Fericita Melania povestea ca un frate, care voia sa se lepede de lume, era impiedicat de propria lui mama, dar el nu si-a parasit dorinta si nu inceta sa-i faca suparare, zicand: vreau sa-mi mantuiesc sufletul. Neputand sa-l impiedice, in ciuda tuturor staruintelor, mama i-a dat, in sfarsit, voie; dar indepartandu-se de la ea si facandu-se monah, el incepu sa-si traiasca viata cu negrija. S-a intamplat ca mama i-a murit; peste un an s-a imbolnavit si el de o boala grea, asa incat medicii s-au temut pentru viata lui. Atunci a avut o vedenie, a fost rapit de judecata si si-a vazut mama printre cei osanditi; observandu-l, ea i-a spus cu multa mirare: Fiul meu, ce-i asta? Unde sunt, dar, cuvintele tale pe care le spuneai, ca vrei sa-ti mantuiesti sufletul? Rusinat de cele auzite, el statea necajit, nestiind ce sa raspunda. Deodata, s-a auzit un glas care spunea: „Luati-l de aici, Eu v-am trimis dupa un alt monah cu acelasi nume, care vietuieste in cutare manastire”.
Cel trimis a gasit intocmai, caci acel monah raposase. Bolnavul, indreptanclu-se si intarindu-se, s-a inchis intr-o chilie si sedea in liniste, ingrijindu-se numai de mantuirea sufletului sau, caindu-se si plangand ca mai inainte a trait in neangrijire. Ajunsese la atata zdrobire, incat multi il rugau sa se crute putin, temandu-se sa nu i se intample vreun rau de atata plans peste masura, dar el n-a vrut sa se mangaie, spunand: daca eu n-am putut suferi dojana mamei mele, cum voi putea suferi in ziua Judecatii rusinea inaintea lui Hristos si a sfintilor ingeri?
.-
Gandul la moarte
Publicat in : Editoriale -
Tinerete fara batranete si viata fara de moarte
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.