Capadocia

Capadocia Mareste imaginea.

Semnificatia (fie ea culturala, istorica, religioasa) acestei satrapii (provincii), poate fi inteleasa studiindu-se rolul ei in epoca, printr-o analiza a cadrului istorico-geografic, contextul istoric al Sfintilor Parinti si Teologi ai Bisericii: Sf. Vasile cel Mare, Sf Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie de Nazian (oamenii locului cu alte cuvinte), la care se adauga si “lavra” sutelor de martiri.

Un prim aspect care trebuie avut in vedere este fixarea in timp si spatiu, etapa ce deschide aceasta calatorie imaginara, ce se doreste a fi o baza documentara prin care sa se realizeze scopul scontat.

Este daca vreti un cal troian, caci numai in acest fel, sub masca obiectivitatii, va pot arata ca ceea s-a intamplat cu eterna Capadocia nu e pura intamplare, i-am spus eterna caci in ea se implinesc cuvintele marelui Grigore Vieru: si-a scris istoria cu sangele, acela de martir, evitand galant sfatul dat de Stendhal unui istoric: prima calitate a unui istoric este aceea de a fi capabil sa nu inventeze. De aceea poti ignora istoria, incarcatura acestor locuri, esti liber sa o interpretezi, insa nu o poti lasa nestiuta daca taina ei a reusit cineva sa o descopere.

Cezareea Capadociei a dat lumii pe langa marii ierarhi si istorici precum Eusebiu din Cezareea, de asemenea unul dintre cei mai celebri medici greci antici Areteus din Capadocia, altfel spus asistam la un fenomen de valori universale.

Astfel, in Antichitate, Capadocia cuprindea regiunile care se intind intre raurile Euphrat si Halys, de la est spre vest, Pontul Euxin si Tavru, de la nord spre sud, insa se cuvine sa facem o scurta precizare, anume ca in geografia antica este numele unei regiuni intinse din Asia Mica, iar cu privire la limite este aproape imposibil insa sa fie definite cu precizie.

Ca marturii documentare putem mentiona scrierile lui Herodot si Strabon, pe urma lor pornind si istoricul Iosif Flavius, care fac trimitere la acest spatiu, primul incercand chiar sa explice etimologia numelui, legand-o de istoria Imperiului Persan.

Geografic ea se imparte in Capadocia sudica si nordica. In perioada elenistica aici s-au format doua state-regat si anume Capadocia Mare (cea dinspre Tavru) si Capadocia Pontului (cea dinspre Pont). Practic vorbind, regiunea inseamna propriu-zis provinciile Aksaray, Nevsehir, Nigde, Kayseri si Kirsehir si este, in general, o zona mai racoroasa decat coastele marilor Mediterana si Egee.

Cunoscuta si sub numele de Hati la sfarsitul epocii bronzului, fosta patrie a puterii hitite, cu centrul de putere la Hatusa, devine dupa prabusirea acesteia intra sub administratia unor aristocrati feudali, am putea spune, transformandu-i pe tarani in scalvi. Cu toate acestea, este inclusa in cea de-a treia satrapie persana, in diviziunea stabilita de Darius, dar mult timp a continuat sa aiba o guvernare proprie prin conducatorii locali, o conducere nici una aparent suprema pe intreaga tara.

Linistea regatului a fost tulburata de cotropitorii veniti din zona estica. Treptat, acestia i-au alungat pe hititi. Dupa disparitia regatului hititilor, pe aceste meleaguri ajung frigienii, renumiti crescatori de cai. Demn de retinut este si faptul ca are loc o diviziune in mai multe state mici (de exemplu, Tyana).

Dupa prabusirea persilor, Alexandru cel Mare ocupa partea de sud a Capadociei, in anul 333 i. Hr., si Ariaretes I, un aristocrat persan, devine primul rege al Capadociei capadocian, insa trebuie sa fi fost cu acordul, fie el si tacit al stapanitorului, pentru ca o revolta interna ar fi fost un fel de camicaze, era un risc iresponsabil, ce nu cred ca si-ar fi gasit simpatizanti. El incearca sa mentina provincia sub dominatia sa prin cel mai simplu mod, prin comandanti militari, fideli autoritatii sale.

Ariarthes I (332 - 322 i.d.Hr.) a fost un conducator harismatic, a extins frontierele regatului in ceea ce priveste Marea Neagra. Relatiile conflictuale, pana la moartea lui Alexandru, nu si-au facut aparitia.

Sub Ariarathes IV, Capadocia a intrat in relatii cu Roma, in primul rand ca un dusman contra lui Antiohie cel Mare , apoi ca un aliat impotriva lui Persus.

Ajutorul Romei vine in confruntarea capadocienilor cu Mithridates VI din Pontus, ocazie cu care este ales un nou conducator, tot din randul localnicilor, Ariobarzanes (93 i.Hr.).
In acelasi an insa, trupele armene, sub Tigran cel Mare, reusesc sa patrunda in provincie, detronandu-l pe noul ales si il incoroneaza pe Gordios, ca noul client-rege din Capadocia, creand astfel o zona-tampon impotriva romanilor.

Momentul transformarii regiunii in colonie romana, este tradus in plan jurisdictional astfel: cele doua regate au dat locul lor la doua eparhii romane numite Capadocia si Pont. In cele doua eparhii, romanii au intemeiat patru orase importante, carora le-au dat noi nume si pe care le-au organizat cu regim de autonomie: in Capadocia Mare, Cezareea si Tiana, iar in Pont, Neocezareea si Sebastia.

Anexarea romana, a fost doar ultima etapa a unui proces de auto-romanizare care a inceput atunci cand Ariarathes IV stabileste raporturi politico-militare, stare ce va cunoaste treptat o evolutie interesanta sub aspectul faptelor.

Noua capitala a fost de Caesarea (actualul oras modern Kayseri), si pe care romanii au vazut-o ca un mod rapid de urbanizare, prin instalarea institutiilor care sa guverneze, institutii romane cu dublu scop: de a facilita procesul integrarii in marea Roma dar si de rol strategic caci frontiera sa de est, raul Euphrates, a fost o parte a zonei de influenta a Siriei, folosind acest sector pentru a se apara impotriva invaziilor contra Imperiului.
Razboiul a fost intotdeauna posibil, in lume antica, de aceea frontierele erau si se pare ca inca mai sunt, cum ar spune un jargou, „la moda”.

Inceputul marilor migratii redefinesc harta, chiar si pentru Imperiul Roman, care continua sa existe in est, prin Imperiul Bizantin.

Imparatul Justinian reorganizeaza Capadocia, si exista multe cladiri cunoscute de la aceasta varsta justiniana, iar ca marturie avem relatarea istoricului Procopius, ce mentioneaza ca Caesarea a fost reconstruita si se refera la proiecte similare in alte parti (Cladiri, 5.4.7-14).

Cu toate acestea, atunci cand, la sfarsitul celui de-al saselea-lea razboi cu persii, dupa o perioada de liniste in esenta, care a inceput in anii 360, Capadocia a devenit o zona de razboi.

Imperiul Bizantin a supravietuit, dar a ramas Capadocia o zona de frontiera. Izolarea sa, a atras aici in primele secole d. Hr. pe crestinii persecutati de romani, iar in secolele X- XV a devenit loc de pustnicie pentru multi monahi. Asa au luat fiinta primele manastiri pentru care Sf. Vasile a scris Reguli mari si mici pentru monahi care se respecta cu strictete si astazi, in toate manastirile ortodoxe din lume.

Dupa castigarea de catre crestini a libertatii religioase si mutarea capitalei Imperiului Roman la Constantinopol, Capadocia ajunge sub influenta Patriarhatului de Constantinopol.

In prezent se estimeaza sunt peste 300 de biserici sapate in piatra , dintre care cele mai cunoscute sunt cele de la Goreme, Zelve, Ihlara.

Ulterior, trece sub dominatia mezilor, pentru o scurta perioada de timp.

La mijlocul secolului al VI-lea i. Hr., imperiul mezilor cade sub dominatia persana. Din aceasta perioada se pare ca dateaza etimologia numelui Capadocia, care, in limba persana, Katpatuka, inseamna „Tinutul Cailor Frumosi“.

Cercetarile arheologice au dovedit ca era locuita inca de acum aproximativ 10.000 de ani, fiind considerata unul dintre leaganele omenirii.

In aceste locuri, sacrul si profanul au cunoscut convietuirea, iar piatra s-a lasat zgariata de semnele crestine, „oferindu-se” voluntara sa devina, in vreme de prigoana ceea ce a fost chit pentru Iona, dupa cum vom descoperi din geografia locului.

Istoria zbuciumata a acestor locuri pare a fi „ sculptata” in stanca , cu formatiuni vulcanice spectaculoase, locuri trasformate de oameni pentru a deveni locuinte, biserici, manastiri, aspecte pe care le voi expune si dezvolta in randurile ce urmeaza.

Atat de uimitoare sunt orasele subterane din Capadocia, incat sunt considerate a fi a opta minune a lumii.

Asa cum am vazut, ele au luat nastere ca locuri de refugiu pentru populatiile care se aflau in zona in timpul invaziilor arabe din secolul al VII-lea d.Hr.. Nefiind antrenati ca luptatori, locuitorii au preferat sa se retraga, avand pregatit in subteran un adevarat oras-labirint cu diferite incaperi, cu depozite de alimente, cu locuri de rugaciune, inclusiv cu sisteme de ventilatie. Cei mai multi arheologi apreciaza numarul acestora cam la 40. Insa, dupa unele surse, se crede ca, in hotarele Capadociei, erau mult mai multe, chiar cateva sute. Multi localnici se folosesc si azi de incaperile subterane, la care au acces chiar din curtile gospodariilor lor.

Unii poate ar numi-o viata pe verticala, si nu cred ca s-au inselat atunci cand au gandit in acest fel. Astfel priceperea „inginereasca“ a celor ce le-au proiectat si construit, e de mentionat ca si azi se pastreaza misterul istoric in ceea ce priveste modul de lucru, uneltele folosite, timpul necesar realizarii acestora, cum s-au transportat la suprafata tonele de material, fara mijloace moderne de excavatii si de transport.

Uimitor, sub aspectul tehnicii de constructie, este modul cum au fost concepute coridoarele si treptele ce asigurau legatura dintre nivele, fiecare nivel fiind o unitate de sine statatoare, unde se gaseau de la bucatarii comune, sali de mese, incaperi pentru pastrarea alimentelor, pana la dormitoare si chiar cimitire si inchisori. Printr-un put central se realiza ventilarea intregului spatiu. Apa era captata prin puturi interioare. Trebuie mentionat faptul ca, de multe ori, aceste orase subterane permiteau, printr-un sistem de tuneluri, evacuarea intr-o alta vale, paralela cu cea in care se afla orasul. Populatia putea cobori in subteran si putea iesi intr-un alt loc, astfel incat nu trebuia sa ramana prea mult adapostita in acelasi loc.

Actualmente, orasele subterane sunt muzee si pot fi vizitate pe trasee fixe, pentru ca, tunelurile sunt pline cu pamant rezultat din eroziunile si surparile produse de-a lungul veacurilor. Cele mai multe tuneluri pot fi vizitate pana pe la 30 m adancime. Ele sunt insa mult mai adanci, trecand de 80 m.

Intrarea in tuneluri, dupa momentul patrunderii in subteran, era blocata cu pietre cu diametre intre unu si doi metri, care nu puteau fi rostogolite decat din interior, astfel incat invadatorii arabi sa nu poata patrunde. Sistemul era aplicat inclusiv la incaperile interioare, de pe traseul coridoarelor, fiecare camera avand o destinatie proprie.

Intotdeauna insa, animalele domestice erau tinute in primele incaperi. Aceasta pentru a evita deplasarile lungi prin tunelurile foarte stramte, dar si pentru a impiedica patrunderea mirosurilor neplacute in camerele in care locuiau oameni. Supravietuirea, in aceste conditii, in orasele subterane, era posibila pe perioade de minim 15 zile si de maxim 30.
Sunt numeroase asemenea orase subterane in zona Capadociei, la Kaymakli, la Derinkuyu, la Urgup, la Avanos si sub alte sate. Dintre acestea, asezarea de la Kaymakli se pare ca era cea mai mare si mai bine organizata pentru adapostire si trai in conditii de supravietuire chiar mai mult de o luna. Despre aceasta, in viitoarea noastra calatorie in inima Asiei Mici.

Trasarea cadrului geografic, explicarea remodelarii formelor de relief, parte din istoria locului, se leaga indiscutabil de persecutiilor mentionate mai sus, motiv pentru care este necesara o scurta zabovire asupra grotelor crestinilor, pentru realizarea principiului cauza-efect.

Au experimentat ceea ce spune Sf. Tihon din Zadon: Cand traiesti cu Dumnezeu gasesti fericire si in nenorocire.

O data cu extinderea crestinismului, Capadocia devine o zona puternic crestina, dovada fiind prima epistola a Sfantului Apostol Petru, care, se adreseaza „celor care traiesc imprastiati printre straini, in Pont, in Galatia, in Capadocia, in Asia si in Bitinia...“ (1 Pt 1, 1). Se pare ca, urmare a persecutiei romane, o parte a populatiei crestine se refugiaza din orase in zona grotelor din actualul sit Göreme care, in traducere libera, semnifica ,,nu ne puteti vedea aici!“.

Peste 30 de biserici si capele se afla in orasele din aceasta vale. Cele mai multe dintre ele dateaza din secolele IX-XII si sunt construite sub forma de cruce. Adeseori, sunt inconjurate de morminte sapate in piatra. Mai trebuie spus ca, din cauza infiltratiilor, multe dintre aceste biserici se afla in stare de degradare asa ca autoritatile din Turcia au demarat in urma cu cativa ani un amplu proiect de reabilitare si conservare a lor.

Una dintre cele mai cunoscute biserici este, cu siguranta, Karanlik. Numele ei popular este Biserica Neagra. Motivul? Are doar un mic ochi de fereastra pe unde lumina poate intra in biserica. Biserica e construita pe doua niveluri si pastreaza inca vechi fresce, desi timpul si timpurile nu au fost tocmai ingaduitoare. Dupa eliminarea vietii moahale de aici, biserica a fost, timp de mai multi ani, crescatorie de porumbei. Situatia s-a remediat in 1950, dar au fost necesari 14 ani de munca pentru ca frescele sa fie restaurate. Astazi, aceste fresce, cu scene din Vechiul si Noul Testament, sunt considerate a fi celemai bine pastrate din vechea Capadocie.

Biserica Carikli sau Biserica cu Sandale ar putea fi caracterizata astfel: exista o singura sursa de lumina usa de la intrare, parca in spiritul cugetarii la Dumnezeu.

O alta locatie crestina, ce sfinteste locul, este Biserica Tokali, cea mai mare dintre bisericile sapate in stanca. Aici se gasesc fresce din secolele X-XI care uimesc prin culorile vii si foarte bine pastrate, prin minutiozitatea detaliilor.

Lista bisercilor din complexul monahal Göreme poate continua cu Biserica Elmali, cea mai mica si cea mai recenta, Biserica Yilanli, renumita pentru frescele ei reprezentandu-i pe cei din iad, incolaciti de serpi, Biserica Barbara, Biserica Cavusin, Biserica Kiliclar Kusluk sau Biserica Fecioarei Maria etc.

In general scrierile Parintilor Capadocieni ne prezinta imaginea unei cinstiri intense a mucenicilor si nicaieri inainte de sfarsitul secolului al IV-lea nu se intalneste mai mult entuziasm in participarea la praznuirile in cinstea martirilor. In martirologiul din Rasarit Cezareea Capadociei apare foarte des.

Din pacate, Grotele Capadociei, in lumea omului care pare sa le stie pe toate - cu ghilimelele de rigoare - , in timpul tehnicii moderne, au suferit o „mutatie”, denaturandu-i-se functionalitate: de la sfintenie la turism de lux.

Ca o ancorare in prezent, cred ca ar fi relevante, mentionarea catorva date din gama turistica disponibila, pentru a observa abatera mentionata mai sus. Astfel in ultimii 20 de ani, Turcia a inceput sa exploateze tot mai mult potentialul turistic al acestei zone. Turistii pot sa locuiasca in hoteluri sapate in stanca, sa faca excursii calare sau sa se plimbe cu balonul deaspura oraselor sapate in stanca. Oferta turistica merge mai departe: casatorii in balon sau o initiere in teserea covoarelor alaturi de bastinase. Nu dorim formarea unei idei prin care am fi contra turismului ci sublinierea unor aspecte legate de tema propusa.

In aceasta incercare de a studia, evalua si sintetiza o parte din istoria Capadociei (romana Capadocia, turca Kapadokya, greaca Καππαδοκία, persana Katpatuka), am tinut cont de faptul ca fiecare aspect descoperit poate fi pe deplin inteles doar in contextul sau cronologic, geografic si etnocultural.

Aceasta analiza nu are, desigur, un caracter definitiv, ci doar inglobeaza rezultatele unor materiale cu caracter documentar, care trebuie extinse si asupra zonelor mai putin cercetate ale Capadociei.

Claudiu Stefan Raicu

Despre autor

Claudiu Stefan Raicu Claudiu Stefan Raicu

Colaborator
3 articole postate
Publica din 02 Aprilie 2011

30 Iulie 2012

Vizualizari: 4774

Voteaza:

Capadocia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE