Cutremurul de pamant - fenomen asociat teofaniei, pedeapsa sau avertisment

Cutremurul de pamant - fenomen asociat teofaniei, pedeapsa sau avertisment Mareste imaginea.


Cutremurul de pamant - fenomen natural asociat teofaniei, pedeapsa divina sau avertisment

Pentru notiunea de cutremur, greaca Septuagintei are cuvantul "seismos", intrat demult in limbajul de specialitate. Cauzate uneori de activitatile vulcanice, acolo unde sunt, de deplasarile lente ale placilor tectonice sau ale scoartei terestre, cutremurele au fost si sunt destul de frecvente in Palestina deoarece chiar structura geologica a tarii favorizeaza astfel de fenomene.

Situata asadar intr-o zona cu frecvente miscari seismice tara a fost adeseori lovita de astfel de calamitati, uneori cu rezultate de-a dreptul dramatice, pastrate ca amintiri vii peste generatii.

Un cutremur de proportii a avut loc in sec. VIII i.

Hr. ce a ramas drept reper pentru unii asa cum rezulta din cuvantarile profetului Amos (cap. 1, 1), care-si dateaza activitatea misionara raportandu-se la acel nefericit eveniment.

Dupa estimarile unor arheologi, cutremurul s-ar fi produs in anul 760 i.Hr., pe vremea domniei regelui Ozia (784-734). Pietatea poporului evreu a facut chiar o legatura intre acel cataclism natural si sacrielgiul comis de regele Ozia, care a incercat sa uzurpe atributiile marelui preot al timpului (cf. II Cronici 26, 18).

Si profetul Zaharia se raporteaza la un cutremur, probabil acelasi din timpul lui Ozia, de o asemenea intensitate incat a despartit in doua muntele Maslinilor (cap. 14, 4) pe care-l foloseste ca imagine a zilei celei mari si infricosatoare a judecatii divine de la sfarsitul veacurilor.

La randul sau, istoricul Iosif Favius relateaza ca in anul al saptelea de domnie al regelui Irod s-a produs un cutremur in Iudeea cu asemenea magnitudine cum nu s-a mai vazut altul pana atunci, si in intreaga tara s-au prapadit o multime de vite si vreo treizeci de mii de oameni si-au gasit sfarsitul sub ruinele caselor daramate. De notat ca scriitorii clasici si moderni amintesc de cel putin sapte miscari seismice majore in Palestina in era crestina, unele cu efecte de-a dreptul catastrofale, cum ar fi, spre exemplu, cel din 1837 care a afectat 12 districte, lasand in urma sa cel putin patru mii de victime.

Un alt mare cutremur s-a produs in 1927 care a facut sa se prabuseasca malurile raului Iordan atat de mult incat in vecinatatea localitatii Adam apa n-a mai putut trece printre malurile de lut, surpate in albie, timp de 21 de ore. Acest amanunt este important deoarece sugereaza ca un astfel de fenomen s-ar fi putut intampla si in momentul trecerii acelui rau care si-a oprit apele, la trecerea fiilor lui Israel sub conducerea lui Iosua (cap. 3, 16).

De mentionat ca urme ale unui teribil cutremur au fost identificate de catre arheologi si in ruinele fostelor cladiri ale comunitatii eseniene de la Qumran. Oricum, din cauza activitatilor vulcanice ca si a modificarii scoartei pamantului, textele biblice amintesc de numeroase miscari seismice ce produc uneori zgomote asurzitoare (Iezechiel 3, 12-13).

Amploarea unora poate determina deschiderea crustei pamantului (cf. Numerii 16, 32). Centrele cu cea mai frecventa activitate seismica se afla in nordul Galileii, chiar langa biblicul oras Nablus si langa Lydda, precum si in muntii lui Iuda, in valea Iordanului, la Ierihon si Tiberiada. Cercetatorii in domeniu au estimat ca in Palestina ar avea loc cate doua sau trei cutremure majore la un secol, si de la doua la sase pe an de mica intensitate.

Teofaniile biblice si fenomenele naturale

O mare parte dintre teologii rationalisti care nu accepta minunile sustin ca ceea ce Biblia prezinta ca pe o dovada clara a prezentei divine manifestata si prin intermediul unor infricosatoare fenomene meteorologice ori chiar cutremure, n-ar fi de fapt altceva decat niste fenomene obisnuite, numai ca fiii lui Israel au ramas prea impresionati, probabil, cred unii, acestia nu vazusera in viata lor asa ceva.

Se trece insa cu vederea peste ceva important si anume ca fenomenele naturale si cele cu efect special, ca marturie a prezentei divine, desi nu de putine ori alterneaza, "contextul ne ajuta categoric sa deslusim un cataclism natural", obisnuit, de altfel, in multe regiuni ale Terrei, de altul prin care se reveleaza Dumnezeu.

Biblia ne vorbeste de multe ori de "teofanii insotite de marete fenomene ale naturii." Ca spirit absolut, nici pe departe Dumnezeu nu se poate confunda cu astfel de fenomene, insa ele pot deveni, cel putin pentru o vreme, doar vestitoare ale prezentei Sale. Textele vechi-testamentare fac o demarcatie categorica intre cutremurele naturale, interpretate totusi ca niste pedepse divine, si cele extraordinare ce se prezinta de la sine ca niste manifestari colaterale ale prezentei divine (A se vedea Iesirea 19; I Regi 19, 11-13; Amos 1, 1; Zaharia 14, 59).

Cea dintai mentiune despre cutremur o gasim la cap. 19 din cartea Iesirea ce relateaza detaliat teofania sinaitica. Acum lui Moise i s-a inmanat, pentru el insusi si pentru poporul sau, Legea sfanta ce se voia a fi un veritabil indreptar de viata pentru partenerul divin al legamantului.

Cu ocazia acestei teofanii spectaculoase, lumina divina (shekinah) sau norul acompaniat de puternicul sunet de sofar dadeau marturie despre prezenta divina din pricina careia intreg muntele se cutremura, iar cei prezenti la eveniment, ca unii care constientizau ca au de-a face cu un eveniment cu totul inedit, au inceput sa tremure fiindca spaima pusese stapanire pe ei.

Aghiograful a gasit ca se cuvine sa imortalizeze in scris acel fapt ca sa sublinieze ca intreaga creatie se cutremura coplesita de majestatea prezentei divine, pe de o parte, iar pe de alta, sa arate ca in acest mod ea il preamareste pe Creatorul sau.

Coparticiparea elementelor naturii la preaslavirea lui Dumnezeu este foarte elocvent ilustrata de profetul Naum: Domnul cearta marea si o desarta si toate raurile cele mari le seaca; Basanul si Carmelul se ofilesc, si floarea Libanului se vestejeste. Muntii se cutremura inaintea Lui si colinele se fac una cu pamantul; pamantul se zbuciuma in fata Lui, lumea si toti cei ce locuiesc in ea (cap. 1, 3-4).

Un alt mare cutremur, fara a pretinde insa ca este tot un semn al prezentei divine, ci doar o dovada a proniei selective de care vorbeam mai sus, a fost cel din vremea regelui Saul pe cand se confrunta cu filistenii. Chiar daca in text nu apare cuvantul cutremur, acesta se deduce din context. Destul de laconic textul spune: a intrat groaza in tabara, in tara si in tot poporul; straja si chiar si pradatorii s-au inspaimantat; tara s-a ingrozit. Era groaza lui Dumnezeu (I Samuel 14, 15).

Este destul de clar ca avem de-a face cu o minunata interventie a lui Dumnezeu pentru salvarea de dusmani a celor alesi ai Sai. Scopul acestei miscari seismice n-a fost altul decat derutarea armatei dusmane. In confruntarea cu filistenii, fiii lui Israel nu ar fi avut nici un sort de izbanda deoarece aceia erau superiori in ceea ce priveste instruirea si dotarea, mai ales ca detineau pentru acel timp si monopolul prelucrarii fierului (cf. cap. 13, 19-22) si dispuneau si de mercenari de elita (cap. 17, 4).

Se subintelege ca groaza starnita printre evrei si filisteni a fost atat de mare incat au rupt cu totii randurile, atat atacatorii, cat si cei atacati. Daca insa din cauza panicii, filistenii nu s-au mai repliat, fiii lui Israel, dimpotriva, au revenit pe pozitii, dupa ce, prin intermediul chivotului sfant, Saul a intrebat pe Domnul si a realizat ca a fost vorba de un cutremur provocat si controlat de Dumnezeu in favoarea celor pe care voia sa-i sprijine. Israelitii au inteles pe deplin mesajul, iar dusmanii, cuprinsi de o panica sora cu nebunia s-au atacat reciproc, contribuind chiar prin panica lor la o biruinta spectaculoasa a israelitilor ce au castigat o mare batalie cu mijloace minimale.

Constient de interventia spectaculoasa a Ocrotitorului suprem, aghiograful se simte indatorat sa conchida: Si l-a izbavit Domnul pe Israel in ziua aceea (vers. 23). Pentru a-si atinge obiectivul s-a slujit de un fenomen natural, cum de fapt o mai facuse si in trecut pentru Israel si cum o va mai face si in viitor. Un alt fenomen natural provocat tot de maretia divina, la care n-a fost martor decat profetul Ilie, a avut loc tot pe muntele Horeb (Sinai).

Din porunca divina, profetul a stat pe munte, intr-o pestera, ca in fata sa sa se deruleze un eveniment deosebit de maret: Si a trecut Domnul pe langa pestera. Iar inaintea Domnului a trecut un vant tare si puternic, care despica muntii si sfarama stancile. Domnul insa nu era in vantul acela. Si dupa vant a venit un cutremur de pamant. Si dupa cutremurul de pamant a venit un foc. Domnul nu era in focul acela. Si dupa foc a venit o adiere blanda (I Regi 19, 11-12).

Ca si in cazul celuilalt eveniment teofanic din vremea lui Moise, Dumnezeu nu se identifica in nici un fel cu acele fenomene naturale ce creeaza panica printre oameni, ci doar se foloseste de ele ca de un fel de escorta terifianta care-I vadeste numai prezenta. In orice caz, din descrierea celor doua momente teofanice de pe Sinai (Horeb) se detaseaza clar ideea ca avem de-a face cu unele fenomene, aparent naturale, dar totusi irepetabile, cu menirea de a voala majestatea divina inaintea nimicniciei omenesti si de a-i spori, in acelasi timp, grandoarea.

Cu toate ca in ambele cazuri de mai sus elementul major il reprezinta cutremurul, acesta nu este un cataclism natural. Desi are aceleasi caracteristici, el nu poate fi confundat cu un cataclism, fiindca nu are aceleasi urmari; nici muntele nu s-a urnit de la locul sau, nici pietre n-au cazut si nici scoarta terestra nu s-a fisurat. Asa-numitele calamitati sau mai curand fenomene naturale cand insotesc majestatea divina nu sunt deloc destructive.

Prin ele, Dumnezeu vrea doar sa se prezinte omului intr-o grandoare reticenta, voalata si evident suportabila pentru acesta din urma. Atat fiii lui Israel, cat si profetul Ilie asista la un veritabil spectacol de forta al divinitatii din care nu lipsesc cutremurul, tunetele, fulgerul, fumul si focul (Iesirea 19, 16-25; I Regi 19, 8-12), ca si in cazul teofaniei descrise de Isaia (cap. 6) nimeni nu are de suferit, nici muntele, nici oamenii, nici templul si nici mediul natural.

De fapt, cele doua exemple de mai sus nu sunt singurele in care teofania este asociata cutremurului. Exista multe alte locuri scripturistice in care cutremurele de pamant sunt semne ale prezentei divine intr-un spatiu geografic bine determinat (a se vedea printre altele: Psalmul 18, 7; Isaia 29, 6; Naum 1, 5; Apocalipsa 6, 12; 8, 5; 11, 13; 16, 18) ori ca interventii salvatoare (Psalmul 46, 2-8; Fapte 16, 26).

Abordand stilul apocaliptic, profetul Iezechiel face referiri la un cutremur de proportii infricosatoare ce se va resimti, in vremurile eshatologice, nu numai in Palestina, si va afecta intr-o masura mai mare sau mai mica pe toti locuitorii pamantului. Vorbind ca din partea Domnului, profetul tine sa avertizeze: in ziua aceea va fi un mare cutremur in tara lui Israel.

Atunci pestii marii si pasarile cerului vor tremura de Mine, si fiarele campului si toate taratoarele care se tarasc pe pamant, si toti oamenii care sunt pe fata pamantului; muntii se vor rasturna, peretii stancilor se vor prabusi si toate zidurile vor cadea la pamant. Atunci voi chema groaza impotriva lui pe toti muntii Mei, zice Domnul (cap. 38, 19-21) dupa care adauga: Si vor sti ca Eu sunt Domnul.

Contextul lasa sa se inteleaga ca teribilul cutremur se va produce negresit pe fundalul unui conflict de proportii nemaiintalnite in trecutul istoric al acestui popor, cu niste popoare nordice, metaforic denumite Gog si Magog. Totusi nici aceste calamitati ce vor avea conotatii mondiale, nu-i vor ucide pe toti locuitorii pamantului intrucat sintagma conclusiva a proorocului nu si-ar mai avea rostul.

Si in timpul celui de-al doilea Testament, cutremurul de pamant confirma, fie prezenta lui Dumnezeu, desi se face intr-o ipostaza noua, chenotica, in cazul mortii cu trupul a lui Iisus (Matei 27, 51), fie ca o interventie salvatoare in extremis a lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 16, 26).

Mantuitorul Hristos a avertizat totusi ca intensificarea cutremurelor de pamant alaturi de alte mari calamitati naturale ca: ciuma, foametea, razboiul etc. vor constitui doar preludiul celei de-a doua veniri a Sa si al judecatii celei infricosatoare a lumii (cf. Matei 24, 7; Marcu 13, 8; Luca 21, 11; Apocalipsa 6, 12; 8, 5; 11, 13).

Pr. Prof. Dr. Petre Semen

.

04 August 2008

Vizualizari: 8218

Voteaza:

Cutremurul de pamant - fenomen asociat teofaniei, pedeapsa sau avertisment 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE