Ceea ce gandim, simtim, voim

Ceea ce gandim, simtim, voim Mareste imaginea.

Daca vom intelege sa lepadam toate viciile si pacatele, sa ne lepadam de eul nostru,orgoliul nostru, de omul vechi am dobandi salvarea sufletului.

Fiecare dintre noi avem o suferinta in lumea aceasta,unul boala,altul neajunsuri,altul nu se impaca bine cu copiii sau unii soti nu se impaca intre ei,ori are un dusman sau serviciu greu si asa sunt diferite suferinte in lumea aceasta, care sunt crucile noastre. Oricat am cauta sa scapam de ele nu vom reusi. Cateodata, noi lasam crucea jos luand alta in speranta ca va fi mai usoara insa ne trezim ca e mai grea decat prima. Oriunde ne uitam vedem numai suferinta; bogati si saraci, imparati si cersetori, copii si batrani, toti avem parte de suferinte,toti gustam din potirul suferintei.

Un rege, care a suferit multe necazuri in viata, a jurat langa leaganul copilului sau ca va face tot ce-i sta in putinta ca sa-l fereasca de suferinta si sa-i asigure o fericire desavarsita. Pentru aceasta i-a chemat pe toti inteleptii sa precizeze in ce consta fericirea adevarata.

Unii au zis: in placeri, altii: in virtuti, iar altii au raspuns scurt: nu este fericire intreaga pe pamant, unde bucuriile sunt amestecate cu necazurile.

Regele zise atunci: Copile, fericirea nu este cu putinta in aceste conditii! iti voi face un castel si-ti voi aduce acolo toate frumusetile pamantului, ca sa fii ferit de tristeti si necazuri. Astfel numai tu vei fi fericit! Dupa ce zidi palatul incantator, regele il aseza pe printul mostenitor si-i aduse acolo toate jucariile din tara sa. Iata ca intr-o zi copilul rupse una din jucarii drept in doua.incerca repede s-o repare,dar in zadar. incepu tristetea, mania si degeaba i se aduse alta jucarie caci copilul o arunca si planse, fiindca inima lui fusese legata de jucaria cea rupta.

Bietul copil, zise regele- abia facu cativa pasi in viata si iata, a si inceput sa sufere! De aici incolo dadu porunca regele sa dubleze paza in jurul lui, dar sufletul copilului era nelinistit ca nu stia ce se afla dincolo de acele ziduri, unde era el inchis.

intr-o noapte dupa ce se facu mai mare, iesi pe furis din castel si pleca in lume sa cunoasca ce poate sa fie. La prima casa intalni niste batrani saraci, neputinciosi. Pana atunci printul nu stiuse ce este batranetea si nici saracia. Trist si tacut pleca mai departe, unde gasi un fel de spital in care sufereau o multime de oameni, cu fel de fel de boli urate si bube diferite, la care inchise ochii, sa nu le mai vada. Merse mai departe si zari un cosciug, cu o multime de lume in jurul lui imbracata in negru-oameni tristi si plansi, cu coroane de flori.

-Dar aceasta ce-o mai fi? se intreba el. Mergand dupa ei ajunse la cimitir, iar cand vazu ca omul,cosciugul, este aruncat in acea groapa si se pune peste el o multime de pamant, a ramas incremenit, caci nici nu auzise despre moarte pana atunci.

Nelinistea ii coplesi inima si-i intrista sufletul. Ca acest fiu de rege suntem si noi, toti pamantenii muritori, ptr ca nu este om care sa nu cunoasca suferinta.

Cand se naste omul, se naste in dureri, toata viata lupta cu durere si moare in dureri. Pretutindeni stapaneste rugina suferintei. in calea tuturor oamenilor apare mizeria,durerea,tristetea si moartea.

Suferinta este recunoscuta de religie. intr-o masura mai mare sau mai mica, toate religiile sunt remedii contra suferintei, toate predica mantuirea de suferinta.

Blestemul durerii il intalnim de la inceput, din cartea Facerii.

in dureri, in suferinte am invatat sa ma rog si sa recunosc pe Dumnezeu Tatal nostru.

Atat de mare este suferinta si atat de multi sunt oameni nefericiti, incat toate cartile din lume ar trebui sa fie carti de consolare, de mangaiere si de intarire sufleteasca.

Un mare savant al lumii a spus ca in 75 de ani nu s-a simtit bine pe pamant nici 4 saptamani. Si asa este, caci viata noastra trece mai mult cu nori negri decat cu cer senin. Toate lucrurile isi au lacrimile lor; pretutindeni dureri si lacrimi, pretutindeni acelasi cantec si aceeasi tanguire. Dar sa stiti ca suferinta este izvorul perfectiunii si al sfinteniei. Faptele mari se nasc in suferinta, asa dupa cum florile cele mai frumoase se nasc din spini.

Precum pamantul nu da roada decat fiind muncit, tot astfel sufletul nostru are nevoie de durere, spre a fi imboldit la lucru.

Suferinta este o scoala care ne arata ratacirile drumului mers si ne descopera cai noi. Bucuria daca este mai lunga ne istoveste si ne oboseste.

Suferinta este o lege universala. Durerea sau suferinta e crucea noastra si Crucea lui Hristos si crucea este puterea lui Dumnezeu, caci ptr cei pieritori crucea e nebunie, iar ptr noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.

Durerile ne invata sa fim mai credinciosi,mai buni,ingaduitori si iertatori. Numai ochiul care plange il va vedea pe Dumnezeu.

IISUS, TOATA VIATA LUI A FOST DOAR SUFERINTA si traditia spune ca ochii Lui totdeauna plangeau. Tot timpul plangea pentru necredinta si ratacirea noastra, ratacirea poporului Sau. Mergea pe drumuri si plangea ptr noi pacatosii si ptr mantuirea noastra.

Acest inteles al suferintei nu-l cunosc decat crestinii adevarati. Toate religiile aduc remedii contra suferintei dar nici una nu se poate asemana cu crestinismul,invatatura Fiului Dumnezeu,IISUS HRISTOS,invatatura care a venit de sus, de la Tatal, nu de jos de pe pamant.

Cand vine durerea, ce trebuie sa faci tu, crestine?

Florentina

Despre autor

andriesei florentina andriesei florentina

Colaborator
44 articole postate
Publica din 30 Decembrie 2010

31 Iulie 2012

Vizualizari: 806

Voteaza:

Ceea ce gandim, simtim, voim 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE