Boierul Nicolae Dudescu si racla Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou al Bucurestilor

Boierul Nicolae Dudescu si racla Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou al Bucurestilor Mareste imaginea.

Boierul Nicolae Dudescu si racla Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou al Bucurestilor

Sfantul Cuvios Dimitrie a fost adus in Bucuresti la 13 iulie 1774 si de atunci a devenit protectorul tuturor bucurestenilor, la sfintele lui moaste venind si inchinandu-se toti cei ce credeau si nadajduiau ca vor primi tamaduire si ajutor de la el in chip minunat. Harul vindecator al Sfantului Cuvios Dimitrie si numarul mare de minuni ce se savarseau la racla sfintelor sale moaste l-a facut foarte repede indragit de locuitorii Bucurestilor.

Pe racla Sfantului Cuvios Dimitrie mesterul Teodor Filipov intre scenele cu minunile sfantului a pus si minunea, mai putin cunoscuta noua si anume aceea facuta boierului Nicolae Dudescu. Acesta este reprezentat in picioare in interioriul unei incaperi rugandu-se la icoana Sfantului Dimitrie. Aceasta scena, precum si faptul ca istorisirea ei nu am gasit-o relatata in nici un document m-a condus sa intreprind aceasta mica cercetare in a afla ce minune i-ar fi facut Sfantul Dimitrie marelui boier Nicolae Dudescu. Este de la sine inteles ca la momentul realizarii raclei (1874-1879) minunea era cunoscuta, caci asa se explica si reprezentarea boierului Dudescu alaturi de celelalte sapte scene din viata si minunile Sfantului Parintelui nostru Cuvios Dimitrie. Pentru a intelege cine a fost acest Nicolae Dudescu, in cele de mai jos vom face un scurt istoric al familiei sale.

Familia Dudestilor incepe sa-si faca aparitia pe scena politica romaneasca la sfarsitul secolului al XVI-lea in vremea domnitorului Mihai Viteazul. Familia boiereasca a Dudestilor a fost printre cele mai de vaza din Tara Romaneasca si isi are originile de la satul Dudesti din Ilfov. Primul boier cunoscut documentar din aceasta familie a fost Dumitru Dudescu, mare vornic si sol al lui Mihai Viteazul care i-a invins pe turci la Kiselet. Ca apropiat al lui Mihai Viteazul avea sa-si construiasca resedinta sa la poalele Dealului Spirii, in apropierea vestitei manastiri Mihai-Voda1. Palatul Dudescului nu este altul decat fostul palat al postelnicului Constantin Cantacuzino si al fiicei sale Maria care se va casatori cu Radu Dudescu si astfel vor mosteni si casele batranului postelnic2 .

Biserica Sfintii Apostoli

Aceasta casa va fi adaugita si infrumusetata de catre Constantin Dudescu intre 1730-1744 si pe la 1767 de Nicolae Dudescu, ajungand conform documentelor de epoca una dintre cele mai marete case din Bucuresti, fiind cunoscuta sub numele de Casele Dudescului. Casele Dudestilor au fost construite in mahalaua Arhimandritului ce s-a format in jurul bisericii Sfintii Apostoli, si care dupa 1700 va lua numele de “mahalaua Dudescului”, deoarece boierii Dudesti aveau aici mari domenii daruite de Brancoveanu din locul domnesc in zona din stanga Podului Calicilor (astazi Calea Rahovei), sau cumparate in 1713 de la Albu Caldararul, in 1714 de la popa Gherghina si in 1776 de la Radu Golescu. In jurul acestor case era o gradina facuta dupa modelul parcurilor englezesti si apreciata ca fiind printre cele mai frumoase din oras. Pe locul ei, in mai putin de o suta de ani, apar strazi si imobile variate. Strada Sfintii Apostoli de odinioara traversa spatiul vechiului parc englezesc, strada ce in mare parte, a disparut la randul ei, in urma sistematizarilor edilitare din anii '80.

Pe langa mahalaua Dudestilor care era resedinta acestei familii de boieri romani, la iesirea din Bucuresti mai exista satul Dudesti care era proprietatea familiei Dudescu. Satul Dudesti, existent la marginea sud-estica a Bucurestiului (astazi cartierul Balta Alba-Titan) a fost mosia lor unde satenii se ocupau cu agricultura si cu cresterea animalelor. Familia Dudestilor avea in acest sat un conac care se pastreaza pana astazi si langa care Nicolae Dudescu a construit o biserica (la sud de conac) avand ca hram Adormirea Maicii Domnului. Nu stim cand a fost construita, dar la 1770 este atestata de planul rusesc. Zdruncinata de cutremure (1802, 1804) este refacuta in anul 1820 de catre bancherul Stefanache Hagi-Mosco, baron al Imperiului Austriac care ii da si hramul Sfantului Nicolae, probabil in amintirea primului ctitor 3. Astazi existenta vechiului sat nu este amintita decat de Calea Dudesti4 .

Nicolae Dudescu a fost fiul marelui ban Constantin Dudescu5 si a domnitei Maria Cantemir. Nu se cunoaste data nasterii lui Nicolae, dar dat fiind ca tatal sau s-a casatorit la 1718, putem stabili cu aproximatie ca aceasta a avut loc pe la, sau un pic dupa 1720. Nicolae Dudescu s-a casatorit cu Anita Stirbei cu are a avut cinci copii pe Safta (Sevastia), Constantin, Maria, Smaranda (Marta) si Elena. Anita Stirbei a fost fiica vornicului Nicolae Stirbei si a Mariei Golescu. Nicolae a intrat in politica de tanar alaturi de tatal sau care il va ajuta sa ocupe cele mai inalte posturi politice, dar care il va costa si foarte scump. El a ajuns in multe si mari dregatorii si pana la sfarsitul vietii va fi cunoscut ca biv vel banul Nicolae Dudescu. Era un om impunator, constient de importanta lui, mandru de vechimea neamului, care se va recomanda ambasadorilor, trecatori prin capitala tarii, la 1780, ca fiind contele de imperiu Dudescu-Cantacuzino, titlu ce va lasa cu limba de moarte sa-i fie sapat pe piatra de mormant6 .

Nicolae Dudescu intra de tanar, dupa cum am mai spus, in viata politica si ajutat de tatal sau, la 1741, deci la varsta de vreo 20 de ani era al doilea Postelnic, pentru ca la 1750 sa fie Stolnic-Mare. Isi faurise o cariera stralucita in acesti zece ani, multumita puterii unui tata care-l va inalta pana la Vistieria cea Mare7. Insa aceasta liniste a lui a fost tulburata de domnitorul Grigorie al II-lea Ghica (1748-1752), care la 28 martie 1752 il inchide la manastirea Snagov, impreuna cu alti cativa boieri si negustori, sub acuzatia ca n-au depus banii pentru slujba oieritului. A fost inchis pe la grele inchisori, pradandu-l cu 70 de pungi si tinandu-l inchis pana la moartea lui Voda din 23 august 17528 .

Palatul Dudescu

De la Snagov a fost mutat la Cotroceni si apoi la Vacaresti, unde s-a rugat Sfantului Nicolae sa-l elibereze, rugaciune ce a fost asculata de sfantul. Pentru a-si arata multumirea fata de izbavitorul sau, a ridicat din temelii o biserica in cinstea Sfantului Nicolae in satul Stroiesti, careia i-a donat si o evanghelie unde a insemnat minunea care i-a facut-o lui sfantul, intre care citim: “Aceasta sfanta si dumnezeiasca Evanghelie s-a daruit de la Stroiesti, intru care se praznuieste si se cinsteste hramul Sfantului si marelui Nicolae, si s-a afierosit de mine robul lui Dumnezeu Nicolae Dudescu, biv Vel Stolnic... la care vazand ca Dumnezeu ma pedepseste pentru multimea pacatelor mele, am epicalipsit (chemat in ajutor) pe acest Sfant Nicolae, ca sa-mi ajute si sa ma scoata din mana vrasmasilor. Asa fara zabava si in graba si-a aratat multimea milelor sale catre mine. Eu dar, robul sau, cu ce a-i da miri (multumiri) sa ma arat, altu ne mai avand, fara numai am hotarat, puind gandul la Dumnezeu si la ajutorul Sfantului, ca din temelie sa fac aceasta sfanta bisericuta cu a mea cheltuiala la satul Stroiesti... ”. Aceasta “peripetie” din pacate trezeste in sufletul lui Nicolae Dudescu si al tatalui sau o dorinta apriga de razbunare si nu de iertare a celor ce l-au prigonit. Astfel, folosindu-se de intrigile de la Curte vor ridica si vor cobori domnitori.

In locul lui Grigorie Ghica a venit la domnie fiul acestuia Matei Ghica (1752-1753) care la uneltirile Dudestilor pe langa Poarta in dorinta lor de razbunare il vor indeparta de pe tronul Tarii Romanesti stramutandu-l in Moldova. Insa, Nicolae Dudescu impreuna cu parintii sai Constantin si Maria Dudescu pentru uneltirile lor vor fi trimisi in exil in Mitiline, de unde la 1753 i-a scos Constantin Voda Racovita (1753-1756). Insa dupa doi ani, iar, din dorinta de razbunare, Constantin Dudescu in intelegere cu Barbu Vacarescu il conving pe episcopul de Ramnic, Grigore sa mearga cu boierii olteni la Adrianopol pentru a-l rasturna pe acest domnitor.

La 1761, Nicolae Dudescu se afla la Poarta ca reprezentant al tarii si in intelegere cu tatal sau a pus la cale rasturnarea lui Constantin Mavrocordat (1761-1763), al treilea domn pe care-l ataca familia Dudescu. Dupa mazilirea lui Constantin Mavrocordat, Nicolae Dudescu a fost numit caimacam, iar domnitorul lua calea spre Mitiline. La putin timp Nicolae a ajuns Mare Vistier, insa pentru datoriile fata de turci pe care le avea domnitorul Constantin Racovita (1763-1764) cei doi Dudesti au fost inchisi impreuna cu adversarii lor, in temnita din palat, “apoi cu hotii si ucigasii, fara asternut, in fiare de picioare si cu lanturi de gat”. Planul era de a fi omorati, insa Racovita se imbolnaveste si cade la pat. Prietenii lui Dudescu prinzand de veste organizeaza o miscare populara care-i scoate din temnita ca prin minune, pentru ca poporul nu ii ura pe Dudesti. Vazandu-i multimea de bucuresteni bagati in lanturi sporeste nemultumirea lor impotriva domnitorului si poporul merge la palatul domnesc, unde Domnul a hotarat sa se inchida portile curtii. Putine zile mai tarziu de frica revoltei Racovita s-a otravit si a murit.

Ajungand domn Stefan Racovita (1764-1765) in locul fratelui mort, acesta a introdus o noua dare, la care boierii s-au impotrivit, insa el a obtinut imediat firman de arestare a 18 dintre ei, intre care doi si-au pierdut capul la 26 aprilie 1764. Domnitorul Racovita l-a obligat pe Constantin Dudescu sa mearga la Constantinopol, aducandu-i numeroase invinuiri, insa Nicolae refuza sa porneasca “nici cum n-a vrut sa mearga, spunand si pricina ca se teme de moarte”. Fortat de domnitorul Stefan Racovita, batranul Dudescu spre a scapa cu viata din aceasta incurcatura imbraca rasa monahala. La calugarie a primit numele de Clement si a vietuit ca simplu monah la manastirea Sfintilor Apostoli pana la 1766 sau 1767 cand a adormit in Domnul. Manastirea Sfintilor Apostoli (astazi Biserica Sfintilor Apostoli) care era in mahalaua Dudestilor si in apropiere de casa sa fusese miluita de el cu mosia Jugureni pe vremea cand era mirean. Intre zidurile acestei manastiri care este socotita drept ctitorie a neamului sau isi va trai viata ca monah si tot aici ii va adaposti si trupul dupa moarte. Interesant este faptul ca in lista ctitorilor numele sau este scris primul: “KLIMENT MONAHU”, poate pentru darurile si ajutorul pe care le-ar fi facut acesta manastirii dupa calugarirea sa9 .

Biserica Sfintii Apostoli

Manastirea Sfintilor Apostoli ce se afla nu departe de casele Dudestilor va deveni din prima jumatate a secolului al XVIII-lea manastirea si biserica prin excelenta a neamului Dudestilor. Se pare ca Dudestii i-ar fi facut danii bogate si restaurari, ca la o adevarata ctitorie a lor. Se mai pastreaza pana astazi potirul daruit la 1741 de Constantin Dudescu (viitorul Clement monahul) a carui inscriptie pomeneste in limba greaca pe donator impreuna cu familia: “Adu-ti aminte, Doamne, de pacatosii robii tai Constantin, Maria, Nicolae, Zoe, de parintii si de copii lor, 1741”. Greu ne-am putea inchipui ca banul Nicolae sa nu-si fi inzestrat cu generozitate tocmai manastirea care adapostea osemintele parintilor lui. In mai 1777, Nicolae Dudescu poate fi intalnit ingrijindu-se de manastire si intervenind pe langa voievodul Alexandru Ipsilanti pentru a-i darui unele venituri si a o milui. Faptul ca manastirea trecea drept o ctitorie a familiei sale reiese si din planul Burestilor lucrat de F. J. Sulzer catre sfarsitul secolului al XVIII-lea unde manastirea este aratata ca ”Kirche des Ban Dudesckul”10 .

Nicolae, nici el nu a scapat de mania domnitorului Racovita si a fost tras si el la raspundere de catre acesta, care era in nevoie mare de bani. A urmat revolta bucurestenilor spre a-i elibera pe boieri, ce a fost inabusita in sange, insa a avut ca rezultat inlocuirea lui Racovita cu Scarlat Ghica (1765-1766). Calugaria grabnica la manastirea Sfintilor Apostoli a tatalui sau, care toata viata i-a fost ca sfetnic si ajutor, precum si scaparea lui de la moarte ii vor schimba viata radical dupa aceste evenimente.

Constantin Dudescu ii va lasa fiului sau Nicolae o avere uriasa pe care acesta la randul sau o va mari considerabil, fiind socotita la sfarsitul secolului al XVIII-lea drept una dintre cele mai mari din Tara Romaneasca. Dar aceasta avere a fost marita printr-o intamplare minunata, aproape de necrezut ce a fost relatata de catre consulul francez Peyssonel, trecator prin capitala tarii pe vremea domniei lui Mihail Racovita Voda. Acesta ne relateaza ca Dudescu adusese un mester neamt pentru a exploata o cariera de piatra dintr-un deal de pe una din mosiile lui de la marginea Bucurestiului spre a o folosi la casele boierului. Neamtul gasi o ”mina” de aur si ii spuse stapanului sau daca poate sa sape mai departe. Extractia incepu si rasplata fu bogat rasplatita, cantitatea fiind foarte mare si rotujind destul de respectabil averea Dudestilor11 .

In timpul lui Ghica, Nicolae Dudescu a ajuns Mare Vornic (1775), pentru ca in anul 1780 sa urce pana la titlul de mare ban. In viata politica a tarii va ramane dupa cum vedem si dupa calugaria tatalui sau, insa satul de harta si de intrigile politice se retrage din toata aceasta lupta pentru suprematia politica si am putem spune ca il descopera pe Hristos si incepe sa se ingrijeasca mai mult de suflet vizitand impreuna cu sotia lui Anita Stirbei sfintele manastiri in elegantele lui calesti de Viena, miluindu-le cu danii bogate. Putem aminti ca pe langa manastirile din jurul Bucurestiului le vizita si pe cele ale Olteniei de care era legat prin functia sa de mare ban al Craiovei.

Schimbarea lui radicala si aplecarea lui catre cele sfinte prin ajutorarea manastirilor, la care incepuse sa mearga foarte des ne face sa credem ca se datoreaza salvarii lui in chip minunat din anul 1765 de urgia lui Racovita Voievod12 , caci vizetele sale pe la manastiri incep cu acest an. Faptul ca in aceasta incercare crunta a primit ajutor ceresc se vede din schimbarea lui dupa acest an fiind mult mai aproape la nevoile Bisericii. Din faptele de milostenie savarsite de Nicolae Dudescu putem aminti aceea facuta Sfantului Cuvios Vasile, care in anul 1765 (dupa ce scapase de moarte), daruia mosia Grabicina din judetul Buzau schitului de la Poiana Marului. Acest lucru il savarsea deoarece il cunoscuse personal pe cuviosul Vasile, staretul de atunci al schitului, caruia i se spovedise si care il indrumase in viata sa. Boierul se simtea astfel indatorat „catre sfintia sa duhovnicescul parinte Vasile, schimnicul de la schitul Poiana Marului, fiindca l-am avut mangaietor si rugator catre Dumnezeu la necazurile ce ne cuprinsese dupa intamplarea vremurilor...”, dupa cum marturiseste in actul de donatie.

Boierul Dudescu - Placa Funerara

Il gasim deasemeni ajutandu-l pe Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica, pe vremea cand acesta era staret, facand manastirii tain de faina si de malai de la morile lui din Frujinesti pentru folosul obstii. Cu Sfantul Cuvios Gheorghe avea multe legaturi si de aceea in anul 1784, sotia lui Dudescu, Anita Stirbei, care pe piatra de mormant este numita podoaba blandetei, o vedem alaturi de Maria Golescu (mama sa) vizitandu-l pe staret in postul Sfintelor Pasti care le roaga a-l ajuta cu cele necesare pentru a calugari treizeci si trei de frati. Cele trebuincioase calugariei au fost trimise de cele doua doamne in Duminica Floriilor, iar in Saptamana Mare toti au fost calugariti. Vazand Sfantul Cuvios ca obstea manastirii s-a marit, pravila bisericii a introdus-o dupa randuiala Sfantului Munte, pe care a pastorit-o pana la 3 decembrie 1806 cand a adormit in Domnul.

Nicolae Dudescu a adormit in Domnul in anul 1787 si a fost inmormantat in curtea bisericii Sfintilor Apostoli din mahalaua Dudestilor alaturi de tatal sau. Placa de mormant a familiei Dudestilor este in limba greaca si in traducere are urmatorul text: “Mormantul ce-l privesti ascunde corpurile neamului Dudestilor raposati, ale caror suflete au zburat la cer... Cuprind pe Antioh (Cantemir) barbat celebru, virtuos, pe Maria ce-a fost fiica gloriosului boier (Constantin) Cantemir… Cu ceva mai inainte pe Nicolae si sotia sa (Anita), care era podoaba blandetii, iar din copii pe Smaranda si pe Andronic, pe care Dumnezeu iarta-i pentru ca neincercati sa se mantuiasca, 1787 iunie 23”13 . Sotia sa Anita avea sa moara trei ani mai tarziu, in anul 1790.

Detaliu al blazoanelor familiei Dudescu de pe piatra funerara

Nicolae Dudescu influentat poate de caracterul si personalitatea dominanta a tatalui sau Constantin a fost supus probabil unei educatii din partea acestuia plina de dorinte de putere, de dominare, de vanitate si razvratire impotriva domnitorilor ce erau obligati sa asculte propunerile tatalui sau in numirea de boieri si in hotaririle politice. Astfel nu-l putem condamna pe Nicolae intru totul pentru pornirile sale pline de ura, mandrie si razbunare fata de domnitori in special. Nicolae, omul mandru, vanitos si plin de importanta datorita legaturii de sange cu familiile domnesti va fi insa ajutat de propria-i constiinta la salvarea sufletului sau. Se smereste si invata importanta adevaratei vieti in Hristos, chiar si prin tunderea in monahism a tatalui sau in ultimii ani de viata ai acestuia, dar cel mai mult bineinteles prin salvarea sa de la moarte.

In legatura cu scena de pe racla Sfantului Dimitrie unde apare boierul Nicolae Dudescu rugandu-se si luand in considerare documentatia istorica consultata, insa necercetand arhivele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane la care nu am avut acces, unde ce-i drept poate as fi putut gasi istorisirea acestei minuni. Cu toate acestea, nu putem totusi nega faptul ca Dudescu nu ar fi avut o relatie spirituala cu Sfantul Dimitrie. Asadar, datorita putinelor informatii de la vremea aceea ce s-au consemnat de catre unii istorici nu putem face altceva decat sa enuntam cateva pareri referitoare la aceasta legatura dintre cei doi. Se pare ca aceasta familie a inceput sa aiba o evlavie deosebita la Sfantul Dimitrie dupa mutarea sfintelor sale moaste la 1774, deoarece la supravegherea construirii catedralei mitropolitane a Sfintilor Constantin si Elena in anul 1656 domnitorul a randuit pe bunicul sau, logofatul Radu Dudescu si pe Gheorghe Sufariu din Targoviste. Faptul ca logofatul Radu Dudescu a supravegheat la construirea catedralei face ca aceasta familie sa fie legata de acest monument si astfel Nicolae Dudescu sa alerge la racla Sfantului Dimitrie pentru a-i cere sprijin.

Sfintii mijlocesc pentru noi atunci cand ne rugam fierbinte, cu credinta puternica. Din relatarea vietii boierului Dudescu aflam ca a fost scapat de la moarte de doua ori. Sa ti se redea viata de doua ori, nu este oare o minune dumnezeiasca?! Dupa prima salvare de la moarte din 1752, cand s-a rugat protectorului sau, Sfantul Nicolae, boierul Dudescu ca semn de multumire a ridicat din temelie o biserica in cinstea Sfantului Nicolae in satul Stroiesti. Acest lucru ne convinge de credinta sa puternica fata de izbavitorul lui. Dupa a doua mare incercare, de unde a scapat iar in mod minunat de la taierea capului la 1764, putem spune ca a fost si anul in care Dudescu si-a schimbat radical viata, urmand ca la 1765 sa dea una din mosiile sale schitului de la Poiana Marului. Au urmat multe alte donatii si faceri de bine catre manastiri si biserici, dar si catre oameni din popor, care se pare ca-i iubeau pe Dudesti.

Reprezentarea lui Dudescu pe racla inseamna ca de la venirea sfantului la Bucuresti in 1774 si pana la moartea lui Dudescu din 1787 Sfantul Dimitrie a savarsit o minune cu boierul nostru, ceea ce coincide si cu scena noastra de pe racla. In scena, Dudescu este reprezentat intr-o incapere in picioare cu mainile ridicate la rugaciune spre o icoana (probabil cea a Sfantului Dimitrie). Pare a fi vorba de camera sa personala si nu de un interior de biserica, datorita mobilierului existent in scena. Toate aceste elemente relatate astfel si puse unul langa altul ne conduc sigur la concluzia ca Sfantul Dimitrie i-a facut o minune acestui boier.

In alta ordine de idei boierul Dudescu apare ca primul personaj roman caruia Sfantul Dimitrie i-a savarsit o minune si a fost reprezentat pe racla intre toate celelalte sapte minuni si evenimente, savarsite si petrecute de sfantul pana la mutarea sfintelor sale moaste la Bucuresti.

La venirea sfantului la 13 iulie 1774, Tara Romaneasca se afla sub stapanire ruseasca, care a incetat la 15 septembrie a aceluiasi an cand a fost inscaunat Alexandru Ipsilanti. La intampinarea moastelor de catre mitropolitul Grigorie al II-lea al Ungrovlahiei, sigur a fost prezent si Dudescu ca mare boier al tarii, alaturi bineinteles de ceilalti boieri. Nu este exclus ca si Dudescu sa se fi numarat printre cei care l-au rugat pe generalul Petru Saltikov sa lase sfintele moaste ale Sfantului Cuvios Dimitrie catedralei mitropolitane ca binecuvantare pentru Tara Romaneasca. De asemenea, cunoscut fiind tuturor bucurestenilor dragostea de Biserica si multele donatii facute de Nicolae Dudescu nu este de mirare ca la 1786, cu un an inainte de moartea lui, mitropolitul Grigorie ce a facut in acel an o noua racla sfantului sa fi cerut ajutor banesc si boierului Dudescu, cunoscut de altfel ca mare binefacator si de ce nu tamaduit de sfantul.

Oricare ar fi fost contributia lui Dudescu si legatura lui cu Sfantul Dimitrie este cert ca daca mesterul Teodor Filipov l-a reprezentat pe noua racla a sfantului la o suta de ani de la moartea lui este de inteles si sigur ca sfantul i-a savarsit o minune in acesti treisprezece ani de viata a lui Dudescu (1774-1787).

pr. dr. Vicentiu Curelaru


Note:

1) In acest palat a stat si Mihai Viteazul cand a fost vizitat de catre emirul turc care venise de la casa vistierului Dan cu 1000 de turci ca sa-l prinda pe Mihai Voda.

2) Datorita inrudirii sale cu familia Cantacuzino, in anul 1716 la Adrianopol isi va pierde viata alaturi de cumnatul sau, domnitorul Stefan Cantacuzino.

3) Satul Dudesti a fost cumparat in anul 1814 de catre Ioan Hagi Mosco de la Constantin Dudescu, fiul lui Nicolae Dudescu. Mosia va fi preluata de catre fiul sau Stefan Hagi Mosco, noul proprietar al Dudestilor care va renova si biserica in anul 1820. Acesta la randul sau o va vinde in anul 1842 bancherului grec din Viena Simon Sina (+1876). Urmasii baronului Sina o vor vinde si acestia in anul 1912 arendasului mosiei Ivanciu Grueff (+1929), ai caror urmasi o vor avea in stapanirea lor pana in anul 1949 cand vor fi deposedati de comunisti. Ultimul proprietar Grueff a transformat conacul mosiei in magazie de grane prin 1916-1918 (astupandu-i pe trei sferturi ferestrele, lasandu-le numai ca ochiuri de magazie), acesta construindu-si o noua casa peste drum de curte.

4) In 1864, Cuza-Voda impropietarea tarani in satul Dudesti si tot aici s-au refugiat si un numar mare de bulgari in urma persecutiilor turcesti. Noua populatie a satului Dudesti se ocupa cu gradinaritul si cu cresterea de bovine, fiind cunoscuta in tot Bucurestiul pentru calitatea legumelor lor si a untului de bivolita care era folosit in toate cofetariile vestite ale capitalei. Satul si parohia Dudesti au apartinut administrativ de judetul Ilfov pana in anul 1927, cand au fost subordonate capitalei, iar din 1950 este integrat teritoriului acesteia, in cartierul Balta Alba-Sud.

5) Marele ban Constantin Dudescu s-a casatorit in 1718 cu domnita Maria, fiica lui Antioh Voda Cantemir, domnitorul Moldovei. In urma casatoriei a avut doi copii: pe Zoita, sotia lui Matei Cantacuzino si pe Nicolae Dudescu. Titlul de conte pe care si-l atribuia il primise de la Imperiul Austriac in anul 1717, cu prilejul unei calatorii in scopuri politice pe care acesta o facuse in Ardeal. Acest titlu il va transmite si fiului sau Nicolae.

6) Este de remarcat faptul ca pe placa funerara este reprezentat vulturul bicefal incoronat, blazonul familiei Cantacuzino (ca descendent al ei) si un tanar tinand in mana dreapta o sabie ridata in sus, iar in mana stanga o balanta simbolizand dreptatea pe care in functiile ce le-a ocupat era indreptatit sa o imparta. Aceleasi insemne apar si pe stema lui Constantin Dudescu in pisania din 1732 a bisericii Sfantului Andrei din comuna Frunzanesti (jud. Ilfov), ctitoria sa. Aceasta ne indreptateste sa afirmam ca aceste doua elemente (vulturul si cavalerul) alcatuiesc blazonul familiei Dudescu.

7) Nicolae Dudescu a fost paharnic in 1754, clucer in 1758, vistier in 1764, vornic in 1767, logofat in 1768 si mare ban in 1777 si 1781, care era si cea mai inalta demnitate, fiind primul dintre dregatorii munteni dupa domnitor.

8) A fost inchis la manastirile Snagov, Cotroceni si Vacaresti pentru mai bine de patru luni.

9) Conform pisaniei de la biserica Sfintilor Apostoli din 10 iulie 1715, aceasta a fost reparata de catre domnitorul Stefan Cantacuzino care i-a construit si o clopotnita pentru ca nu avea. Stefan Cantacuzino a fost unchiul lui Constantin Dudescu pe linie materna si de aceea considerau aceasta biserica ca ctitorie a familiei lor. De altfel in curtea acestei biserici avea sa fie inmormantat tot neamul Dudestilor. Constantin Dudescu, ulterior Clement monahul a imbracat in argint icoana facatoare de minuni de la Namaiesti si l-a cunoscut si pe vestitul calugar atonit Cezar Daponte care in scrierile sale il descrie ca fiind “un boier corpolent si pios”.

10) Pe la 1829 o intalnim in chiliile manastirii Sfintii Apostoli pe Elena Dudescu (fiica cea mica a banului Nicolae) vaduva poetului Alecu Vacarescu clucerul impreuna cu fiul ei Iancu Vacarescu, in virtutea dreptului nescris pe care il aveau pe atunci boierii scapatati, de a locui in manastirile pe care le ctitorisera, ori le daruisera ei sau neamul lor.

11) Averea lor avea sa fie risipita de Constantin (1769-1831), fiul lui Nicolae, care fiind un aventurier din fire si ducand o viata de huzur a facut numeroase vizite in Europa ajungand sa-si vanda intreaga avere in anul 1814 pentru a scapa de datorii. In ianuarie 1814 vinde mosia Dudesti bancherului Ioan Hagi Mosco si la 4 noiembrie 1814 casele din mahalaua Dudestilor de pe malul Dambovitei elvetianului Petru Francisc Timotei Recordon. Ruinat de boala si stramtorat de saracie va muri ca un Iov in anul 1831 ca un simplu muritor, uitat de prieteni si de cei ajutati de el.

12) In anul 1765, Nicolae Dudescu ar fi trebuit sa aibe in jur de 45 de ani.

13) Piatra de mormant are textul sters datorita intemperiilor naturale si astazi nu se mai disting decat cele doua ornamente din blazonul familiei. Smaranda si Andronic sunt copiii lui Nicolae Dudescu, care insa au murit de mici si de aceea nu sunt amintiti in nici o genealogie.


Bibliografie:

- Colina Bucuriei, vol. 1 (Catedrala Patriarhala), Bucuresti, 2008.
- Alexandru Alexianu, Un bucurestean de altadata: risipitorul Logofat Dudescu, Editura Nagard, Roma, 1980.
- Romulus Buzatelu, Schitul Poiana Marului – “un Athos romanesc”, Saeculum, 2/2005, pp. 87- 96.
- Dan Cernovodeanu, Stiinta si arta heraldica in Romania, Bucuresti, 1977.
- Anca Ciuciu, Martori tacuti. Magazinele evreiesti din cartierul Dudesti-Vacaresti, Studia Hebraica (5/2005), pp. 196-209.
- George D. Florescu, Din vechiul Bucuresti, Biserici, curti boieresti si hanuri dupa doua planuri inedite de la sfarsitul veacului al XVIII-lea, Bucuresti, 1935.
- Emanoil Hagi-Mosco, Bucuresti, Amintirile unui oras, Ziduri vechi. Fiinte disparute, Bucuresti, 1995.
- Nicolae Iorga, Domnita Anca si patronajul ei literar; O prigonire politica sub fanarioti, Analele Academiei Romane, Memoriile Sectiunii Istorice, seria a III-a, tom IV, Bucuresti, 1925.
- G. I. Lahovari, Calatoria in Apus a logofatului Dudescu in anul 1812, Buletinul Societatii de Geografie, semestrul I, 1903.
- Octav George Lecca, Familiile boeresti romane, Genealogia a 100 de case din Tara Romaneasca si Moldova, Bucuresti, 1911.
- Lucian Predescu, Enciclopedia Romaniei Cugetarea, Bucuresti, 1999.
- Doru Radosav, Sentimentul religios la romani, o perspectiva istorica (sec. XVII-XX), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997.
- Theodora Radulescu, Sfatul domnesc si alti mari dregatori ai Tarii Romanesti din secolul al XVIII-lea, Bucuresti, 1972.
- Corneliu Senchea, Gloriile si pacatele Bucurestiului, Bucuresti, 2007.
- Lucia Stoica, Neculai Ionescu-Ghinea, Enciclopedia lacasurilor de cult din Bucuresti, vol. 1 (Bisericile Ortodoxe), Bucuresti, 2005.
- Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucuresti, Bucuresti, 1962

16 Iunie 2010

Vizualizari: 4260

Voteaza:

Boierul Nicolae Dudescu si racla Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou al Bucurestilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE