Sfanta si Marea Joi

Sfanta si Marea Joi Mareste imaginea.

Puteţi bea paharul pe care îl voi bea sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care voi fi botezat? Astfel L-am auzit pe Hristos întrebându-i pe ucenici în Evanghelia care a fost citită acum câteva Duminici, atunci când I-au spus că au lăsat totul în urmă şi au cerut să fie aşezaţi de-a dreapta şi de-a stânga Lui în împărăţie.

Acum, astăzi am ajuns la ceasul paharului, iar imnurile pe care le cântăm ne îndeamnă să urcăm cu mintea în camera de sus, ca să ne putem bucura de ospitalitatea Stăpânului, ospăţul nemuririi, pentru a putea primi slăvitele cuvinte ale Cuvântului - într-o sărbătoare a teologiei.

Aşadar, haideţi să urcăm.

Pentru aceasta ne pregătim deja de mai bine de patruzeci de zile. Nu pentru a ne apropia de paharul nemuririi gândind că suntem vrednici de acesta. Dacă ne apropiem de potir cu o astfel de atitudine, rătăcim de la adevăr. Mai degrabă, ne pregătim de atâta timp pentru ca mintea şi inima noastră să poată fi înălţate sus, mai presus de toate preocupările care, de obicei, ne trag în jos, pentru ca să putem cunoaşte ce implică această cină tainică, ce înseamnă să ne împărtăşim din hrana care vine de sus.

Cina pe care o sărbătorim astăzi nu este doar o masă prietenească sau pur şi simplu o repetare sau o reconstituire a unei cine care a avut loc acum aproape două mii de ani - o întoarcere la trecut, înainte de Cruce, încercând să restabilim părtăşia pe care au avut-o ucenicii cu El înainte ca alte evenimente să fi intervenit, ca şi cum acestea nu s-ar fi petrecut, retrăind toate speranţele şi dorinţele pe care le vor fi avut aceştia atunci -, dorind să ne împărtăşim din slava Sa, dar neînţelegând ce este paharul la care aceia cer să fie părtaşi, dorind să fim de-a dreapta şi de-a stânga Lui când va veni întru slava Sa, dar neînţelegând că aceasta înseamnă să fim răstignit împreună cu El.

Nu, nu poate fi vorba de aşa ceva, fiindcă hrana cerească pe care suntem pe cale să o primim este Trupul şi Sângele lui Hristos însuşi, Mielul nostru pascal.

Noi trebuie să ne ridicăm mintea la cele de sus şi să dorim o contemplaţie mai înaltă.

Am auzit în Epistolă că, în noaptea în care a fost trădat, Hristos a luat pâinea şi paharul. Imnografia pune mai mult accent pe Iuda care, din dragoste pentru bani, L-a trădat pe Domnul tuturor, pe Dătătorul tuturor darurilor celor bune; având mintea aţintită, nu la cele de sus, ci la lucrurile acestei lumi, Iuda nu a putut primi darul pe care Hristos îl oferă; şi chiar şi atunci când şi-a dat seama de greşeala sa, nu a văzut altă cale de ieşire decât să-şi ia viaţa proprie.

Cu toate acestea, dacă Iuda L-a trădat pe Hristos, mai barele apostolilor, Petru - pe a cărui mărturisire de credinţă Hristos îşi zideşte Biserica -, în timp ce se încălzea lângă nişte cărbuni aprinşi, se leapădă de Hristos nu mai puţin de trei ori, chiar şi după ce spusese că mai degrabă ar muri deât să facă aşa ceva! în cazul lui Petru însă, acest lucru nu a fost sfârşitul. Hristos cel înviat I se va arăta lui Petru, din nou lângă nişte cărbuni aprinşi, şi-l va întreba de trei ori pe Petru dacă îl iubeşte, provocându-l să recunoască ce a făcut. Cărbunii aprinşi ne aduc aminte de cărbunele aprins adus din altar lui Isaia, care îşi recunoaşte păcătoşenia atunci când Il vede pe Domnul şezând în slavă, şi aude cuvintele: „Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curaţi" (Isaia 6, 7).

Numai atunci când ucenicul îşi recunoaşte eşecul său, propriul său rol în moartea lui Hristos, numai atunci poate fi acest eşec orientat mai degrabă către un rezultat bun, decât spre un final distructiv. Numai în acest fel poate fi el adus înapoi la părtăşia cu Hristos - nu ca Simon, ci ca Petru -cunoscând iertarea lui Dumnezeu şi putând acum să o propovăduiască şi altora, ca apostol al iertării lui Dumnezeu.

Toate mesele cu Hristos cel înviat au acest element al transformării, al intrării în comuniune cu Hristos. Este o prietenie care, după ce a fost refuzată, acum se dovedeşte de o mai mare profunzime decât şi-ar fi închipuit cineva mai înainte. Euharistia nu este pur şi simplu o reconstituire a unei mese dintr-o zi de Paşte din trecut; reaminteşte de Cina cea de Taină, dar, de asemenea, de trădare şi de Cruce, împlinind acestea ca sărbătoare pascală, ospăţul nemuririi în care ne împărtăşim de Trupul Său pentru a deveni nu doar „însoţitori" (adică părtaşi la pâine), ci pentru a deveni Trupul Său.

Dacă, aşadar, dorim să luăm parte la această masă, trebuie să recunoaştem, de asemenea, propria responsabilitate pentru moartea lui Hristos; dacă nu-L recunoaştem ca victimă a noastră, atunci nici El nu va fi mântuitorul nostru. Tocmai cu această rugăciune să ne apropiem de pahar: ca Hristos, Cel Care a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, să mă mântuiască şi pe mine, cel dintâi dintre păcătoşi.

Şi cu această rugăciune, mintea noastră mai face încă un pas mare.

Să nu trecem cu vederea faptul, şi un fapt este, că masa la care urmează să fim părtaşi este Trupul şi Sângele lui Hristos, frânt şi vărsat de dragul nostru, pentru noi. Nu trebuie să uităm acest lucru. însă dragostea lui Dumnezeu pentru noi covârşeşte chiar şi acest lucru: aşa cum lumina ce străluceşte în întuneric (întunericul nopţii acestei lumi în care El este trădat) transformă întunericul în care străluceşte, tot astfel moartea Sa pentru noi nu este pur şi simplu rezultatul acţiunilor noastre - El nu a fost pur şi simplu trădat şi dat la moarte -, ci mai degrabă El însuşi S-a dat pentru binele nostru, din dragoste pentru noi, ca o victimă nevinovată.

Aceasta este teologia cea mai înaltă pe care o învăţăm de la Domnul în camera de sus. Acesta este motivul pentru care îl mărturisim ca Domn şi Dumnezeu, Cel de sus, fiindcă în acest fel Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi, dăruindu-L pe Fiul Său cel Unul-născut, Care singur, deşi în mare agonie, cu picături de sânge care cad pe pământ în timp ce Se roagă, Se duce de bunăvoie la moarte pentru a bea paharul ameţelii despre care a vorbit Isaia (51,17) şi-l soarbe întreg, cu tot cu drojdia-i amară.

Jertfa lui Hristos îşi are originea nu doar în propria noastră păcătoşenie, ci în Dumnezeu însuşi.

Chiar dacă trebuie să recunoaştem că starea noastră de păcătoşenie nu este cuvenită cu cea de a fi părtaşi la Trupul lui Hristos, nu ne putem opri din urcuş până nu vom ajunge să-L primim ca jertfa proprie a lui Dumnezeu; şi fiindcă îşi are originea în Dumnezeu, putem chiar spune, de fapt trebuie să spunem, că acesta este motivul pentru care a fost creată întreaga lume la început, şi că Taina Euharistiei, sărbătoarea pascală cu tot ceea ce ea implică, este împlinirea întregii realităţi şi existenţe create.

Dacă Hristos, aşadar, este acest dar pur al lui Dumnezeu dat în întregime celor vii şi celor adormiţi - sau, mai degrabă, celor morţi şi celor vii -, atunci nimic, ci numai împietrirea inimii noastre şi lipsa de încredere ne pot interzice să primim acest dar. Cu siguranţă nu păcătoşenia noastră! Trebuie să primim darul precum nişte copii mici, nu spunând: „Dar eu nu sunt vrednic", „Nu aş putea face aşa ceva", aşa cum adulţii obişnuiesc să facă, ci primindu-L şi bucurându-ne cu recunoştinţă, cu adevărată bucurie.

Ceea ce l-a încredinţat pe Iuda unei morţi care nu cunoaşte mila lui Dumnezeu nu a fost trădarea lui, ci împietrirea inimii sale. Imnografia de azi nu stăruie să ne evidenţieze capcana în care Iuda a căzut; aceasta oferă, de asemenea, o imagine contrastantă la care să medităm. Să ne rugăm ca în loc să-i urmăm lui Iuda, să-i urmăm mai degrabă tâlharului, mărturisindu-L pe Hristos - adică tâlharul care a fost răstignit împreună cu Hristos. Pentru a putea primi acest dar oferit de Hristos, pentru a bea din acelaşi pahar şi a fi botezaţi cu acelaşi botez, este nevoie de propria moarte împreună cu Hristos, în mărturisire - martyria - cu El şi pentru alţii, imitând propriile fapte ale lui Hristos.

Acesta este motivul pentru care Sfântul Ignatie a vorbit despre martiriul său iminent în termeni euharistiei: el este grâul lui Hristos, măcinat de dinţii fiarelor sălbatice, pentru a deveni pâinea curată a lui Dumnezeu. Sfântul Irineu a comparat modul în care grâul şi viţa de vie sunt îngropate în pământ, pentru a fi ridicate [aduse la roadă] de Duhul, preschimbate în pâine şi vin de către noi, şi primite de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a deveni Euharistie, cu modul în care trupul nostru, hrănit acum de Euharistie, va fi, de asemenea, îngropat în pământ, ridicat de Cuvântul, şi va primi nemurirea de la Tatăl, ca propria sa euharistie.

Până va veni ziua aceea, trebuie să ne trăim viaţa în perspectiva morţii noastre, ca şi cum am fi morţi pentru lume, dar vii în Hristos Iisus. Să ne rugăm deci să ne arătăm vrednici a ne apropia astăzi de pahar, potir, şi de ceea ce va veni în zilele care urmează, aţintindu-ne mintea la cele cereşti, având atât onestitatea de a ne recunoaşte locul în Pătimirile lui Hristos, cât şi puterea de a sta lângă El în timp ce este răstignit, ştiind ce se cere de la noi.

John Behr

Crucea lucreaza in lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an; Editura Doxologia

Cumpara cartea "Crucea lucreaza in lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an"


 

25 Aprilie 2016

Vizualizari: 2351

Voteaza:

Sfanta si Marea Joi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE