Postul adevarat nu inseamna lipsa, ci bogatie

Postul adevarat nu inseamna lipsa, ci bogatie Mareste imaginea.

Postul si semnificatiile lui teologice
In lumea noastra inrobita placerilor trupesti, postul nu prea are trecere. Chiar unii oameni care se considera credinciosi nesocotesc cu totul posturile sau le reduc la cat mai putin cu putinta. Ba unii chiar incearca sa-si justifice „biblic“ indolenta, citand un cuvant al Mantuitorului: „Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om“ (Mt. 15, 11; Mc. 7, 15). Dar, citite in context, asa cum se si cade, aceste cuvinte nu se refera nicidecum la post. Mantuitorul nu neaga valoarea postului, ci pretinsa valoare religioasa a unei simple reguli igienice (spalarea mainilor inainte de masa, dupa datina fariseica).

Domnul Hristos randuieste postul printre „faptele dreptatii“ (Mt. 6, 1), alaturi de milostenie si de rugaciune. El Insusi Si-a inaugurat misiunea printr-un post de 40 de zile (Mt. 4, 2; Lc. 4, 2), ca un nou Moise. Intr-o discutie cu ucenicii, dupa vindecarea lunaticului, a si afirmat puterea pe care o mijloceste postul in lupta impotriva diavolului: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post“ (Mc. 9, 29).

Despre Sfintii Apostoli aflam ca posteau. Sfantul Apostol Pavel, care aminteste „posturile“ printre mijloacele sale de a-I sluji lui Hristos (II Cor. 6, 5) si care marturiseste ca a petrecut „in posturi de multe ori“ (II Cor. 11, 27), arata si de ce ii este necesar postul, cand zice: „Imi chinuiesc trupul si il supun robiei; ca nu cumva, altora propovaduind, eu insumi sa ma fac netrebnic“ (I Cor. 9, 27). Si invata: „Va indemn, deci, fratilor, pentru indurarile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu, ca pe inchinarea voastra cea duhovniceasca“ (Rom. 12, 1); si: „Sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma. Ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte“ (Rom. 13, 13-14).

In una dintre cele mai vechi scrieri crestine aflam ca postul a devenit o institutie chiar de la inceputurile Bisericii. Este vorba de Didahie, numita si Invatatura a Celor Doisprezece Apostoli, o scriere crestina venerabila (din ultima parte a secolului I d.Hr.). Ea nu vorbeste despre necesitatea postului, considerata de la sine-nteles, ci numai atrage atentia ca zilele de post saptamanale ale crestinilor sa fie deosebite de cele ale „fatarnicilor“ (adica ale iudeilor): „Posturile voastre sa nu fie cu fatarnicii. Caci ei postesc lunea si joia. Voi insa postiti miercurea si vinerea“ (8, 1).

Este important nu numai sa postim, ci si modul in care postim
Inca profetul Isaia, intr-un bine cunoscut capitol al cartii sale (58), opune postul adevarat unui fals mod de a posti: „Ei (israelitii) - zice Dumnezeu prin gura profetului - Ma intreaba despre legile dreptatii… «Pentru ce sa postim, daca Tu nu vezi? La ce sa ne smerim sufletul nostru, daca Tu nu iei aminte?»“ (v. 3). La care, Dumnezeu raspunde: „Voi postiti ca sa va certati, si sa va sfaditi, si sa bateti furiosi cu pumnul; nu postiti cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru sa se auda sus… Nu stiti voi postul care Imi place? - zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine“ (v. 4-7). Sunt infatisate apoi roadele binecuvantate ale acestui post adevarat: „Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi. Dreptatea ta va merge inaintea ta, iar in urma ta, slava lui Dumnezeu...“ (v. 8-11).

Semnificatia eshatologica a postului
Mantuitorul insa da un sens si mai inalt postului, dezvaluindu-i semnificatia eshatologica: „Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicand: „Pentru ce noi si fariseii postim mult, iar ucenicii Tai nu postesc?“. Si Iisus le-a zis: „Pot, oare, fiii nuntii sa fie tristi cata vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile cand mirele va fi luat de la ei si atunci vor posti“ (Mt. 9, 14-15; Mc 2, 18-20; Lc. 5, 33-35).

Minunate sunt aceste cuvinte, iar parabola schitata aici, cu mirele si cu nuntasii, este extrem de sugestiva. In jurul cerescului Invatator, imbatati de prezenta Lui si hraniti imbelsugat cu cuvantul si cu harul Lui, ucenicii traiau un timp unic, acea „putina vreme“ cat ei au putut contempla in chip direct „slava“ Cuvantului intrupat (In 1, 14). Avea sa vina insa vremea de incercare si de asteptare (In 16, 20), prin plecarea Domnului de la ei. Astfel, intreg „timpul Bisericii“, pana la revenirea Domnului in slava, timp in care adevaratii credinciosi suspina de dorul Mirelui, este pentru ei - si va fi mereu - un timp in care postul isi are rolul sau, nu numai de infranare a trupului, ci si de semn al asteptarii eshatologice.

Cu multa intelepciune duhovniceasca a randuit Biserica zilele si perioadele de post, astfel incat acesta sa-si implineasca in modul cel mai inalt scopul de a ne intari impotriva patimilor si a poftelor, dar si pe acela de a ne umple de dorul Mirelui si de a ne pregati pentru unirea cu El prin primirea in curatie si cu vrednicie a Sfintei Euharistii.

Postul adevarat nu inseamna lipsa, ci bogatie
Diavolului, care-L ispitea cu paine atunci cand flamanzise, Mantuitorul ii raspunde cu acest cuvant al Scripturii: „Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Mt. 4, 4; Lc. 4, 4). Acest citat din Deuteronom (8, 3) este, de fapt, un cuvant al lui Dumnezeu in legatura cu mana, ea insasi un semn ceresc si o dovada a faptului ca omul poate fi hranit de Dumnezeu si altfel decat pe calea obisnuita. Aceeasi lucrare o savarseste Dumnezeu cu oricare adevarat postitor. Lipsindu-se de hrana materiala, postitorul este imbelsugat cu o hrana dumnezeiasca. De aceea, cel care posteste post adevarat, adica cel ce posteste din prea plinul dragostei de Dumnezeu si din dorul dupa intalnirea cea „mai cu adevarat“ cu Mirele Hristos, nu simte foamea si nu i se pare deloc grea perioada postului. Zice Sf. Marcu Ascetul: „Celui ce flamanzeste pentru Hristos, harul i se face hrana; celui ce inseteaza, bautura prea dulce; celui ce tremura de frig, haina; celui ostenit, odihna; celui ce se roaga, deplina incredintare; celui ce plange, mangaiere“ (Despre cei ce-si inchipuie ca se indrepteaza din fapte, 117, in „Filocalia“, vol. I, Sibiu, 1947, p. 259).

Falsii postitori duc cu greu „zaduful zilei“ si numara nerabdatori zilele de post ce le stau inainte. E un semn bun atunci cand postul, chiar cel mai aspru, incepe sa ti se para usor, cand trupul se multumeste cu hrana putina si saraca si cand intreaga ta fiinta este coplesita de bucuria intalnirii Mirelui ceresc. Atunci postul nu mai inseamna nici foame, nici sete, nici osteneala. Cum sa simti si sa te plangi de foame, de sete sau de osteneala cand Hristos Insusi ti Se face hrana, si bautura, si odihna?

pr. prof. dr. Vasile MIHOC

 

In perioada Postului Sfintelor Pasti, in cadrul slujbelor randuite peste saptamana, Psaltirea este citita in intregime de doua ori, spre deosebire de cealalta perioada a anului, cand aceasta este citita in intregime o singura data pe saptamana. Fiind prin excelenta o carte de rugaciune, Psaltirea cuprinde atat psalmi de lauda si de multumire, cat si psalmi de pocainta si de cerere. Pe langa folosirea ei in cadrul slujbelor publice, Psaltirea este folosita si in canonul personal de rugaciune, atat de clerici, cat si de mireni. Se recomanda credinciosilor ca in post, pe langa rugaciunile de dimineata si de seara, sa citeasca si cativa psalmi pe zi, asa incat la finalul calatoriei lor spre Inviere, Psaltirea sa fie citita macar o singura data.

Referindu-se la post, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire, si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, nepri-vind cu ispitire frumusetile stra¬ine. Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase."

 

05 Martie 2014

Vizualizari: 1803

Voteaza:

Postul adevarat nu inseamna lipsa, ci bogatie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE