Parintele Sofian Boghiu

Parintele Sofian Boghiu Mareste imaginea.

Parintele Sofian Boghiu s-a nascut in comuna Cuconestii-Vechi, jud. Balti, dincolo de Prut, pe 7 octombrie 1912. A primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani ajunge frate de manastire la Schitul Rughi, jud. Soroca, iar dupa 11 ani de ascultare primeste tunderea monahala in Manastirea Dobrusa. A urmat scoala de cantareti la Dobrousa si Seminarul monahal de la Cernica, unde ii va avea printre colegi pe Patriarhul Teoctist, pe episcopul Ramnicului - Gherasim Cristea si pe Arhim. Grigorie Babus.

La data 06 august 1939 este hirotonit diacon, in Catedrala din Balti, de episcopul Tit Simedrea. Din cauza ocuparii Basarabiei de catre rusi, este nevoit sa paraseasca Manastirea Dobrousa si astfel, alaturi de staretul sau si ceilalti frati din obste, ajunge la Manastirea Caldarusani.

In anul 1940 se inscrie la Academia de Belle Arte din Bucuresti, sectia Arta Decorativa, devenind in anul 1945, pictor licentiat.

Parintele Sofian Boghiu

In perioada 1942-1946, urmeaza cursurile Facultatii de Teologie, sustinand lucrarea de licenta cu titlul: "Chipul Mantuitorului in iconografie". Este hirotonit preot la Manastirea Antim, pe 15 noiembrie 1945.

In vara anului 1958, este arestat si inchis, impreuna cu alti membrii din cadrul miscarii spirituale "Rugul Aprins". A fost condamnat la 16 ani de inchisoare pentru "uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica dusmanoasa“. Dupa 6 ani a fost pus in libertate. Despre acei ani declara mai apoi: "Daca pot zice asa, mie mi-a placut in inchisoare [...] Era bine acolo. Mult mai bine decat aici, in asa-zisa noastra libertate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distragea de la Dumnezeu. Pe cand afara… cate probleme!"

A trecut la cele vesnice in dimineata zilei de 14 septembrie 2002, in chilia sa de la Manastirea Antim. La sarbatoare Inaltarii Sfintei Cruci, parintele a fost pomenit de doua ori - la ectenia celor vii si, cateva ore mai tarziu, la cei mutati la Domnul. A murit chiar in timpul Sfintei Liturghii.

Mormantul Parintelui Sofian Boghoiu - Manastirea Caldarusani

In ciuda faptului ca vietuia intr-o manastire aflata in centru Bucurestilor, Parintele Sofian a ales sa traiasca intr-un plan mai indepartat vietii publice. Chiar daca a fost prezent la diverse conferinte, la emisiuni radio si TV, nimic din toate acestea nu i-au afectat imaginea de monah. Participa la cele din lumea vazuta, ca un simplu vizitator.

Parintele Sofian Boghiu - zugrav si profesor

Parintele Sofian Boghiu a pictat multe lacasuri din tara si din strainatate. Dintre acestea amintim: Schitul Darvari (1964 si 1993), Manastirea Agapia (1970), Manastirea Deir-El-Harf - Liban (1971), Manastirea Radu-Voda - Bucuresti (1973), Catedrala din Homs - Siria (1978), Biserica din Hama - Siria (1979).

Parintele Sofian Boghiu

A predat pictura la seminariile monahale din Manastirea Neamt si Curtea de Arges, a organizat ateliere de icoane si picturi de catapeteasma la Manastirea Plumbuita si Schitul Maicilor. A pictat in tara 25 de biserici, din care 6 integral, iar restul restaurate. In strainatate a pictat integral trei biserici.

Parintele Sofian Boghiu - duhovnicul tuturor

Parintele Sofian Boghiu a primit in scaunul duhovniciei pe toti cei care veneau la dansul, fara rezerve. Parintele prof. Constantin Coman spunea in acest sens: "Chiar ma intrebam uneori - nu cu rautate - de ce nu face parintele o selectie, pentru ca un duhovnic avansat ca dansul sa nu se mai ocupe de copii in sufletul carora nu a patruns rautatea sau de babute care vor fi iesit de mult din valtoarea ispitelor si pacatelor, ci de cei care au cu adevarat probleme duhovnicesti, greu de rezolvat. Dupa mintea mea, era ca si cum un chirurg renumit ar fi continuat sa opereze apendicita, alaturi de cele mai complicate operatii pe cord! ... Atat de accesibil era Parintele, incat depindea numai de tine sa fie si duhovnicul tau".

Parintele Sofian Boghiu - prietenul saracilor

Mitropolitul Martir Antim Ivireanul a stabilit ca Manastirea Antim sa ajute pe saraci. Tinand seama de acest testament, Parintele Sofian a avut neincetat grija ca cei veniti la aceasta manastire, sa nu plece nemangaiati. Asa se face ca dupa slujba, la trapeza manastirii erau prezenti multi credinciosi care aveau nevoie de hrana.

Parintele Sofian Boghiu - Sfaturi duhovnicesti

Calea de urmat in viata: casatorie sau calugarie?

Casatoria este calea normala a vietii. De la inceputurile lumii a fost o pereche de oameni, stramosii nostri Adam si Eva. Ei au avut aceasta porunca de la Dumnezeu sa creasca si sa se inmulteasca fiind randuita astfel familia ca temelie a neamului omenesc si ca izvor al vietii. Prin casatorie omul, barbat si femeie, devine creator inmultind neamul omenesc. E o chemare generala pentru acest mod de viata.

Calugaria este sfat evanghelic si vine la calugarie numai cine are chemare, cine este indemnat din miezul fiintei lui.

Ce sa fac daca am inima impietrita si nu simt nimic cand spun rugaciunea ?

Sa ne caim pentru acest pustiu in care ne aflam. Acolo, fiind la rugaciune. Sa ne caim inaintea lui Dumnezeu: Doamne, sunt ca un pamant fari de apa, pustiu si nelucrat, spune psalmistul. "Ajuta-ma ! Coboara harul Tau peste inima mea insetata de Tine!" O rugaciune particulara, personala, se poate face atunci, pe loc, in taina inimii tale. Si un examen de constiint : pentru ce suntem impietriti ? Ca de obicei pacatele noastre ne impietresc. Am facut niste lucruri rele, avem niste oameni pe care nu-i putem ierta, inima noastra are un invelis din acesta gros, din cauza urii impotriva aproapelui nostru. Si ne rugam sa sfasie Dumnezeu acest vid, sa deschida iarasi aceasta inima: trebuie sa o faca permeabila pentru tot ceea ce se petrece in jurul nostru.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Marturia parintelui Petroniu Tanase despre parintele Sofian Boghiu

Cu Părintele Sofian am trăit ani mulți împreună la Mânăstirile Cernica și Antim, din București. Ca elevi ai seminarului, eram cu doi ani în urma lui, dar conviețuirea în aceeași obște monahicească, ne-a dat posibilitatea să ne întâlnim mai îndeaproape.

Fratele Serghie (numele lui din mirenie) venea din Basarabia care nu era luată încă de vecini, din Mânăstirea Dobrușa, o mânăstire bine întemeiată, unde monahii aveau școală monahală, învățau meserii – el învățase pictura bisericească – și avea un părinte duhovnic iscusit.

Îndeletnicirea studiului la seminar, i-a dat la iveală o dotare intelectuală deosebită, el fiind premiantul întâi al clasei în toți cei opt ani de studii.

După terminarea seminarului, nu s-a mai întors în Basarabia, acum ocupată, ci s-a stabilit la Mânăstirea Antim din București, de unde și-a continuat studiile teologice și și-a desăvârșit meșteșugul picturii la Academia de Arte Frumoase, devenind un pictor desăvârșit. I s-au încredințat spre pictare biserici de clasa întâi: paraclisul Mânăstirii Antim, biserica Mânăstirii Radu Vodă și altele. A fost solicitat și în străinătate: a pictat catedrala Mitropoliei ortodoxe din Liban.

Iar când obștea a rămas fără conducător, stăpânirea bisericească n-a găsit persoană mai potrivită decât Părintele Sofian căruia i-a încredințat stăreția Antimului, pe care a condus-o cu multă vrednicie, până la sfârșitul vieții, timp de 50 de ani.

La Mânăstirea Antim, Părintele Sofian a avut fericita ocazie să trăiască cu părinți duhovnici sporiți: Nicodim Ioniță, Benedict Ghiuș, Daniil Tudor, din pilda cărora și el a sporit duhovnicește din putere în putere, ajungând unul dintre reprezentanții de frunte ai mișcării duhovnicești a Rugului Aprins din această mânăstire.

Zăbovirea îndelungată în lumea sfinților pe care Părintele Sofian îi picta pe icoane și pe pereții bisericilor i-a pecetluit adânc viața lui sufletească. Se vedea aceasta în slujirea cu multă evlavie la sfântul altar și în căldura sufletească și credința predicilor sale.

Ca stareț, Părintele Sofian și-a pus în lucrare toate darurile cu care era înzestrat: bună gospodărire a obștii, sfinte slujbe zilnice și la sărbători – când biserica era neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor veniți, inimă milostivă, multă dăruire și ajutor săracilor și nevoiașilor, urmând pilda întemeietorului – Sfântul Ierarh Martir Antim la care milostenia era în cinste deosebită. Cum este și firesc, împlinirea duhovnicească a Părintelui Sofian nu putea trece neobservată de mulțimile de credincioți ai Antimului. Și astfel, tot mai mulți veneau să-i ceară lămuriri și bună sfătuire în nedumeririle vieții, sau voiau să se ușureze de povara păcatelor. Iar el, cu multă bunăvoință și răbdare, a întors pe mulți din rătăcirea păcatului și a eliberat pe mulți din robia patimilor, înscriindu-se în ceata marilor duhovnici de care s-a învrednicit țara noastră să-i aibă în aceste vremuri.

Cât de mult s-au folosit bucureștenii de buna duhovnicie a Părintelui Sofian, a arătat-o din plin marea mulțime de credincioși venită să-și ia ultima binecuvântare de la duhovnicul lor iubit, părintele lor duhovnicesc chemat la Domnul.

Dar Părintele Sofian a trăit într-o vreme de grele încercări – întrega perioadă a comunismului – de la care a suferit multe greutăți, mizerii, ani de temniță, dar nici suferințele trupești nu l-au ocolit. Și cu toate acestea, calea vieții sale duhovnicești a fost întotdeauna ascendentă: nici necazul, nici strâmtorarea nu l-au împuținat. Iar la bătrânețe, ceva din lumina de dincolo de veac a sfinților se oglindea pe fața lui.

Ierom. Petroniu Tănase, Schitul Românesc Prodromu,  Părintele Sofian, Editura Bizantina

Părintele Sofian cel Blând


În serviciul în care mă aflam, cineva m-a sfătuit să merg la Sfânta Mânăstire Antim, unde sunt slujbe frumoase, un cor minunat și multă pace. M-a asigurat că o să-mi placă și o să mă simt bine.

Am sosit la sfârșitul vecerniei și erau doar cei care-l așteptau pe Părintele Sofian pentru spovedit. Eu nu cunoșteam rânduielile și nici pe Părintele Sofian. Am pășit ușor emoționată spre icoane, să mă închin și deodată a apărut Părintele, care m-a întrebat cu o voce caldă: „Dumneavoastră doriți să vă spovediți?”

Încurcată, am răspuns: „Nu, nu m-am spovedit niciodată!”

Nu a schițat nici un gest de mirare și liniștit, mi-a spus: „Așteptați-mă puțin, vă voi da o carte”.

Eu am ieșit din biserică și l-am așteptat. Dânsul a lăsat tot ce avea de făcut și a pornit încet, către chilia sfinției sale întocându-se cu o mică cărticică – era o carte de rugăciuni – pe care am păstrat-o ca pe un dar de mare preț.

Acesta avea să fie începutul meu. A spus așa: „Luați dumneavoastră această carte, vă uitați pe ea și mai treceți pe aici.”

Am rămas uimită de faptul că nu m-a certat pentru ținuta mea indecentă și doar a zâmbit. Eram vopsită, coafată, cu ochii făcuți, cu ruj pe buze, îmbrăcată elegant. Nu eram în nici un caz pregătită pentru mânăstire sau pantru a discuta cu un duhovnic. Am plâns și mi-am zis: „Nici nu știu cu cine am stat de vorbă. Trebuia să mă întorc și să întreb cine este acest umil Părinte, ca să știu de cine întreb, când voi veni data viitoare”.

Mergând acasă, am deschis cartea de rugăciuni și citind, am găsit și ce mă interesa pe mine, păcatele: cum sunt, de câte feluri sunt. Era o pregătire pentru spovedanie.

Nu mai aveam liniște. Ardeam de dorința de a mă întoarce la acel Părinte blând, cu fața senină.

Am revenit la vecernie. Era lume multă și așteptam să se facă rugăciunea pentru a se începe spovedania. M-am așezat într-un colt și nu știam cum să fac să fiu numai eu cu Părintele. Deodată văd că Părintele, din mulțimea de lume, mă privește blând și zâmbind, mă întreabă:

„Vă spovediți?”

„Da”,

am răspuns hotărâtă, deși nu eram pregătită.

„Atunci, așezați-vă în genunchi, facem rugăciunea”.

A început cu o voce liniștită, să spună rugăciunile pentru spovedanie. Stând în genunchi, mi-a apărut în față toată viața mea de până atunci și am început să plâng, fără să mă pot opri. O mână m-a atins ușor pe cap și mi s-a spus: „Sculați-vă, rugăciunea s-a terminat, vă cheamă Părintele”.

Părintele văzând starea mea, mi-a spus calm: „Spuneți-mi, vă ascult. Spuneți-mi ce vă neliniștește și eu voi încerca să vă ajut”.

Am început să spun fără rânduială, la întâmplare, frământările mele, așa cum era – de fapt – sufletul meu. Părintele mă încuraja să nu mă rușinez și să spun tot ce am pe suflet. După ce am terminat, m-a trimis la chilie la maici, să cer un îndrumar de spovedanie, să-l cercetez și să mă întorc la dânsul. Părintele aștepta de la mine să mă mărturisesc. Am avut multe piedici și multe ispite. A fost răbdător și îngăduitor cu mine și a știut să mă apropie pentru a-mi salva sufletul.

După spovedanie, eram o altă persoană. Darul și harul Părintelui mă ajutaseră să mă descătușez și să mă eliberez de păcate. Mergeam pe stradă și parcă nu atingeam pământul. Doream ca toată lumea să guste din bucuria pe care mi-o dăruise Părintele. Doream să nu ies din cuvântul lui. Nu pierdeam nici o slujbă, atât cât îmi permitea programul. Făceam totul, ca să citesc cât mai mult despre sfinții de demult. Nu făceam nimic, fără binecuvântarea Părintelui.

M-am hotărât să merg la mânăstire. Hotărârea mea era de neclintit, decisivă. În câteva cuvinte, i-am spus Părintelui care m-a întrebat: „Nu cumva vă grăbiți?”

M-a sfătuit, mai întâi să fac 40 de Paraclise ale Maicii Domnului.

„Nu vă grăbiți – mi-a spus – poate că este ceva trecător. Să nu vă pară rău, mai apoi. Nu este ușor să începeți o viață nouă și nici nu sunteți atât de tânără. Eu am plecat la mânăstire la 14 ani, la o vârstă foarte fragedă. În mânăstire sunt multe greutăți cu care nu sunteți obișnuită”.

Sub îndrumarea Părintelui, drumul către mânăstire era ușor pentru mine, parcă zburam. M-a trimis să cercetez mai multe mânăstiri, apoi mi-a spus să merg la una din mânăstirile sărace din țară, să duc și eu „cei doi bani ai văduvei”.

Tare greu a fost la început, nu știam ce și cum trebuie făcut, mai ales la vaci. Când m-am întors la Părintele, mi-a spus:

„Ei, soră N., prima mea ascultare a fost la porci și am trecut-o cu bine!”

Cu multă îngăduință, cu bunătate și cu zâmbet binevoitor, m-a sprijinit toată perioada grea a ispitelor de început. M-a condus mulți ani din umbră; deși departe, mă sfătuia prin scrisori ce am de făcut, la nevoie. Aproape la toate problemele care interveneau, mari sau mici, îmi spunea: „Nu trebuie să dorești să fii mare, trebuie să fii întotdeauna în ascultarea pe care nimeni nu o dorește și să faci ceea ce nu îți place, pentru că abia atunci te poți – cu adevărat – smeri”.

Într-una din zilele petrecute în preajma Părintelui, în bucătăria Mânăstirii Antim, aveam să mă conving de smerenia și de îndelunga răbdare a Părintelui Sofian. Într-o zi toridă de vară după slujbă, îl așteptam la masă. Prin mulțimea care îl oprea în curte, a făcut o oră de la biserică până în bucătărie. Cei care îl opreau, îl opreau pentru o binecuvântare și două cuvinte. Cu fiecare stătea 10-15 minute. Când, în sfârșit a ajuns, i-am spus: „Părinte, dar ce greu ați ajuns la chilie!”

Părintele mi-a răspuns: „Ce să fac, soră N., dacă sfânta biserică este atât de departe …!”

Am rămas fără replică.

Am alergat la București, când am aflat că este în comă. L-am petrecut apoi și eu și m-am întors la mânăstirea mea, cu un gol în suflet de neumplut pe care l-a lăsat tuturor ucenicilor.

La câteva zile, mi-a apărut în vis și bucuroasă, i-am zis: „O, Părinte, ce bine că vă văd! Să mă spovediți și pe mine, vă rog”.

Răspunsul Părintelui a fost: „Măcar să faceți ce v-am învățat eu, că știți de acum, ce aveți de făcut!”

Și a dispărut.

Pentru mine, este un sfânt. Când îmi este greu, îl chem în ajutor și-i simt ajutorul.

Maica Nectaria – Părintele Sofian, ediția a II-a revăzută și adăugită de Constanța Costea și Ioana Iancovescu, Editura Bizantină, București

 

Pe aceeaşi temă

07 Octombrie 2022

Vizualizari: 18935

Voteaza:

Parintele Sofian Boghiu 5.00 / 5 din 6 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE