Aratarea lui Iisus la doi din ucenicii Sai, in drum spre Emaus

Aratarea lui Iisus la doi din ucenicii Sai, in drum spre Emaus Mareste imaginea.


Aratarea lui Iisus la doi din ucenicii Sai, in drum spre Emaus

Luca XXIV, 13-25
Marcu XVI, 12-13
Luca XXIV, 13-14

"Si iata doi dintre ei mergeau in acea zi la un sat, care era departe de Ierusalim, ca la saizeci de stadii, a carui nume era Emaus. Si aceia vorbeau intre ei despre toate intamplarile acelea".

Calatoria lui Iisus cu cei doi ucenici la Emaus este istorisita numai de Luca. Marcu o noteaza numai foarte succint. Ea este relatata asa de natural incat impresioneaza profund si presupune a fi facuta de un martor ocular, iar Renan o pretuieste si nu se indoieste de autenticitatea ei. Sosirile si plecarile femeilor la casa unde erau adunati ucenicii au durat doua sau trei ore sau poate si mai mult (Prot), dupa care lucrurile au revenit la normal, din punct de vedere exterior, dar agitatia domnea in interiorul locuintei respective.

Si iata ca doi din numarul ucenicilor se ridica si pleaca in aceeasi zi dupa masa, la o localitate departe de Ierusalim, cam la saizeci de stadii, cel mult 10 km numita Emaus. Ei erau Cleopa (vers. 18), probabil sotul Mariei, cumnata Sfintei Fecioare, iar al doilea nenumit din modestie probabil, era Luca Evanghelistul (Teofilact) iar altii cred ca ar fi Natanael. Oricum, se crede ca erau din randul celor 72 de ucenici. Localitatea era situata la nord-vest si era vechea localitate Ammaus, amintita de Iosif Flaviu.

Era un sat dupa Marcu (XVI, 12), iar unii exegeti afirma ca era vestita printr-o fantana cu ape termale. Mai tarziu a devenit colonie romana sub numele de Nicopoli. Cei doi ucenici nu plecau la plimbare, ci pentru chestiunile lor particulare sau poate se intorceau acasa de la sarbatorile Pastilor. Oricum, sub impresia vie a evenimentelor dramatice intamplate cu Mantuitorul, ei se intretineau despre ele si le comentau, poate chiar confruntandu-se.

Luca XXIV, 15-16. "Si pe cand vorbeau si se intrebau intre ei si Iisus insusi, apropiindu-se mergea impreuna cu ei. Dar ochii lor erau tinuti ca sa nu-l cunoasca".

Discutiile lor erau, precum se va vedea, despre prinderea, judecata si rastignirea Mantuitorului si mai ales despre invierea Lui, mai precis despre mormantul gasit gol de femei.

In timp ce ei vorbeau, Domnul Hristos se ataseaza lor, venind din spatele lor, prefacandu-se a veni si El din Ierusalim. Era imbracat ca un strain, un voiajor. Si totusi puteau sa-l cunoasca prin infatisare sau vorba, dar era aruncat un val supranatural asupra fetei lor spre a nu-l cunoaste. De altfel, se poate presupune ca un inviat n-are aparentele familiale din toate zilele (Ioan XX, 14 ; XXI, 4).

Poate din cauza emotiei si tristetei lor, ei l-au confundat cu un voiajor. Intre Luca si Marcu pare a fi o mica nepotrivire ; Luca spune ca "ochii lor erau tinuti sa nu-l cunoasca", iar Marcu afirma ca "(Iisus) s-a aratat in alt chip (alta forma)". Nepotrivirea este aparenta. Luca arata efectul "ochii erau retinuti", iar Marcu cauza : "Li s-a aratat in chip nou". La intrebarea de ce Iisus n-a vrut ca ucenicii sa-L cunoasca indata, Teofilact raspunde : "Pentru ca ei sa-i descopere toate nedumeririle lor, sa-si arate ranele si apoi sa primeasca leacul".

Luca XXIV, 11-18. "Si el a zis catre ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul vostru ? Iar ei s-au oprit cuprinsi de intristare. Raspunzand unul cu numele de Cleopa a zis catre el: Tu singur esti strain in Ierusalim si nu stii cele ce s-au intamplat in zilele acestea".

In timp ce ucenicii schimbau ideile lor intre ei, asupra chestiunii lui Mesia, Iisus se adreseaza in chipul unui prieten care compatimeste cu ei si care poate sa fi remarcat nelinistea si tristetea lor. "De ce sunteti tristi ?" - fara a cunoaste obiectul. Si atunci unul dintre cei doi amintiti - Cleopa - il intreaba cum de el este singurul dintre strainii veniti in Ierusalim la sarbatorile Pastilor, care sa nu stie despre evenimentele intamplate? Aceste evenimente foarte importante cum tu le ignori?

Luca XXIV, 19-20. "El le-a zis: care ? Iar ei au raspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, care era prooroc puternic in fapta si in cuvant inaintea lui Dumnezeu si a intregului popor. Cum L-au osandit la moarte si L-au rastignit arhiereii si mai marii nostri".

Evident, Iisus isi continua intrebarile, pentru ca ei sa-si exprime toate nedumeririle si pentru ca la urma El sa le rezolve. Deci, nu se poate admite, cum spun unii rationalisti ca A. Reville ca Iisus se prefacea. Si atunci, Cleopa sau poate amandoi ucenicii rand pe rind arata lui Iisus, necunoscut de ei, ca Iisus Nazarineanul - numit astfel de adversarii lui Iisus - s-a aratat in fata poporului : "puternic in fapte si cuvant", adica minunat prin invatatura si minunile sale; iubit de Dumnezeu prin minunile de care-l invrednicise si pretuit de oameni, ca vechii profeti (Fapte VII, 22). Dar "arhiereii si mai marii" lor l-au rastignit.

Cleopa socotea rastignirea o fapta odioasa, caci desi Mantuitorul a fost rastignit la ordinul lui Pilat, cei care l-au dat au fost arhiereii (Fapte II, 36) 56.

Luca XXIV, 21-24. "Iar noi nadajduiam ca El este cel ce avea sa izbaveasca pe Israel; si cu toate acestea astazi este a treia zi de cand s-au petrecut acestea. Dar niste femei de ale noastre ne-au spaimantat ducandu-se dis-de-dimineata la mormant si negasind trupul Lui, au venit zicand ca au vazut aratare de ingeri, care le-au spus ca El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mormant si au gasit asa precum spusesera femeile, dar pe El nu L-au vazut".

Dupa relatarea crimei pe care o facusera arhiereii, Cleopa arata speranta pe care o nutreau ucenicii si alti iudei referitoare la Iisus, inainte de rastignire,- ei credeau ca El va fi izbavitorul lui Israel, evident mantuitor politic. "Noi nadajduiam" este la trecut, ceea ce inseamna ca aceasta nadejde ar fi fost distrusa in intregime. Si totusi un nou motiv de speranta: astazi este a treia zi de la petrecerea acelui fapt, iar ei isi amintesc ca El le spusese candva, ca a treia zi va invia. Dar nu se intamplase nimic, asa precum ei asteptau: o inviere publica si glorioasa, precum fusesera cunoscute in toata lumea Patimile si moartea Sa.

Evident, adauga ei, o noua peripetie a survenit. Niste femei dintre cele apropiate din societatea lor, au fost dis-de-dimineata la mormant si au vazut mormantul gol, precum si niste ingeri care le-au spus ca Mantuitorul este viu, a inviat. Aceste vorbe au produs agitatie intre ei si i-au spaimantat. Spre a verifica spusele femeilor, "unii dintre noi", adica nu unul singur (Luca XXIV, 12), ci mai multi (Ioan XX, 3) au plecat la mormant si au gasit mormantul gol, precum femeile au spus. Insa pe El sau pe ingeri nu i-au vazut, nu li s-au aratat.

Mirarea lor consta in faptul ca el nu s-a aratat ucenicilor sai intai, daca este viu. Iar daca ucenicii n-au vazut pe ingeri, ar fi un semn ca nici femeile n-au vazut nimic. Deci o parere foarte descurajanta. "Si El le-a zis catre ei : O, nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate cate au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava sa ? Si incepand de la Moise si de la toti proorocii le-a talcuit lor, din toate Scripturile cele despre El".

Dupa ce ucenicii isi exprima nedumerirea si indoielile lor, Iisus ia cuvantul si printr-o serie de cuvinte tari ii cearta pentru neintelegerea si credinta lor greoaie. El ii mustra mai intai ca nu cred in probele pe care le daduse ca El este Mesia si nu intelesesera tot ce se intamplase si care fusesera prezise de profeti. Iisus prezisese ca a treia zi va invia. Aceasta a treia zi venise. Femeile ii asigurasera ca le aparusera ingeri care le anuntara ca Iisus a inviat.

Doi Apostoli fusesera la mormant si confirmasera spusele femeilor. Acestea nu le fusese suficient spre a-i convinge. Dar ei trebuiau sa-si aminteasca si de spusele profetilor, in privinta patimilor si invierii lui Hristos. Atunci Iisus devine ca si inainte instructorul lor si le arata ca patimile si suferintele sale trebuiau sa se indeplineasca pentru ca El sa se proslaveasca. Prin cruce si moarte, Hristos trebuia sa intre in slava Sa (Filipeni II, 8 ; Evrei II, 10).

Daca n-ar fi murit Hristos, noi n-am fi fost rascumparati. Daca n-ar fi suferit, n-ar fi fost recunoscut drept Mesia, una dintre caracteristicile sale esentiale i-ar fi lipsit. "Si incepand de la Moise... le-a talcuit din toate Scripturile". Adica Domnul Hristos le-a aratat ca tot ce se intamplase, referitor la Iisus-Mesia erau prevazute in planul lui Dumnezeu, totul fusese prezis prin profeti si se implinise.

Astfel el aminteste sacrificiul lui Isaac, faptele lui Iacov, prinderea lui Iosif, exilul lui Moise, diferite sacrificii ale legii care prefigurau patimile si moartea Mantuitorului. Eliberarea lui Isaac gata de jertfa, reintoarcerea lui Iacov in pamantul promis, ridicarea lui Iosif, slava lui Moise, totul preinchipuia invierea Sa. Profetii l-au zugravit in toate aceste stari; ei au prezis nasterea, viata, moartea si invierea Sa. Acestea le-a aratat Iisus ucenicilor Sai.

Evident, El n-a putut relata chiar toate locurile scripturistice in detaliu, referitoare la aceste evenimente, ci numai cele mai importante, dintre care nu puteau lipsi unii Psalmi si Isaia (LIII), unde este descrisa suferinta si slava sa. Evident, ideea despre Mesia suferind si mort pe cruce nu era conforma cu parerile si convingerile Apostolilor, desi profetii prezisera, precum am amintit, de atatea ori suferintele si patimile lui Iisus, dar ei le atribuiau mai mult poporului iudeu cel suferind sub stapaniri straine.

Luca XXIV, 28-29. "Si s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se facea ca merge mai departe. Dar ei il rugau staruitor zicand : Ramai cu noi ca este spre seara si s-au plecat ziua. Si a intrat sa ramana cu ei!"

In timp ce ucenicii ascultau cu interes si pasiune, cu sufletul arzand lucrurile mesianice explicate de Iisus ei ajung in locul unde trebuiau sa paraseasca drumul mare si s-o ia spre casa din Emaus, unde trebuiau sa ramana. Caci unii exegeti afirma ca ucenicii erau din Emaus si se reintorceau la casa lor.

Mantuitorul se prefacu ca merge mai departe, spre a le da lor ocazia sa-l invite, sa-l roage sa ramana cu ei. Aici nu exista nici cel mai mic gest de fals sau minciuna, ci numai o lectie, ocazie spre a fi invitat. Ocazie pe care El nu trebuia s-o neglijeze. Mantuitorul procedeaza ca si in alte ocazii, ca spre exemplu, cand ucenicii mergeau pe marea Galileii si Domnul Hristos aparand, voia sa-i depaseasca daca ei nu l-ar fi chemat. (Marcu VI, 48).

In adevar, ucenicii vazand ca vrea sa plece mai departe, il invitara la ei, motivand ca "este seara". "A ramane la noi", ne indreptateste a crede ca ucenicii erau din Emaus. Ucenicii au exagerat putin in privinta timpului, pentru a-l obliga pe Iisus sa ramana, deoarece dupa plecarea lui Iisus ei au putut sa se reintoarca la Ierusalim. Iisus accepta.

Luca, XXIV, 30-31. "Si cand a stat impreuna cu ei la masa, luand El painea, a binecuvantat-o si frangand le-a dat lor. Si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut, si El s-a facut nevazut de ei".

Dupa ce Domnul Hristos a intrat in casa din Emaus cei trei calatori s-au asezat la masa pentru a cina de seara, lasand strainului locul sa prezideze. Caci cei doi trebuie sa-l fi luat, cel putin, ca pe un rabin foarte invatat. El se comporta intocmai ca la un pranz iudaic, pronuntand rugaciunea pe care evreii o fac inainte de masa, in toate momentele cand sunt cel putin trei la aceeasi masa. Prin formula intebuintata : "a binecuvantat painea si frangand-o le-a dat-o lor", formula euharistica (Luca XXII, 19) si care se afla si in Fapte unde se arata misterul euharistic (Fapte II, 42, 46), se recunoaste ca aici Mantuitorul a mancat cu ucenicii Sai prima Euharistie dupa inviere. Parintii si scriitorii bisericesti, ca si multi exegeti o afirma, ca Hrisostom, Augustin, Teofilact, Fouard etc.

Totusi alti exegeti mai noi spun ca Iisus nu putea oferi unor ucenici Sf. Euharistie, ei care nu fusesera la instituirea ei. La pranzul din Emaus a lipsit formula absolut consacrata : Multumind, a frant si a dat-o lor (Luca XXII, 19), iar Euharistia nu poate fi efectuata complet fara Vin.

Dar la "binecuvantarea si frangerea painii" li s-au deschis ochii si L-au cunoscut, spun ucenicii mai tarziu in fata celor din Ierusalim (vers. 35). Acest fapt, al recunoasterii, se spune, ar fi o minune divina efectuata in virtutea acestei hrane ceresti care este o figura a Euharistiei. Iar alti exegeti afirma ca Hristos a fost recunoscut dupa maniera sa de a rupe painea. Insa cea mai verosimila interpretare este cea veche: Iisus a fost recunoscut dupa ce frange euharistic painea.

Dupa frangerea painii Mantuitorul s-a facut nevazut de ei, fara a se explica motivul si modul disparitiei. Felul acestei disparitii se datoreaza insusirilor Domnului dupa inviere, cand El imbraca un corp simplu nesupus conditiilor timpului si spatiului, un corp nou proslavit, spiritual. Cand a vrut sa se indeparteze de ucenici s-a indepartat ca o umbra. De ce a disparut ?

Probabil ca a socotit ca si-a atins scopul de a convinge pe cei doi ucenici ca este Mesia cu adevarat, inviat din morti. "Si au zis unul catre altul: Oare nu ardea in noi inima noastra, cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile ? Si in ceasul acela, sculandu-se, s-au intors la Ierusalim si au gasit adunati pe cei unsprezece si pe cei ce erau impreuna cu ei, care ziceau ca a inviat cu adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon".

Dupa disparitia brusca a Mantuitorului, ucenicii ramanand singuri au inceput sa vorbeasca intre ei si sa reflecteze asupra intalnirii lor cu Iisus si faptele legate de el. Ei isi amintira caldura ce le incalzea sufletele pe cale si profunzimea cu care le explica Scripturile. Ei se mirara cum de nu l-au recunoscut mai devreme, din elocventa divina si din forta supranaturala a vorbelor sale. Oricum, simteau o mare bucurie ca Iisus este viu si li s-a aratat.

In acelasi timp, desi orele erau inaintate, simtind nevoia sa comunice si celorlalti aceasta veste imbucuratoare, au renuntat la odihna si s-au intors la Ierusalim. Ei au gasit in camera colegiului "pe cei unsprezece si pe cei ce erau impreuna cu ei". Propriu-zis ei au gasit numai zece ucenici, caci Toma lipsea (Ioan XX, 24) si pe cei ce se adunau cu ei. Ucenicii care veneau din Emaus sub numele de "unsprezece" denumeau in general colegiul apostolic, denumirea tuturor apostolilor.

Apostolii impreuna cu anumiti ucenici - probabil din cei 72 sau chiar toti - erau adunati in Duminica invierii si discutau impreuna, spunandu-si ce vazusera si auzisera despre acest mare eveniment. Intrand cei doi noi veniti, sunt intampinati cu noua veste pe care gandeau ca o impartasesc primii: "A inviat Domnul cu adevarat si s-a aratat lui Simon". Un strigat de bucurie si triumf pe care Biserica primitiva si cea Ortodoxa il intrebuinteaza ca salutare intre crestini in zilele Pastilor.

Luca XXIV, 35. "Si ei au istorisit cele petrecute pe cale si cum a fost cunoscut de ei in frangerea painii".

La aceasta veste raspunsera si cei doi ucenici, istorisind cum au calatorit impreuna cu Iisus spre Emaus cum le-a explicat Scripturile, aplicand profetiile mesianice ale Vechiului Testament la El, cum au cinat impreuna cu El si cum l-au recunoscut ca este Iisus inviat, din binecuvantarea euharistica de la cina. Evanghelistul nu ne spune cum au primit ucenicii relatarea celor doi.

Insa Evanghelistul Marcu adauga : "Si aceia (cei doi), mergand, au vestit celorlalti, dar nici pe ei nu i-au crezut" (XVI, 13). Deci, nu i-au crezut nici pe ei, dupa cum nu crezusera nici pe Magdalena (Marcu XVI, 11). Probabil necredinta lor provenea din acea neintelegere cum Iisus s-a aratat aproape in acelasi timp lui Petru (Luca XXIV, 34) si la acestia doi dintr-un loc atat de indepartat, cum era Emaus. Probabil ca starea de necredinta si indoiala o aveau numai unii.

Oricum, ei s-au incredintat deplin numai cand Domnul Hristos s-a aratat intregului colegiu. Insa nu se poate pune la indoiala aceasta aratare, desi E. Renan spune ca pe ucenicii din Emaus i-a impresionat un intelept in Scripturi, care a frant plinea .

30 Martie 2012

Vizualizari: 27631

Voteaza:

Aratarea lui Iisus la doi din ucenicii Sai, in drum spre Emaus 5.00 / 5 din 1 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Ana-Maria LupuPostat la 2012-08-30 08:43

    Hristos este permanent langa noi,dar ochii nostri au panza pe ei si nu Il vad.Vedem doar lucrurile lumesti de care inima ni se lipeste, iar acolo unde ne este inima,acolo ne este comoara.De ne-ar fi inima la ceruri,acolo ar fi si comoara.Strangeti comoara nestricacioasa pe care rugina nu o strica,iar furii nu o prada! Dumnezeu este Lumina,fie ca o raza de-a Lui sa coboare asupra ochilor nostri sa Il vedem in tot ce ne inconjoara si in fiecare zi din viata !

  • Catalina Alexandra RadianPostat la 2009-08-27 07:41

    Aceasta relatare, minunata, ne indeamna pe toti sa cugetam asupra rascrucii(raspantiei) de drumuri, care apare fiecaruia in viata. Rascruce ce apare intre drumul indoielii, drumul gandurilor noastre, drumul ratiunii si simtirii, drumul adevarului dezvaluit de Mantuitor(considerat paznicul drumului vietii==raspantias). Alegerea pe care o facem, aflati la rascrucea vietii(explicativ rascruce=raspantie=moment crucial in viata cuiva, a unui popor)este a liberului arbitru, dat de Dumnezeu fiecaruia in parte, si tuturor dupa putinta.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE