Parintele Arsenie Papacioc - despre canonisirea femeilor

Parintele  Arsenie Papacioc - despre canonisirea femeilor Mareste imaginea.

Dialog cu Parintele Arsenie Papacioc - despre canonisirea femeilor care si-au lepadat pruncii

- Ce canon obisnuiti sa dati femeilor care au facut avorturi?
E atat de important, pe de-o parte, si de delicat, pe de alta parte, sa poti sa comunici public canonul pe care il dai pentru diferite pacate. Consider ca acest pacat este printre cele mai mari pacate posibile. Mi-am zis in sinea mea - motivat - ca a ucide un copil in pantece e mult mai grav decat a omori un om botezat. Mai intai de toate, acest copil e autonom. Mama care il poarta in pantece n-are drept asupra vietii lui. El e, fara discutie, liber sa creasca fara alt stapan decat Dumnezeu. Si-apoi, in marile planuri ale lui Dumnezeu, acest fapt se transforma intr-un fel de frauda conjugala, urmata de ucidere. Dumnezeu, in planurile Lui, unde putea sa asigure cresterea fatului mai bine ca in pantece de mama?!

S-a constatat, de cand e lumea, cat de iubitoare este mama pentru pruncul ei. Am avut ocazia, la o manastire mare pe care o conduceam - Slatina, in Bucovina -, sa ma duc odata catre stana manastirii. Si pe cand ma apropiam, am auzit cainii latrand puternic langa un tufis din padure. Cum m-au vazut pe mine ca vin, bateau si mai tare. M-am apropiat; si ce credeti ca era acolo? O lupoaica isi apara doi pui cu o indarjire nemaipomenita. Acest lucru mi-a folosit si, sigur, mi-a fost usor sa fac legatura cu sentimentele mamei pentru apararea puiului. Cu cat ma apropiam, cainii indrazneau si mai tare. In cele din urma, lupoaica a luat unul din pui in gura si a fugit, iar pe celalalt l-am luat eu si l-am dus la muzeu. Mi-am zis atunci: uite cat de jertfitoare este o mama pentru puii ei!

Se mai stie ca lupoaicele alapteaza copii de oameni; o lupoaica il alapteaza, iar mama lui il ucide! Va dati seama ce cruzime si ce abdicare de la rosturile de mama, de femeie, care este atat de laudata si de necomparat in fata lui Dumnezeu!

Deci, avortul este o crima foarte mare, pentru ca acest prunc mai intai moare nebotezat. El are suflet din momentul zamislirii. Chiar in Dreptul Roman se spune: "Copilul, odata zamislit, are drept de cetatean". Cu conditia sa se nasca, spun ei. Dar noua nu ne arde de inventar acum; daca nu e-n inventar...

Deci, sufletul exista din momentul zamislirii. O parere relativa a unor Sfinti Parinti spune ca pruncul avortat "nu ar fi la bine pentru nebotez, nici la rau pentru nevinovatie". Nu ne amestecam; noi ii pomenim la proscomidie, stiti, pe "pruncii inainte de vreme". Chiar am avut o discutie cu un parinte insemnat, un mare profesor, care nu recunostea ca "pruncii inainte de vreme" sunt copiii acestia avortati. I-am demonstrat si a ramas convins.

Canonul Sfintilor Parinti este foarte mare. Acestia opresc de la Sfanta Impartasanie chiar pana aproape de sfarsitul vietii. Insa conteaza foarte mult problema caintei in fata duhovnicului a mamei care a facut un avort. Nu poti sa-i dai unei mame care are cainta un canon de cincisprezece ani sau douazeci de ani - cum, de altfel, s-a intamplat din partea unor duhovnici, lucru pe care, va spun drept, nu l-am acceptat.

Nu ma intereseaza cine, dar, in tot cazul, intr-o vizita pe care am facut-o la Sihastria - si eu sunt sihastrean, dar am plecat de mic - i-am intrebat pe unii duhovnici pe care i-am adus eu in manastire si doream sa-i mai vad si doream sa mai stiu cum canonisesc. Si mi-au spus asa: "Daca au un numar de avorturi, noi nu-i mai dezlegam".

- Pana la moarte nu-i mai dezleaga, daca au foarte multe avorturi?
Au fost putini cei care au dat canon pana la moarte, dar au dat. Au socotit importanta mare a Sfintei Impartasanii. Sau au dat-o asa, pentru ca se da, ca e ucidere grozava. Nu, nu-i asa. "Si ce faceti cu astia daca nu-i dezlegati, ii trimiteti la Arsenie?" - l-am intrebat pe respectivul parinte, care-mi era fiu duhovnicesc. Nu m-a bucurat deloc pozitia asta, pentru ca, dragii mei, Domnul Iisus Hristos S-a rastignit, S-a jertfit pentru toate pacatele posibile, tinand cont de gravitatea lor, de numarul lor, tinand cont de acel "de saptezeci de ori cate sapte", care inseamna permanenta. Cuvantul "sapte" in Scriptura inseamna "mai mult" si vrea sa spuna Mantuitorul "permanent", daca exista cainta. Deci, nu trebuie sa marginim, nu trebuie sa punem limite jertfei de pe Golgota, refuzand cainta. Daca Sfanta Impartasanie este atat de mare incat n-o meritam, tot atat de important si chiar mai important este sa n-o neglijam tocmai pentru ca este mare.

In ce priveste oprirea de la Sfanta Impartasanie a femeilor care au facut avorturi, eu n-am depasit trei ani, daca se caiesc din toata inima. Si se caiesc! Dar, mai mult decat a canonisi, le arat cu orice chip marea greseala pe care au facut-o. Copiii acestia lepadati ne vad, si este inca timp sa plangem si sa cadem cu fata la pamant.

Le dau canon - sfatuitor, bineinteles - in sensul unei nevointe scurte, dar permanente; zi de zi, toata viata, sa faca ceva, care e chestie de secunde, dar care tine de pocainta aceasta sincera. Sa fie constienta toata viata de ceea ce a facut. Nu ma intereseaza un canon rece, pe care il face tur-tur-tur sau nu-l face, ci un canon la care sa participe. Si am rezumat numai la cateva secunde durata acestui canon pe care il dau, numai sa fie o stare de prezenta continua a ceea ce a facut.

Oprire de la impartasit sub trei ani; n-am depasit trei ani. Dar nu fac lucrul acesta de capul meu, ci urmarind canoanele Pidalionului. Acum sunt sapte editii; cand predam, odata, asa ceva, nu era nici o editie; ba era una, destul de ascunsa, facuta de un preot indraznet. Sfantul Vasile cel Mare, care are foarte multe canoane mari, incat e considerat in lumea duhovniceasca drept cel mai tare in canoane, are un canon, Canonul 74, care spune asa: "Daca oricare dintre cei ce au facut pacatele mentionate mai inainte se va face sarguitor, marturisindu-se, in acest caz, daca acela caruia prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu i s-a incredintat puterea de a lega si dezlega, vazand covarsirea marturisirii celui ce a pacatuit, s-ar face mai bland intru a micsora timpul epitimiilor, nu este vrednic de osandire; fiindca examinarea Scripturilor ne face cunoscut ca cei ce cu mare durere se marturisesc degraba ajung iubirea de oameni a lui Dumnezeu". De unde se intelege ca intensitatea unei pocainte, a unei trairi, te apropie foarte mult de starea omului duhovnicesc si de iertare. De aceea am spus eu: Urmariti elasticitatea canoanelor, nu numaidecat litera, ajungand astfel la canoane de zeci de ani. In canonisire, duhovnicii ar trebui sa-i explice cat de cat cum stau lucrurile celui ce se marturiseste. Sa-l puna intr-o stare de ingrijorare, nu sa-l inspaimante la gandul ca nu va mai fi iertat. Sa-l asiguri ca este iertat, ca-l dezlegi, cu conditia ca el sa-L imblanzeasca pe Dumnezeu prin acte de pocainta, de prosternare cateva secunde pe zi, in fiecare zi cat va trai pe pamant.

Deci, Sfantul Vasile cel Mare spune, chiar el, in Canonul 74, ceea ce v-am spus! Si mai este o insemnare la Canonul 86, tot al Sfantului Vasile cel Mare, ca pe vremea aceea se dadeau canoane mari pentru ca era si credinta multa. Noi trebuie sa tinem cont si de momentul istoric pe care il traim. Nu aceasta ar avea cuvant determinant, numaidecat, ci starea reala a sufletului omenesc din acest moment istoric. Plus faptul ca sunt o serie intreaga de imprejurari, de situatii intre sot si sotie, o serie intreaga de judecati si prejudecati de care trebuie sa tii cont, ca duhovnic, mai ales cand este vorba sa opresti ani de zile de la impartasit.

Deci, eu nu sunt pentru o oprire prea mare. Pe duhovnici ii intreb daca au fost prea aspri sau prea blanzi. Daca au fost cu pogoramant, e foarte bine, dar bazandu-se pe trairea celui care se caieste. Nu trebuie sa ramai la un canon rece - "faci atat pentru ca ai facut atat". Cand vin la mine la spovedit diferiti credinciosi, femei mai ales, si imi spun cat au fost opriti de la impartasit, imi dau seama ce au facut dupa anii cat au fost opriti. Asta nu inseamna duhovnicie, ci inseamna un fel de dura lex sed lex - "legea e aspra, dar e lege" -, care in justitia laica se potriveste, dar la noi nu, pentru ca aici se face uz de mila lui Dumnezeu cu orice chip.

In sfarsit, sunt multe lucruri de spus in legatura cu pozitia aceasta duhovniceasca si cu grija mantuirii noastre.

Primul lucru - si singurul, de fapt - de care trebuie sa tina seama duhovnicii cand dau canoane femeilor care au facut avorturi este cainta cu orice chip. Sa boteze copii, sa faca milostenie... De altfel, aceasta este obligat orice crestin s-o faca. Aspectul esential al sfatului si al canonului este cainta propriu-zisa. De ea trebuie sa tinem cont. Am intalnit femei, dupa 20-30 de ani, care facusera avorturi si nu spusesera niciodata lucrul acesta - din diferite motive. Deci, este in functie de intensitatea pocaintei, nu de cantitatea timpului, pentru ca nu timpul decide! Nu timpul decide impartasirea, ci pocainta ta interioara este cea care decide. Este gandul la iad, dar nadejdea la Dumnezeu, stiind cu orice chip - traind stiinta aceasta! - ca este peste masura de iubitor si ca iadul este marea durere a Lui! In toata opera Sa, in tot ceea ce face, Dumnezeu nu are gandul sa-l piarda pe om. Si a dat duhovnicului - care este, ca fiinta, la acelasi nivel cu cel care se spovedeste, ca e om si el, - putinta de a-l randui, de a-l pune pe drumul cel mai mare, adica pe drumul singur al vesniciei fericite; cu putere nelimitata: "Tii locul Meu; ai bagat de seama, fiule?" - ii zice Dumnezeu. Preotul tine locul lui Dumnezeu; nu se discuta lucrul acesta. Dar daca stii cine esti si faci uz de puterea aceasta, esti foarte vinovat; dar mai vinovat esti daca esti inconstient de puterea pe care o detii. Asa ca eu sunt silit, in cazul avorturilor, cand stau de vorba cu duhovnicii, daca este cazul, sa-i canonisesc pentru ca au fost nepasatori si au dat la intamplare canoane de ani si ani. Nu timpul decide, ci pocainta ta interioara. S-ar putea, intr-un timp foarte scurt, sa ajungi si la marea milostivire a lui Dumnezeu. Deci, conteaza enorm de mult trairea aceasta in Dumnezeu, smerenia... "prapastie de smerenie", cum se spune. Aceasta va decide.

Dar oamenii vin si nepregatiti din punct de vedere al gravitatii pacatelor - sau vin din obicei la Craciun, la Pasti, asa, pentru ca trebuie sa se spovedeasca. Ei, atunci trebuie sa-l pui un pic in simtire, daca l-ai prins.

Dar eu mai spun si urmatorul lucru: marturisirea in sine este un canon! Nu este usor sa vii si sa dezgolesti pacate atat de ascunse. Pe de alta parte, intreb si asta: "Ai spus si la altcineva ca ai facut?" - ca se imprastie vorba: "A facut, si cutare, cutare..."

Am intrebat adeseori femei, fete, despre chiuretaj. Si ce am constatat: cand intrebam de niste pacate neinsemnate, spuneau foarte greu ca le-au facut; le era rusine - ca au mintit, ca au furat etc. Dar cand intrebam de avort, spuneau imediat: "Da, am facut!", ca si cum avortul era un lucru neinsemnat. Aceasta pentru ca in vremea de astazi este considerat un lucru oarecare. Ma interesa sa-i pun in starea de trezvie, de simtire ca intreruperea de sarcina este un pacat foarte mare, grozav de mare.

- Ce sfaturi de mangaiere obisnuiti sa dati acestor femei care vin, femei care uneori deznadajduiesc pentru pacatul pe care l-au facut?
Adevarul este ca nu le las in situatia de a fi hartuite de fel de fel de sfaturi, ci le spun: "Da, este iertare. Eu te dezleg acum pentru totdeauna, numai ca urmeaza sa-L imblanzesti pe Dumnezeu cu acest simulacru de canon pe care ti-l dau. Dar canon de simtire, nu de nevointa". Deci, cu orice chip o asigur ca este iertata si nu mai este nevoie sa-l tot marturiseasca. Se mai spune ca trebuie sa-l spui din nou, din cand in cand... Nu este adevarat! Daca-l mai spui, s-o faci numai cu gandul. Unii duhovnici spun ca e bine sa mai spui din cand in cand pacatele mari, sa faci marturisire generala. Eu te sfatuiesc sa-ti amintesti ce ai facut fara o noua spovedanie, pentru ca astfel se diminueaza puterea pe care o are dezlegarea respectiva - ca si cum m-as boteza din nou, ca sa fiu sigur ca m-am scapat de pacatul lui Adam. O singura data se marturiseste pacatul; dar ma intereseaza ca marturisirea sa fie cu simtire proprie, cu participarea lui. Deci, il asigur ca este iertat, sa intre intr-o stare de continua nadejde, dar cu o cainta permanenta. Tocmai acesta este canonul pe care il dau; sa faca milostenie, sa boteze un copil, vin dupa aceea. Pentru ca este posibil ca respectiva sa nu aiba bani nici de paine, dar de botez!

- Mai este o situatie speciala in ajunul Pastelui sau in ajunul Craciunului, cand vine foarte multa lume la spovedit, mai ales in Saptamana Mare. Atunci preotii se confrunta cu multe cazuri speciale - de exemplu, fete tinere, care sunt inca la scoala sau la liceu, necasatorite, care traiesc in desfranare sau au facut avorturi, dar vin numai o data pe an sa se spovedeasca. Ce faceti cu ele cand vin asa? Ce le recomandati preotilor sa faca, cand stiu ca nu mai vin alta data?
Si acum vedeti coada mare la usa mea - asta e zilnic. Daca o prind la spovedanie - pe ea, mica sau mare - discut cu ea despre gravitatea pacatului si, sigur, o invit sa mai vina. "Cand sa mai vin, parinte?" - "Cand esti ranita. Dar s-a terminat cu pacatele acestea". Le spun in asa fel, ca sa nu inteleaga ca pacatul acesta se mai poate repeta.

Nu stii pe cine omori; el nici nu se poate apara de lucru acesta; nu stii, lasule?!
Era un imparat care a cucerit pe alt imparat, si a vrut sa omoare tot neamul imparatului, dupa ce a intrat in palatele lui. Si intr-o camera a descoperit un copil mic. Copilul, cand l-a vazut, a ridicat mainile spre tiran, razand si astfel l-a dezarmat complet. Ei, vedeti? Copilul, in pantece, nu poate sa se apere. S-a demonstrat ca fatul simte pericolul, simte cutitul ucigas si se roteste puternic, intr-un strigat mut, dar nu se poate nicicum apara. Va sa zica, este fiinta! El nu se poate apara, si tu il ucizi cu atata cruzime si cu dezinvoltura... Poate sa iasa un preot, poate sa iasa un mare despicator de idei... Nu stii pe cine omori. Avortul a devenit un obicei, iar acum statisticile insumeaza cifre ingrozitoare.

- Dupa Revolutie mai ales, sotiile s-au intors la credinta, unii barbatii raman inca necredinciosi; ei duc in continuare o viata de familie. Ca sa nu mai faca avorturi, ce le sfatuiti pe femei sa faca?
Pentru ca barbatul nu este de acord cu infranarea sau cu pastrarea pruncilor zamisliti.
Cu nici un chip sa nu faca avort, indiferent ce s-ar intampla. "Pe viata si pe moarte", le spun eu. Cu nici un chip n-au voie sa ucida. Despartire, orice altceva, dar nu avort, nu ucidere.

- Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale, cu pretextul ca este un pacat, dar este un pacat mai mic?
Draga, anticonceptionalele si alte mijloace asemanatoare sunt frauda conjugala si atentat impotriva planurilor lui Dumnezeu. Nu e crima; e numai atentat. Este un pacat mai mic. Dar noi nu ingaduim nici cel mai mic pacat! Pentru ca, din momentul in care m-asez pe aceasta pozitie de acceptare a unor pacate mai mici, incep sa ma gandesc: dar care-i mic si care-i mare? Sau "sarpe mic si sarpe mare"; daca un sarpe mic te musca cu atata otrava incat sa mori, nu mai e nevoie sa te muste altul mai mare! Deci, e o mare greseala. Nu accept, insa nu-i pot opri de la impartasanie pentru aceste fraude conjugale ca pe cei care au facut avort. Ii impartasesc mai repede. Nu putem sa tinem lucrurile pe loc; nici nu putem condamna femeia sa reziste la tirania unui pagan de sot. Am zilnic cazuri din acestea! Nu putem nici asta. Insa nu putem accepta cu nici un chip pacatul. Pot merge pana acolo incat sa se desparta! Pentru ca si aceste lifte de barbati necredinciosi - sunt destul de multe cazuri - trebuie inteleptiti si ei prin refuzul femeii... Ea nu e jucaria lui, nu este papusa careia sa-i strambe gatul pentru ca stie ca e flexibil. Nu! Femeia, cum obisnuiesc sa le spun pe la cununii, "cu el totdeauna, ca el totdeauna". Adica, e libera ca si el. Cum sa faca crima aceasta?! Si atunci zic: nu e obligata, saraca, sa suporte tirania acestor lucruri; e libera si se poate desparti.

- Deci, le spuneti clar: sa nu foloseasca anticonceptionale.
Cine poate sa le spuna altfel?! Pai, cum sa spunem noi: "Foloseste anticonceptionale"?! Noi intalnim persoane care ne spun ca au facut lucrul acesta, si trebuie sa luam niste masuri mai usoare decat daca ar fi facut crima; dar nu ca si cum n-ar fi facut nimic.

Dar eu am intalnit un preot care, vazand cat de multe femei cu avorturi vin la el, ca totusi sa nu mai faca crima asta atat de mare, le-a zis: "In loc de pacatul asta mare, macar alegeti unul mai mic, daca nu puteti sa faceti altceva"...

Draga, eu am intalnit si altceva: niste ingeri buni care s-au facut draci. Putem sa acceptam oare acest sistem de compromis si chiar sa facem lege din sistemul si metodele noastre? Nu se poate! Pacatul ramane pacat. Un duhovnic n-are voie sa dezlege nici ca sa se manance de dulce, macar ca in Canonul 69 Apostolic, in jurul caruia se invart toate rigorile postului, se spune pana la urma asa: "...afara de caz de boala". Dar eu nu dezleg dinainte. "Domnule, dumneata, daca ai omorat un om, vii la mine si te spovedesti si te dezleg. Dar nu-ti spun dinainte: “Omoara-l". Nu spun dinainte: "Mananca de dulce". Nu am voie, ca duhovnic, sa dezleg inainte ceea ce, de fapt, e legat de Biserica. Eu dezleg dupa ce ai facut fapta, dar nu anticipez.

Preotii trebuie sa fie foarte blanzi, foarte ingaduitori, dar pe pozitia lui Hristos. Hristos n-a putut sa accepte nici cel mai mic pacat! Pentru aceasta, El a suferit toate impunsaturile, loviturile si scuiparile. Nu poate sa accepte! Ca te iarta daca te pocaiesti, asta e altceva. Duhovnicul, care este insarcinat cu acest nemaipomenit har, nu poate sa faca compromisuri prealabile.

Dumnezeu a creat doua lucruri nemaipomenite, care nu pot fi mai desavarsite: a creat o femeie distinsa, care a nascut un Dumnezeu, si preotia, prin care Il aduce pe Dumnezeu din cer si-L naste din nou pe Sfanta Masa. Va dati seama ce inseamna preotia?! Va dati seama in ce haina S-a imbracat un Om, ca oamenii, si cu ce har dumnezeiesc?! Are putere... Si atunci, nu poti sa faci un astfel de compromis. Tii locul lui Dumnezeu - nu este o simpla vorbire si respectiv o comparatie care trece drept laudabila si figura de stil; e un adevar! Si noi avem puterea sa dezlegam cu orice chip, orice, dar nu anticipam pacatul. "Eu Ma rastignesc" - a zis Mantuitorul; dar nu "pentru unele da, pentru unele nu". Nu se poate accepta sa faci compromisuri. Sa fim blanzi, sa nu-l oprim prea mult, sa-l iubim, sa ne para rau de pacat, si sa spunem: "Foarte bine ca a venit!" Atunci omul spune tot, si tu poti sa-i dai dezlegare. Ca a cazut si l-ai scos din adanc de ape, foarte bine, dar nu-l mai certa de ce e ud... Asta e important, sa-l salvezi; asta e scopul, nu? Sa-l aduci la linia de plutire, sa-l readuci la respiratie si sa intre pe drumul cel bun. Nu acceptam cu nici un chip compromisuri.

Femeia care este fortata de barbat sa faca avort se poate si desparti. Sunt patru motive pentru care se pot desparti, printre care aste si acesta: daca te omoara duhovniceste celalalt.

- Deci femeia trebuie sa-si duca crucea pana la capat, chiar daca are copii, chiar daca nu?
Draga, dar unde spune sa n-o duci pana la capat?! Ce, numai pana la capul locului?! Nu exista sfarsit; pana la moarte! Noi respiram fara oprire; inima bate intr-o nemiscata permanenta de zeci si zeci de ani in tine. Ea nu se contrazice; asa sa fii si tu in misiunile pe care le ai pe fata pamantului - ca barbat, ca femeie, ca doctor, ca inginer, ca duhovnic, ca preot.

Canon de pocainta catre Hristos pentru pruncii avortati, Editura Bizantina

Cumpara cartea "Canon de pocainta catre Hristos pentru pruncii avortati"

11 Aprilie 2016

Vizualizari: 9968

Voteaza:

Parintele Arsenie Papacioc - despre canonisirea femeilor 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Secret SecretPostat la 2010-11-23 08:43

    Eu am auzit că anticoncepționalele au și un efect avortiv. În acest caz ce fel de păcat se consideră?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE