Ridicarea mainilor la rugaciune este un gest liturgic izvorat din evlavia celui care se roaga. Aceasta manifestare a credintei si a nadejdii in purtarea de grija a lui Dumnezeu a existat dintotdeauna in cultul liturgic bisericesc, ea putand fi intalnita inca din perioada Vechiului Testament.

Atata vreme cat rugaciunea este inteleasa ca vorbire a omului cu Dumnezeu si impreuna-petrecere cu Acesta, iar omul este alcatuit din trup si suflet, se cade ca la rugaciune omul sa participa atat cu sufletul, cat si cu trupul. Astfel, mintea este atenta, iar gura rosteste cuvintele rugaciunii; inima suspina, iar ochii privesc cu nadejde spre sfintii din icoane; sufletul se smereste prin pocainta, iar trupul se smereste prin metanii. Gesturile liturgice trupesti (inchinarea, binecuvantarea, ingenuncherea, metaniile) sustin ceea ce gandeste mintea si rosteste gura, avand rolul de a ne ajuta sa intelege mai bine rugaciunile rostite.

Slujbele bisericesti sunt savarsite dupa randuieli precise, insemnate de Parinti in cartile tipiconale. Astfel, pe langa elementele indispensabile ale acestora, precum marturisirea de credinta, cantarile, lecturile biblice, rugaciunile si predica, slujbele cuprind si unele gesturi spontane, izvorate din evlavia slujitorilor si a rugatorilor. Rolul miscarile liturgice secundare, care insotesc rugaciunea sau cantarea, este acela de a face mai clar mesajul slujbei sau al momentului respectiv. Un astfel de gest liturgic secundar este si acela al ridicarii mainilor in vremea unor rugaciuni.

Ridicarea mainilor la rugaciune

Ridicarea mainilor la rugaciune simbolizeaza atat smerenia si ascultarea noastra fata de Dumnezeu, cat si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos. In aceasta privinta, Tertulian spune: "Noi nu ridicam numai bratele, ci le si intindem, atat pentru a imita cu aceasta patima Domnului, cat si pentru a-L marturisi la rugaciune." Acest gest evlavios este savarsit numai in cadrul rugaciunii (de cerere). Precum atunci cand cerem ceva, intindem mana, tot asa, atunci cand cerem ceva lui Dumnezeu, in rugaciune, intindem mainile catre El.

Ridicarea mainilor in rugaciune a insotit slujbele din cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe inca din cele mai vechi timpuri, ea putand fi intalnit chiar si in perioada Vechiului Testament. In cartea Psalmilor, care este o carte a rugaciunii, citim: "Asculta glasul rugaciunii mele, cand ma rog catre Tine, cand ridic mainile mele catre locasul Tau cel sfant" (Psalmi 27, 2). "Asa Te voi binecuvanta in viata mea si in numele Tau voi ridica mainile mele" (Psalmi 62, 5). "Noaptea ridicati mainile voastre spre cele sfinte si binecuvantati pe Domnul" (Psalmi 133, 2). "Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta; ridicarea mainilor mele, jertfa de seara" (Psalmi 140, 2).

Puterea rugaciunilor savarsite cu mainile ridicate, savarsite atat in vremea Vechiului Testament, cat si in cea a Noului Testament, reiese cu claritate din condacul al cincilea al Acatistului Acoperamantului Maicii Domnului, care spune: "Vazatorul de Dumnezeu, Moise, luptang oarecand asupra lui Amalec, cand ridica mainile, Israel biruia, iar cand le lasa in jos, Amalec invingea; insa ajutat de cei ce-l sprijineau, a biruit pe vrajmasi. Tu insa, o, Maica a lui Dumnezeu, ridicand mainile tale la rugaciune catre Fiul tau, desi nesprijinita de nimeni, totdeauna biruiesti pe vrajmasii crestinilor si esti scut nebiruit noua, celor ce cantam Fiului tau: Aliluia!"

La inceput, in cadrul sfintelor slujbe, ridicarea mainilor in rugaciune era savarsita atat de preotii slujitori, cat si de credinciosi. "Vreau ca barbatii sa se roage in tot locul, ridicand maini sfinte, fara de manie si fara sovaire" (I Timotei 2, 8). Mai apoi insa, acest gest liturgic a fost restrans numai pentru slujitorii din Sfantul Altar, el fiind savarsit doar in anumite momente din slujba. Aceasta regula liturgica a fost generalizata deoarece "ridicarea mainilor" este, cu precadere, o invocare a Duhului Sfant asupra unei persoane sau a unui lucru, spre sfintire, iar aceasta putere o au in special preotii.

Ridicarea mainilor in rugaciune este savarsita oridecate ori slujitorii invoca pogorarea Duhului Sfant. Astfel, acest gest evlavios poate fi intalnit in cadrul mai multor slujbe, dupa cum urmeaza: in Taina Sfantului Botez, cand preotul sfinteste apa din cristelnita; in slujba de sfintire a Aghiasmei Mici (Sfestania) sau a Aghiasmei Mari; in Taina Sfantului Maslu, cand preotul sfinteste untdelemnul; iar mai ales la Sfanta Liturghie, cand are loc prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele Mantuitorului.

Iconografia ortodoxa a imbratisat cu multa dragoste gestul evlavios al ridicarii mainilor in rugaciune. Multi sfinti sunt zugraviti adesea cu mainile inaltate in rugaciune catre Mantuitorul Iisus Hristos, infatisat intr-un colt superior al icoanei. Maica Domnului insasi este infatisata cu mainile ridicate in rugaciune, ca Mijlocitoare, pe bolta fiecarui Sfant Altar, deasupra Sfintei Mese. Icoana numita "Deisis", adica "Rugaciune", este una dintre cele mai elocvente in acest sens, Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul fiind infatisati cu mainile ridicate in rugaciune catre Mantuitorul Iisus Hristos, asezat la mijloc, pe tron.

Teodor Danalache

 

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea sotilor
  Publicat in : Credinta