Mariei. Iuda insa se sminteste dintr-un alt motiv, caci, ne spune Sfantul Apostol Ioan, "el a zis aceasta nu pentru ca ii era lui grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, vamuia ce se punea intr''insa".

Cuvintele lui Iuda ne par pline de intelepciune si de compasiune. Ele reprezinta, fara indoiala, un gand pe care si noi deseori il avem. De ce sa-i dam ceva lui Dumnezeu, care n-are nevoie de aur si mir, atata vreme cat ne lipsesc spitale, scoli etc.? La ce foloseste mirul pe picioarele Mantuitorului, chiar si in conditiile in care Acesta urma sa se ingroape? Dar Mantuitorul nu gandeste ca "omul normal". El, si asa trebuie sa fie si crestinul, are privirea vulturului care survoleaza pamantul si cu ochiul sau ager vede acolo unde lumea nu vede nimic. El stie ca Maria savarseste o jertfa, iar jertfa nu se cuantifica. Jertfa Mariei vine din suflet, ea nu calculeaza, ea nu masoara nardul turnand 100 de mililitri si pastrand restul "pentru alte ocazii".

Iuda nu jertfea asa, caci Iuda era obisnuit cu jertfele din vremea lui, in care lucrurile erau formaliste si pline de ipocrizie. In fata lui se derula un eveniment istoric si tot in fata lui se innoia fata lumii si era martor al unei schimbari fundamentale, cand omul incepea sa guste dintr-o viata noua, imperceptibila insa pentru ochii lumesti.

Nu suntem oare si noi la fel? Nu ne grabim noi sa fim de acord cu cei care spun ca nu mai este acum vreme sa-i facem casa lui Dumnezeu? Ca este vremea spitalelor, a scolilor. Nu sunt suficienti preoti? De ce nu facem 10 biserici mai mici? Dar poporul care face o jertfa nu o poate face ca Iuda, "vamuind" ce iese din punga lui. Nu asa s-a jertfit nici Sfantul Martir Constantin Brancoveanu, jertfind 3 din cei 4 fii ai sai si pe al patrulea punandu-l "la pastrare". Nu asa s-a murit la Marasesti, sau in temnitele comuniste. Nu asa i se da ceva lui Dumnezeu. Aceasta nu a putut Iuda sa inteleaga, dar poate vom intelege noi, aducandu-ne aminte si acest fapt, ca cel care facea "apel la ratiune", adica de fapt la rationalizarea jertfei, era de fapt un hot ordinar.

"Ce vreti sa-mi dati, si eu vi-l voi da in mana?" (Matei 26, 14)

Sminteala lui Iuda a continuat, in mod tragic, cu deznadejdea, pricinuita de imposibilitatea sufletului sau de a vedea adevarul, de a trece dincolo de aparenta "esecului" care se prefigura. Iar pricina acestei orbiri, ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur, a fost iubirea de arginti.

Vanzarea, sau cumpararea, este una dintre activitatile cele mai dragi lumii de azi. Omul modern considera astazi ca orice este de vanzare, ca "orice lucru are un pret", cu alte cuvinte, ca orice lucru din aceasta lume este cuantificabil. Diavolul este contabil, in vreme ce Hristos este boier si cavaler, spunea Parintele Nicolae Steinhardt.

Tocmai aceasta apetenta a lumii actuale pentru cuantificare, sfarma rationalitatea lumii si o transforma in tandari, in cioburi din care oamenii nu mai pot reconstitui decat o realitate minuscula si meschina, o realitate a omului mic, asa cum a fost si Iuda, care a stat fata in fata cu generozitatea si boieria cea mai mare pe care a cunoscut-o lumea si in fata careia s-a comportat ca un contabil.

"Ascultati toti iubitorii de argint, toti cati sunteti bolnavi de boala lui Iuda! Ascultati si feriti-va de boala aceasta! Daca Iuda, care a fost impreuna cu Hristos, Care a savarsit atatea minuni, care s-a bucurat de atatea invataturi, s-a scufundat intr-o prapastie atata de mare, pentru ca nu s-a desprins de boala aceasta, cu mult mai mult voi, care nici nu ascultati Scripturile si care sunteti si mereu prinsi de grijile lumii acesteia, cu mult mai mult voi veti fi mai usor doborati de patima aceasta daca nu veti avea grija necontenit de voi insiva" (Sfantul Ioan Gura de Aur).

Daca suntem iubitori de argint, intelegem, suntem asemenea lui Iuda. Infricosator lucru! Daca ar fi Hristos in fata noastra, daca l-am vedea aievea, intre noi, predicand la coltul strazii, daca l-am vedea trecand pe strada inconjurat de zeci de oameni ai strazii, l-am pretui mai putin decat treizeci de arginti. Ne-am vedea de drumul nostru, de covrigul nostru, am fi mai pasionati de merdeneaua zilnica, de cate grade ne arata telefonul ca vor fi dupa amiaza; am trece pe langa El ca pe langa un strain, considerandu-l in sinea noastra doar un "mistic ratacit", un predicator din atatia altii care se pierd in praful zilei sau in nestiinta noptii.

"Nu cumva sunt eu, Invatatorule?..." (Matei 26, 25)

Stia foarte bine ca el era, doar il vanduse. Si, ca orice om care lucreaza in intunericul noptii, credea ca nu stie nimeni. L-a incercat pe Mantuitorul, prefacandu-se inocent. Minciuna prinsese chip in El, caci, ne spune Sfantul Evanghelist Luca, in el intrase Satana, imediat dupa vanzare. Sarpele cel batran, care il ispitise pe Adam in raiul dintru inceput, intrase intr-unul dintre apostoli. Dar nu era inca pierdut definitiv, de aceea Mantuitorul ii arata ca stie ca l-a vandut, stie si nu-l condamna, inca este timp de intoarcere, inca satana poate fi scos afara.

Din nou regasim chipul lumii ascuns in chipul lui Iuda. Aceasta lume plina de fatarnicie, care se preface a fi inocenta, care de atatea ori prezinta raul invelit intr-un ambalaj atragator...

Vorbele lui Iuda rasuna, peste veacuri, precum cele ale Sarpelui din Eden, atunci cand o intreba pe femeie, cu o inocenta prefacuta: "Dumnezeu, a zis el oare: Sa nu mancati roade din tot pomul care este in rai?...".

Vedem asadar aici o axa: Sarpele - Iuda - lumea. Acum traim intr-o lume iubitoare de aparente, in care inselatorul incearca sa-i amageasca, de ar putea, si pe cei alesi, cum ne vesteste Apocalipsa. Dar aceste cuvinte ale lui Iuda arata totusi ca, desi este de o viclenie iesita din comun, desi are putere sa rastoarne lumea, sarpele ramane, in esenta, orb. Lumea duhovniceasca a sfinteniei este pentru el opaca si nu are capacitatea de a o deosebi de intunericul in care traieste. Aceasta lipsa a patrunderii duhovnicesti, pe care o remarcam cu usurinta si in lumea de azi, este semnul de netagaduit al identitatii in gandire dintre ea si Iuda.

"Cel pe care-l voi saruta, acela este; prindeti-l". Si venind indata la Iisus, I-a zis: "Bucura-te, Invatatorule!" Si L-a sarutat. (Matei 26, 48-49)

Exista aici o doza de indrazneala in nerusinare care depaseste puterea de intelegere a mintii omenesti, la fel cum depasita este mintea noastra si de rabdarea Domnului, Care, chiar si in acest ceas al stapanirii intunericului, nu inceteaza in incercarea de indreptare a lui Iuda.
Iisus se lasa sarutat de cel ce l-a vandut. Si nu doar atat, dar incearca sa ii prezinte lui Iuda, chiar si in clipa prinderii sale, absurdul situatiei, doar-doar acesta se va cutremura in fata faptei sale: "Iuda, prin sarutare-L vinzi tu pe Fiul Omului?" (Luca 22, 48).

Dar Iuda nu s-a cutremurat. Am putea spune ca a avut "sange rece", de parca o putere nevazuta l-a "intarit" in faptele sale. Dar ce natura a avut aceasta tarie s-a vadit putin mai tarziu, intr-un mod atat de tragic...

Aceasta este taina cea de neinteles a invartosarii in rau, atunci cand omul, simtind ca ceea ce face este rau si ca duce la o fapta ingrozitoare, totusi nu se opreste, ci mai tare se forteaza sa nu mai gandeasca, sa nu mai asculte deloc glasul constiintei. Aceasta invartosare are intotdeauna in spatele ei o patima adanca, care subjuga intr-un mod tiranic libera vointa a omului. In cazul lui Iuda, spune tot Sfantul Ioan Gura de Aur, era lacomia.

Lacomia lui Iuda nu era doar de averi, era si o sete nestavilita de putere. Iuda a fost suparat, manios la culme pe Hristos, pentru ca Acesta nu s-a dovedit a fi noul domn pamantesc, care sa le ofere putere lumeasca urmatorilor sai. In schimb, Iisus s-a dovedit a fi Domn al dragostei, iar aceasta Iuda nu a putut sa o sufere, pentru ca, in nebunia lui, nu a putut sa o inteleaga. 

"Gresit-am vanzand sange nevinovat" ... "Ce ne priveste pe noi? De-acum e treaba ta!...". Si el, aruncand argintii in templu, a plecat de acolo; si ducandu-se, s''a spanzurat. (Matei 27, 4)

Aici s-a terminat taria lui Iuda. Aici Satana, care intrase in el si lucrase prin el, l-a parasit si toata taria lui s-a naruit. Lacomia il impinsese de la spate, visuri de putere naruite il facusera sa isi adoarma constiinta atat de mult incat sa devina cel mai ingrat personaj din istorie, in loc sa devina persoana duhovniceasca care ar fi putut fi.

Asa cum face de fiecare data, diavolul l-a abandonat. Asa a facut cu Adam si Eva, dupa ce i-a ispitit, asa a facut si cu Iuda. Drama lui Iuda a fost insa mai mare, intrucat el s-a aflat a fi luptator direct al lui Dumnezeu, s-a descoperit a fi nimic mai mult decat ciotul de care s-a impiedicat Hristos cazand in genunchi. A inteles aceasta, dar tot n-a inteles adevarul.

Iuda nu a fost niciodata capabil de marturisirea pe care a facut-o Sfantul Apostol Petru: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!". Aceasta o stim pentru ca, la fel ca si Iuda, si Petru s-a lepadat. Si el l-a tradat pe Hristos, facandu-se ca nu-L cunoaste, atunci cand era vremea marturisirii. Dar Petru, spre diferenta de Iuda, stia pe cine a tradat. El marturisise, cunoscuse, si in cele din urma a inteles adevarul si, ca atare, "a plans cu amar", iar Hristos l-a iertat, caci a cunoscut ca pocainta sa a fost reala si desavarsita.

Iuda insa, in loc sa se marturiseasca lui Hristos, sau macar in sinea sa sa "planga cu amar", a ales sa se planga de fapta sa arhiereilor, care s-au dovedit chiar mai criminali ca el. El astepta probabil ca arhiereii sa-l bata pe umar si sa-l consoleze, el dorea pe cineva care sa-l aline, sa-i tamaduiasca in vreun fel sufletul. Dar Iuda se lasase sa devina locas al pustiirii, al uraciunii care distruge tot ce este frumos. La fel ca si Lucifer care era cel mai frumos inger si a devenit cel mai urat diavol.

Iuda ar fi putut muri martir, precum Sfantul Petru. Ar fi putut propovadui Evanghelia poate si pe teritoriul nostru, si am fi vorbit astazi de Sfantul Iuda, ocrotitorul Daciei si ulterior al Romaniei. Ar fi putut scrie el insusi o evanghelie, ar fi putut sa vorbeasca in limbi cu apostolii, la ceva mai mult de 50 de zile de la tradarea sa. Ar fi putut sa iubeasca. Dar nu a vrut.

Aceasta este lectia pe care ne-o ofera Iuda, pe care el a oferit-o istoriei, iar lumea de azi o uita cu desavarsire. Orice om poate fi sfant sau ticalos. Oricare dintre noi poate fi asemenea apostolilor, si oricare dintre noi poate ajunge atat de ticalos incat sa poata fi cu greu numit om.

Trebuie sa ne infricosam de faptul ca suntem atat de aproape de gandirea lui Iuda! Atat de aproape, si poate nu ne deosebeste decat faptul ca noi traim dupa Invierea lui Hristos, dupa prefacerea lumii, iar el a ales sa se sinucida exact inainte ca ea sa fie transfigurata. 

Oricare dintre noi poate deveni noul Iuda. Dar oricat ar parea de ciudat, nu vanzarea este pacatul cel mai mare al lui Iuda, ci lipsa de pocainta. Asadar daca vom invata ceva din cuvintele lui Iuda si din atitudinea lui, aceasta trebuie sa fie: ca nu ne putem apropia de Dumnezeu decat prin sinceritate si pocainta desavarsita, aceasta pocainta care inseamna schimbarea fundamentala a actiunilor si gandurilor noastre, eliminarea vicleniei si compromisului, a spiritului contabilicesc si a tuturor faptelor noastre care ne hranesc mandria.

Numai astfel vom ajunge ca in noi sa nu se salasluiasca uraciunea pustiirii ca in cazul lui Iuda, ci sa se salasluiasca Mantuitorul, astfel incat sa putem, asemenea Sfantului Apostol Pavel, sa exclamam: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine".

Paul Cocei

Despre autor

Paul Cocei Paul Cocei

Colaborator
104 articole postate
Publica din 29 Decembrie 2011

04 Iunie 2013

Vizualizari: 7515

Voteaza:

Vorbele lui Iuda 5.00 / 5 din 10 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Constanta SzlavicsPostat la 2013-06-08 17:29

    Bunului Dumnezeu sa-i daruim tot ce-i mai bun si mai frumos,sa-i daruim toate gandurile si viata noastra, caci fara El, nimic nu putem, nimic nu suntem! Amin. Multumesc pentru articol.Plin de invataturi folositoare sufletului!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE