K. Ioannidis: In Ortodoxie, Traditia Parintilor este foarte importanta, deoarece, de-a lungul veacurilor, Sfintii Parinti au fost punctele de reper pe calea desavarsirii in Hristos. Despre importanta deosebita a Parintilor in Ortodoxie vom avea in continuare ocazia unica de a discuta cu protoprezbiterul Gheorgos Metallinos. Impreuna, vom incadra acest subiect in spatiul teologiei.

Parintele Gheorgos Metallinos: Va multumesc mult, domnule Ioannidis, pentru ocazia pe care mi-ati dat-o de a-mi exprima si eu gandurile. Va felicit pentru alegerea temei, deoarece este vorba despre unul din cele mai importante subiecte ale vietii duhovnicesti.

Voi incerca sa fac o incadrare teologica si istorica a acestui fenomen. Consider ca ar trebui sa incepem de la scopul existentei Bisericii in lume. Mai ales din ziua Cincizecimii, cand Biserica se arata lumii ca Trupul lui Hristos, ea are ca scop unic si exclusiv indumnezeirea omului.

Aceasta este, de altfel, esenta Ortodoxiei, adica a Crestinismului, in autenticitatea sa. Ortodoxia inseamna prezenta lui Dumnezeu in istorie si, in acelasi timp, posibilitatea indumnezeirii omului. Sfantul Atanasie cel Mare spunea ca Fiul lui Dumnezeu, Cuvantul, S-a intrupat "pentru ca noi sa ne indumnezeim, pentru ca omul sa se faca primitor al Dumnezeirii".

Biserica este, asa cum rezulta din Pilda Bunului Samarinean, un "han" care ii primeste pe toti, aici si acum, ca un spital duhovnicesc (aceasta exprimare ii apartine Sfantului Ioan Gura de Aur). Viata crestinului este o traire concreta si consta in nevointa si smerire permanenta, avand drept scop ultim indumnezeirea. Din pacate, in vremurile pe care le traim, toate acestea au fost aduse la un numitor comun cu rutina. Pentru cei mai multi, in ziua de astazi, Crestinismul inseamna rutina.

Am spus ca indumnezeirea este singurul scop al prezentei Bisericii in lume si singurul scop al vietii crestinului. Drumul spre indumnezeire este echivalent cu lucrarea de tamaduire si de curatire a fiintei umane. Tocmai de aceea Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste despre un spital duhovnicesc. Omul intra in acest spital care se numeste Trupul lui Hristos sau Biserica, unde restabileste comunicarea directa cu harul lui Dumnezeu.

Asa cum fiecare spital are in el doctori care redau sanatatea fizica, si pentru restabilirea sanatatii duhovnicesti, adica a comunicarii cu Dumnezeu, este nevoie de doctori. Iar lucrarea doctorului duhovnicesc este implinita de parintele duhovnic.

Dimensiunile lucrarii unui parinte duhovnic sunt date de spusele Sfantului Apostol Pavel din prima sa Epistola catre Corinteni: "Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos". Aici, Apostolul Pavel vorbeste despre aceeasi renastere in Hristos despre care vorbise Domnul insusi cu Nicodim, ucenicul Sau de noapte. In Sfanta Evanghelie dupa Ioan, citim: "De nu se va naste cineva de sus, nu va putea sa vada Imparatia lui Dumnezeu".

Hristos spune ca trebuie sa ne nastem din nou. Nicodim intreaba daca omul poate sa intre in pantecele mamei sale pentru a se naste din nou. La randul sau, Apostol Pavel afirma ca omul poate avea multi invatatori, dar nu si parinti. Asa cum in viata biologica avem un tata si o mama, si in viata duhovniceasca avem tati si mame, pentru ca Ortodoxia nu cunoaste numai Parinti, ci si Maici.

Rolul parintelui nu este moralizator, ci duhovnicesc. El trebuie sa-i ajute pe oameni ca, prin Evanghelie, sa ajunga la Hristos.

Parintele ii poate indruma pe ceilalti spre Hristos datorita legaturii pe care o are el insusi cu Dumnezeu. El este un om duhovnicesc nu pentru ca ar fi invatat, intelectual sau cultivat, ci pentru ca are "gandul lui Hristos" si este salas al Duhului Sfant. Lucrul acesta inseamna, mai intai de toate, ca parintele este unit cu Hristos si ca Hristos este prezent, in Duhul Sfant, in interiorul sau, fapt pentru care el poate sa-i indrume si pe altii spre Hristos.

Daca omul nu are aceasta experienta duhovniceasca, nu ii este cu putinta sa fie parinte. Trebuie mai intai ca el insusi sa se vindece de patimi, sa isi concentreze gandul pe rugaciunea "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!" si sa isi faca inima salas al Duhului Sfant si al intregii Sfintei Treimi, pentru ca sa poata, prin aceasta experienta personala, sa-i indrume si pe altii pe calea mantuirii.

K. I.: Parinte Gheorghe, sa vedem acum ce inseamna sa ajungem la Hristos prin Evanghelie...

pr. G. M.: Inseamna ca toate trebuie savarsite potrivit metodei de mantuire date de insusi Hristos. Parintele este acela care renaste duhovniceste sufletele celorlalti. Din pacate, multi au incurcat lucrurile si au falsificat viata noastra duhovniceasca.

In Ortodoxia autentica, nu avem de-a face cu moralizari, ci cu tamaduirea sufletului, cu o adevarata operatie pe suflet. Parintele nu este un moralist, ci un duhovnic chirurg. Si repet, nu educatia, oricat de profunda ar fi ea, il ajuta pe om sa devina parinte - fireste, nu suntem impotriva stiintei de carte, asa cum nici Sfintii Parinti nu sunt impotriva -, ci harul sfant. Daca omul nu este vas al Duhului Sfant si daca harul nu lucreaza in inima sa, atunci el nu ii poate ajuta duhovniceste pe ceilalti. Tocmai de aceea avem atat de putini parinti.

Elementul esential al credintei este capacitatea de receptare a harului. Harul nu este ceva magic, ce se impune de sus. El se da dupa puterea omului de a-1 primi, adica in functie de curatia inimii sale.

Ca sa analizam putin problema, s-ar putea spune ca omul seamana cu un vas care are o deschidere in partea superioara, pe unde primeste apa. Cu cat deschiderea este mai mare, cu atat intra inauntru mai multa apa. Acelasi lucru se intampla si cu ploaia harului, care intra in om dupa cat de mare este deschiderea inimii sale. Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor. Caci stea de stea se deosebeste in stralucire, ne spune Sfantul Apostol Pavel in prima sa Epistola catre Corinteni. Parinte adevarat este cel care, prin nevointe si prin pocainta, valorifica harisma sau harismele date lui de Duhul Sfant.

K. I.: Cum putem noi sa ne folosim de parinti?

pr. G. M.: Mai intai as vrea sa ma refer la Sfantul Vasile cel Mare, intemeietor al traditiei patristice si a vietii monastice. Scrierile sale ascetice sunt piedestalul vietii de obste ortodoxe. Ele circula acum traduse si in limba neogreaca, meritand cu adevarat sa fie studiate.

Sfantul Vasile cel Mare, dupa ce s-a intors din Atena, unde a primit invatatura lumeasca, a inceput sa plece in calatorii lungi pentru acea epoca, mergand in tarile care acum alcatuiesc Orientul Mijlociu - Siria, Palestina etc. - si ajungand pana in Egipt, unde se afla cel mai mare centru monastic de pe atunci, asemanator Sfantului Munte, ca sa se intalneasca cu mari asceti, de la care sa invete despre viata duhovniceasca.

Lucrul acesta inseamna ca nu trebuie sa stam intr-un loc si sa asteptam sa gasim acolo unde suntem parinti sau maici care sa ne ofere ceva pentru mantuirea noastra. Aceasta idee este sustinuta si de Isocrate, unul dintre cei mai mari oratori ai vechii Atene. El ii indemna pe oameni sa nu oboseasca mergand pe drumuri lungi, ca sa-i gaseasca pe cei de la care sa aiba de invatat. Asa au procedat si Parintii Bisericii, iar noi trebuie sa le urmam exemplul.

Este ca si cum am cauta un doctor bun. Asa cum facem astazi, atunci cand avem vreo boala pe care o constientizam - cheltuim ce avem si ce n-avem si ne ducem departe, pana la capatul pamantului, ca sa gasim doctorul potrivit -, la fel trebuie sa procedam si in viata noastra duhovniceasca, ca sa gasim parintele duhovnic cel mai bun pentru noi.

Lucrul cel mai tragic in ziua de astazi este ca, in timp ce de sanatatea trupeasca ne interesam, de sanatatea sufletului, adica de prezenta sau absenta harului sfant in inima noastra, din pacate, nu ne preocupam.

K. I.: Din cauza grijilor lumesti.

pr. G. M.: Aici e problema. Desi, pe cele trupesti am putea sa le neglijam, caci nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie. Cu alte cuvinte, nu putem sa ne jucam cu cele duhovnicesti, ci trebuie sa ne cautam un parinte bun. Aceasta este prioritatea.

Odata ce l-am gasit, trebuie sa facem ascultare desavarsita fata de el. Aici consider ca se face adesea o anumita greseala, pentru ca se pleaca de la premise morale, ca de exemplu sa fim oameni buni, sa nu spunem minciuni etc. Cu adevarat, si acestea sunt boli si trebuie vindecate. Greseala este, insa, ca ne ocupam de boala si nu de cauzele ei.

Pentru ca pornim de la ideea ca parintele este un moralist, nu putem sa intelegem ce inseamna ascultarea. De obicei, avem impresia ca ascultarea inseamna ca parintele sa ne dea anumite porunci in privinta vietii noastre de zi cu zi, iar noi sa le respectam. Dar nu este corect! Oare doctorul la care ne ducem pentru a ne vindeca boala trupeasca ne ofera modele de comportament bun? Nu. El ne da indicatii cum sa facem sa atingem radacina problemei, adica sursa bolii.

Acelasi lucru il face si parintele duhovnic. El ne da medicamente prin care sa atacam cauza patimilor noastre. Ascultarea inseamna aplicarea intocmai a canonului. Parintele ne arata cum sa lovim in ura, in invidie, in rautate si, in general, in pricinile indepartarii inimii noastre de harul sfant, si cum sa vindecam raul din adancul fiintei noastre.

K. I.: Care este rolul parintelui in succesiunea apostolica a Bisericii noastre?

pr. G. M.: Biserica traieste si parcurge istoria tocmai pe baza legaturii parinte duhovnic-fiu duhovnicesc. Succesiunea apostolica in Biserica este strans legata de Sfintii Parinti.

Asadar, lucrarea apostolica nu se opreste la punerea mainilor, ci include si relatia duhovnic-fiu duhovnicesc. Daca omul nu se integreaza in aceasta traditie, chiar daca ar fi fost hirotonit patriarhul patriarhilor, harul pe care il ia in interiorul sau la hirotonie ramane nelucrator.

K. I.: Asadar, este nevoie de parinti duhovnici si de fii duhovnicesti !

pr. G. M.: Aceasta este temelia vietii eclesiastice si a prezentei in Istorie a Ortodoxiei.

K. Ioannidis
Gheorgos Metallinos - profesor la Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena

• Adormirea Maicii Domnului
  Publicat in : Viata liturgica
• Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti
  Publicat in : Dogma
• Izvoare ale iconografiei in scrierile parintilor Dionisie Areopagitul, Maxim Marturisitorul si Gherman Patriarhul
  Publicat in : Dogma
• Primele icoane ale lui Hristos si ale Fecioarei
  Publicat in : Religie
• Parintele Cleopa - Despre Iad
  Publicat in : Credinta