Cartea psalmilor in spiritualitatea ortodoxa

Cartea psalmilor in spiritualitatea ortodoxa Mareste imaginea.

 

Cartea psalmilor in spiritualitatea ortodoxa

Dintre scrierile biblice vechitestamentare, Psaltirea este in mod cert cea mai populara. Ea a ramas ceea ce a fost de la inceput : o carte a sufletului credinciosilor. Mantuitorul insusi a vorbit despre ea ca despre o scriere reprezentativa, atunci cand adresandu-se Apostolilor, dupa inviere, le-a adus aminte ca se cuvenea sa se implineasca toate cele scrise despre El in Legea lui Moise, in Profeti si in Psalmi (Luca 24, 44). in contextul in care au fost amplasati aici de catre Mantuitorul, Psalmii reprezinta cea de a treia grupa de carti din Biblia ebraica, a haghiografelor sau chetuvim (in traducere - celelalte scrieri ce raman neincadrate in primele doua grupe : Legea si Profetii). Psaltirea fiind cea mai cunoscuta dintre acestea este amintita in locul lor.

Niciodata aceasta scriere n-a incetat sa se afle in centrul preocuparilor celor dornici de pocainta si mantuire. Interesul prioritar de care s-a bucurat permanent este determinat de bogatia si, in egala masura, de frumusetea cuprinsului ei.

Sfantul Vasile cel Mare evidentiaza aceste alese calitati care caracterizeaza Psaltirea cand scrie in Comentariul sau la Psalmi urmatoarele : "intr-adevar, altceva ne invata profetii, altceva istoricii, altceva Legea, altceva. Proverbele. Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor din toate. Ea profetizeaza cele viitoare, face aluzii istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos".

Intr-alt loc, acelasi Sfant Parinte ne ofera si aceste interesante consideratii asupra Psalmilor, scriind : "Cata invatatura nu poate cineva agonisi din Psaltire ? Maretia barbatiei, exactitatea dreptatii, insemnatatea infranarii, desavarsirea judecatii, chipul in care sa se mantuiasca, dreapta masura a rabdarii, intr-un cuvant, tot felul de binefaceri. Numai aici poate gasi cineva teologia cea desavarsita, aici profetiile despre intrupare, aici amenintarea judecatii celei vesnice, aici nadejdea invierii, aici teama de iad, aici fagaduinta maririi ce ne asteapta si descoperirea tainelor celor neajunse. Toate acestea se gasesc in Psaltire ca intr-un mare si bogat tezaur".

Dupa Sf. Atanasie cel Mare, Psaltirea "cuprinde in sine zugravite toate simtamintele oricarui suflet omenesc, schimbarile si innoirile lui, asa ca daca cineva voieste, poate sa-si ia si sa-si insuseasca zugravirea ce i se potriveste".

Pentru Sf. Ambrozie, aceasta frumoasa carte este "glasul Bisericii in marturisirea prin cantare a credintei celei una". La fel de elogios graieste despre Psaltire si Sf. Ioan Hrisostom cand spune: "Toate Scripturile sunt sfinte, dar Psalmii au ceva mai mult". Casiodor numeste Psaltirea "fantana nestricata" care izvoraste vesnic apa cea vie a mantuiri.

Varietatea cuprinsului Psaltirii ne indreptateste sa spunem ca de altfel nici nu avem de a face cu o carte in acceptiunea obisnuita a acestui cuvant, adica cu o scriere unitara in alcatuirea ei, ci mai degraba cu o colectie de texte de o mare diversitate : cantari religioase, imne, meditatii, rugaciuni etc, aparute in epoci diferite si din inspiratia mai multor autori.

In total sunt 150 de astfel de texte. Se cuvine insa precizat ca in afara de textele din aceasta colectie mai intalnim presarate si in celelalte carti ale Bibliei bucati literare similare carora le putem atribui, fara de nici o ezitare, numirea de psalmi. Spre exemplificare amintim : Cantarea lui Moise din Iesire cap. 15 ; alta cantare a lui Moise din Deut. cap. 32, 1-43 ; Cantarea Deborei si a lui Barac din Jud. cap. 5 ; Cantarea Anei din I Sam. cap. I, 1-10 ,- Cantarea de multumire a lui David pentru izbavirea de vrajmasi din II Sam. cap. 22 ; Psalmul de lauda al lui David din I Cronici cap. 16, 8-36 ; Cantarea de multumire din Isaia cap. 12, 4-6 ; alta Cantare de multumire din cartea aceluiasi profet, cap. 25 ; Cantarea celor rascumparati, din Isaia cap. 26 ; alta Cantare din Isaia cap. 42, 10-  12 ; Rugaciunea din Ier. cap. 3, 22-25 ; alte rugaciuni din cartea aceluiasi profet de la cap. 10, 23-25;  16, 19-20;  18, 19-22; 20, 12-18; Rugaciunea de izbavire a lui Iona din cap. 2 al cartii cu acelasi nume ; Psalmurdin Miheia cap. 7, 7-10 ; tanguirile din Plangeri cap. 3 si 5; Psalmii din Iov cap. 5, 9-27 ; 12, 13-25, etc.

Mai bine cunoscuti si mai des utilizati in cadrul cultului public si in rugaciunile particulare raman insa cei 150 de Psalmi care alcatuiesc cuprinsul Psaltirii. Ei constituie cea mai preferata lectura a credinciosilor. Sunt izvorul cel mai imbelsugat de cugetari inalte si de sfatuiri folositoare pentru binele sufletesc individual si colectiv.

In contact cu atitudinea generala, foarte favorabila Psalmilor, unii critici biblici negativisti au acreditat opinia ca acestia n-ar reprezenta de fapt o prea mare valoare, fiind lipsiti de originalitate. Autorii lor s-ar fi inspirat, cand i-au scris, din literatura religioasa a altor popoare, care aveau de mai inainte in cult astfel de texte religioase. Se aduc ca exemple imnele liturgice egiptene, mesopotamiene, feniciene, hitite, asemanatoare ca structura cu Psalmii biblici. Cartea Psalmilor, sustin acesti critici, nu poate fi separata de traditia psalmica orientala. Ea s-a nascut in aceasta traditie si ii este tributara.

Este mai presus de orice indoiala ca Psaltirea apartine intr-adevar unei traditii psalmice orientale, dar anularea valorii si originalitatii Psalmilor biblici pornind de la considerente mai ales de ordin formal, reprezinta o atitudine abuziva, izvorita din rea credinta. Oricine, impartial fiind, va citi cu atentie Psaltirea, va constata ca atat ca forma cat si ca fond psalmii biblici sunt net superiori productiilor literare similare ale altor popoare. Pe cand acestea din urma ii slavesc pe regi si pe zei, care nu sunt altceva decat inchipuiri ale mintii omenesti, Psalmii biblici sunt rugaciuni adresate Dumnezeului celui viu, creator al cerului si pamantului, iubitor de oameni si rasplatitor al faptelor lor dupa dreptate.

Acesti Psalmi nu sunt numai opera omeneasca ci, in primul rand, opera dumnezeiasca pentru ca poarta amprenta inspiratiei divine. Duhul Sfant, prin tainica lucrare a harului Sau, a facut sa tresalte cele mai sensibile corzi ale sufletului unor alesi ai Sai care, exteriorizand profundele lor trairi interioare, au alcatuit aceste armonioase si prea frumoase can-tari, recunoscute prin originalitatea lor. O dovada in sensul ca Duhul Sfant este principalul autor al Psalmilor ne este oferita de catre regele si proorocul David, care simtind o putere coborand de sus asupra sa marturiseste : "Duhul Domnului graieste prin mine si cuvantul lui este pe limba mea" (II Sam. 23, 2).

Geneza Psalmilor trebuie cautata prin urmare in cercurile de gandire biblica vechitestamentara. Numai incadrata in Biblie, Psaltirea se afla in contextul ei firesc. Rupta de acest context, ea isi pierde sensul si valoarea.

Timpul alcatuirii Psalmilor nu este acelasi cu momentul aparitiei Psaltirii in canon. Acest moment a fost precedat de o circulatie sporadica si limitata a unor psalmi, respectiv a primilor psalmi, intre credinciosii iudei si mai ales intre levitii care slujeau la lacasul sfant din Ierusalim. Curand dupa aceea, s-a procedat la colectionarea psalmilor existenti spre a putea fi mai usor folositi in cult. In general, se accepta ca perioada de inceput a colectionarii psalmilor epoca reorganizarii cultului in Israel, care coincide cu redistribuirea preotilor si a levitilor la slujba si cu construirea templului, fapte petrecute in vremea regilor David si Solomon. Pana la acel moment, cultul avea un caracter preponderent sacrificial, precum rezulta din informatiile pe care le detinem din Pentateuhul lui Moise si cartile cu caracter istoric. Astfel, despre Avraam, Isaac si Iacob ni se spune ca aduceau adeseori, pe altare ridicate de ei, sacrificii de miei, iezi si vitei. Pe langa acestea faceau juruinte si rosteau binecuvantari pentru toti membrii familiei lor. Acelasi cult l-au practicat si evreii in Egipt. Ei cereau voie lui faraon spre a se departa periodic in pustie si a aduce acolo sacrificiile de animale, dupa cum mostenisera obiceiul de la inaintasi. Odata cu construirea cortului sfant, toate practicile religioase au fost legiferate, dar si de aceasta data referirile vizeaza in exclusivitate sacrificiile sangeroase, precizandu-se felurile, calitatea si modalitatea savarsirii lor. Situatia se mentine aceeasi si in epoca Judecatorilor. Despre Samuel, de pilda, care a fost ultimul Judecator, ni se spune ca cerceta pe rand Betelul, Ghilgalul si Mitpa unde aducea sacrificii si judeca pricinile care se iveau in sanul poporului (I Sam. cap. 7). Tot astfel proceda si in Rama, unde isi avea domiciliul.

Abia in timpul lui David cultul a dobandit o noua dimensiune si anume cea doxologica. Acest rege priceput in cantatul la harfa (vezi I Sam. 16, 18-23 ; 18, 10 ; Amos 6, 5) si daruit cu harul poeziei a introdus cantarea Psalmilor la cortul sfant. Iata o informatie clara in aceasta privinta: "Astfel au adus chivotul Domnului si l-au asezat in mijlocul cortului pe care-1 facuse David pentru el (in Ierusalim n.n.) si au inaltat lui Dumnezeu arderi de tot si jertfe de pace. Apoi a pus David la slujba inaintea chivotului Domnului din leviti, ca sa preaslaveasca, sa multumeasca si sa preainalte pe Domnul Dumnezeul lui Israel. A pus de asemenea pe preoti. sa sune necontenit din trambite inaintea chivotului legamantului lui Dumnezeu. in aceasta zi, David, pentru prima oara, a dat, prin Asaf si fratii lui, urmatorul psalm de lauda Domnului: "Laudati pe Domnul si chemati numele Lui." (I Cronici 16, 1.4.6.7). Informatia are in vedere deci tocmai momentul in care David a purces la reorganizarea cultului, aducand chivotul Legii in Ierusalim, noua capitala a regatului sau. Cu acest prilej a compus el primul psalm, pe care l-a incredintat apoi levitilor sa-1 execute, acompaniat de harfa. Cantarea Psalmilor la templu a fost socotita permanent o randuiala a lui David (vezi Ezra 3, 10-11).

Dulcelui cantaret al lui Israel ii sunt atribuiti 73, iar dupa Septuaginta 84 de psalmi. Acesti psalmi sunt : 1-40 , 50-71 , 85, 90 , 92- 103 ; 107-109 ; 132 ; 137-144. Rabinii atribuiau lui David intreaga Psaltire. Punctul lor de vedere a fost impartasit si de catre unii Sfinti Parinti si scriitori bisericesti precum : Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Ambrozie, Fer. Augustin, Teodoret de Cir, etc.

O lectura atenta a Cartii Psalmilor ne va ajuta sa ne dam seama ca intr-adevar este vorba de mai multi autori. Spre aceeasi constatare ne conduc si titlurile psalmilor, care indica pe langa David si numele altor autori. Vom intalni astfel numele lui Asaf, un levit contemporan cu David, maestru de cantare la templu, caruia ii sunt atribuiti psalmii: 49, 72, 73, 74-82. Acesti psalmi au un pronuntat caracter national. Cuprind multe aluzii la istorie, la evenimente mai insemnate din epoca de glorie a poporului biblic. Stilul lor este autoritar, pe alocuri vehement. Dupa opinia unor cercetatori, sub numele lui Asaf s-ar ascunde de fapt o familie- de leviti a carei activitate literara s-ar fi intins asupra mai multor secole (aproximativ din perioada asiriana, pana in perioada babiloneana).

Un alt nume sub patronajul caruia sunt pusi mai multi psalmi este cel al fiilor lui Core, cantareti si portari la templul din Ierusalim, precum rezulta din II Cronici 20, 19. Acestora le sunt atribuiti psalmii: 41-48 ; 83-87. Acesti psalmi sunt apreciati ca cele mai frumoase piese ale Psaltirii, distingandu-se prin simplitatea lor, prin forma studiata si perfecta din punct de vedere poetic, iar din punctul de vedere al sentimentelor printr-o mare iubire fata de templu si fata de Ierusalim.

Intre autori mai sunt mentionati si Heman si Etan Ezrahitul, ambii fiind leviti randuiti de David sa conduca cantarea la cortul sfant (Date despre ei vezi in Gen. 38, 30 ; I Reg. 4, 31 ,- I Cronici 6, 33; 15, 17; 16, 41 ; 25, 1). Fiecare dintre ei au scris cate un psalm, primul - psalmul 87, iar al doilea - psalmul 88.

Si numele profetilor Agheu si Zaharia apar mentionate intre ale autorilor de psalmi. Lor li se recunoaste paternitatea asupra psalmilor 145-148. Intre autori este trecut si Moise cu psalmul 89, precum si Solomon cu psalmii 71 si 126.

Unui anonim din vremea regelui Iezechia (sec. VIII i.d.Hr.) i se atribuie psalmul 91, iar unui "necajit", care nu se stie in ce timp a trait i se recunoaste autoritatea asupra psalmului 101. Tot un anonim va fi scris si psalmii: 104-106, 112-118; 134-136; 149, 150, al caror titlu este redat prin cuvantul "Aliluia". Despre psalmul 111 se stie ca a fost scris de un anonim din vremea lui Neemia.

Un evreu sau chiar mai multi din diaspora au scris psalmii intitulati "O cantare a treptelor", care se executau cu ocazia pelerinajului la Ierusalim. Acesti psalmi sunt: 119-133. Scrisi in timpuri diferite si de catre autori diferiti, toti acesti psalmi au fost adunati in colectii succesive si pastrati la templul sfant, unde erau cantati sau recitati in cultul zilnic sau la sarbatori. Cea mai mare parte a fost scrisa si colectionata inainte de exil. Dupa exil, preotul Ezra este acela care reconstituie si completeaza cu psalmii care s-au scris ulterior colectia anterioara exilului.

In forma in care o avem azi, Cartea Psalmilor exista deja in secolele III-ir i.d.Hr. deoarece o avem in intregime cuprinsa in Septuaginta, a carei traducere s-.a efectuat in aceste doua secole. Traducatorii au preluat-o astfel din Biblia ebraica cu adaosul, in final, al psalmului 101, necanonic si absent in varianta ebraica. O alta dovada in legatura cu aceasta ne parvine prin intermediul Introducerii la cartea necanonica a intelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, care dateaza din secolul al II-lea i.d.Hr. si care aminteste Cartea Psalmilor, alaturi de celelalte carti canonice ale Vechiului Testament, incadrand-o in grupa "Chetubim".

Destinatia cu preponderenta cultica a Psaltirii se deduce intre altele si din impartirea ei in cinci carti, in analogie cu cartile Pentateuhului, fiecare dintre ele terminandu-se cu o doxologie. Schematic impartirea se prezinta astfel :

Cartea I: (ps. 1-41), cu doxologia : "Binecuvantat este Domnul, Dumnezeul lui Israel din veac si pana in veac. Amin. Amin".

Cartea a II-a : (ps. 42-72), cu doxologia : "Binecuvantat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni. Si binecuvantat este numele slavei Lui in veac si in veacul veacului ; Si se va umple de slava Lui tot pamantul. Amin. Amin".

Cartea a III-a : (ps. 73-89), cu doxologia : "Binecuvantat este Domnul in veci. Amin. Amin".

Cartea a IV-a : (ps. 90-106), cu doxologia : "Binecuvantat este Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac si pana in veac, tot poporul sa zica : Amin. Amin".

Cartea a V-a : (ps. 107-150), fara doxologie.

Aceasta impartire apartine vechilor evrei dupa cum marturiseste Fer. Ieronim, cand scrie : "In quique volumina Psalterium apud Hebraeos divisum est". Ea ne sugereaza si o cronologie aproximativa a psalmilor. Astfel se crede ca psalmii din prima carte, care apartin lui David, au fost colectionati chiar de catre el sau cel putin din porunca sa, cu scopul de a fi utilizati la templu.

Si dintre psalmii cartii a doua, o buna parte au fost scrisi de David, iar restul de fiii lui Core. Colectia acestor psalmi s-a facut in timpul regelui Iezechia (716-687 i.d.Hr.). Oamenii acestui rege s-au ocupat si de incheierea colectiei cartii Proverbelor, precum rezulta din cap. 25, 1 al insasi acestei carti unde citim : "Si acestea sunt pildele lui Solomon pe care le-au adunat oamenii lui Iezechia, regele lui Iuda". Un interes similar trebuie sa fi manifestat ei si fata de psalmi.

Aceiasi oameni au inceput probabil sa adune la un loc si psalmii din cea de a treia carte. Munca lor a fost apoi continuata de altii fara ca aceasta carte sa fi fost incheiata inainte de intoarcerea din exil.

Cartea a IV-a inglobeaza cativa psalmi mai vechi si foarte multi din epca exilului si dupa exil. Ultima carte se compune din cativa psalmi ai lui David, lasati la o parte de colectionarii precedenti, precum si din alti psalmi, in majoritate din epoca celui de al doilea templu, adica de dupa exil.

Ca gen literar, psalmii apartin poeziei lirice, iar tehnica de versificatie folosita de autori este aceea a strofei si antistrofei, adica a paralelismului care opune nu atat un vers altui vers, cat mai ales un tablou altui tablou, in acelasi poem. Astfel, psalmul 1, spre exemplu, infatiseaza succesiv soarta dreptului si a pacatosului; Psalmul 21/22 prezinta la inceput suferinta Robului lui Dumnezeu, iar mai apoi indurarea lui Dumnezeu fata de El, etc.

Cuprinsul Psalmilor este, precum am spus, foarte variat. Este imposibil a da o clasificare logica a Psalmilor dupa cuprinsul lor, fiecare psalm cuprinzand teme atat de diverse. Totusi, tinand cont de ideea principala din fiecare psalm, putem incerca o clasificare aproximativa, precum urmeaza: Psalmi dogmatici sau de adorare. In general, acesti psalmi sunt adevarate imne inchinate lui Dumnezeu, cu evidentierea atributelor Sale. Asa de pilda avem psalmul 144 unde este celebrata vesnicia dumnezeiasca ("imparatia Ta este imparatia tuturor veacurilor, iar stapa-nirea Ta din neam in neam"). Despre acelasi lucru se trateaza in psalmul 89/90, unde citim: "Ca o mie de ani inaintea ochilor Tai sunt ca ziua de ieri care a trecut si ca straja noptii". In psalmul 17 este pusa in lumina maretia sau majestatea divina : "De stralucirea fetei Lui norii au fugit, glasul Lui prin grindina si carbuni de foc.". Tot despre acelasi lucru trateaza si psalmii : 28, 45, 46, 47, 49, 65, 67, 76, 92, 93, 95, 96, 110, 113 etc.

Sfintenia lui Dumnezeu este aratata in psalmii 23 si 33. In psalmul 138 se vorbeste despre prestiinta si atotstiinta dumnezeiasca. Bunatatea lui Dumnezeu este evidentiata in psalmii : 33, 47, 50, 99, 112, 144.

Dreptatea dumnezeiasca este pusa in lumina in psalmii : 10, 17, 35, 49,74,75, 118. Psalmul 8 vorbeste despre valoarea omului si superioritatea sa in raport cu celelalte creaturi. Psalmul 18/19 ne prezinta un tablou restrans al creatiei, pe cand psalmul 103/104 prezinta dezvoltat acelasi tablou. Aici este infatisata si Providenta dumnezeiasca. Psalmii 80/81 si 134/135 condamna desertaciunea inchinarii la idoli.

In generai, psalmii dogmatici sunt "ecoul fidel al intregii revelatii mozaice asupra firii si insusirilor lui Dumnezeu, ei nu spun nimic care sa nu fi fost deja explicit expus in Pentateuh". Ceea ce realizeaza acesti psalmi este prezentarea mai concreta si mai penetranta a doctrinei revelate.

2. Psalmi de cuprins moral :

Superioritatea Legii Domnului este expusa in a doua jumatate a psalmului 18 ("Legea Domnului este fara prihana."), ca si in lungul poem alfabetic al psalmului 118. Portretul dreptului este descris in psalmii : 14/15, 23/24, 61/62, 111/ 112, 113, 121, 127, iar al hulitorului si al pacatosului este conturat in psalmii: 1, 11/12, 13/14, 51, 57. Diferenta de conduita a unuia si a celuilalt este indicata in psalmii : 5, 14, 26, 38, 48, 124.

Chipul pacatosului pocait este infatisat in celebrul, psalm 50. Datoriiile judecatorilor sunt amintite in psalmul 81/82, iar ale guvernatorilor in psalmul 100. Pedepsele si rasplatirile divine sunt expuse in psalmii : 1, 9, 35, 51, 72/73, 80/81, 91/92.

Psalmul 49 insista asupra necesitatii cultului intern. 3. Psalmi (rugaciuni) de multumita si de cerere. Multi psalmi constituie adevarate rugaciuni inaltate catre Dumnezeu pentru binefacerile revarsate cu imbelsugare peste poporul sau (psalmii : 45, 47, 65, 67, 75, 80, 97, 123, 125, 128, 149).

Binefacerile dumnezeiesti si actiunea proniatoare care se manifesta si catre indivizi, in particular, sunt de asemenea evidentiate in psalmi de multumire precum: psalmii 22, 33, 35, 90, 102, 115, 144, 145. In alti psalmi se aduce multumire pentru bogatia roadelor pamantului (psalmii 64 si 84).

Rugaciuni de multumire pentru scaparea din necazuri si stramtorari se exprima in psalmii : 9, 17, 20, 29, 74, 106, 117, 120, 137, 143. Marea milostivire dumnezeiasca este laudata in psalmul 102. Cel mai mare numar de psalmi sunt prin excelenta rugaciuni de cerere ce pot fi folosite in orice imprejurare. Astfel sunt psalmii : 3, 4, 5, 7, 16, 25, 27, 30, 34, 40, 43, 51, 53, 54, 55, 58, 59, 63, 69, 85, 108, 124, 128, 139, 141,  142.

Multi psalmi ii vizeaza pe vrajmasii lui Israel, care au invadat in nenumarate randuri tara si au savarsit multe nelegiuiri. Impotriva lor se cere razbunarea dumnezeiasca (psalmii 73, 78, 79, 82).

In psalmii 19, 60, 119, 120, 140 se cer haruri speciale pentru felurite imprejurari ale vietii. Psalmul 11 este o rugaciune pentru scaparea din nevoi, iar psalmii 12, 87, 101, 122, 142 sunt cereri ale unui suflet in restriste. In alti psalmi se da expresie dorintei sincere de a vedea sau a fi in preajma templului lui Dumnezeu (psalmii 41, 62, 83, 121).

Psalmii de incredintare proniei dumnezeiesti sunt urmatorii : psalmii 26,46, 61,70,89,90.

4. Psalmi de pocainta

Psalmul 50 este socotit primul act de pocainta pe care il face David dupa caderea in pacat. Psalmul 31, scris dupa obtinerea iertarii de catre Dumnezeu celebreaza bucuria nevinovatiei recastigate. In psalmul 6, scris in timpul revoltei lui Absalom se cere eliberarea din necazuri pe care David le pune in legatura cu pacatele sale anterioare. Prin psalmul 37, David se roaga din nou lui Dumnezeu sa-l scape din incercarile care l-au coplesit in ultimele sale zile. in psalmul 142 se abandoneaza in fata lui Dumnezeu care l-a pedepsit.

Psalmul 101 este rugaciunea evreilor dusi robi in Babilon, prin care cer Domnului eliberarea.
In psalmul  129, scris dupa reintoarcerea din exil, ei il roaga pe Dumnezeu sa-i trateze cu milostivire, nu dupa faptele savarsite.

5. Psalmi istorici. Sunt veritabile poeme care vizeaza etapele principale ale istoriei lui Israel, cu scopul de a se trage concluzii de ordin moral.

In psalmul 77 Asaf descrie perioada eliberarii evreilor din robia egipteana si a ratacirii lor prin pustia Sinai, cu aratarea tuturor dovezilor de fidelitate din partea lui Dumnezeu fata de poporul Sau. Si psalmul 104 istoriseste aceleasi binefaceri revarsate asupra lui Israel pana la reasezarea in Canaan. Psalmul 105 descrie alternativ necredinciosia lui Israel si marea milostivire a lui Dumnezeu,  din aceeasi perioada Psalmul 136 este un psalm scris in timpul exilului babilonic, el re-fiectand vremurile de restriste pe care le-au cunoscut evreii in starea de robie.

Alti psalmi amintesc mai mult sau mai putin explicit faptele istorice cu ocazia carora au fost compusi. Astfel, psalmul 70/71 s-a scris in timpul invaziei lui Nabucodonosor ; psalmul 107 - dupa eliberarea din captivitate, etc.

6. Psalmi liturgici. Acest nume se da acelor psalmi care au fost compusi in mod special pentru ceremoniile religioase sau pentru servi ciul de la templu. Astfel avem : psalmul 14 care aminteste conditiile cerute pentru a fi admis la sanctuar. Psalmul 23 era recitat in toate ocaziile cand un cortegiu procesional se apropia de templu. Psalmul 65 se citea la aducerea unei jertfe, iar psalmul 67 la reintoarcerea sicriului Legii la cortul sfant dupa o victorie repurtata impotriva navalitorilor sau raufacatorilor. Cea mai mare parte a psalmilor din cartile a IV-a si a V-a au acest caracter liturgic. De altfel, chiar daca nu toti psalmii au avut de la inceput o destinatie liturgica, pana la urma, atat in si nagoga cat si in Biserica ei au capatat o astfel de intrebuintare. Diferite indicatii pe care le gasim in titlurile unor psalmi dezvaluie de asemenea caracterul lor liturgic. Asa de exemplu la inceputul unor psalmi se intalneste notat cuvantul "Alamot" - ceea ce indica modalitatea cantarii lor pe o voce de tenor (vezi Psalmul 45). Altii au marcat cuvantul "Ghitit", de la un instrument muzical cu care era acompaniata cantarea acestor psalmi (ex. psalmii 8, 80, 83). Alti psalmi au indicatia "machalat" - ceea ce se pare ca insemna "fluier", deci acesti psalmi trebuiau executati cu acompaniament de fluier (ex. psalmii 52 si 87).

Cuvantul "mictam" de la inceputul unor psalmi indica genul cantarii, adica o cantare excelenta sau deosebita. Sase psalmi poarta aceasta suprascriere. Cuvantul "mizmor" se traduce cu "cantare ritmica" si el se afla in fruntea a 57 de psalmi. Expresia "le menateah" - constituie un indiciu pentru dirijorul de cor de felul cum trebuie executata cantarea unor psalmi. Cincizeci si cinci de psalmi au aceasta indicatie.

Cuvintele "nechiiot" si "neghinot" definesc alte doua genuri de psalmi liturgici si anume cei desemnati prin prima numire trebuind a fi acompaniati de fluiere, ceilalti de un instrument cu coarde.

Psalmul 7 are drept indicatie liturgica termenul "sigaion" ceea ce se traduce cu cantare ditirambica. Cuvantul "sir", acolo unde se afla, indica faptul ca psalmul respectiv trebuie cantat, nu recitat. Cuvantul "siminit" arata ca psalmul trebuie executat in "octava grava". Suprascrierea "tehilah" se traduce cu "cantare de lauda", iar cea de "tohad" cu cantare de multumita (vezi Psalmi 29 si 144).

7. Psalmii mesianici. Sunt desigur cei mai importanti din intreaga psaltire. Caracterul lor mesianic este atestat de catre insusi Mantuitorul Hristos sau de catre autorii biblici neotestamentari. Se impart in doua categorii : psalmi direct si indirect mesianici.

Din prima categorie fac parte psalmii 2, 21, 45, 71, 109, si o parte din psalmul 15. Psalmii indirect mesianici sunt : psalmii 8, 18, 34, 39, 40, 67, 77, 96, 101, 108, 116, 117. Se numesc indirect sau tipic mesianici pentru ca ei il simbolizeaza pe Mesia prin persoanele de care fac amintire.

8. Psalmii treptelor sau cantarea treptelor (sir ha maalot). Cincisprezece psalmi, de la psalmul 119 la psalmul 133, poarta acest titlu. Dupa cea mai verosimila explicatie, acesti psalmi erau cantati de pelerinii iudei cand se apropiau de Ierusalim, tinta pelerinajului lor. Orasul sfant este intr-adevar asezat pe un loc mai inalt al Tarii Sfinte si anume in muntii Iudeii, incat toti cei ce se indreptau spre el spuneau obisnuit ca "urca la Ierusalim" (Sa se vada Matei 20, 18 , Marcu 10, 32 ; Luca 2, 42 , Ioan 2, 18).

Cuprinsul acestor psalmi este adecvat scopului pentru care au fost alcatuiti. Astfel, psalmul 120 ii asigura pe pelerini ca Dumnezeu vegheaza asupra lor ; psalmul 121 exprima bucuria sosirii in cetatea sfanta; prin psalmul 123 se aduce multumire lui Dumnezeu pentru scaparea de pericole in calatoria savarsita pana la Ierusalim ; psalmul 127 aminteste binecuvantarile rezervate celor care il slujesc pe Domnul; psalmul 128 este un imn de preamarire al muntelui sfant (Sionul). Psalmul 130 este o cantare de umilinta. Psalmul 132 exprima bucuria pelerinilor de a se fi adunat la un loc cu fratii lor de un sange si o credinta. Cuprinsul sau este de o frumusete si o profunzime inegalabile : "Iata acum ce este bun si ce este frumos decat numai a locui fratii impreuna ! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboara pe barba, pe barba lui Aaron, care se coboara pe marginea vesmintelor lui. Aceasta este ca roua Hermonului, ce se coboara pe muntii Sionului, ca unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvantare si viata pana in veac".

Psalmul 133 este un indemn din partea pelerinilor adresat preotilor si levitilor de a indeplini cu toata constiinciozitatea slujirea lor la templu, ca unii care au acest privilegiu deosebit de a fi permanent in casa Domnului.

Iata, prin urmare cum, in intregime acesti psalmi au fost designati sa acompanieze calatoria celor din imprastiere la Ierusalim. S-a spus pe buna dreptate ca Psaltirea este prescurtarea intregii Sfintei Scripturi "sub cea mai ilustrativa si mai stralucitoare forma". incercarea de a reda in sinteza principiile doctrinare care se degaja din ansamblul ei este un lucru cat se poate de anevoios. Iconomia acestui studiu nu ne ingaduie decat sa purcedem la expunerea in linii generale a doctrinei psalmilor.

Cum este de presupus prima tema asupra careia se cuvine sa ne indreptam preocuparile este invatatura despre Dumnezeu sau teologia psalmilor, in sens restrans. in legatura cu aceasta stau toate celelalte teme de doctrina sau morala.De retinut ca elementele de baza ale teologiei psalmilor, adica ale invataturii despre Dumnezeu sunt de origine biblica. Izvorul lor este revelatia mozaica. Psalmistii n-au facut altceva decat sa se inspire din ceea ce Moise a scris in cartile sale despre Dumnezeu, pe baza viziunilor ce le-a avut. Psalmii sunt rugaciuni, cantari de lauda sau cereri adresate acestui Dumnezeu revelat in rugul de foc ce nu se mistuia, sau pe Muntele Sinai in mijlocul fulgerelor si al tunetelor, sau in stalpul de foc si norul luminos care i-au calauzit pe evrei in toata vremea ratacirii prin pustie. "Acesta este Dumnezeul nostru - va marturisi psalmistul - care a incheiat legamantul Sau cu Avraam si juramantul Sau cu Isaac. Care l-a trimis pe Moise robul Sau si pe Aaron alesul Sau" (Ps. 104, 7, 9, 25). Este Dumnezeul "parintilor nostri" care au nadajduit intru El si pe care i-a izbavit (ps. 21, 4).

Intreaga creatie proclama existenta si maretia acestui Dumnezeu si psalmistul sesizeaza mesajul pe care cerul si pamantul il transmit despre Creatorul lor. El inregistreaza acest mesaj si il vesteste la randul sau cu aceeasi solemnitate: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvantul si noaptea noptii vesteste stiinta. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale caror glasuri sa nu se auda. in tot pamantul a iesit vestirea lor si la marginile lumii cuvintele lor" (ps. 18, 1-4).

Un adevar esential in legatura cu Dumnezeu pe care psalmii il pun in evidenta cu pregnanta este unicitatea Sa. Monoteismul se afla inscris in nenumarate locuri din Psaltire. "Cine este Dumnezeu in afara de Domnul ? - se intreaba psalmistul - Si cine este Dumnezeu afara de Dumnezeul nostru? Dumnezeu, Cel ce ma incinge cu putere si a pus fara de prihana calea mea, Acela este singurul Dumnezeu" (ps. 17, 34-35).

Acest unic Dumnezeu este Creatorul cerului si al pamantului: "Dintru inceput Tu, Doamne, pamantul l-ai intemeiat si lucrul mainilor Tale sunt cerurile" (ps. 101, 26). Atotputernicia Sa se vadeste in aceea ca aduce totul la existenta nu prin efort, ci doar prin simpla manifestare a vointei Sale : "El a zis si s-au facut, El a poruncit si s-au zidit" (ps. 32, 9). Puterea creatoare a lui Dumnezeu este dovada divinitatii Sale. Zeii neamurilor nu sunt dumnezei adevarati tocmai pentru faptul ca n-au creat nimic: "Caci toti dumnezeii neamurilor sunt idoli, iar Domnul cerurile a facut" (ps. 95, 5).

Categoriile temporale si spatiale nu i se pot aplica lui Dumnezeu deoarece : "A Ta este ziua si a Ta este noaptea. Tu ai intocmit lumina si soarele. Tu ai facut toate marginile pamantului, vara si primavara Tu le-ai zidit" (ps. 73, 17-18). Neschimbabilitatea si vesnicia sunt insusiri definitorii ale Fiintei divine celei mai presus de timp si spatiu. in acest sens psalmistul scrie : "imparatia Ta este imparatia tuturor secolelor, iar stapanirea Ta din neam in neam" (ps. 144, 13).

Dar Dumnezeu nu este numai creatorul lumii ci si proniatorul ei. Ideea ca Dumnezeu poarta de grija de creaturile Sale este familiara psalmilor. Psalmul 103, prin excelenta, infatiseaza creatia si providenta ca doua actiuni dumnezeiesti care se conjuga. Astfel, Dumnezeu creeaza pamantul, dar tot El il intareste si il carmuieste prin legile Sale, incat acesta nu se va clatina in veacul veacului (ps. 103, 6). Dumnezeu adapa toate fiarele campului prin izvoarele pe care le-a randuit sa iasa din mijlocul muntilor. El a facut "sa rasara iarba dobitoacelor si verdeata spre slujba oamenilor". "Toate catre Tine asteapta sa le dai hrana la buna vreme - conchide psalmistul. Dandu-le Tu lor, vor aduna ; deschi-zind Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatati. Dar intorcandu-Ti Tu fata Ta, se vor tulbura ; lua-vei duhul lor si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce. Trimite-vei duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului" (ps. 103, 28-31).

Purtarea de grija a lui Dumnezeu se manifesta mai ales faja de oameni si in special fata de cei saraci si in suferinta. Astfel, Domnul este "scaparea saracului si ajutor la vreme potrivita celor din necazuri" (ps. 9, 9). In El se increde saracul iar orfanului i-a stat totdeauna in ajutor (ps. 9, 34). Domnul sta mereu de-a dreapta celui neprihanit, ca sa nu se clatine (ps. 15, 8). El are dragostea pastorului pentru oile sale : "Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi. La loc de pasune, acolo m-a salasluit ,-la apa odihnei m-a hranit. Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe caile dreptatii. Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti" (ps. 22, 1-4). Pe fiii oamenilor ii ocroteste "sub umbra aripilor Sale" (ps. 35, 7). in orice imprejurare si in orice loc Dumnezeu este prezent cu purtarea Sa de grija fata de fiecare om : "Tu m-ai zidit si ai pus mana Ta peste mine. Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi ? De ma voi sui la cer, Tu acolo esti. De ma voi pogori in iad, Tu de fata esti. De voi lua aripile mele de dimineata, si de ma voi aseza la marginile marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta" (ps. 138, 5, 7-10). El vegheaza fara incetare asupra comportarii tuturor, fara exceptie : "Din inaltimea cerului Domnul priveste, ii vede pe toti fiii oamenilor. Din locasul Sau, cel gata dintot-deauna, priveste spre toti cei ce locuiesc pamantul, El care a zidit indeosebi inimile lor si care pricepe toate lucrurile lor" (ps. 32, 13-15). in ce chip ingrijeste si-i pazeste un tata pe fiii sai, asisderea face si Domnul pentru cei ce se tem de El (ps. 102, 13).

Dar daca Dumnezeu este atotbun si ocrotitor al creaturilor Sale, El este in egala masura si drept si va cere la momentul potrivit fiecaruia socoteala pentru faptele sale. Dreptatea este o insusire dumnezeiasca care nu este anulata prin iubirea sau bunatatea Sa. "Dumnezeu va judeca popoarele" -declara sententios psalmistul (ps. 7, 8). El "cearca inima si rarunchii tuturor". "A gatit scaunul Sau de judecata si va judeca lumea , cu dreptate va judeca popoarele" (ps. 9, 7-8 ; vezi si ps. 95, 13 ; 97, 9). Ideea aceasta este reluata si in alti psalmi precum in psalm 10, 5, 7, unde citim : "Domnul cerceteaza pe cel drept si pe cel pacatos. Ca este drept Domnul si dreptatea a iubit, si fata lui spre cel drept priveste". El va da fiecaruia, la momentul potrivit, dupa faptele sale (ps. 17, 25-28) si intru dreptatea Sa ii va ridica pe unii si ii va cobori pe altii (ps. 74, 8).

Desi nutreste o afectiune paternala pentru Israel, Dumnezeu voieste de asemenea binele si pentru celelalte neamuri. El poarta de grija de ele si le va aduce intr-o zi in situatia de a recunoaste imparatia Sa ("Si isi vor aduce aminte si se vor intoarce la Domnul toate marginile paman-tului. Si se vor inchina Lui toate semintiile neamurilor. Ca a Domnului este imparatia si El stapaneste peste neamuri" - ps. 21, 31-33 ; "Neam si neam vor lauda lucrurile Tale si puterea Ta o vor vesti. Maretia slavei sfinteniei Tale vor grai si minunile Tale vor istorisi. Pomenirea multimii bunatatii Tale vor vesti si de dreptatea Ta se vor bucura. Slava imparatiei Tale vor spune si de puterea Ta vor grai" (ps. 140, 4, 5, 7,11,12).

Ar fi nejustificata incercarea de a reda, fie si in linii generale, invatatura despre Dumnezeu sau teologia psalmilor daca am omite prezentarea unui aspect important al ei si anume invatatura despre Mesia. Acest aspect se incadreaza perfect in ansamblul invataturii despre Dumnezeu. Desigur ca si sub acest raport, principalele date revelationale le gasim tot in Pentateuhul lui Moise si mai ales la profeti. Psalmii imbogatesc aceste date si aduc in plus elemente cu totul noi. Daca, de pilda, pana in vremea lui David se stia despre Mesia ca va fi un om" investit cu o inalta forta spirituala, care va iesi din tribul lui Iuda si va apare intr-o epoca inca nedeterminata, acum, din scrisul regelui psalmist aflam ca de fapt Mesia va fi mai mult decat un om, va fi chiar Fiul lui Dumnezeu. Adevarul acesta este dezvaluit in doua locuri din psalmi : in psalmul 2, 7, unde citim : "Zis-a Domnul catre mine : Fiul Meu esti tu. Eu astazi te-am nascut" si in psalmul 109, 3, unde iarasi citim : "Din pantece mai inainte de luceafar te-am nascut". Expresiile "astazi" si respectiv "mai inainte de luceafar" pun in evidenta nasterea din veci a Fiului din Tatal.

In virtutea filiatiei Sale divine, Mesia se arata intru toate supus Tatalui si gata pentru a implini orice slujire. Psalmistul consemneaza vocatia spre slujire a lui Mesia cand scrie : "Dar pentru ca mi-ai intocmit trup. iata vin ! Ca sa fac voia Ta, Dumnezeul meu, am dorit si Legea Ta inlauntrul inimii mele sa fie" (ps. 39, 3, 11).

Mai ales aspectul de jertfa al lucrarii mesianice este evidentiat in psalmi. in aceasta privinta vom gasi referiri de o surprinzatoare precizie la unele momente ale activitatii lui Mesia, precum este momentul supremei Sale daruiri pentru mantuirea tuturor. Astfel, citind spre exemplu psalmul 21, 18, 20, vom ramane cu impresia ca citim o pagina din Evanghelie. Vorbind in numele lui Mesia, psalmistul scrie : "Strapuns-au mai-nile mele si picioarele mele. impartit-au hainele mele lorusi si pentru camasa mea au aruncat sorti". Acelasi psalm incepe de altfel cu cuvintele : "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai parasit" - exclamatie pe care a rostit-o Domnul Iisus Hristos inainte de a-si da duhul, rastignit fiind pe cruce. Este cazul sa aratam aici ca Duhul Sfant, care cunoaste din vesnicie, in cele mai mici amanunte, desfasurarea lucrarii mantuitoare, pe care o va savarsi Iisus Hristos, pe pamant, la plinirea vremii, a dezvaluit cu mult inainte unele aspecte ale acestei lucrari, mergand pana la a reda amanunte precum sanit aceste cuvinte pe care Domnul intr-adevar le-a rostit pe cruce si pe care unii din cei ce-L batjocoreau, neintelegandu-le le-au interpretat in sensul ca il striga pe Ilie (vezi Matei 27, 46-49).

Psalmul 68 releva de asemenea zbuciumul interior de care are parte Mesia in vremea patimilor Sale. "Mantuieste-ma Dumnezeule - se roaga El - ca s-au inmultit mai mult decat perii capului meu cei ce ma urasc in zadar. intaritu-s-au vrajmasii mei, cei care ma prigonesc pe nedrept. Ca pentru Tine am suferit   ocara, acoperit-a   batjocura   obrazul meu.
 
Rivna casei Tale m-a mancat si ocarile celor ce te ocarasc pe Tine au cazut asupra mea. impotriva mea graiau cei ce sedeau in porti si despre mine carteau cei ce beau vin. Si mi-au dat spre mancarea mea fiere si in setea mea m-au adapat cu otet".

Si psalmul 15, mai ales in partea finala, il are in vedere tot pe Mesia in suferinta. Astfel citim : "Ca nu vei lasa sufletul meu in iad, si nu vei ingadui ca cel cuvios al Tau sa vada stricaciunea". Este evidenta aluzia ia ingroparea Domnului si la coborirea Sa cu sufletul la iad.

Dar nu lipsesc din psalmi nici referirile la biruinta pe care Mesia o va repurta in final. Umilinta, chinurile la care va fi supus si moartea pe cruce vor fi succedate de preamarirea Sa, in vesnicie. Toate neamurile il vor recunoaste de Mantuitor al lor, iar imparatia Sa se va intinde de la o margine la alta a lumii. in acest sens, psalmistul scrie : "Rasari-va in zilele Lui dreptatea si multimea pacii, cat va fi luna. Si va domni de la o mare pana la alta si de la rau pana la marginile lumii. Si va fi viu. si se vor ruga lui pururea ; toata ziua il vor binecuvanta. Fi-va belsug de paine pe pamant pana in varful muntilor ,- inalta-se-va mai presus decat Libanul rodul sau ; si vor inflori cei din cetate ca iarba pamantului. Fi-va numele Lui binecuvantat in veci cat va fi soare le va ramane numele Lui si se vor binecuvanta in el toate semintiile pamantului, toate neamurile il vor ferici pe el." (ps. 71, 7. 8, 15, 16, 17).

O alta tema esentiala care intra in alcatuirea a ceea ce numim doctrina Psalmilor este antropologia. Dupa Dumnezeu si Mesia, omul este prezenta cea mai frecventa in cei 150 de psalmi. Astfel "teologia" sau invatatura despre Dumnezeu se imbina strans cu "antropologia" sau invatatura despre om. Cum este infatisat omul in Cartea Psalmilor ?

De la inceput trebuie sa spunem ca viziunea antropologica a autorilor de psalmi este cat se poate de elevata si echilibrata in acelasi timp, omul fiind infatisat ca o creatura plina de demnitate, dar si ca o fiinta a carei existenta este limitata. Primul aspect este evidentiat in psalmul 8, 5-8, unde psalmistul impresionat de pozitia inalta harazita omului de catre Dumnezeu exclama : "Ce este omul ca iti amintesti de el si fiul omului ca il cercetezi pe el ? L-ai micsorat cu putin decat pe ingeri, cu marire si cu cinste l-ai incununat. L-ai pus pe dansul peste lucrul mainilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui". Ideea avansata in acest text este aceea a sacerdotiului uman, a menirii cu totul aparte a omului de a stapani si conduce cu intelepciune si responsabilitate intreaga creatie catre destinul ei final.

Reversul acestei conceptii optimiste este resemnarea in fata caracterului efemer al existentei umane terestre. Un text aproape identic cu cel mentionat anterior, dar cu evidentierea contrariului il gasim in psalmul 143, 3-4 unde citim : "Doamne, ce este omul ca Te-ai facut cunoscut lui, sau fiul omului ca-1 socotesti pe el ? Omul cu desertaciunea se aseamana. Zilele iui ca umbra trec". Un loc similar avem in ps. 102, 15-16, unde de asemenea sta scris : "Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului. Ca vant a trecut peste el si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste locul sau". Nu este vorba in aceste doua locuri de pesimism sau descurajare in fata vietii ci, asa cum am mai spus, de o intelegatoare privire asupra unor realitati prea evidente pentru oricine. De altfel, psalmistul nu ramane mult timp sub imperiul unei atari cugetari. Tocmai scurtimea vietii omenesti il determina sa paraseasca starea de reverie si sa se gandeasca la multiplele indatoriri care ne revin tuturor in aceasta lume.

Atitudinea umana in raport cu Legea si moralitatea nu este indiferenta autorilor Cartii Psalmilor. Omul drept este apreciat si slavit pentru virtutile sale, pe cand cel nedrept este dispretuit si condamnat pentru faradelegile sale. Psalmul I prezinta in antiteza cele doua categorii de oameni, fericindu-l pe barbatul drept si temator de Dumnezeu si condamnandu-l pe pacatos.

Un adevar dogmatic neomis de Psaltire, in legatura cu omul, este starea sa de pacatosenie, mostenita de la protoparinti. Psalmul 50 exprima in termeni cat se poate de clari aceasta stare : "Ca iata intru faradelegi m-am zamislit - marturiseste psalmistul - si in pacate m-a nascut maica mea" (v. 6). O astfel de stare nu este socotita insa nici fireasca si nici definitiva. Dorinta cea mai arzatoare a omului este tocmai eliberarea si mantuirea sa. Astfel rezulta din staruitoarea rugaciune cuprinsa in versetul 15 din acelasi psalm, unde se spune: "Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste".

Dumnezeu insusi, "Cel ce pazeste adevarul" (ps. 145, 6), n-a uitat planul Sau vesnic in legatura cu omul, potrivit caruia faptura Sa trebuie sa-si ocupe locul firesc de profet, preot si conducator in sanul creatiei si de aceea "nu dupa pacatele noastre a facut noua, nici dupa faradelegile noastre a rasplatit noua. ci, in ce chip miluieste tatal pe fii, asa ne-a miluit si pe noi Domnul" (ps. 102, 10, 13), dandu-ne duhul infierii si fdcan-du-ne mostentori ai imparatiei cerurilor. Este predominanta in Psalmi credinta ca "Domnul este aproape de toti cei ce-L cheama pe El. intru adevar. Este bun cu toti si indurarile Sale sunt peste toate lucrurile Lui" (ps. 144, 9, 18). "Domnul face judecata celor napastuiti, indreapta pe cei garboviti, intelepteste pe cei orbi, da hrana celor flamanzi, dezleaga pe cei ferecati in obezi, iubeste pe cei drepti, pazeste pe straini, iar pe orfani si pe vaduva ii sprijina" (ps. 145, 7-9).

Invatatura morala a Psalmilor

Ca oricare carte a Sfintei Scripturi, tot astfel si Psaltirea cuprinde precepte religios-morale dintre cele mai inalte. Acestea sunt adecvate cu calitatea pe care o are omul de fiinta sociala, incadrata intr-o comunitate, fata de care are indatoriri majore de indeplinit. Inainte de orice, el se afla insa inaintea lui Dumnezeu, ceea ce face ca responsabilitatea sa fata de Creatorul sau sa se situeze deasupra oricaror alte indatoriri.

Datoriile omului fata de Dumnezeu se reduc in esenta la acestea trei : credinta nestramutata in El, ascultarea fata de poruncile Sale si iubirea care trebuie sa-l anime de-a pururi. Credinta este o virtute care dupa Cartea Psalmilor trebuie sa impodobeasca sufletul credinciosilor. Dumnezeu insusi "priveste din cer peste fiii oamenilor sa vada de este cel ce intelege, sau cel ce cauta pe Dumnezeu" (ps. 13, 2). Ignorarea unei realitati ca aceea a existentei unui singur Dumnezeu adevarat si viu si acceptarea credintei in idoli este privita ca o nebunie si condamnata ca atare, in Cartea Psalmilor (vezi ps. 13, 1, 15, 4). Credinciosul sincer marturiseste intotdeauna : "Spre Tine m-am aruncat de la nastere, din pantecele maicii mele, Dumnezeul meu esti Tu" (ps. 21, 9-10).

Implinirea poruncilor dumnezeiesti este o datorie de prim ordin pentru fiecare credincios. La aceasta el trebuie sa caute "ziua si noaptea" (ps. 1, 2). Continutul acestor porunci se refera la obligatia omului de a umbla fara prihana, de a face dreptate, de a avea adevarul in inima sa, de a nu cleveti, de a nu face rau impotriva aproapelui (vezi ps. 14, 2-3). Iubirea fata de Dumnezeu premerge tuturor acestor porunci. Cartea Psalmilor infatiseaza acest sentiment ca izvorand in chip firesc din sufletul omului : "Iubite-voi Doamne, virtutea mea marturiseste psalmistul - Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu" (ps. 17, 1).

In raport cu semenii, datoriile credinciosului se inmanuncheaza in ceea ce cu un singur cuvant numim dreptate fata de acestia. Chipul dreptului este chipul ideal de vietuire pe care il avanseaza ca model vrednic de imitat Vechiul Testament, in general si Cartea Psalmilor, in special. "Dreptul ca finicul va inflori - scrie psalmistul - si ca cedrul din Liban se va inmulti" (ps. 91, 12). Descris mai in amanunt, chipul dreptului este acela al credinciosului care cultiva dreptatea si adevarul fata de toti oamenii si in ultima instanta fata de aintreaga creatie, binestiind ca : "al Domnului este pamantul si toata plinatatea lui, lumea si toti cei ce locuiesc intr-insa" (ps. 24, 1).

Dreptul se infatiseaza intru toate ale sale fara prihana. Sufletul sau nu si l-a inchinat minciunii, inima si constiinta ii sunt curate, mainile nevinovate (ps. 24, 4). Unul ca acesta uraste adunarea raufacatorilor si cu nelegiuitii n-are nici un amestec (ps. 26, 3-5). Fuge de rau si face binele (ps. 34, 15), iar cu cei ce sunt impreuna cu el este pasnic si drept. Dreptatea lui cu privire la semeni se manifesta nu numai in vointa ferma si constienta de a le respecta drepturile ci si in a voi si a le face binele.

Omul drept iubeste mai ales pacea, se roaga lui Dumnezeu pentru a obtine acest bun, este prietenul pacii si straduieste necontenit pentru a-i face si pe altii posesorii tuturor foloaselor ce rasar de pe urma ei. El stie ca nu este nimic mai bine si mai frumos "fara numai a locui fratii impreuna" (ps. 133, 1) si ca omul care traieste in buna pace cu toti ai sai, are parte numai de fericire (ps. 37, 37). In contrast cu el, cel nedrept este dusmanul, si stricatorul pacii. In gura lui nu sunt cuvinte de pace si impotriva oamenilor pasnici el urzeste planuri viclene (ps. 35. 20). Trage sabia, arcul si-l incordeaza si pandeste pe cel drept, cautand sa-l omoare (ps. 37, 14-32). Dar ochii Domnului cauta la rautatea lui si "va sterge de pe pamant pomenirea lui" (ps. 34, 17).

Psaltirea in cultul Bisericii ortodoxe

Dintru inceputurile istoriei Bisericii, psalmii au ocupat un loc central in spiritualitatea si cultul crestin. Lucrul acesta nu este surprinzator daca ne gandim la faptul ca primii crestini au provenit din randurile iudeilor care au avut drept carte de zidire sufleteasca si de cult Psaltirea. Mantuitorul insusi a preluat din traditia neamului Sau obiceiul de a utiliza in rugaciunile Sale psalmii. Sfantul Evanghelist Matei, martor ocular al evenimentelor ultime din viata si activitatea pamlnteasca a Mantuitorului, ne relateaza faptul ca la Cina cea de Taina, de pilda, s-a oficiat in incheiere un scurt ceremonial religios, in cadrul caruia s-au cantat laude, adica psalmi, dupa care cei prezenti acolo au iesit la Muntele Maslinilor (Matei 26, 30). Mai mult, asa cum am mentionat, in timpul patimilor Sale, Domnul a fost auzit rostind versete din psalmi, care dobandeau astfel valoarea de profetii ce tocmai isi aflau implinire.

Apostolii fiind si ei iudei de neam au primit ca pe ceva firesc folosirea psalmilor in adunarile de cult. Ei insisi au randuit din primele zile ale existentei Bisericii, citirea si cantarea psalmilor la cultul crestin. Scriind comunitatilor crestine pe care le-a intemeiat, Sf. Apostol favel nu uita sa faca recomandari ca acestea : "Vorbiti intre voi in psalmi si cantari duhovnicesti, laudand si cantand Domnului, in inimile voastre" (Efes. 5, 19) sau : "Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-i in psalmi, in laudari si in cantari duhovnicesti" (Col. 3, 16). La fel le scrie si Sf. Iacob destinatarilor epistolei sale sa nu pregete a canta psalmi (cap. 5, 13).

O prezenta masiva a psalmilor poate fi constatata si in scrierile Noului Testament. Este mai mult decat sugestiv faptul ca dintre cele 283 citate din Vechiul Testament pe care le intalnim in Noul Testament, 116 sunt luate din psalmi. Psalmii n-au lipsit din preocuparile si cultul crestin nici dupa ce Biserica s-a separat definitiv de sinagoga. Din contra, au dobandit parca o si mai mare preponderenta. Tertulian ne informeaza ca in timpul sau (sec. II d.Hr.) erau folositi masiv in adunarile crestine. Documentul crestin intitulat Constitutiile apostolice datand din sec. III, ne incredinteaza despre acelasi lucru. La fel era situatia si in secolul al IV-lea cand, in Bisericile orientale, crestinii se adunau si noaptea spre a canta psalmi.

Cantarea alternativa de psalmi a fost introdusa in occident in vremea Sfantului Ambrozie, cand poporul din Milan veghea in biserica pentru, a impiedica ocuparea ei de catre arieni. Sf. Ambrozie se afla in mijlocul poporului si-1 incuraja, dispunand sa se cante psalmi la cele doua strane.

Fer. Augustin atesta de asemenea locul insemnat pe care il detinea cantarea psalmilor in cultul public. Este cert, prin urmare, ca psalmii au imbracat intreg cultul, Bisetrica folosindu-i nu ca pe ceva imprumutat ci ca pe un bun propriu. In afara de Liturghie si cult in general, psalmii au fost priviti ca proprii prin excelenta pentru formarea morala a credinciosilor si pentru dezvoltarea pietatii in sufletele lor. Astfel, Biserica a incurajat constant recitarea psalmilor precum si studiul si meditatia asupra lor. Educatia religioasa se incepea si la biserica si in familie prin citirea Psaltirii si de multe ori, pe masura ce se progresa in viata duhovniceasca se mengea pana la invatarea Psaltirii pe de rost. In acest sens, Sf. Vasile cel Mare scrie : "inceput pentru incepatori, psalmul este crestere pentru cei care progreseaza pe calea virtutii si sprijin pentru cei care merg pe calea de-savarsirii" . Nu este de mirare deci ca primii crestini ca si cei din secolele urmatoare aveau Psaltirea nu numai in memorie ci si pe buze, rostind-o permanent cand se dedicau ocupatiunilor lor zilnice. Sf. Ambrozie gasea ca este ceva nefiresc si necuviincios ca un crestin sa lase sa treaca o zi fara sa fi recitat din psaltire.

Cu cantarea psalmilor isi intareau sufletele si martirii in mijlocul suferintelor si batjocurilor la care erau supusi. In Biserica Ortodoxa, cei 150 de psalmi au fost impartiti, pentru a fi utilizati in cult, in 20 de catisme sau sezande (timp in care credinciosii pot sa stea in strani sau pe scaune) astfel:

Catisma I : ps. 1-8,                     Catisma a XI-a : ps. 77-84.
Catisma a II-a : ps. 9-16,             Catisma a XII-a : ps. 85-90,
Catisma a III-a : ps. 17-23,           Catisma a XIII-a : ps. 91-100,
Catisma a IV-a : ps. 24--31,         Catisma a XIV-a : ps. 101-104,
Catisma a V-a : ps. 32-36,            Catisma a XV-a : ps. 105-108,
Catisma a VI-a : ps. 37-45,           Catisma a XVI-a : ps. 109-117,
Catisma a VII-a  ps. 46-54,          Catisma a XVII-a : ps. 118,
Catisma a VIII-a : ps. 55-63,         Catisma a XVIII-a : ps. 119-133,
Catisma a IX-a : ps. 64-69,           Catisma a XIX-a : ps. 134-141,
Catisma a X-a : ps. 70-76,            Catisma a XX-a : ps. 142-150,

Peste tot anul aceste catisme sunt repartizate astfel: Sambata la vecernie, catisma I. Duminica la utrenie, catismele a II-a, a III-a si a XVII-a. Duminica, la vecernie, nu se citeste nici o catisma. Daca avem praznic, se citeste catisma I. Luni, la utrenie, catisma a IV-a si a V-a ; la vecernie, catisma a VI-a, Marti, la utrenie, catisma a VIl-a si a VIII-a ; la vecernie catisma a IX-a , Miercuri, la utrenie, castima a X-a si a XI-a ,- la vecernie, catisma a XII-a. Joi, la utrenie, catisma a XIII-a si a XIV-a ; la vecernie, catisma a XII-a. Vineri, la utrenie, catisma a XIX-a si a XX-a, la vecernie, catisma a XVIII-a. Sambata, la utrenie, catisma a XVI-a si a XVII-a.

Psalmii, grupati in catisme sau luati in parte, sunt prezenti in toate slujbele bisericesti. Asa se face ca auzim de mai multe ori la aceeasi slujba la care participam expresii, cuvinte, stihuri deosebit de frumoase, fara sa ne dam seama intotdeauna care le este provenienta. Cele mai multe sunt luate din psalmi. Spre exemplificare am aminti cateva texte care ni s-au intiparit in memorie, pentru frumusetea si profunzimea lor, dar in legatura cu care nu ne-am intrebat aproape niciodata de unde sunt luate sau de cine au fost alcatuite. Astfel avem textul: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa", care constituie stihul al IV-lea de la utrenia invierii, de la stihira Laudelor Pastilor, de la Antifonul al III-lea de la Liturghia din aceeasi zi, de la prochimenul apostolului si la stihoavna vecerniei, tot in aceasta zi. Este de asemenea stih la pripeala polieleului din Duminica Tomii. Acest text este luat din psalmul 117, 23. Alt text binecunoscut este : "al Domnului este cerul si pamantul si toata plinirea lor" - formula pe care o rosteste preotul de fiecare data, la pecetluirea mormantului, si care este luata din psalmul 23, 1.

Tot din Psaltire sunt luate: textul: "Binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu, numele cel sfant al Lui", care formeaza Antifonul I de la Sf. Liturghie si este luat din psalmul 102, 1. Cuvintele "Mantuieste Doamne poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta" pe care le auzim la fiecare Sf. Liturghie, cand preotul arata Sfintele Daruri (dupa impartasire), sunt luate din psalmul 27, 12. Expresia : "Bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua", care formeaza raspunsul, la Sf. Liturghie, cand preotul arata pentru ultima data Sfintele Daruri, sunt luate din psalmul 117, 24-25. Formula : "Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana in veac" pe care o cantam la incheierea Sfintei Liturghii este luata din psalmul 112, 2. Textul : "Manca-vor saracii si se vor satura si vor lauda pe Domnul ; cei ce-L cauta pe Dansul, vii vor fi inimile lor in veacul veacului", care constituie rugaciunea de la masa de seara este luata din psalmul 21, 30.

Am putea sa umplem multe pagini cu astfel de texte din psalmi, folosite in alcatuirea fiecarei slujbe bisericesti dar, in prezentul studiu ne-am propus numai sa dovedim ca Psaltirea este o carte care a ocupat si ocupa un loc central in spiritualitatea ortodoxa si, de aceea, se cuvine sa o pretuim si sa o utilizam si noi precum au pretuit-o si au folosit-o mosii si stramosii nostri, secole de-a randul pana astazi.

Pr. Prof. Dr. D. Abrudan

.

13 Ianuarie 2008

Vizualizari: 14307

Voteaza:

Cartea psalmilor in spiritualitatea ortodoxa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE