Cuviosul Dionisie Stavrovuniotul

Cuviosul Dionisie Stavrovuniotul Mareste imaginea.

Despre Cuviosul Dionisie Stavrovuniotul, fost părinte Kavsokalivit, nu cunoaștem prea multe lucruri din anii copilăriei. Ajuns la vârstă matură, a fost hirotonit diacon al Patriarhiei Ecumenice. Tânjind însă după isihie, a părăsit devreme postul de diacon patriarhal pentru a se retrage în Sfântul Munte, mai exact la coliba Sfântului Haralambie din Kavsokalivia.

Fiind din fire introvertit și iubitor de isihie, își schimba destul de des locul șederii, căutând mereu ceva mai retras și mai liniștit. Era extrem de fidel votului monahal care presupunea sărăcie totală pentru monahi. Se spune că, peregrinându-se prin multe locuri în căutare de liniște, a poposit prin diverse schituri și chilii părăsite. Într-una din peregrinările sale, a ajuns până în Cipru (1875). Pe atunci, istorica mănăstire Stavrovoúni era părăsită și pustie, lucru care l-a atras îndată pe monahul dornic de isihie. Nu după mult timp, însă, Domnul a îngăduit ca mănăstirea să fie distrusă de un incendiu provocat de niște păstori. Acest lucru l-a silit pe cuviosul Dionisie să plece și să meargă la mănăstirea Panaghía Troodítissa, unde egumen era arhimandritul Ghermanós.

Pe durata șederii sale la această mănăstire, părintele Dionisie a restaurat întregul iconostas al bisericii mănăstirești, ca unul care era foarte priceput în arta picturii bisericești. În anul 1890, aflând că mănăstirea Stavrovoúni a fost renovată, s-a întors la această mănăstire, unde și-a continuat nevoințele ascetice până la sfârșitul vieții.
Să spunem câteva cuvinte despre mănăstirea Stavrovoúni: este situată pe vârful muntelui cu același nume. Katholikonul mănăstirii este închinat Cinstitei Cruci, fiind înconjurat de jur-împrejur de chilii. Conform tradiției, mănăstirea a fost zidită de către împărăteasa Elena, pe când se întorcea din Palestina în Constantinopol, după ce găsise Cinstita Cruce a Domnului Hristos. Cuviosul Dionisie venea la mănăstire numai în sâmbete, duminici și oridecâteori se săvârșea Sfânta Liturghie. În celelalte zile ale săptămânii, locuia într-o chilie săpată chiar de el undeva pe versantul sud-estic al muntelui, petrecându-și timpul în asceză și pictură.

Câțiva ani mai târziu, a venit la mănăstire monahul Varnava, cel care avea să devină stareț, însoțit de cei doi frați ai săi, Kallínikos și Grigorie. Înainte de a poposi aici, aceștia petrecuseră ani buni în Sfântul Munte, unde au deprins tradițiile și învățăturile patristice: Varnava – la mănăstirea Karakálou, în timp ce Kallínikos și Grigorie – la schitul Sfânta Ana, mai exact la coliba Sfântului Gheorghe, unde ulterior s-a instalat aleasa obște a așa-numiților Kartsonei.

Prezența celor trei noi monahi în sânul micii frățietăți recent înființate de gheronda Dionisie a atras în scurt timp și alți monahi evlavioși, dornici de isihie, astfel încât, la scurt timp, s-a format o obște destul de numeroasă. Cu toate acestea, iubitorul de isihie și trezvie Dionisie nu și-a schimbat nicicum modul său sever de viață. De asemenea, îi învăța și pe tinerii săi ucenici tradițiile și învățăturile aghiorite referitoare la ascultare, lepădarea voii proprii și, în special, la rugăciune, virtuți pe care le considera absolut necesare monahului. Recomanda, pe de o parte, tăcerea și sărăcia de bună voie, drept condiții necesare pentru dobândirea rugăciunii și trezviei, iar, pe de altă parte, lepădarea de sine pentru dobândirea gândului smerit. El însuși ținea atât de strict votul tăcerii, astfel încât îi învăța prin propriul său exemplu, oferind o neîncetată mărturie despre lucrarea «tainică» a minții și liniștirea inimii. De multe ori îl povățuia astfel pe unul dintre ucenicii săi, care purta același nume, Dionisie: Ah, copilul meu! Aș vrea să vorbesc cu cineva, dar nu găsesc pe nimeni capabil să afle aceste taine. De ce nu mi le spui mie, gheronda? – îl întreba ucenicul. Iar bătrânul îi răspundea: Pentru că încă nu ești pregătit să auzi astfel de lucruri.

Bătrânul nu i-a dezvăluit ucenicului său tainele contemplației dumnezeiești. În schimb, i-a lăsat o bogată moștenire spirituală, pe care adevăratul părinte spiritual autentic o transmite cu multă dragoste ucenicului și fiului său duhovnicesc. Acest lucru se vede prin prisma faptului că tânărul ucenic Dionisie a urmat aceeași cărare croită de către părintele și dascălul său spiritual.

Purtătorul de Dumnezeu gheronda Dionisie i-a călăuzit pe toți ucenicii adunați în jurul său pe calea nerătăcită către autentica tradiție patristică și aghiorită. Ajuns la adânci bătrâneți, a prevestit cu multă exactitate ceasul trecerii sale la Domnul. Acest om sfânt a fost nu numai restauratorul mănăstirii Stavrovoúni, ci și liderul spiritual al obștii mănăstirii. Roadele neprețuite ale lucrării sale neostoite constituie o mărturie vie a calității vieții sale duhovnicești, întrucât, așa cum ne spune Mântuitorul Hristos, «pomul după roade se cunoaște» (Mat. 7, 20).

Gheronda Iosif
Amintiri de la părinți cuvioși, în Psihofelí Vatopediná, 4, ed. a II-a, Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, Sfântul Munte 2003.
 

14 Martie 2017

Vizualizari: 408

Voteaza:

Cuviosul Dionisie Stavrovuniotul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE