Inchinarea la Diavol este cunoscuta din timpuri stravechi, fiind adesea asociata cu practicile magice. Ritualuri satanice supravietuiesc pana in zilele noastre in colectivitati restranse. Invocarea demonilor apelor de catre practicantele pretinsei „magii albe“ ori festivalul de la Branesti-Ilfov, cu ai sai „cuci rai“, sunt exemple binecunoscute. Conform datelor preluate din arhiva SRI, la Branesti s-a inregistrat prima sinucidere satanista din tara noastra.

 

Inceputurile.

Primul val de expansiune a satanismului in Est (1990) l-a constituit formarea, pe filiera germana, a unor grupari sataniste in Ungaria, Polonia si Cehia. Primul cerc satanist care a incercat in 1992 extinderea in Romania a fost grupul „galaxienilor“ din Kiev. Acestia se inchinau „celor 33 de spirite astrale“ sub conducerea unui fost ofiter K.G.B., cunoscut sub pseudonimul „Pater Disciplinarius“. In 1992 existau deja nuclee sataniste autohtone bine inchegate, cum ar fi „Ingerii Mortii“ din Branesti, anturaj in care, la inceputul anului 1993, s-a inregistrat si o prima sinucidere rituala. 

 

„Epoca Romparkin“

In etapa initiala, fenomenul satanist a aparut in Romania in mediile de declasati (vagabonzi, aurolaci, boschetari, cersetori). Pentru acestia, practicile pretins „sataniste“ constituiau un accesoriu destinat sa dea o bruma de „prestigiu“ orgiilor sexuale, agrementate cu un amestec de spirt medicinal si Romparkin, „indulcit“ cu antigel (mono-etilen-glicol, compus cancerigen).  Participantii se ocupau si cu bautul sangelui de gaina, dezgropatul de starvuri, onania colectiva. Semnele de apartenenta la grupul de nebuni consumatori de intestine de pisica „ritual sacrificata“ erau: crucea lui Nero (intoarsa), crucea Vietii (cu ansa), pentagramele (stele in cinci colturi, evocand simbolul comunist) si amulete macabre (in general, confectionate din resturi de cadavre, cranii, oase, gheare). De multe ori este vorba de psihopati periculosi. Un anume D. R. Mihai din Cernavoda, condamnat la inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei pentru furt calificat, care in cadrul intrunirilor pe care le organiza in Cimitirul Ortodox din oras, chiar in locul cunoscut sub numele „La Cavoul lui Farmache“, incita adeptii la omor si sinucidere. O tanara i-a urmat indemnurile si a incercat sa se sinucida. A fost salvata in ultimul moment. Mai putin norocoasa a fost alta membra a grupului, care si-a „reusit“ sinuciderea in aprilie 1997. Semnificativ este cazul liderului satanist R. C. Gabriel, aflat inca din iunie 1996 in cercul de suspecti pentru profanarea unor morminte la Biserica Domneasca din Tg.Ocna. A fost descoperit ulterior, plimbandu-se cu o halca de cadavru in putrefactie si o lumanare aprinsa, noaptea, prin Cimitirul Bellu din Bucuresti. La sectia de politie, tanarul a inceput sa-si manance excrementele, ceea ce l-a determinat pe ofiterul de serviciu sa-l trimita de urgenta la balamuc. Au fost necesare 11 zile de tratament ca R. C. Gabriel sa-si revina in simtiri, dar intelectul sau continua sa fie ireversibil afectat. A urmat o perioada (1996-1997) cind multe cimitire din mediul urban au fost afectate de distrugeri cu evident caracter satanist.

 

Rani in carne vie

La 14 ani dupa revolutie, multe morminte din cimitire, monumente de arta si chiar biserici au ramas ciuntite, murdarite de labele unor oameni cu mintea prin buzunare. Capela „Elena Doamna“ din Bucuresti, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice, se afla chiar langa Palatul Cotroceni. Acolo, printre copaci, isi trage ultima suflare. Picturile de pe pereti si icoanele de la catapeteasma au fost realizate de Gh. Tattarescu, in 1874. Pana cand s-a hotarat repararea ei de catre firma de constructii Aedificia Carpati, capela a fost locul in care se strangeau „adoratorii lui Satan“. La inceput au spart geamurile. Nestingheriti de nimeni si fara nici o remuscare, au mazgalit cu vopsea trupul capelei. Iarna aprindeau focuri in interior, pentru a se incalzi. Constructia a fost si un loc de antrenament pentru „iubitorii“ de alpinism. Si astazi se mai vad gaurile, ca niste rani in carne vie, facute de ei in pereti.

 

Putina istorie

La inceputul anului 1862, doctorul Carol Davilla a intemeiat un mic orfelinat de fete pe Dealul Cotrocenilor, (astazi sos. Panduri nr. 90-92), in modesta casa a sotiei sale, Ana Davilla, nascuta Golescu. Vizitand orfelinatul, la cateva luni dupa infiintare, Elena Cuza a daruit o mie de galbeni din avutul personal pentru construirea unei cladiri pentru copiii orfani. La rugamintea ei, domnitorul Al. I. Cuza a semnat, la 18 iulie 1862, decretul de infiintare a „Azilului de copii Elena Doamna“, sub administratia Ministerului de Interne. Pe 29 iulie 1862, s-a pus piatra fundamentala a noului edificiu, dupa planurile arhitectului Benech. Mai tarziu, regina Elisabeta a hotarat ridicarea unei Capele in curtea Azilului, pentru care a donat suma de 12.000 lei. Ceremonia punerii pietrei fundamentale s-a savarsit in ziua de 24 aprilie 1870, in prezenta regelui Carol I si a reginei Elisabeta, slujba fiind oficiata de Mitropolitul Nifon.

Lumina.

Acum, putini bucuresteni se inchina cand trec pe langa ea. Unii habar nu au ca exista. Aceasta tragedie a determinat Arhiepiscopia Bucurestilor sa solicite trecerea capelei sub patronajul Bisericii Razoare, in vederea restaurarii. Lucrarile de restaurare se deruleaza acum cu viteza melcului, „din lipsa fondurilor“. Sponsorii intarzie sa apara. De jur-imprejurul edificiului sunt stive de caramizi si lemne. In interior s-au instalat schele, iar locul este inchis si pazit. Dar nu se lucreaza. Adevarul este ca va trece multa apa pe Dambovita pana cand aceasta constructie unica va fi reparata. Deocamdata ea sufera in tacere, ca un om care stie ca va muri curand, singur, fara lumanare. Cand treci prin fata ei, linistea e mormantala. Doar turla pare vie, ca un semn mut al disperarii, aratand spre cer. De acolo de unde vine Lumina.

                                                                                                 Gabriel MATEESCU
                                                                                         Lumea credintei, anul I, nr. 4

.