Saptamana Alba

Saptamana Alba Mareste imaginea.

Incepand cu 11 martie 2024, ortodocsii intra in "Saptamana Alba sau a branzei". In aceasta saptamana nu se mai consuma carne, iar in zilele de miercuri si vineri se face dezlegare la oua, lapte, branza si peste. In calendarele bisericesti, pentru aceste zile apare mentiunea "harti", un termen popular care desemneaza zilele de dezlegare a postului. Saptamana Alba aminteste de vietuirea primilor oameni in Rai, cand ei nu consumau carne. Astfel, aceasta saptamana ne cheama la reasezarea in starea paradisiaca din care am cazut.

Miercuri, 13 martie 2024, se rosteste pentru prima data in perioada Triodului, rugaciunea Sfantului Efrem Sirul - "Doamne si Stapanul vietii mele", rugaciune care inceteaza in miercurea din Saptamana Mare.

In zilele de miercuri si vineri din "Saptamana Alba" nu se savarseste Sfanta Liturghie, cele doua zile sunt aliturgice. Zilele aliturgice variaza de la cinci la sapte ca numar, in cadrul unui an bisericesc. Totdeauna zilele de miercuri si vineri din Saptamna Alba sunt aliturgice. Mai avem lunea si martea din prima Saptamana a Postului Sfintelor Pasti si Vinerea din Saptamana Patimilor. Pe langa aceste zile, se mai pot adauga doua. Atunci cand Ajunul Nasterii Domnului si Ajunul Bobotezei se intampla sa cada sambata sau duminica, vinerea dinainte devine zi aliturgica.

In Sambata lasatului sec de branza, Biserica ii pomeneste pe toti barbatii si femeile care au fost "luminati prin postire". Aceasta zi este numita "a ascetilor". Biserica ii asaza ca modele, calauzitori pentru parcurgerea postului si a pocaintei:

"Veniti toti credinciosii sa laudam cetele cuviosilor parinti: pe Antonie capetenia, pe luminatul Eftimie, pe fiecare deosebit si pe toti impreuna si vietile acestora ca un alt Rai al desfatarii cu gandul socotindu-le …".

Duminica, 17 martie 2024, exista randuiala de a se cere iertare. Este cunoscuta sub denumirea de "Duminica Iertarii". Asadar, prima incercare de iesi biruitori din lupta cu pacatul este iertarea, reintoarcerea la iubire. Este dureros ca aceasta slujba unica lipseste din multe biserici. Faptul ca e intalnita mai mult in manastiri, denota despartirea noastra de duhul Bisericii. Aceste randuieli sunt trepte spre a deschide inima catre "o alta lume". Din cauza pacatului, omul a pierdut puterea de a pasi in mod natural catre Dumnezeu. Si prin aceste randuieli, Biserica ne poarta incet catre unirea cu Dumnezeu.

Mai sunt cateva zile pana la intrarea in Postul Sfintelor Pasti. Sa nu ne abatem de la el. Acest post este ajutorul pe care ni-l daruieste Biserica spre a pune capat "celor vechi" si a intra intru "cele noi". Indiferent cat de grele sunt conditiile in care traim si cat de mari sunt obstacolele ridicate de cei din jurul nostru, nimic nu trebuie sa ne opreasca din a lua in serios Postului Sfintelor Pasti.

Adrian Cocosila

Pe aceeaşi temă

11 Martie 2024

Vizualizari: 82187

Voteaza:

5.00 / 5 din 13 voturi.

Comentarii (12)

  • Radu AlexandruPostat la 2017-02-20 10:28

    Saptamana alba este o pregatire treptata pentru postul Sfintelor Pasti. Este o dovada a faptului ca postul nu inseamna omorarea trupului si nici chinuirea lui.

  • CORINA GEORGIUPostat la 2012-02-21 09:27

    Frati crestini! Nu postul de alimente ar trebui sa ne preocupe. Din cate-nteleg, multi il vad ca pe un regim alimentar si...astfel cred ca-si "detoxifiaza" trupul dar si sufletul! O mare greseala! Chiar daca trece aceasta perioada de restrictii alimentare -dupa unii, postul si urmarile lui ar trebui sa continue! Faptul ca ne-ngrijim de suflet: prin rugaciune, fapte bune, smerenie, si chiar infranarea poftelor, printre care si cele culinare! Trebuie sa fim intr-un post continuu, de fapt-toata viata noastra este sau ar trebui sa fie o lupta cu noi insine, o lupta care se poate numi si "post". Asta in cazul in care ne dorim sa traim vesnic! Dumnezeu sa ne lumineze, si sa ne-nvredniceasca pe toti, sa vedem Sf. Lumina, cea adevarata! AMIN!

  • Vasa NastaPostat la 2012-02-20 12:40

    Doamne si Stapanul Vietii mele curateste multimea faradelegilor mele si zideste inima curata intru mine! Amin.

  • costel popescu Postat la 2012-02-20 11:02

    Marius, daca tinem seama de Tipcul Sfantului Sava, in aceasta saptamana avem dezlegare la peste.

  • mihai grigorePostat la 2011-03-04 13:44

    DOAMNE AI GRIJA DE NOI PACATOSI! Fratilor,care este temeiul pt saptamana Branzei?sau este alta incercare de a fi alaturi de,,fratii"catolici(si cand te gandest cati au murit pt invatatura ortodxa)

  • sonia andronic Postat la 2011-03-02 17:37

    Mi-a placut mult articolul. Iar in legatura cu dezlegarile, ma intreb ce ne mai asteapta dupa sinodul panortodox care se pregateste...(al optulea!)

  • Marius Stelian MoldovanPostat la 2011-03-02 11:15

    Din pacate acesta este adevarul: apar tot mai multe dezlegari in calendarul ortodox, dezlegari care, asa cum foarte bine spune fratele Cristian ne apropie din ce in ce mai mult de eretici. Tipicul Sfantului Sava nu da nici un indiciu ca in saptamana alba se poate consuma peste. In aceasta saptamana NU SE MANANCA CARNE . Foarte frumos spune fratele Vasile: nu biserica trebuie sa se adapteze dupa oameni ci oamenii dupa biserica. Asa au aparut si bancile in bisericile ortodoxe, la indemnul enoriasilor iar preotul nu are curajul sa nu le faca pe plac. Biserica trebuie sa mearga dupa legile si canoanele sfintilor parinti, dupa traditia nostra ortodoxa nu dupa cum gandeste unul sau altul. Avem multe repere dupa care ne putem ghida. Mare atentie pentru ca vor apare din ce in ce mai multe modificari si dezlegari de la drumul care trebuie urmat si incep sa se uite vechile legi si canoane. Traim vremurile in care avem tot mai putin indrumatori duhovnicesti adevarati incat vom ajunge sa ne rugam prin paduri si sa ne spovedim la copaci. O sa fiti acuzati ca nu va adaptati la schimbarile vremii. Care schimbari, Hristos s-a schimbat cumva fata de ce stiam noi, el se schimba in fiecare an dupa cum bate vantul. Cine ne dreptul sa dam dezlegari de la legile si canoanele sfintilor parinti care ne-au fost lasate de aproape doua mii de ani. Va spun cine: FRICA. Frica de superiori, frica de a nu fi schimbat dintr-o anumita pozitie, frica de a nu pierde anumite avantaje, frica de a nu fi in pas cu schimbarile timpului nostru. Si frica este de diavol. Fratilor traiti-va viata dupa legile lasate de mosii si stramosii nostri, dupa legile sfintilor parinti si apostoli si daca in calendar este dezlegare la peste in saptamana alba nu va obliga nimeni sa si mancati peste. Dumnezeu sa va apere si sa va indrume pe calea cea buna. Pace si bucurie.

  • Manole AlexandrinaPostat la 2011-02-28 23:01

    Se mananca peste in saptamana branzei sau nu? Se mananca numai miercuri si vineri si in rest nu?

  • vasile rojneacPostat la 2011-02-28 12:40

    Au dreptate marii duhovnici cu privire la dezlegari, de fapt d. p. d. v. liturgic, raportându-ne la Tipicul Sf. Sava nu scrie ca numai calugarii în manastiri trebuie sa respecte rânduiala Postului, ci toti crestinii botezati. Din pacate dacă oamenii nu pot respecta regulile Bisericii, Biserica da dezlegari pe placul oamenilor. Nu Biserica trebuie sa se adapteze dupa oameni ci oamenii dupa Biserica. Treaba cu dezlegarile e un mare compromis în Biserica si ar trebuii sa ne dea de gandit.

  • ion mirosanuPostat la 2011-02-28 11:13

    Este adevăra că ne ţine-n viaţă dar se dă prea mare atenţie unui fel de viaţă care nu face deloc cinste omului situându-l în zona necuvântătoarelor . Dacă n-ar mânca , animalul ar rămâne fără însuşiri : porcul nu s-ar îngrăşa , calul n-ar mai putea munci , vaca n-ar mai da lapte şi la fel şi celelalte dar omul , omul de ce se leagă cu propria voinţă de această mâncare care şi-aşa ia fost dată din belşug el putând să asocieze foarte multe feluri de alimente astfel la el toate fiind comenstibile ? De ce atâtea griji pentru ceva ce ne-a fost dat încă de când eram în rai ? De ce se leagă cu atâta tărie de acest produs (mâncare) care capătă un miros înfiorător atunci când nu este bine păstrat ? Mulţi se lasă victime ale unei patimi ce se vrea a fi lăcomie dar nu pare a fi doar atât ! Păcat , mare păcat ; Avem atât de multe şi nici măcar nu ştim unde sunt . Căutăm ceea ce avem în locuri ce ne-au fost interzise doar pentru a ieşi din lege . Nerecunoscători . Asta suntem , nerecunoscători şi mai şi ştim asta mulţi dintre noi .

  • Cristian StavriuPostat la 2011-02-28 10:43

    De ceva vreme a inceput sa apara in calendar dezlegare la peste in saptamana branzei. Au existat pe net o seama de discutii pe aceasta tema. Pe de alta parte este adevarat si faptul ca de la an la an vedem tot mai multe dezlegari in posturi. Marii duhovnici afirma ca acest lucru nu este benefic si ca incet, incet se banalizeaza notiunea postului si se tinde spre o catolicizare a lui. Eu personal am intrebat o seama de duhovnici renumiti despre „pestele” din saptamana branzei si mi s-a spus ca este o inovatie in biserica si ca tipicul Sf. Sava care este de referinta ptr noi toti nu prevede nici-o dezlegare de acest gen. In saptamana branzei nu se mananca nici-un fel de carne ci doar oua (icre)deoarece carnea contine sange. Pentru noi ca si mireni n-ar fi o problema ptr ca facem ascultare de ierarhia care a dat aceasta dezlegare (si ptr care raspund in fata lui Dumnezeu)dar nu toata crestinatatea gandeste asa. Unii sunt mai la inceput de drum, altii isi fac procese de constiinta samd. Care este opinia dvs fata de aceasta situatie si cum ati vedea rezolvarea ei la nivel general? Ptr mine este f simplu fac ascultare de duhovnic! Cristian Stavriu

  • floare moraruPostat la 2011-02-28 10:06

    un DOAMNE AJUTÁ pentru aceste postári ,asa avem si noi (care nu stim toate rínduielile bisericesti)ocazia sá ínvátám.DOAMNE AJUTÁ.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE