Sfintele Taine

Sfintele Taine Mareste imaginea.

 

Sfintele Taine

 

Botezul - era actul de credinta si de cult, prin care se intra in cadrul Bisericii. El avea caracter sacramental, de taina: stergea pacatele si acorda darul Sfantului Duh.

 

Botezul era unit cu o serie de acte legate de institutia catehumenatului. Ritul lui s-a dezvoltat odata cu catehumenatul, imbogatindu-se mult din secolul II. El era savarsit de regula de catre episcop. Din in­sarcinarea lui, il puteau savarsi si preotii, si chiar diaconii, iar la mare nevoie, in lipsa de preot, si laici credinciosi.

 

Cu organizarea catehumenatului, botezul se savarsea de obicei in grup, ceea ce il facea mai solmen si mai important. Desi el se putea savarsi in orice timp al anului, practica Bisericii a stabilit ca zile spe­ciale Pastile si Cincizecime. In Orient se facea si la Epifanie (Botezul Domnului).

 

Botezul la oamenii maturi-catehumeni era precedat de o prive­ghere, care incepea de seara (in Siria) sau dis-de-dimineata, cu citiri si rugaciuni. Se facea sfintirea apei si a untdelemnului, necesar pentru botez, se faceau lepadarile. Cel care se boteza se intorcea cu fata spre apus, era intrebat daca se leapada de Satana si daca se uneste cu Hristos. El raspundea cu formulele stabilite. Lepadarea era insotita de gesturi, care simbolizau alungarea demonilor (suflare, scui-pare) si avea caracter de exorcism. Intors cu fata spre rasarit, catehumenul facea marturisirea de credinta, rostind sim­bolul sau regula de credinta.

 

In acest moment, daca nu mai inainte, se facea marturisirea paca­telor. Catehumenul era acoperit cu o panza, uns cu unt­delemn (se pare ca numai la cap) ; el intra apoi in apa, raspundea la o serie de intrebari rituale, se cufunda de trei ori in apa, epis­copul sau preotul tinindu-i mana pe cap. Dupa iesirea din apa, se facea ungerea cu untdelemn sfintit.

Botezul copiilor era obisnuit, desi nu general.

 

La botez se pare ca adultii schimbau numele lor vechi cu unul crestin (se cunosc cazuri la inceputul secolului al IV-lea), iar copiii primeau un nume. Se preferau nume biblice, simbolice sau de martiri.

 

Ungerea cu untdelemn sfintit (Mirungerea) - urma indata dupa bo­tez, ca rit cu caracter sacramental, inlocuind punerea mainilor, pe care o savarsisera Sfintii Apostoli.

 

Mirungerea era insotita de o formula : "te ung cu untdelemn sfintit in numele lui Iisus Hristos", sau alta asemanatoare. Ca si botezul, ungerea cu untdelemn sfintit nu se repeta. Dupa ungere, cel botezat se imbraca in vesminte albe, pe care le purta opt zile.

 

Botezat si uns, noul credincios era introdus in biserica. Cei botezati si miruiti asistau la toata liturghia, adu­ceau primele lor ofrande, se impartaseau prima data.

 

In Apus, obiceiul de a prezenta episcopului pe cei botezati, pentru a rosti asupra lor rugaciuni cu punerea mainilor, spre a primi Duhul Sfant, a facut ca ungerea cu untdelemn sfintit sa se faca mai tarziu.

 

Euharistia - in legatura cu aceasta Taina mentionam ca "painea euharistica" era dospita; azima s-a introdus in Apus mult mai tarziu (in secolele VIII-IX). In vin se punea si apa. Acest amestec era uzual si obligatoriu (dupa ev. Ioan XIX, 34). Obiceiul unor comunitati de a savarsi Sfanta Euharistie cu apa, fara vin, a fost con­damnat.

 

Impartasirea se facea incepand cu clericii: episcopul, preotii, dia­conii, clericii inferiori, apoi vaduvele si fecioarele din serviciul bise­ricii, copiii, barbatii, femeile.

 

Refuzul de a primi pe unii crestini la Sfanta Euharistie era o grea pedeapsa. Cei cazuti in pacate grele primeau Sfanta Euharistie doar dupa o lunga penitenta. Primirea ei cu nevrednicie era socotita un mare pacat. Impartasirea era precedata de marturisirea pacatelor, dupa cum putem observa din "In­vatatura celor doisprezece Apostoli" .

 

Marturisirea pacatelor - a fost unita de la inceput cu cele doua taine mai mari, Botezul si Euharistia.

In primele trei secole, marturisirea putea fi : a) secreta, facuta in fata episcopului sau preotului; aceasta era regula; b) semipublica, facuta in fata clerului intreg ; c) publica, facuta in fata clerului si a adunarii credinciosilor. Marturisirea semipublica era precedata de cea secreta si se facea cu aprobarea episcopului sau a preotului confesor pentru pacate cunoscute si de altii sau grave, a caror marturisire si ispasire era edificatoare pentru comunitatea crestinilor. Marturisirea publica era ceruta uneori de penitent insusi, in scop de umilinta.

 

Hirotonia - este intre cele dintii taine savirsite si cunoscute in Bi­serica.

Ritualul hirotoniei s-a dezvoltat odata cu cultul si cu cresterea importantei clerului. La inceputul secolului III el se cunoaste in forma pe care o descrie Ipolit in Traditia apostolica. Hirotonia in episcop se facea in sobor de episcopi si de preoti, in cadrul Sfintei liturghii. Episcopii slujitori puneau mainile pe noul ales.  Toti se rugau in tacere, implorand coborarea Sfantului Duh peste cel hirotonit. Noul episcop era salutat de toti, schimba cu  ceilalti slujitori  sarutarea  frateasca si  savarsea Sfanta Euharistie.

 

S-a stabilit prin uz si prin canoane (canonul 1 apostolic, sinodul Arelate 314, Sinodul I ecumenic, 325), ca la hirotonia de episcop sa asiste cel putin trei episcopi. Sinodul de la Arelate socotea chiar de dorit prezenta a opt episcopi (canon 20). Numarul depindea si de im­portanta orasului si de apropierea episcopilor. La orice hirotonie se mentiona gradul celui hirotonit.

Clerul inferior era asezat prin rugaciune de binecuvantare si prin inmanarea unui obiect, care era simbolul slujbei respective.

 

Casatoria - tinerii care doreau sa se casatoreasca instiin­tau pe episcop sau pe preot despre dorinta lor, primeau sfatul si binecuvantarea lui. Sfantul Ignatiu scrie lui Policarp ca sotii sa se uneasca "cu aprobarea episcopului, ca sa fie casatoria dupa Domnul, iar nu dupa pofta : toate spre cinstirea lui Dumnezeu sa se faca" (V, 2). Nu stim cu ce forme rituale se savarsea cununia. Ca si alte mari acte din viata crestina, ea era unita cu savarsirea Sfintei Euharistii. Mirii se uneau in fata sfantului altar, in prezenta comunitatii, cu ruga­ciunile ei si ale slujitorilor. Ei aduceau ofrande si se impartaseau.

 

Biserica oprea desfacerea casatoriei, afara de caz de adulter : oprea chiar desfacerea logodnei (sinodul de la Elvira, canon 54). Daca un sot parasea fara motiv pe celalalt si se casatorea cu alta persoana, era exclus pentru totdeauna din comunitatea crestina (acelasi sinod, canon 8). Prin asemenea si alte masuri, Biserica da familiei crestine o baza religioasa-morala sacra si solida cu consecinte sociale si juri­dice foarte importante.

 

Maslul - Biserica a obisnuit fara indoiala rugaciuni pentru bolnavi, facute de preoti, cu ungere de untdelemn, in numele Domnului cum recomandase Sfantul Iacob (V, 14).

Practica aceasta este bazata pe conceptia ca de multe ori boala se datoreaza pacatului, iar uneori este cauzata de duhuri rele. Ea de­vine astfel obiectul unui tratament moral duhovnicesc ; vindecarea ei devine rugaciune si act ritual.

 

Se cunosc si episcopi si preoti care au avut darul vindecarilor si al alungarii duhurilor rele (Eusebiu, Istoria bisericeasca, V, 19, 3; VII, 32, 23 ; VIII, 13, 4). Cuvintele sfantului Iacob despre maslu nu erau scrise pentru rugaciunile harismaticilor, ci ale preotilor; ele erau deci valabile in Biserica totdeauna, nu numai in epoca harismelor.

 

 

 

06 Iulie 2012

Vizualizari: 5500

Voteaza:

Sfintele Taine 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.