Invierea Domnului - cale si putere a invierii noastre

Invierea Domnului - cale si putere a invierii noastre Mareste imaginea.

Pastorala la Invierea Domnului - 2013

Invierea Domnului - cale si putere a invierii noastre


† Teodosie,
prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, har si pace de la Hristos Cel inviat, slavit impreuna cu Tatal si Duhul Sfant, iar de la noi, parinteasca binecuvantare.

Hristos a inviat!

"Unde iti este, moarte, biruinta ta?
Unde iti este, moarte, boldul tau?”
(I Corinteni 15, 55)

Iubiti credinciosi,
Intru aceasta binecuvantata si sfanta zi cand "toate s-au umplut de lumina si cerul si pamantul si cele dedesubt” suntem chemati, deopotriva ierarhi si preoti, monahi si mireni la inaltarea duhovniceasca a simtirilor noastre pentru a contempla si slavi minunea Invierii lui Hristos si, prin ea, trecerea noastra a tuturor din intuneric la lumina si din moarte la viata.

Fundament al credintei crestine si al propovaduirii apostolice (I Corinteni 15, 14) Invierea reprezinta nu doar lucrarea tainica prin care Fiul lui Dumnezeu daruieste in chip desavarsit slava dumnezeirii Sale firii omenesti asumate din pantecele fecioresc al Nascatoarei de Dumnezeu, ci si trecerea noastra, a tuturor, impreuna cu El, din moarte la viata.

Daca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om, El pentru noi S-a intrupat ca sa ne arate puterea smereniei celei dumnezeiesti; daca si-a dat sufletul prin Jertfa de pe Cruce, El pentru noi a murit spre a ne invata ca omul cel nou nu se naste pana nu moare omul cel vechi al pacatului si daca a inviat, El pentru noi a iesit din mormant sa ne arate starea pe care o vom dobandi cu totii prin credinta cea intru El. Toata lucrarea Fiului lui Dumnezeu in lume, de la Intrupare si pana la Inaltare, a fost indreptata spre toti oamenii din toate timpurile, iar sfintirea firii Sale omenesti, implinita prin jertfa si inviere, este o sfintire a noastra a tuturor, la care suntem chemati spre a o primi, in Biserica, prin Sfintele Taine.

Ca sarbatoare a luminii si ca praznic al vietii, Invierea ne cheama pe toti "sa praznuim omorarea mortii” (Sfantul Ioan Damaschin), sa slavim atat biruinta asupra mortii, cat si biruinta asupra pacatului, ca cel din care decurge moartea (Romani 5, 12) si prin care omul se departeaza de viata cea adevarata. Moartea nu este pentru om, dar nici omul nu este pentru pacat. Aducandu-l la fiinta din tarana pamantului pe Adam, Dumnezeu nu i-a harazit acestuia o vietuire spre moarte, nu l-a creat pentru a-l omori, ci pentru a vietui vesnic in comuniune cu intreaga creatie si cu Sine. Invrednicit a purta un "suflet viu” (Facere 2, 7), omul nu a primit doar puterea vietuirii biologice, asemenea fiintelor necuvantatoare, ci s-a facut salas al harului Duhului Sfant, ce-l facea plin de Viata cea adevarata. Aceasta inseamna ca puterea vietii celei fara de moarte Adam nu o avea prin sine, ci prin Dumnezeu, primind-o de la El prin ascultarea si comuniunea cu El, ca Izvor al vietii. Viata cea adevarata vine doar de la Dumnezeu si fara prezenta si lucrarea Lui totul este intuneric, nefericire si moarte.

Frati crestini,
Omul este o fiinta in care se imbratiseaza cerul si pamantul, creatul, cu necreatul, dumnezeiescul cu omenescul.

Pacatul insa l-a scos pe om din comuniunea cu Dumnezeu, care este izvorul vietii, de aceea intelegem de ce pacatul este aducator de moarte. Prin pacat omul il alunga pe Dumnezeu din viata sa si se arunca singur in bratele mortii. Moartea insa nu este numai acea despartire a sufletului de trup, pe care o plangem si de care ne infricosam si ne-o dorim a fi cat mai departe in viata noastra, ci exista o moarte a sufletului, o moarte la care putini se mai gandesc astazi si de care mai putini se infricoseaza. Aceasta se intampla pentru ca omul contemporan nu mai are nevoie de Dumnezeu, de vreme ce tehnica si stiinta Il pot inlocui cu succes. Omul de astazi considera ca doar vietuirea biologica este cea adevarata si care trebuie intretinuta cu orice pret, iar relatia cu Dumnezeu, daca apare vreodata, este redusa la implinirea unor dorinte vremelnice. Ceea ce nu intelege el este ca insasi vietuirea biologica are ca suport vietuirea duhovniceasca si ca o existenta din care prezenta lui Dumnezeu este exclusa duce in mod inevitabil la o viata lipsita de sens, la o framantare care, de multe ori, sfarseste in deznadejde si chin sufletesc. De aceea, Hristos Domnul ne indeamna zicand: "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33).

Dumnezeu, vesnica Iubire si Viata, nu doreste ca omul sa aiba parte nici de moartea sufleteasca, prin despartirea de Sine, nici de moartea trupeasca, consecinta mortii sufletesti, motiv pentru care El trimite in lume pe Fiul Sau Cel Unul Nascut "ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 15). Astfel, in Hristos si prin El, noi primim izbavire din moartea sufleteasca si trupeasca, iar invierea Sa din morti este tocmai semnul implinirii acestei vindecari pentru intreg neamul omenesc.
Hristos este "Invierea si Viata” (Ioan 11, 25) pentru ca prin moartea Lui este omorata moartea noastra si prin invierea Lui suntem si noi ridicati la viata cea noua si adevarata. Aceasta viata adevarata pe care o primeste omul de la Hristos este cea care il face sa fie viu si dincolo de mormant, dupa cuvantul Mantuitorului spus Martei inainte de invierea lui Lazar: "Cine crede in Mine chiar de va muri viu va fi”. (Ioan 11, 25)

Dar, de harul Invierii lui Hristos, care aduce viata cea adevarata si din care izvoraste insasi puterea invierii noastre, omul nu se impartaseste decat in Sfanta Biserica. La randul ei, aceasta nu este o realitate deosebita de Sine, ci Insusi Trupul Sau tainic in care fiecare dintre noi "suntem partasi ai trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui” (Efeseni 5, 30). Cu alte cuvinte, Hristos a inviat, dar roadele invierii Lui, ca cele ce produc invierea noastra, ridicarea la o viata noua, ne sunt impartasite prin dumnezeiestile Taine in Biserica. In Biserica omul este chemat la Inviere, la viata cea noua de dupa inviere, doar daca mai intai moare asemenea si impreuna cu Hristos, cum se canta si intr-una din cantari: "Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase. Astazi ma scol impreuna cu Tine, inviind Tu.”

Iubiti fii duhovnicesti,
Precum invierea lui Hristos este arvuna a invierii noastre, tot astfel invierea noastra sufleteasca ce se petrece in Biserica, prin impartasirea de harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine, este arvuna invierii noastre trupesti de la sfarsitul veacurilor. Dupa marturisirea Mantuitorului, invierea trupurilor de la sfarsitul veacurilor este destinata tuturor oamenilor, fie drepti, fie pacatosi, dar acea lumina sau slava a invierii nu va fi perceputa de toti la fel: unii o vor simti ca lumina lina, pricinuitoare de vesnica fericire, altii ca foc mistuitor si chinuitor, pricinuitor de vesnica nefericire. De aceea, conditia participarii la slava invierii de la sfarsitul veacurilor spre fericire si nu spre osanda, este de a fi mai intai vii sufleteste, de a fi in "lumina spre a vedea lumina” (Psalmul 35, 9).

Daca invierea obsteasca se implineste din vointa si prin lucrarea lui Dumnezeu, invierea noastra sufleteasca proprie sta in vointa si in lucrarea noastra. Prin pocainta, credinta si viata curata, primind in Biserica dumnezeiestile Taine, noi ne pregatim pentru a percepe in chip indumnezeitor slava invierii. Astfel, in inviere se implineste nu doar lucrarea lui Hristos, ci si lucrarea Bisericii, pentru ca ea are misiunea ca in veacul acesta sa-i pregateasca pe oameni pentru veacul viitor, pentru ca slava dumnezeiasca a imparatiei lui Dumnezeu ce va invalui intreaga creatie sa nu fie pentru ei un foc care mistuie, ci lumina care lumineaza vesnic, stralucind iubirea Sfintei Treimi.

Aceasta lumina sau slava nu este o realitate deosebita de fiinta dumnezeirii Celei in Treime preaslavite si cu atat mai putin o lumina creata, precum lumina soarelui celui simtitor, ci este Insusi Dumnezeu (I Ioan 1, 5). Pe aceasta au vazut-o "pe cat li se putea” (troparul praznicului Schimbarii la Fata) Sfintii Apostoli pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Fata si tot ea a fost cea care i-a aruncat la pamant pe soldatii ce pazeau mormantul in noaptea invierii. Cand Hristos a spus ca este "lumina lumii” (Ioan 8, 12), nu s-a referit la o lumina metaforica, ci tocmai la puterea dumnezeirii Sale perceputa de om ca lumina fara inceput si fara sfarsit, acea lumina necreata si vesnica ce a transfigurat prin inviere si trupul Sau facandu-l lumina, adica indumnezeindu-l. De aceea, prin inviere Hristos nu doar isi ridica trupul din mormant, nu doar il readuce la viata, asa cum s-a intamplat cu fiica lui Iair, cu fiul vaduvei sau cu Lazar, ci il umple de puterea harului dumnezeiesc si il transfigureaza daruindu-i calitatile nestricaciunii, fara insa a inceta sa fie si trup. Omenescul din Hristos primeste cele ale dumnezeirii si isi asuma modul de viata dumnezeiesc, fara a fi topit in nesfarsitul dumnezeiesc si fara a inceta sa fie omenesc. Ba mai mult, in trupul omenesc al lui Hristos inviat si indumnezeit vedem implinirea ratiunii pentru care omul a fost adus la fiinta. Insusi Adam, daca nu ar fi cazut in pacat, ar fi trebuit, prin pazirea poruncilor si comuniunea cu Dumnezeu, sa se ridice si pe sine si intreaga creatie la starea trupului lui Hristos de dupa Inviere. Scopul a fost mereu acelasi, sfintirea omului si a creatiei, dar pacatul si moartea au facut insa ca modul dobandirii acestei slave indumnezeitoare sa fie diferit.

Astfel, adevarul mantuitor al Invierii ne invata ca trupul omului si materia, in general, nu sunt destinate distrugerii, intoarcerii in nefiinta, asa cum socotesc unii, ci transfigurarii prin lumina invierii lui Hristos, lucru pe care Biserica il marturiseste prin grija pe care o poarta trupului omenesc si dupa despartirea acestuia de suflet prin moarte. Trupul chiar despartit de suflet ramane o realitate creata de Dumnezeu si destinata unui scop ce nu se epuizeaza in moarte. Asa se explica de ce in Biserica Ortodoxa trupul celui adormit nu este lepadat, imediat dupa moarte, ca un obiect neinsufletit si netrebuincios sau dat incinerarii, ci este spalat de rudenii, este tamaiat de preot si introdus in biserica ca pridvor al imparatiei lui Dumnezeu, iar slujba inmormantarii nu este decat o celebrare a trecerii la viata cea vesnica, adusa de Hristos prin invierea Sa din morti. Mai mult, viata cea noua intru Hristos nu inseamna o revarsare a luminii dumnezeiesti doar asupra sufletului, ci si asupra trupului, asa incat sfintenia sa umple intreaga fiinta a omului precum se poate vedea in moastele sfintilor, marturii vii atat ale puterii lui Dumnezeu, cat mai ales ale Invierii si ale vietii vesnice. Sfantul Apostol Pavel spune ca trupul omului este "templu al Duhului Sfant” (I Corinteni 16, 9), iar in moastele sfintilor nostri avem marturia vie a lui Dumnezeu, ca suntem chemati la nestricaciune si viata vesnica, o stare de care omul se poate impartasi in parte in aceasta viata si in chip desavarsit in imparatia cerurilor.

Dreptmaritori crestini,
Invierea lui Hristos este "praznic al praznicelor si sarbatoare a sarbatorilor” pentru ca cinstirea ei nu ne leaga doar de momentul istoric petrecut acum doua mii de ani, ci actualizandu-l pe acesta suntem proiectati in veacul viitor al invierii si transfigurarii intregii creatii. Dupa cum Adam cel vechi, cazand in pacat, a atras blestemul asupra firii sale si asupra intregii creatii, tot astfel Adam cel Nou, Hristos, atrage la viata prin firea Sa omeneasca indumnezeita nu doar intreaga omenitate, ci si intreaga creatie neinsufletita asa cum marturiseste Sfantul Apostol Pavel cand spune ca: "faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii” (Romani 8, 21) si cum cantam cu totii in perioada praznicului: "Acum toate s-au umplut de lumina, si cerul si pamantul si cele dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura invierea lui Hristos, intru care s-a intarit.” In acest sens se explica si actul liturgic al savarsirii slujbei Invierii in afara bisericii, act care manifesta simbolic si in acelasi timp real tocmai slava care se raspandeste din Trupul lui Hristos, Biserica, spre intreaga creatie, in intunericul lumii: "Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.” (Ioan 1, 5)

Numai in aceasta perspectiva, care pune in centrul istoriei actul Invierii ca arvuna nu doar a invierii noastre, ci si ca samanta a creatiei celei noi si a imparatiei celei vesnice, intelegem si afirmatia Sfantului Maxim potrivit careia "cel ce a invatat intelesul ascuns al Invierii cunoaste rostul pentru care Dumnezeu de la inceput a facut tot ce exista”.

De aceea, apropierea noastra de acest praznic al praznicelor trebuie sa fie pe masura importantei lui. Cu totii vorbim intru aceste zile de lumina Invierii, de bucuria adusa de Hristos prin biruinta asupra mortii, dar la aceasta lumina aducatoare de bucurie nu se poate ajunge decat trecand mai intai prin intunericul mortii. Daca pentru Hristos acest intuneric a insemnat coborarea cu sufletul la iad si sfaramarea puterii lui, pentru noi, moartea inseamna lucrarea duhovniceasca de a omori pe omul cel vechi din noi, omul pacatului. Hristos a omorat prin moartea Lui moartea ca si noi sa putem, prin El si cu El, sa omoram pacatul in noi ca izvorator al mortii. Acesta este si motivul pentru care Invierea este precedata de Postul Mare, o perioada in care crestinul trebuie ca prin post, rugaciune si milostenie sa simta puterea Jertfei aducatoare de viata a lui Hristos. Caci ce sunt oare aceste lucrari daca nu jertfa noastra inaintea Lui, asa cum cantam in Saptamana Patimilor: "Pregateste-te suflete inainte de iesire, … si nevoieste-te a patimi, a muri si a te rastigni impreuna cu Hristos.”?

Ca Fiu al lui Dumnezeu intrupat, Hristos S-a rastignit pe sfanta si de viata datatoare Cruce si trecand prin Jertfa a ajuns la Inviere; noi insa trebuie sa ne rastignim patimile si poftele cele pacatoase care dau putere mortii sa lucreze in noi si numai printr-o astfel de jertfa putem sa ne ridicam la simtirea luminii si bucuria Invierii lui si sa devenim noi insine "jertfe vii” (Romani 12, 1) cum invata si dumnezeiescul Apostol Pavel: "Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele.” (Galateni 5, 24)

Omul lumii de astazi, din pacate, fuge de aceasta rastignire aducatoare de inviere duhovniceasca, fuge de jertfa aducatoare de viata si, cu atat mai mult, fuge de suferinta atotmantuitoare, cautand in schimb confortul si bunastarea materiala. Data fiind aceasta comoditate introdusa de tehnologie si stiinta, precum si mentalitatea care rezuma totul la biologic, la cele ale trupului nostru, crestinul din societatea contemporana doreste o viata vesnica, doreste invierea si dobandirea imparatiei lui Dumnezeu, dar, de cele mai multe ori, fara jertfa si fara nevointa rastignirii patimilor, lucru care exprima o dorinta de a ajunge la inviere, dar fara Hristos. Aceasta insa este cu neputinta de implinit de vreme ce El este "Invierea si Viata” (Ioan 11, 25).

Sa cautam, astfel, ca in rugaciunile noastre sa cerem de la Dumnezeu putere spre a dobandi slujire jertfitoare ca, intru aceasta slujire, sa putem sa ne ridicam la sfintirea simtirilor noastre spre a ne bucura de bucuria duhovniceasca a Invierii. Invierea este praznuirea bucuriei, sarbatoarea luminii, dar simtirea acestei bucurii si a acestei lumini dumnezeiesti vine doar din inima curata dobandita prin slujirea jertfitoare.

Sa nu uitam noi, cei din Dobrogea, ca vestitorul invierii lui Hristos pe acest tinut a fost Sf. Apostol Andrei, care ne-a ramas parinte si propovaduitor.

Ca urmas al celui intai chemat la apostolie, eu simt totdeauna legatura cu marele propovaduitor al invierii. Sa fim cu totii incredintati ca si in aceasta noapte, apostolul si parintele nostru duhovnicesc Andrei, ne imbratiseaza pe toti.

Sa ne bucuram, asadar, cu inima curata, plina de iubire si de iertare, Invierea lui Hristos sa fie si invierea noastra, iar biruinta Lui sa fie si biruinta noastra, atunci cand vom canta: "Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare, Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, Cei ce-I cantam cantare de biruinta.”

Hristos a inviat!

Al vostru Arhipastor,
de tot binele doritor
si catre Hristos Cel inviat rugator,

† TEODOSIE
ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

 

30 Aprilie 2013

Vizualizari: 578

Voteaza:

Invierea Domnului - cale si putere a invierii noastre 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE