Ultima aratare a Domnului Hristos catre Apostolii Sai

Luca XXIV, 44-53
Matei XVI, 15-20

Ultima aratare a Mantuitorului, impreuna cu Inaltarea Sa la cer sunt relatate de Luca (XXIV, 44-53) si Marcu (XVI, 15-20). Inaltarea este completata mai detaliat in Fapte (I, 4-12), care ne va servi in explicatii suplimentare.

Si Luca si Marcu le expune succint, probabil pentru ca ei cauta sa termine Evangheliile lor, expunand pe scurt cuvantarile Domnului Hristos, tinute in rastimp de 40 de zile. De altfel, cuvintele Mantuitorului spuse ucenicilor la aceasta ultima aratare sunt strans unite de ambii evanghelisti de aratarea Domnului catre Apostoli in Ierusalim, cand erau impreuna cu Toma.

Deci, dupa unii exegeti, ea ar fi constituit o singura aratare si adunare, cu cea amintita, iar inaltarea Domnului s-ar fi intimplat imediat dupa aceasta. Ori, noi stim ca inaltarea Domnului s-a intamplat la 40 de zile dupa inviere. Intre aratarea Mantuitorului impreuna cu Toma si Inaltarea Sa la ceruri, El s-a aratat Apostolilor in Galileea : la Marea Tiberiadei si pe Muntele din Galileea, muntele Fericirilor. Asadar, cuvintele Domnului Hristos redate da Evanghelistul

Luca si Marcu sunt un rezumat al cuvantarii Sale tinute in camera colegiului apostolic din Ierusalim, la un ultim pranz, dupa care Domnul Hristos i-a scos afara din cetate si S-a indreptat spre Betania, iar la jumatatea drumului, la Muntele Eleon S-a inaltat la cer.

Deci, dupa ce Apostolii au petrecut catva timp in atmosfera linistita a Galileii, vorbind in nenumarate randuri cu Mantuitorul care se arata din cand in cand si le dadea invataturi referitoare la imparatia lui Dumnezeu (Fapte I, 3), invatandu-i sa nu se departeze de Ierusalim, pana ce nu vor primi puterea sfintitoare a Duhului Sfant (Fapte I, 4, 8).

Intr-o zi au primit un semn sau o porunca sau ei s-au gandit a reveni la Ierusalim pentru sarbatoarea Cincizecimii. Oricum, ei s-au reantors la Ierusalim, in camera unde Domnul Hristos instituise Sfanta Euharistie, camera colegiului apostolic si dupa un pranz de adio, Iisus rosteste cuvintele Sale pe care le termina in drum spre muntele Eleon sau chiar pe munte.

Luca XXIV, 44-45. "Si le-a zis : acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine, in legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile".

Inca din Ierusalim, Domnul Hristos arunca o privire retrospectiva asupra vietii Sale muritoare. Ucenicii vad in prezent, spune Iisus, indeplinindu-se tot ceea ce El le-a amintit si profetiile au spus, in legatura cu patimile si invierea Sa. Pe acestea le-au amintit, spune El, "fiind inca impreuna cu voi". Tot ce era prezis in lege si in profeti s-a implinit. "In Moise, in prooroci si in psalmi", adica in Pentateuh, in Profetii mari si mici si in celelalte scrieri sfinte. De altfel, astfel se numea la evrei intreg Testamentul Vechi. Acestea sunt amintite pentru importanta lor mesianica, mai ales in ceea ce priveste patimile si slava Sa (Ps. XXII, LXIX, XV, CIX).

"A deschide mintea spre a intelege Scripturile", inseamna a deschide sufletul sau inima spre a pricepe complet. Aceleasi cuvinte, ca si cele adresate ucenicilor in drum spre Emaus, adica spre a-l cunoaste (Luca XXIV, 31), fapt ce se va petrece deplin, la Cincizecime, cand il vor cunoaste complet.

Acum li s-a luminat mintea printr-o luminare, harismatica (minunata) spre a intelege Scripturile, spre a descifra sensul figurativ al scrierii sfinte in acele locuri, care se refereau la El si care s-au implinit in El. Har care s-a transmis Bisericii si Sfintilor Parinti spre a interpreta Scripturile.

Luca XXIV, 46-47. "Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi. Si sa se propovaduiasca in numele sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim".

"Si le-a spus lor" sintagma care leaga firul cuvantarii, aratand ca in Scripturi s-au prezis patimile, rastignirea si invierea Sa de a treia zi, indepartand prin aceasta valul care acoperea pana atunci Scriptura prin care ei asteptau un Mesia slavit, un Mesia erou national, precum si alte false prejudecati.

Si a doua descoperire pe care le-o face, este ca Domnul Hristos victorios caruia Dumnezeu ii promisese natiunile spre mostenire (Ps. II, 8), dispare de pe scena lumii, transmitand autoritatea, puterea si misiunea Sa Apostolilor, pentru ca prin predica lor si prin pocainta si botez sa converteasca toate popoarele lumii (cf. Matei XXVIII, 19 ; Marcu XVI, 51). Spre desavarsirea realizarii profetiilor, trebuia ca pocainta si iertarea pacatelor sa se predice la toata lumea, indeplinindu-se prin aceasta universalismul crestin.

Pocainta si iertarea pacatelor sunt corelative : pocainta este din partea omului, iar iertarea pacatelor din partea lui Dumnezeu. Pocainta aduce dupa sine si botezul prin care trebuie sa traim conform legii evangheliei, caci in Scripturi nu este vorba numai de moartea si invierea lui Hristos, ci si despre credinta si convertirea neamurilor si viata lor in Hristos. Insa toata aceasta propovaduire trebuia sa inceapa de la Ierusalim, focarul vechii, al adevaratei religii. El avea dreptul si privilegiile Sale si Apostolii de aici au inceput sa predice.

Luca XXIV, 48-49. "Voi sunteti martorii acestora. Si iata eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus".

Urmeaza apoi rolul ucenicilor pe care ei il vor avea in planul mantuirii descris de Mantuitorul. Ei vor fi martori ai vietii, ai minunilor, ai invataturii, mortii si invierii Domnului, adica al divinitatii Sale, in conformitate cu ce spusesera Scripturile. In adevar, Apostolii s-au conformat acestei porunci, predicand cu curaj invatatura crestina si pe Hristos, cu abnegatie si adeseori prin jertfa vietii lor (Fapte IV, 33, V, 32-33).

Si pentru a face ministeriul lor fructuos, Domnul Hristos le promite : "Fagaduinta Tatalui Meu", adica pe Duhul Sfant (Fapte I, 5, 8 ; Gal. III, 14). Deci El le promite pe Duhul Sfant spre a-i intari in activitatea lor de misionari, in curajul de a marturisi adevarul si pentru a le lumina mintea. Duhul Sfant a fost promis de Tatal si vechilor profeti (Isaia XLIV, 3 ; Iezechil, XXXVI, 26 ; Ioil III, 1), dupa cum si Mantuitorul le-a promis pe Duhul Sfant, inainte de inviere (Ioan XIV, 16 , XV, 26).

In continuare, El le porunceste sa nu plece din cetatea sfanta, pana nu vor primi puterea supranaturala de sus a Duhului Sfant, care le va umple sufletele si va salaslui acolo, dandu-le harismele speciale misiunii lor.

Atunci ucenicii fiind inca nelamuriti asupra misiunii Sale rascumparatoare, (ne spun Faptele Apostolilor I, 5-8), il intreaba daca acum vrea sa aseze imparatia nationala a lui Israel. La care Iisus le raspunde ca nu le este dat lor a sti "anii si vremiile", care sunt in planul si stiinta lui Dumnezeu. Deci pana la primirea Duhului Sfant, a carui pogorare apropiata Mantuitorul le-o anunta, ei n-au inteles precis mesianismul Domnului Hristos.

Acest interval de timp pana la primirea Duhului Sfant le va arata Apostolilor deosebirea intre sufletele lor inca nesigure si virtutea, puterea lui Dumnezeu pe care o vor primi prin Duhul Sfant, ca ajutor in activitatea lor. Tot in drum spre muntele Maslinilor (Eleon) sau chiar in cadrul aceleiasi cuvantari din casa, Mantuitorul adauga :

Marcu XVI, 15-16 : "Si le-a zis : Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi".

Mantuitorul reinnoieste porunca de pe muntele Galileei (Matei XXVIII, 19), de a predica in toata lumea, "la toata faptura" invatatura Sa, adica la toate popoarele. Ceea ce ii oprise la inceput (Matei X, 5), cand ii trimisese intr-o misiune de proba, cu extindere limitata, acum le porunceste a trece peste toate barierele limitate ale nationalitatilor si a predica la toata lumea. Ei trebuiau ca prin predica lor sa surpe peretele care separa neamurile (Efes. II, 14).

Nimeni nu era oprit de la aceasta mantuire, ci numai acei care nu ar voi. Caci predica va trezi credinta (Romani X, 14), iar credinta va necesita Botezul, dupa care urmeaza mantuirea. Aici este subliniata necesitatea credintei si a botezului in vederea mantuirii. Deci, cel ce va avea credinta vie, insufletita de dragoste si fapte bune (Iacov II, 19), se va boteza, va primi sacramentul acestei taine, iar daca dupa aceasta se va angaja a trai impreuna cu Iisus se va mantui, iar cel ce nu-si va indeplini fidel aceste datori se va osandi. El a unit aceste doua lucruri caci una fara alta nu pot aduce mantuirea pentru om. Fara credinta vie, completa urmeaza condamnarea.

Marcu XVI, 11-18. "Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne : in numele Meu demoni vor izgoni, in limbi noi vor grai, serpi vor lua in mana si chiar ceva datator de moarte de vor lua nu-i va vatama, peste cei bolnavi isi vor pune mainile si se vor face sanatosi".

Domnul Hristos a savarsit in activitatea sa nenumarate minuni pentru a dovedi divinitatea Sa, Pentru a dovedi invatatura dumnezeiasca a invataturilor predicate de Apostoli, ei vor primi anumite harisme (puteri deosebite), ca si unii din acei care vor crede in Domnul Hristos. Insa vor primi aceste daruri intai Apostolii si apoi colectivitatea, cativa dintre ei pentru nevoile Bisericii si dirijate de ea.

Dumnezeu a facut sa apara minuni in toate timpurile, dar mai ales in primele secole mai multe, pentru ca nevoia era mai mare. Minunile vor fi scrisorile de certificare ale Apostolilor. Ele vor fi desigur multe, dar Iisus semnaleaza cinci feluri:

1) "Vor scoate demoni". Sunt foarte multe izgoniri de demoni efectuate de Apostoli prin puterea Domnului Hristos (Fapte V, 16 ; VIII, 7-, XVI, 18).

2) Ei "vor vorbi in limbi noi si necunoscute", fapt ce deveni foarte frecvent in Biserica primitiva (I Cor. XII-XIV; Fapte II, 4).

3) "Serpi vor lua cu mana", fara a se teme ca-i vor musca nici ii vor face sa moara. Sau ei vor omori serpi fara a se teme de veninul lor si-i vor alunga din toate locurile unde sunt periculosi. Sfantul Pavel la Malta, a fost muscat de o vipera fara a fi vatamat (Fapte XXVIII, 3, 5), iar unele personaje sfinte au alungat serpi si alte animale veninoase din locurile unde erau.

4) "Daca vor bea ceva de moarte nu-i va vatama". Datorita acestei puteri data de Mantuitorul, ei nu aveau sa se teama de nici o otrava. Caci numele lui Hristos va fi un puternic antidot. Traditia spune ca Sfantul Ioan Evanghelistul a scapat dintr-o asemenea imprejurare. De aceea, pictorii il reprezinta cu o cupa de unde iese un sarpe.

5) "Peste bolnavi mainile isi vor pune...". Printr-o simpla punere de maini bolnavii se vor vindeca. In adevar, Apostolii faceau foarte multe minuni de acest fel, vindecand bolnavi printr-o singura punere de maini (Fapte V, 15 , XIX, 12 , Matei X, 1).

• Biserica Inaltarea Sfintei Cruci - Volovat
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Inaltarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur
  Publicat in : Inaltarea Domnului