Epictet

Epictet Mareste imaginea.

 

Originea si viata lui Epictet din Hierapolis (Frigia) este putin cunoscuta. Se crede ca s-ar fi nascut pe la anul 50 d.Hr., ca fiu al unui sclav, al lui Epaphroditus, un soldat din garda lui Nero. Epictet a fost eliberat si a devenit elevul lui Musonius Rufus. Mai tarziu el in­susi devine profesor de filozofie, reprezentand stoicismul nou mai intai in Roma, apoi, fiind alungat de catre Domitian (94 d.Hr.) in portul Nico-polis in Epir, unde el si moare in anul 120 d. Hr.

 

Disertatiile si conferintele lui Epictet ni s-au pastrat in notitele lui Flavius Arrianus - care l-a ascultat pe Epictet si care le-a publicat in 8 carti, dintre care nu ni s-au pastrat decat patru. De aseme­nea ni s-a mai pastrat un rezumat al Disertatiilor cu titlul de Manual, cunoscut in literatura filozofica sub titlul Manualul lui Epictet. Ni s-au mai pastrat de la Epictet si 180 de fragmente.

 

Epictet este reprezentantul cel mai ilustru al stoicismului roman. El accentueaza ideea ca filozofia are un singur scop : sa imbunatateasca pe om, sa-l faca mai bun. Epictet pune mare cont pe valoarea lumii inte­rioare si a libertatii acesteia si neaga inselatoarea lume a aparentei si ceea ce nu sta in puterea noastra. El pretuieste stapanirea de sine, sin­gura care duce la forta si fericire, si condamna cedarea in fata poftelor ; conducerea vietii in conformitate cu ratiunea si nu atitudinea ambigua dictata de instincte este in mare cinste la Epictet.

 

In prefata traducerii sale, C. Fedeles face o caracterizare in acest sens a personalitatii si filozofiei lui Epictet. Iata aceasta caracterizare : "La Epictet totul este linie dreapta. O singura mantuire : filozofia ; o singura putere : vointa ; o singura noblete : ratiunea ; o singura atitu­dine: demnitatea; o singura directie : idealul; o singura metoda : lupta ,- o singura pozitie : constiinta ; o singura strategie : retragerea in tine insuti; un singur model in toate: natura; un singur rau: viciul ; o singura siguranta : datoria ; o singura armura a personalitatii : caracte­rul ; o singura frumusete : gandul bun in fiecare clipa ; o singura dorinta suprema: perfectiunea si apropierea de Dumnezeu, de care ne leaga pururea esenta noastra rationala".

Pentru a ne convinge despre inaltimea morala a eticii lui Epictet, este suficient sa citam cateva dintre ideile pe care le cuprinde Manu­alul sau:

 

-  Despre ceea ce sta in puterea noastra si ceea ce nu ne sta in aceasta putere.

 

In puterea noastra se afla gandirea, activitatea, nazuintele si aver­siunea noastra, totul ceea ce vine de la noi. Nu sta in puterea noastra corpul, averea, faima si pozitia sau rangul nostru - totul ceea ce nu vine de la noi.

 

Ceea ce sta in puterea noastra este usor de realizat fara rezistenta straina. Ceea ce nu sta in puterea noastra este trecator, dependent, caci se afla in mana straina si poate fi impiedicat.

Prin urmare, ia aminte, daca tu vei confunda ceea ce este liber, cu ceea ce de la natura nu este liber si ceea ce este al tau, cu ceea ce este strain, sa stii ca mergi de-a dreptul la ciocniri, amaraciuni si nenorociri inevitabile si, deci, la conflicte cu oamenii si cu Dumnezeu...

 

-  Sa nu confundam lucrurile cu reprezentarile noastre.

 

Nu fenomenele naturii chinuiesc pe oameni, ci numai reprezenta­rile despre acestea. Asa bunaoara moartea n-are nimic de temut, cum gandeste dealtfel si Socrate. Dar parerea noastra aratand-o ingrozitoare, o face ingrozitoare. De aceea la orice piedica, durere sau nenorocire, tu nu da vina pe altul, ci numai pe tine, asadar pe parerea ta. Caci prostul la toate care nu-i reusesc da vina pe altul; incepatorul in ale filozofiei da vina pe sine, iar inteleptul nici pe altul, nici pe sine.

 

-  La orice ademenire exterioara raspunde cu o virtute interioara. In fata tuturor greutatilor vietii, cauta in tine puterea cu care sa le poti tine piept. La ispita frumusetii, tu ai infranarea ; la greutatea muncii, tu ai curajul; la vorba rea, rabdarea. Cand ai ajuns la aceasta deprindere, nimic nu va mai putea rezista in calea ta.

 

Gandeste-te la sfarsitul tau ! Nu murmura in fata destinului. Nu pre­tinde ca totul sa se intample asa cum doresti tu, ci fii multumit ca se intampla asa cum se intampla si tu vei trai linistit.

 

Fa binele si sa nu-ti pese de nimic. Puterea proprie te apara de orice ispita. Nu te sinchisi de lucruri exterioare. Invata sa renunti. Priveste viata ca pe o reprezentatie de teatru.

 

- Ce ne invata gandul mortii.

 

Moartea, exilarea, in general totul ceea ce apare ca fiind ingrozitor, sa-ti fie mereu prezent in fata ochilor. Si mai ales moartea. Acest fapt te fereste de ganduri marunte si de pofte nemasurate.

 

Renunta la recunostinta lumii. Pastreaza-ti atitudinea ta. Cantareste urmarile faptelor tale.

 

-  Pazeste-ti sufletul.

 

Asa cum esti atent cand mergi, ca sa nu calci intr-un cui sau sa-ti scrantesti piciorul, tot asemenea fii atent, sa nu-ti murdaresti sufletul. Daca ai sa observi acest lucru, nu te mai ameninta nici o primejdie.

 

-  Fii retinut in judecata. Cauta fericirea in tine insuti. Dupa ce se cunoaste un filozof.

 

Nu te numi niciodata un filozof si nici nu vorbi printre inculti despre teorii filozofice, ci actioneaza in conformitate cu aceste teorii. La masa nu vorbi mereu despre felul cum trebuie sa se manance, ci mannca cum trebuie. Iti amintesti cum s-a ferit Socrate sa straluceasca ca filozof ? Veneau la el oameni care doreau sa vada filozoful si el ii indeparta. Asa ca, daca profanii discuta o tema filozofica, tu sa taci pe cat este posibil. Caci este primejdia foarte aproape, ca tu sa vorbesti despre lucruri pe care nu le-ai mistuit inca. Iar daca cineva va zice ca tu nu stii nimic, sa nu te superi de aceasta, atunci ai inteles inceputul menirii tale... Asadar, nu orbii pe profan cu principii filozofice, ci dovedeste adevarul acestora prin fapte.

 

-  Scriitorul savant nu este inca un filozof.

 

Cand cineva se mndreste ca intelege scrierile lui Chrysipp si ca le poate si interpreta, atunci spuneti : daca Chrysipp ar fi scris clar, atunci acesta n-ar fi avut cu ce sa se mandreasca. Eu insa ce voiesc ? Sa invat sa inteleg natura si s-o urmez. Dar cine ma duce intr-acolo ? Mi se va raspunde : Chrysipp ! Asa ca ma voi duce la acesta. Nu-i in­teleg insa scrierile, asa ca ma vad silit sa caut pe cineva care sa mi le lamureasca, caci mai ramane sa traiesc, sa aplic doctrina lui Chrysipp.

 

Acesta este singurul lucru mare. Fiindca daca eu raman numai la ad­mirarea explicarii, nu sunt filozof ci filolog si un savant, care, in loc sa explice pe Homer, explica pe Chrysipp. De aceea, cand cineva ma roaga sa citesc din Chrysipp, trebuie sa rosesc, daca nu pot face dovada cu fapte ce corespund ideilor acestuia.

 

- Ceea ce este cel mai important lucru.

 

Cea dintai si cea mai importanta parte a filozofiei este aplicarea acesteia in viata. De exemplu, nici o minciuna in vorbe si in fapte. Al doilea sunt argumentele : de ce nu trebuie sa minti. Al treilea este fun­damentarea si cercetarea precisa a argumentelor, de exemplu de unde se deduce ca acesta este un argument, ce este un argument, ce este o concluzie, ce este o contrazicere, ce este adevarat si ce este fals. Al treilea este necesar din cauza a ceea ce am spus la al doilea, iar acesta din cauza celui dintai. Cel mai necesar este primul fapt, la acesta trebuie sa ne oprim. Noi facem insa invers, ne oprim la partea a treia si nici nu ne mai gandim la cea dintai. Asa se face ca noi mintim, desi foarte adesea facem dovada ca nu trebuie sa mintim.

 

 N.B.

24 Iulie 2012

Vizualizari: 9981

Voteaza:

Epictet 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE