Pe ziua de astazi – iata, prin altele, ce amintire amara: mai-marii iudeilor s-au adunat in casa lui Caiafa si chibzuiau cum sa-L prinda prin viclenie pe Domnul Iisus si sa-L dea mortii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, si a zis: “Ce voiti sa imi dati, si eu Il voi da pe El voua?” Ei i-au dat treizeci de arginti. Cand am citit locul acesta din Scriptura, sufletul meu s-a umplut de nemultumire – si asupra mai-marilor iudei, si asupra lui Iuda. Ce aveau in vedere acesti mai-mari, de au atras asupra lor si a poporului vina si pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut sa se hotarasca la asa o fapta Iuda, care intotdeauna era asa de apropiat de Domnul si asa limpede vazuse intiparita in El plinatatea Dumnezeirii? Dupa aceea, gandul meu s-a mutat la caracterul tradarii lui Iuda; si in timp ce cugetam la lucrul acesta, din constiinta au inceput sa rasara una dupa alta propriile mele fapte, foarte asemanatoare cu fapta lui Iuda.

Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat semanau mai tare. Atunci, in locul nemultumirii impotriva lui Iuda, a inceput sa renasca temerea pentru mine insumi, si glasul launtric mi-a grait: “Lasa-l tu pe Iuda, intoarce-ti mai degraba luarea-aminte asupra ta si ingrijeste-te sa scapi de soarta lui amara”. Cu acest indemn, fratilor, ma infatisez si eu voua. Aveam de gand sa va infatisez cat de neagra este tradarea lui Iuda. Acum, insa, zic: sa-l lasam pe Iuda. Sa cercetam mai bine faptele noastre, ca sa curatim din viata noastra tot ce poarta vreo trasatura a caracterului lui Iuda – si prin aceasta sa scapam de pedeapsa cereasca ce a cazut asupra lui.

Lucrul cel mai izbitor la Iuda este faptul ca in vremea petrecerii lui alaturi de Domnul el era, in ce priveste viata sa, intocmai cu toti Apostolii. Impreuna cu ei mancase, bause, umblase, petrecuse noptile, impreuna cu ei ascultase invataturile si vazuse minunile Domnului, impreuna cu ei rabdase toate nevoile, chiar si umblase propovaduind Evanghelia, si poate ca facuse minuni cu numele Domnului; nici Apostolii, nici ceilalti nu vazusera in el ceva aparte. Si totusi, la sfarsit vedeti ce a iesit? De unde aceasta roada? Fireste, dinlauntru, din suflet. Si iata, vedeti, inauntrul sufletului se parguise ceea ce in toata vremea dinainte nu se vadise afara prin niciun semn.

Oare stia insusi Iuda ca in inima sa incalzea un asemenea sarpe, care in cele din urma avea sa-l piarda? Dupa obiceiul pe care-l are vrasmasul nostru de a ascunde legaturile in care il incurca pe pacatos, el tainuieste de constiinta patima de capetenie prin felurite lucruri frumoase de mana a doua, si numai atunci cand se bizuie pe pierzania neindoielnica a omului da drumul nenorocirii asupra lui cu toata incrancenarea lui neinfranata. Se poate, judecand dupa toate faptele, ca Iuda sa nu fi vazut uratenia patimii sale si sa nu se fi crezut cu nimic mai rau decat ceilalti Apostoli. Si a cazut, cumva de parca nu ar fi prevazut lucrul acesta.

Avand aceasta in gand, fratilor, sa ne intoarcem luarea-aminte la noi insine si sa cercetam cu asprime cele mai tainice miscari ale inimii noastre, fara a ne opri la infatisarea cuviincioasa dinafara. Pe dinafara, ia uitati-va, cu ce suntem rai? Si totusi, poate ca in jurul inimii noastre se incolaceste un sarpe care e gata sa ne dea pierzarii – si ne va da indata ce se va ivi prilejul. Va amintesc cugetarea Sfantului Macarie Egipteanul, care graieste: “Nu te lauda cu niciun fel de fapte si cu niciun fel de nevointa. Dar daca te-ai pogorat chiar pana in adancul inimii tale si ai ucis sarpele cuibarit acolo, ce otraveste cu veninul sau toate cele prin care se vadeste viata ta, atunci sa dai multumita Domnului”.

Prin aceasta el avea in vedere fie pacatul care traieste in noi, fie patima de capetenie a fiecaruia, in care se preschimba acel pacat. Si iata asupra carui lucru sa va intoarceti mai cu seama luarea-aminte atunci cand va cercetati pe voi insiva. Cautati patima voastra de capetenie. Pe ea s-o dati in vileag, pe ea s-o aruncati afara.
“Nu cere de la tine Domnul post”, spunea un alt Batran, “cand patimesti de lacomie: da-I simplitatea milosteniei. Nu cere de la tine Domnul fapte vestite si slavite daca esti molipsit de parerea de sine: da-I smerenie si defaimare de sine. Asa si in toate celelalte privinte”.

Domnul vrea ca noi sa dam in vileag in noi insine si sa fagaduim a birui mai ales patima care ne biruie mai mult, si sa stralucim mai ales in virtutea potrivnica patimii ce ne biruie. Daca vei face asta, toate celelalte virtuti vor veni in randuiala de lupta si cu putere, iar patimile vor slabi, fiindca ele se tin de obicei in jurul patimii noastre de capetenie.

Dar sa ne intoarcem la Iuda. Asa purta el ghimpele in inima lui. S-a ivit prilejul, patima a dat in clocot. Vrajmasul l-a apucat pe el, sarmanul, de aceasta patima, a incetosat mintea si constiinta lui si l-a dus ca pe un orb sau ca pe un rob legat – la inceput la faradelege, apoi si la pierzania deznadajduirii. Si acest lucru nu s-ar fi intamplat, daca si-ar fi descoperit inaintea Domnului patima sa. Doctorul sufletelor ar fi tamaduit indata boala sufletului sau- si Iuda ar fi fost mantuit. Acelasi lucru se va intampla si cu noi daca nu vom descoperi parintelui duhovnicesc patima noastra. Acum ea sta potolita; dar, mai apoi, numi sa se iveasca prilejul si indata va urma caderea. Iar daca ne vom descoperi patima, ne vom strapunge, vom lua hotararea de a nu ne lasa infranti si vom cere ajutor de la Domnul, fara indoiala ca o sa rezistam: fiindca mai mare este Cel ce este intru voi decat cel ce este in lume (I In 4,4). Prin harul Sau, Domnul va ucide in clipa dezlegarii patima si va pune samanta virtutii potrivnice ei. Atunci n-ai decat sa adaugi o mica osteneala si, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu te vei mai tavali in patimile de ocara si vei incepe sa privesti cu fata descoperita si catre Domnul, si catre Sfinti, si catre toti crestinii.

Inca putina vreme si Domnul va veni la voi, si va face la voi cina impreuna cu voi. Pregatiti-va! Aruncati din inima tot ce este potrivnic Domnului, stergeti tot praful prin suspinari din inima, spalati orice pata prin lacrimile strapungerii, asa incat Domnul, intrand in voi, sa afle casa sufletului vostru dereticata, asternuta, curata. Sa nu fie intre voi vreunii asemenea lui Iuda. Si Iuda, ca si ceilalti Apostoli, deopotriva auzise: “Dupa doua zile Pastile vor fi”. Apostolii s-au apropiat de Domnul si au zis: “Unde voiesti sa-Ti pregatim sa mananci Pastile?” Iuda, insa, ce a facut? A mers si L-a vandut pe Domnul. Iar la cina tot a mers, alaturi de ceilalti. Nu cumva si intre voi se vor afla maine unii ca acestia? O, sa nu fie! Inca mai este vreme. Mergeti; si fiecare, dupa masura puterilor sale, sa sarguiasca a se arata vrednic a-L primi pe Domnul prin Sfintele Sale Taine. Dati-va seama de ce sunteti vinovati, plangeti si spuneti: “Nu vom mai face, Doamne! Ajuta-ne sa tinem piept de acum inainte”. Acesta este cel mai insemnat lucru pe care il doreste Domnul – iar nepasatori sa nu se afle intre voi. Sa nu fie nici vreunii dintre cei care, fara a se lepada de patima lor, nu numai ca nu au hotararea sa se infraneze de la lucrurile ei, ci nici nu sunt straini de indulcirea cu ele si aplecarea spre ele. Unul ca aceasta e intocmai ca Iuda: cu trupul la Cina, iar cu inima in uneltiri tradatoare. Si unuia ca acesta, cand dupa impartasirea cu Tainele lui Hristos va saruta potirul, oare Domnul nu-I va grai inconstiinta lui: “Cu sarutare vinzi pe Fiul Omului?”

Domnul si Mantuitorul nostru, Preacurata Maica a Domnului si Sfintii toti sa ne ajute a ne impartasi spre iertarea pacatelor si viata vesnica! Amin!

Sfantul Teofan Zavoratul,

“Predici”, Editura Sophia

• Iuda Iscarioteanul, in profetiile Vechiului Testament
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Sinuciderea lui Iuda Iscarioteanul
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Prezicerea tradarii si demascarea tradatorului
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Evanghelia lui Iuda: Scriere gnostica sau Evanghelie crestina?
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: