Postul nu este tot una cu foamea

Postul nu este tot una cu foamea Mareste imaginea.

Postul nu este tot una cu foamea. A flămînzi ţine de fire, dar a posti ţine de liberă voinţă. Nu oricine flămînzeşte îndeplineşte virtutea postirii, ci doar acei care postesc cu gînd duhovnicesc. De asemenea, nu este un păcat a-ţi astîmpăra foamea după nevoia firii, chiar şi atunci cînd alţii, mai desăvîrşiţi ca tine, se înfrînează de la mîncare, ca în această pildă din Pateric.

„Un frate l-a întrebat pe un stareţ, zicînd: iată, mă duc undeva cu fraţii şi ne pune nouă înainte să mîncăm şi poate fraţii, ori pentru înfrînare, ori după masă fiind, nu voiesc să mănînce, iar mie îmi este foame. Ce voi face? Şi i-a răspuns stareţul: dacă ţie îţi este foame, ia aminte la cei ce şed cîţi sînt! Socoteşte şi cele puse înainte şi partea ce socoteşti că ţi se cuvine ţie, aceasta mănînc-o. Şi nu-ţi este ţie greşeală; trebuinţa ta ţi-ai împlinit. Iar de te vei birui şi vei mînca mai mult, aceasta îţi este ţie prihană”

Observăm că păcatul nu constă în cantitatea de hrană, ci dacă, măsurînd egal partea cuvenită fiecăruia, ai mîncat şi mîncarea celuilalt. Monahii egipteni considerau păcat a mînca pe ascuns, pentru că aceasta înseamnă să mănînci ceva din porţia aproapelui tău care rămîne flămînd. De asemenea, un păcat este să mănînci ceva mai bun, ce nu ajunge pentru toţi40.

Hrana se încarcă de conţinut spiritual, în funcţie de cel ce mănîncă, dar şi de cel ce o oferă. Această vedere susţine cele arătate de noi în capitolele anterioare, unde am
făcut legătura între hrana şi Creatorul ei Care ne-o oferă într-un schimb de iubire, în acest sens, sînt impresionante recomandările din Rînduielile Sfîntului Pahomie cum că cel ce sună la masă şi cel ce împarte fructele la ieşirea din trapeză trebuie să cugete la ceva din Scriptură41.

Gîndurile noastre se amestecă cu hrana şi îi schimbă natura: aceasta este icleea cu care trebuie să rămînem: „Se povestea şi un lucru ca acesta: era un stareţ mare şi văzător cu mintea şi s-a întîmplat ca el odată să şadă cu mai mulţi fraţi la masă şi, cînd mîncau ei, lua aminte stareţul cu duhul şi vedea că unii mănîncă miere, alţii pîine, iar alţii baligă. Şi se minuna, şi se ruga lui Dumnezeu, zicînd: Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că aceleaşi bucate fiind puse pe masă înaintea tuturor, cînd mănîncă se văd aşa schimbate. Şi i-a venit lui glas de sus, zicînd: cei ce mănîncă miere sînt cei ce cu frică, cu cutremur şi cu bucurie duhovnicească şed la masă şi neîncetat se roagă şi rugăciunea lor ca tămîia se suie la Dumnezeu.

Cei ce mănîncă pîine sînt cei ce mulţumesc pentru împărtăşirea celor dăruite de la Dumnezeu, iar cei ce mănîncă baligă sînt cei ce cîrtesc şi zic: aceasta este bună,
aceasta este putredă. Deci, nu trebuie să zicem acestea sau aşa să socotim, ci mai vîrtos să proslăvim pe Dumnezeu şi laude să-I înălţăm Lui, ca să se plinească cuvîntul cel zis de Apostol: ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi”.

In sfîrşit, veţi găsi numeroase cazuri în cărţile vechi, în care unii sfinţi se înfrînau să nu guste ceva, iar alţii, la fel de mari, făceau din gustarea de obşte o virtute. De pildă, la awa Dorothei din Gaza veţi găsi păcatul îmbuibării disecat pînă la nuanţe, astfel încît gurmanderia în sine este un păcat şi nu doar îmbuibarea pîntecelui, căci,
înafară de idolul pîntecelui se mai află şi un demon al gîtlejului ce se îndulceşte din băuturi şi mîncăruri puţine, dar alese.

Toate însă trebuie înţelese după măsura fiecăruia, căci este o nesocotinţă să te lupţi cu fineţuri atîta timp cît eşti biruit de îmbuibare şi beţie. Cei cu adevărat mari însă, căutau să se smerească de rînd cu ceilalţi, gustînd din mîncarea de obşte. Aşa se povesteşte despre marele Arsenie că, după ce auzea că s-au copt tot felul de poame şi se treceau, atunci singur zicea: aduceţi-mi. Şi gusta numai o dată puţin din toate şi mulţumea lui Dumnezeu.

Parintele Savatie Bastovoi

Fragment din "Cartea mea de bucate", Editura Cathisma

Cumpara "Cartea mea de bucate"

Note:

40 „Nu este îngăduit a se da unuia mai mult decît celuilalt. Dacă cineva va spune că este bolnav, dascălul casei se va duce la slujitorii celor bolnavi şi va primi cele trebuincioase pentru cel ce suferă de boală” (Pahomie, 40). „Chiar dintre slujitori de se va îmbolnăvi cineva, nu-i este îngăduit să intre în bucătărie sau în chelărie să ia ceva, ci i se vor da cele de trebuinţă. Nu-i este nimănui îngăduit să-şi gătească cele dorite, ci dascălul casei va vedea de ce are nevoie şi îi va procura cele trebuincioase,
prin ceilalţi slujitori” (Idem, 41).

41 Pahomie, cap. 36-37: „Cel care sună ca să se adune fraţii la masă trebuie să cugete în acel timp la ceva din Scriptură. Cel care împarte fructe celor ce ies pe uşa trapezei este dator să cugete la ceva din Scriptură”.

 

Pe aceeaşi temă

16 Martie 2023

Vizualizari: 1571

Voteaza:

Postul nu este tot una cu foamea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE