Mantuitorul spala picioarele ucenicilor

Mantuitorul spala picioarele ucenicilor Mareste imaginea.

Mantuitorul spala picioarele ucenicilor

"Si facandu-se Cina, si diavolul punand dinainte in inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, ca sa-L vanda, Iisus stiind ca Tatal I-a dat Lui toate in maini si ca de la Dumnezeu a iesit si la, Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cina, S-a dezbracat de haine si, luand un stergar, S-a incins cu el. Dupa aceea a turnat apa in vasul de spalat si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins" (In 13, 2-5)

Mantuitorul dezradacinand mandria, o desfiinteaza din mintile noastre ca pe cea mai rea dintre boli si ca pe cea mai vrednica de urat. Caci stia ca nimic nu obisnuieste sa strambe mai rau sufletul omului ca aceasta patima murdara si scarboasa, careia i se opune cu dreptate Stapanul tuturor, ca unui mare dusman. "Caci Domnul celor mandri, le sta impotriva", dupa cuvantul lui Solomon (Pilde 3, 32). Le trebuia deci si Sfintilor ucenici o cugetare modesta si umilita si o gandire nepreocupata de cinstea desarta. Caci, avand nu putine prilejuri de-a se imbolnavi de aceasta, ar fi putut luneca usor daca nu s-ar fi impartasit de mult ajutor. Fiindca fiarei mandriei ii place pururea sa incerce sa se napusteasca asupra celor ce castiga vreo faima deosebita. Si apoi, cine se va bucura de stralucire mai mare ca Sfintii Apostoli? Sau ce e mai demn de pretuire ca prietenia cu Dumnezeu? Caci in cel ce nu e nimic in viata nu intra aceasta patima, fiindca mandria fuge totdeauna de cel care n-are nimic de ravnit si de cel ce nu dobandeste nici o treapta in nimic.

Caci cum ar intra in vreunul din acestia ispita de-a se mandri cu ceva? Dar cel ce are ceva vrednic de ravnit iubeste mandria, si de aceea se asaza inaintea vecinului si tinde sa se socoteasca in chip neintelept mai presus de altii, ca unul ce s-ar fi ridicat la vreo calitate exceptionala, ar fi castigat vreo virtute superioara si ar fi parcurs un drum de vietuire deosebit de al altora si neumblat de ei. Daca se instaleaza boala mandriei in cei ce au ceva stralucitor in ei, cum n-ar fi trebuit sa Se faca Hristos Sfintilor Apostoli exemplu de purtare smerita, pentru ca ei sa-L aiba drept pilda pe Domnul tuturor si sa-si adapteze mintea proprie dupa placerea lui Dumnezeu? Deci Sfintii Apostoli nu puteau sa scape de aceasta boala altfel decat invatand limpede sa se socoteasca atat de prejos in slava fata de altii, incat sa se aseze si in rol de slujitori fata de ei si sa nu se fereasca de-a implini si o slujire cuvenita slugii, prin spalarea picioarelor fratilor, si de-a se incinge in acest scop cu un stergar. Cat de mult este apreciata aceasta ca o slujire de sclav intre obiceiurile lumii acesteia este clar. Deci Hristos S-a facut un exemplu de modestie si de cugetare smerita pentru toti oamenii, nu numai pentru ucenici. De aceea si dumnezeiescul Pavel, luandu-L ca model, indeamna la aceasta, zicand: "Gandul acesta sa aein voi, care era si in Hristos Iisus" (Filip. 2, 5); si iarasi: "Cu smerenie unul pe altul socoteasca-l mai de cinste decat el insusi" (Filip. 2, 3). Caci legea iubirii si a armoniei intre suflete se arata in cugetarea smerita. Ca sa ridice la o mare inaltime aceasta cugetare si ca noi sa nu socotim ca Hristos a facut ceva la intamplare, dumnezeiescul Evanghelist aminteste mai intai slava si puterea proprii Lui si stapanirea asupra tuturor, caci spune: "Stiind ca Tatal 1-a dat Lui toate in maini". Desi nu a ignorat ca are putere peste toate si a iesit de la Dumnezeu, adica Sa nascut din fiinta lui Dumnezeu-Tatal, si pleaca la Dumnezeu, adica Se suie la ceruri ca sa sada impreuna cu Tatal Sau, a aratat atata smerenie, incat S-a incins cu un stergar si a spalat picioarele ucenicilor [1].

Avand deci in aceasta pilda cea mai buna a evlaviei si chipul cel mai graitor al iubirii, sa cugetam, iubitilor, cele smerite si sa socotim ca fratii au dreptul la cele mai mari daruri ale noastre, oricat am fi noi de buni. Aceasta ne indeamna sa cugetam si sa voim acest mare exemplu.

"A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu sa-mi speli mie picioarele? A raspuns Iisus si i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, clar vei intelege dupa aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spala picioarele in veac. Iisus i-a raspuns..." (In 13,6-8)

Oricine poate vedea, ca sa spun asa, in Scripturi miscarea intotdeauna mai zeloasa si mai grabita a lui Petru. Deci, urmand si acum obisnuintei si purtarii sale, respinge pilda aceasta, mereu repetata, a smeritei cugetari si iubiri duse la extrem, cunoscandu-L cine este dupa fire pe Cel ce vine la el cu vasul de spalat, neferindu-Se sa implineasca fapta unei slugi, caci il tulbura nu putin fapta aceasta de necrezut, care era vazuta de atatia ochi. Caci cine nu s-ar cutremura vazand pe Cel ce este impreuna cu Tatal Domnul tuturor aratandu-le aceasta fapta de rob, vrednica de cel mai mare dispret, ucenicilor Sai, fapta care arata si slugilor ca detin cea mai de jos treapta, dar pe care El vrea sa o implineasca cu toata inima, ca pilda si chip al smeritei cugetari? Se teme deci dumnezeiescul ucenic de povara rezultata din aceasta fapta si-si face din ferirea de ea o datorie, rod al obisnuitei lui evlavii, si, neintelegand inca pricina acestei fapte, socoteste ca Domnul savarseste ceva fara folos, voind sa le faca parte de o simpla odihna.

Caci spalarea picioarelor contribuie la aceasta si domoleste oboseala produsa de drum. De aceea, cu mare caldura voia sa-L opreasca pe Domnul, zicand: "Doamne, oare Tu sa-mi speli mie picioarele?". Trebuie, zice, sa facem aceasta noi, slugile prin fire, nu Tu, Domnul tuturor. Dar Hristos adauga faptei o explicare potrivita momentului, anume ca aceasta fapta savarsita de El va fi inteleasa mai deplin de ei dupa aceea, cand le va da o explicare mai pe larg a ei (In 13, 7). Atunci ne vom folosi si noi nu putin de acea explicare, impreuna cu altii. Observa deci cum timpul, cerand o fapta, ii da acesteia si o explicatie si, dand o explicatie, indeamna la savarsirea ei. Caci toate le-a savarsit potrivit momentului. Refuzand deci Petru in mod direct sa i se spele picioarele, Mantuitorul ii face cunoscuta paguba pe care o va avea din aceasta, zicand:

"Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine" (In 13, 8)

Se arata scopul vadit al faptei. De nu primesti, zice, aceasta pilda ciudata si neobisnuita a smeritei cugetari, nu vei avea parte de Mine. De multe ori Domnul nostru Iisus Hristos foloseste prilejuri mici pentru explicatii generale si extinde ceva spus despre un lucru in parte, in invataturi largi, scotand un folos bogat din cele vazute. Asa socotim ca face si acum, spunand ca, de nu va fi spalat cineva prin harul Sau de murdaria din pacate si din greseli, nu va fi partas de viata de la El si va ramane lipsit de gustarea imparatiei cerurilor. Caci nu este ingaduit celor necurati sa intre in locasurile de sus, ci numai celor ce au constiinta curata prin iubirea fata de Hristos si sunt sfintiti in Duhul prin Sfantul Botez.

"Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spala-mi nu numai picioarele, ci si mainile si capul" (In 13, 9)

Cel ce s-a opus adineauri cu o indrazneala atat de hotarata spalarii picioarelor, acum nu le mai ofera numai pe ele, ci si mainile si capul. Caci daca voi cadea, zice, prin aceasta din comuniunea cu Tine, si voi ramane departe de bunatatile nadajduite daca nu voi consimti cu Tine, Care voiesti si hotarasti sa faci aceasta, adica sa mi se spele picioarele, Iti voi oferi si celelalte, ocolind o atat de infricosatoare pagubire. Refuzul de la inceput era deci rodul evlaviei si al temerii de o fapta greu de suportat, iar nu al unei opozitii la o porunca a Stapanului. Dar, afland de paguba pe care o va suferi prin acest refuz, indata trece la vointa a ceea ce place Stapanului. Observa iarasi si primeste exemplul dat spre folos. Caci, desi a spus: "Nu vei spala, picioarele mele in veac", si-a schimbat indata gandul si nu a mai gandit ca trebuie sa staruie in ratiunile proprii, care ni se par noua adevarate, atunci cand a aflat ca va suferi o mai mare si mai grea paguba ramanand la ceea cea spus.

Trebuie deci ca oricine sa se pazeasca sa respinga indata si cu indrazneala ceea ce i se spune sau sa nu se grabeasca sa condamne cu cuvinte hotarate ceea ce s-a spus de catre altul, cu usurinta, ci, chiar de s-a intamplat ca unii sa vorbeasca asa, prin cele spuse sa le arate ca e mai bine sa nu raspunda si sa nu sustina ceea ce doresc in mod desert, ci sa se grabeasca sa implineasca cuvantul ce li s-a dat spre folosul lor [2]. Caci socotesc ca oricine va spune ca e mai bine sa rabdam cele spuse in Scripturi, decat sa suportam pagubirea de cele necesare. Sa tinem departe de limba noastra vorbele nesocotite si neintelepte. Va spune cineva ca e important si vrednic de ravnit sa ai o limba stiutoare si nelunecoasa spre cele putin cuviincioase. Dar si dumnezeiescul cuvant ne-a aratat ca lucrul acesta e greu de biruit, "caci nimeni nu poate domoli limba oamenilor", dupa cum s-a spus (Iac. 3, 8). Sa rostim cuvintele fara juramant, caci daca ne va sili timpul sa nu implinim ceva, si vina ne va fi mai redusa si vom dobandi, socotesc, mai usor iertarea de la Dumnezeu pentru urmarile usoare ale gandurilor noastre. "Greselile cine le va pricepe?" (Ps. 18,13). Sau cum nu va cadea omul pamantesc, o data ce cuvantul ii scapa usor? Caci limba noastra nu este usor de stapanit.

"Iisus i-a zis: Cel ce a facut baie n-are nevoie sa-i fie spalate decat picioarele, caci este curat tot. Si voi sunteti curati, insa nu toti. Caci stia pe cel ce avea sa-L vanda; de aceea a zis: Nu toti sunteti curati" (In 13, 10-11)

Ia un exemplu de la un fapt comun noua si mustra cu acest prilej pe cel ce avea sa-L vanda, indemnandu-l sa-si schimbe gandul si sa se intoarca la o deprindere mai buna. Caci, desi nu da pe fata reaua lui intentie, cuvantul are totusi un accent aspru. Fiindca, prin faptul ca marturiseste curatia intreaga a celorlalti, face sa fie banuit pe cel ce nu este asa si-l arata cat e intinat. Caci curatia si meritul sederii nedespartite langa El le izvorasc celorlalti ucenici ai Sai din osteneala urmarii Lui, din neclintirea in credinta si plinatatea iubirii fata de Hristos. Caci murdaria relei sale intentii si slaba alipire de Domnul nostru Iisus Hristos ii pricinuiesc aceluia intinarea de nesters, si nu iubirea nesaturata de bine. Cand Hristos zice: "Voi sunteti curati, insa nu toti", aceasta cuprinde certarea ascunsa, dar folositoare, adresata vanzatorului. Desi n-a vorbit deschis, precum am zis adineauri, prin amandoua acestea atingea si indrepta prin judecata constiinta pacatosului, si intelesul celor spuse se adresa in mod direct celui vinovat. Dar observa cat de folositor mantuirii si de dumnezeieste s-a facut aceasta judecata. Caci daca Hristos ar fi spus clar cine este cel ce-L va vinde, i-ar fi starnit pe ceilalti la lupta cu acela si poate s-ar fi intamplat sa patimeasca ceva din cele necuvenite si sa sufere inainte de vreme condamnarea, incercand vreunul sa piarda pe vanzatorul Stapanului, manat de ravna evlaviei. Folosindu-Se deci numai de o aluzie si lasand mustrarea pe seama constiintei, Si-a aratat marimea rabdarii Sale.

Caci, desi stia ca acela nu e un ucenic bun, nici devotat al Sau, ci purta in el veninul dusmaniei diabolice si cugeta in ce mod sa-L predea, l-a cinstit ca pe ceilalti si i-a spalat si lui picioarele, pastrand pana la capat iubirea Sa si nearatandu-i mania inainte ca acela sa-si duca la implinire crima. Poti vedea si in aceasta marirea exceptionala a firii dumnezeiesti. Caci, desi Dumnezeu stie cele pe care le vor savarsi unii, nu aduce pentru aceasta pedeapsa inainte de vreme [3]. Rabdand mai degraba, atata timp cat ii vede nefolosindu-se de aceasta cu nimic, ci staruind mai vartos in relele voite, ii pedepseste la sfarsit, dovedind faptul dusmaniei lor, si nu faptul propriei vointe. De aceea zice prin Iezechiel: "Sunt viu Eu, zice Domnul... Caci nu voiesc moartea celui ce moare, ci sa se intoarca de la calea rautatii lui si sa Se viu (Iez. 18, 3, 32) [4]. Deci cu indelunga-rabdare Domnul nostru Iisus Hristos tinea inca unit pe vanzator cu ceilalti ucenici ai Sai, desi diavolul intrase in inima lui ca sa-L vanda (Evanghelistul noteaza aceasta, pe langa celelalte), si a spalat picioarele lui, facandu-i de nescuzat necredinta, ca sa se vada ca apostazia lui e rod al propriei sale rautati.

"Dupa ce le-a spalat picioarele si Si-a luat hainele, S-a asezat iar la masa si a zis: intelegeti ce v-am facut Eu? Voi Ma numiti pe Mine: invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt. Deci, daca Eu, Domnul si invatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori ca sa spalati picioarele unii altora. Caci v-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi" (In 13, 12-15)

Le spune deschis pricina faptei si spune ca le-a dat aceasta pilda a neasemanatei Sale smerenii spre folosul lor. Aratand ca pacatul mandriei este de nescuzat, le infatiseaza in mod clar stralucirea Persoanei Sale. Caci cel ce este prin sine, insusi cu totul coborat sau asezat intr-o stare egala cu nimicul, in ce mod s-ar micsora, sau unde ar ajunge mai jos? Dar Cel ce e vazut la inaltime e admirat cand Se smereste. Caci a coborat la ceea ce nu era. Deci Domnul nostru Iisus Hristos, dandu-le pilda de smerita cugetare ucenicilor Sai si, prin ei, celor de pe intreg pamantul, nu spune simplu: "Precum v-am spalat Eu picioarele, sunteti datori sa faceti aceasta si voi", ci explica mai intai marirea Sa, si, aratandu-le stralucirea firii Lui proprii, rusineaza pe iubitorul de slava desarta. "Caci voi, zice, Ma numiti pe Mine invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt"[5].

Dar mai observa cum, prin cuvantul Sau, ajuta pe de o parte la zidirea celor credinciosi, iar pe de alta, nu ignora grairea bolnava a ereticilor lipsiti de evlavie. Caci spune catre ucenicii Sai: "Voi Ma numiti pe Mine invatatorul si Domnul", ca sa nu socoteasca cineva ca El nu este prin fire Domnul si invatatorul, ci ca sa arate ca pretuieste aceste numiri date Lui de cei care II urmeaza, in mod necesar adauga, inlaturand banuielile acelora: "Si bine ziceti, caci sunt". Fiindca nu Si-a dobandit ca pe un simplu nume de cinste pe cel de "Domn", precum noi, ramanand slugi prin fire, am dobandi o stralucire dupa har prin numirile cele mai presus de fire si pretioase date de oameni. Ci este Domn prin fire, stapanind asupra tuturor, ca Dumnezeu catre Care s-a zis prin glasul Psalmistului: "Ca toate sunt slujitoare Tie" (Ps. 118, 91). Dar este si invatator prin fire, caci toata intelepciunea este de la Domnul si toata intelegerea este prin El, caci intelepteste cu intelepciune pe cele intelegatoare si seamana intelegerea potrivita ei in toata creatia rationala, cereasca si pamanteasca. Precum El, fiind Viata dupa fire, da viata tuturor celor capabile de viata, asa si, deoarece El este intelepciunea Tatalui, asaza darurile intelepte in toate, adica gandirea si toata cunostinta celor bune. Deci Fiul este prin fire Domnul si invatatorul tuturor.

Cand deci Eu, Cel atat de mare in slava, Ma arat coborat la atata smerenie, incat spal si picioarele voastre, cum veti refuza, zice, sa faceti si voi unii altora aceasta? Iar prin aceasta ii invata sa nu le placa sa se mandreasca impotriva cinstirii altora, ci sa socoteasca fiecare pe cel impreuna-rob superior siesi si sa-l puna in toate inaintea sa. invatatura aceasta e foarte buna, caci socotesc ca prin ea se afirma egalitatea si se arata ca nimic nu desparte asa de mult pe frati si prieteni, ca pofta nestapanita a nenorocitilor iubitori de slava. Noi totdeauna poftim sa fim mai mari si lipsa de cinstiri in viata ne indeamna mintea lunecoasa sa tinda la cinstiri mai stralucitoare. Ca sa punem deci capat acestei boli si sa facem sa inceteze aceasta pofta urata (fiindca patima iubitoare de slava este o amagire si nimic altceva), sa-L primim in mintea noastra pe Hristos, imparatul tuturor, Care spala picioarele ucenicilor, ca sa facem si noi aceasta unii altora. Prin aceasta omul va dispretui orice fel de mandrie si va respinge tot chipul iubirii lumesti de slava. Caci, daca Domnul prin fire S-a facut ca o sluga, cum n-ar dori robul sa suporte cele ce-i sunt cu totul cuvenite, ca sa nu plateasca cu cea mai de pe urma pedeapsa? [6]

Sfantul Chiril al Alexandriei
 



Note - Parintele Dumitru Staniloae:

 

 

[1] Evanghelistul prezinta in versetele din fruntea acestui paragraf paradoxul dintre puterea dumnezeiasca pe care o avea Hristos, ca Unul ce S-a nascut din Tatal si Care, dupa ce Sa nascut om, Se va sui si cu trupul la cer, si smerenia pe care o arata spaland picioarele ucenicilor. Numai afirmand intai puterea dumnezeiasca a lui Hristos, Evanghelistul poate pune in relief uimitoarea smerenie a lui Hristos. Ipostasul dumnezeiesc insusi Se smereste pana la a spala picioarele ucenicilor. Cand cel ce face aceasta e un om simplu, smerenia nu e cine stie cat de mare. In aceasta se vadeste si valoarea pe care o da Dumnezeu oamenilor de bunavoie, aratandu-ne prin aceasta adevarata Lui marime spirituala, sau modul in care trebuie sa ne inaltam si noi spre ea. Aceasta pilda le-o da Hristos in preajma patimilor, ca sa le arate si prin aceasta cat de mare este iubirea Lui fata de ei, primind sa Se rastigneasca pentru ei.

[2] In raspunsul lui Hristos catre Petru ni se da un exemplu ca nu trebuie sa respingem cu asprime pe cel ce n-a inteles un cuvant al nostru, spus poate prea pe scurt, ci sa-i aratam cu blandete intelesul adevarat al celor spuse de noi.

[3] Hristos, ca Dumnezeu atoatestiutor, ai- fi putut scapa de vanzarea lui Iuda si de grozavia ei, prevazand-o inainte ca acesta sa-si duca planul la indeplinire. Dar n-a facut-o, rabdand pana la capat dusmania fapturilor Sale, ca sa nu fie acuzat ca, daca l-ar fi impiedicat pe Iuda, acela nu ar mai fi facut raul ce intentiona sa-l faca. il lasa pe om liber pana isi implineste tot raul pe care intentiona sa-l faca.

[4] Domnul, fiind Viata prin Sine, nu voieste cu usurinta sa moara cineva, ci rabda pana cand poate trai acela, asteptandu-l sa se indrepte si, prin aceasta, sa castige viata vesnica.

[5] Hristos nu Se arata pe Sine ca egal cu ucenicii si nu le cere sa iaca acelasi lucru ca si El, prin aceasta egalitate. Ci, aratandu-le ca e cu mult mai presus de ei, le cere sa savarseasca faptele Lui de smerenie, cu atat mai mult cu cat sunt nesfarsit mai mici decat El. E de observat cum, pe de o parte, Iisus savarseste fapte de smerenie extrema, iar, pe de alta, Se afirma ca fiind nesfarsit superior ucenicilor. Prin afirmarea din urma nu-Si anuleaza smerenia, ci Si-o accentueaza.

[6] Mandria va primi cea mai mare pedeapsa, pentru ca inchide cel mai mult pe om in egoismul sau, lipsindu-



30 Martie 2012

Vizualizari: 9449

Voteaza:

Mantuitorul spala picioarele ucenicilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE