Despre Cruce, martiriu si suferinta in viata, opera, gandirea si activitatea Parintelui Arhimandrit Ioan Negrutiu de la Manastirea Timiseni, judetul Timis…
Moto: Parintele Arhimandrit Ioan Negrutiu face parte din generatia care "a hotarat sa-si puna viata pentru apararea credintei si sufletului romanesc", generatie care a fost "martirizata de comunisti dupa instapanirea lor deplina in Romania" ("Martiri ai temnitelor romanesti", Editura Gutenberg, Bucuresti, 2008).
Introducere
Reconstituirea profilului sau duhovnicesc, teologic si intelectual numai pe baza putinelor documente pastrate in arhiva Centrului nostru Eparhial si a sumarelor informatii publicate pana acum este destul de dificila, atat timp cat nu sunt cunoscute momentele dramatice ale suferintelor, privatiunilor si umilintelor traite in temnitele comuniste. In acest scop, o documentare riguroasa in arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii ar fi mai mult decat necesara.
Nascut la 9 iulie anul 1915, in localitatea Borsa, comuna Sacadat, judetul Bihor, din parintii Simion si Floarea, agricultori, Ioan Negrutiu s-a confruntat, de la varsta cea mai frageda, cu greutatile vietii pamantesti. Potrivit propriei marturisiri, inca de la nastere, a fost firav si bolnav, asa incat pe la varsta de trei luni i s-a pregatit sicriul.
Clasa I primara a frecventat-o in satul natal, insa, din pricina saraciei, a mers la scoala numai la inceputul si la sfarsitul anului scolar. Invatatoarea a observat calitatile copilului Ioan si, impreuna cu sotul sau, care era directorul scolii, l-a inscris la un orfelinat din Oradea, unde a beneficiat de bursa. Studiile secundare le-a urmat in cadrul seminariilor teologice din Edinet (Basarabia) si "Sfantul Andrei" din municipiul Galati, pe care l-a absolvit in anul 1934.
Intre anii 1934 si 1938 a studiat la Facultatea de Teologie din Bucuresti, iar apoi a urmat cursurile Seminarului Pedagogic Universitar, pe care le-a absolvit in anul 1942. In acelasi an a fost hirotonit diacon si preot celib de catre Episcopul martir Nicolae Popoviciu al Oradiei, care l-a numit profesor la scolile confesionale din orasul Beius. Aici a activat din anul 1945 si pana in anul 1948, cand a fost arestat si inchis in beciurile Securitatii din Oradea. Procesul a fost judecat la Cluj, Parintele Ioan Negrutiu fiind condamnat ca "dusman al poporului" la 10 ani de munca silnica (op. cit., p. 141). Dupa ispasirea pedepsei, a fost eliberat, dar nu peste mult timp a fost arestat din nou. In total, a facut saisprezece ani de inchisoare la Aiud, Cluj, Gherla, Jilava si Canal.
In anul 1957, aflat la Canal, parintele Negrutiu a avut un vis care l-a urmarit, prin semnificatia lui adanca, in toti anii de suferinta de mai tarziu. "Urca cu mare greutate Golgota. Obosit, plin de sudoare, tarandu-se pe pietrele colturoase, ajunse in varful Capatanii, la picioarele celor trei cruci. Abia ridicandu-si ochii, cu teama si cutremur, spre cei trei crucificati, ramase uimit si cuprins de tulburare, neintelegand ceea ce vede. Numai Domnul Iisus Hristos era pe Crucea Sa; cei doi talhari nu erau prezenti.
- Doamne, striga Parintele Ioan, ai ramas singur pe Cruce! Nimeni nu este langa Tine sa Te insoteasca in aceasta rastignire care nu se mai termina?
- Nimeni, Ioane, ii raspunde Domnul Iisus Hristos de pe Cruce.
- Doamne, iarta-ma daca indraznesc sa Te rog sa ma primesti si pe mine pe una din cruci, sa fiu si eu cu Tine! Sa nu mai fii singur!
- Ioane, te primesc! Suie-te! Intinde-ti mainile pe cruce!
- Doamne, pe care sa ma sui, pe cea din stanga sau pe cea din dreapta Ta? Pentru osanda sau pentru mantuire?
- Ioane, acum intelesul nu mai este ca in Vinerea Rastignirii. Suie-te pe care vrei. Pe cruce sa fii, langa Mine!
Ridicandu-se din genunchi, se indrepta spre una din cruci. Dar trecand pe langa picioarele Mantuitorului, se lovi usor cu cotul de genunchiul Lui insangerat. Un fior il strabatu din crestet pana in talpi si se trezi in sudoare si suspinand. Mantuitorul, iubindu-l, il chema alaturi de El, in jertfa de ispasire". A doua zi a fost eliberat, dar nu a facut decat cativa pasi de la iesirea pe poarta si a fost preluat de o duba a Securitatii, care l-a dus in lagar. Visul s-a implinit si parintele a purtat mai departe crucea suferintei.
Nu peste mult timp, parintele Ioan a refuzat propunerea Patriarhului Justinian Marina de a fi scos din lagar, preferand sa patimeasca in continuare, pentru a-i intari pe fratii de suferinta (cf. Ionut Baias si Costel Condurache, "Parintele Ioan Negrutiu - detinutul care a refuzat sa fie scos din lagar", http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1043334-serial-sfintii-inchisorilor-ioan-negrutiu-detinutul-care-refuzat-fie-scos-din-lagar-htm).
Trimis, cu domiciliu fortat, la Rubla, in Baragan, Preotul martir Ioan Negrutiu a avut puterea sa transforme o casa paraginita in biserica si sa o tarnoseasca. Din pacate, misiunea inceputa aici a fost intrerupta brutal in anul 1958, cand a fost arestat din nou, condamnat si inchis la Aiud. Asupra sa fusesera gasite mai multe scrisori, intre care se aflau si unele poezii ale poetului Radu Gyr, alt "veteran" al inchisorilor comuniste.
Dupa decretul din anul 1964, Parintele Ioan Negrutiu a fost eliberat si a avut posibilitatea de a-si valorifica talantii cu care l-a inzestrat Dumnezeu atat pe taram pastoral ca preot paroh, duhovnic si predicator iscusit, dar si in administratia bisericeasca. Astfel, din anul 1965 si pana in anul 1967 a functionat ca preot paroh la Parohia Cihei din Bihorul natal, secretar si inspector eparhial la Episcopia Oradiei (1968-1971), profesor si director la Seminarul Teologic Special de la Curtea de Arges (1971-1976), inspector general patriarhal si membru al Consistoriului Central Bisericesc (1976-1979) si redactor principal al revistei "Mitropolia Banatului" (1979-1981).
La data de 1 ianuarie anul 1982, Parintele Ioan Negrutiu a fost transferat din postul de redactor principal la editura in postul de Preot duhovnic la Manastirea Timiseni Sag, judetul Timis. Lucrarea sa duhovniceasca in acest asezamant monahal situat la marginea Timisoarei a devenit rapid cunoscuta, predicile elevate, bine documentate, din care nu lipseau citate culese din Sfintii Parinti si din operele unor mari filosofi ai lumii, si mai ales calitatile sale de duhovnic smerit la cugetare si bland sporind numarul credinciosilor, foarte multi tineri venind aici sa se imbogateasca sufleteste si sa primeasca hrana spirituala.
Parintele Arhimandrit Ioan Negrutiu a ostenit zeci de ani in ogorul Bisericii, a format multe generatii de slujitori ai altarelor, a semanat cuvantul lui Dumnezeu, cu multe chinuri, mai ales in detentie, indeosebi prin exemplul vietii sale, dar nu a lasat lucrari teologice, cu exceptia dialogului avut cu Parintele Ioanichie Balan, publicat in cunoscutele "Convorbiri duhovnicesti", si a tezei de licenta: "Conceptia crestina despre martiriu in primele trei secole", notata cu 9,00, adica mentiunea "cum laudae". Marturiile sale, atatea cate s-au pastrat, despre suferintele indurate in temnitele comuniste, sunt, insa, foarte importante. Iata doar cateva: "Se mutasera in aceste lagare si temnite - spunea parintele - mii si zeci si sute de mii de oameni, dintre cei mai buni pe care ii avea tara. Toate institutiile de baza ale societatii noastre erau bine reprezentate. Academia Romana, Universitatea, facultatile, inclusiv cea de Teologie; fostele guverne, impreuna cu armata, clerul si calugarii, scolile si intreprinderile, muncitorii si taranii nedispusi sa-si vanda sufletele satanei… Scopul era bine definit: exterminarea lenta a insului prin anularea personalitatii si degradarea totala a fiintei umane prin nimicirea chipului lui Dumnezeu in om, prin indobitocirea lui.
Asadar, Parintele Arhimandrit Ioan Negrutiu a facut parte din randul celor 1.725 de clerici ortodocsi, intre care 31 de ierarhi, unii scosi din scaun si morti in imprejurari obscure (Irineu Mihalcescu, Nicolae Popoviciu s.a.), care au suferit la Canal, in inchisori, deportari si lagare. Din pricina asprului regim de detentie suferit mai bine de 16 ani, sanatatea preotului Ioan Negrutiu s-a deteriorat tot mai mult pana cand, in anul 1996, a cazut la pat si, timp de sapte ani, a fost ingrijit de maici in modesta chilie de la manastire, fiind vizitat de toti cei ce l-au cunoscut, l-au pretuit si indragit. S-a stins din viata, nascandu-se in viata cea cereasca si vesnica a Imparatiei Cerurilor si a Preasfintei Treimi, la data de 22 octombrie anul 2003 si a fost inmormantat in cimitirul manastirii Timiseni.
„Parinte, nu stim cum sa va multumim ca ne-ati salvat Biserica! Ortodoxia noastra a amutit aici. Altarele romanesti s-au mutat in inchisori!” - Patriarhul Romaniei Justinian Marina
Scurta prezentare a operei, gandirii si viziunii Parintelui Arhimandrit Ioan Negrutiu despre cruce, suferinta, jertfa si martiriu
In volumul al doilea al seriei de Convorbiri duhovnicesti, Parintele Ioanichie Balan il prezinta astfel pe Parintele Arhimandrit Ioan Negrutiu: „S-a nascut in satul Borsa – Bihor, in anul 1915. A absolvit Seminarul Teologic la Galati, in anul 1934, iar in anul 1938 a luat licenta in Teologie la Universitatea din Bucuresti (1940 – 1942) si a fost multi ani profesor la liceul din orasul Beius, pana in anul 1948. Apoi a lucrat ca inspector eparhial la Episcopia Oradiei, profesor si director la Seminarul Teologic Special din Curtea de Arges (1971 – 1976), inspector general patriarhal (1976 – 1979) si redactor principal la revista Mitropolia Banatului (1979 – 1981). In anul 1981 a fost numit duhovnic la Manastirea Timiseni – Timisoara” .
Parintele Ioan Negrutiu: Despre celulele „devenite altare”
Tot din acelasi volum retinem urmatoarele marturii: „Se mutasera in aceste lagare si temnite mii si zeci si sute de mii de oameni, dintre cei mai buni pe care ii avea tara. Toate institutiile de baza ale societatii noastre erau bine reprezentate. Academia Romana, Universitatea, facultatile, inclusiv cea de Teologie; fostele guverne impreuna cu armata, clerul si calugarii, scolile si intreprinderile, muncitorii si taranii nedispusi sa-si vanda sufletele satanei… Numai Bunul Dumnezeu stie numarul si numele victimelor aduse ca niste oi spre junghiere, dupa cum spune proorocul, si trecute prin rigorile torturilor, aplicate de calai cu inalta calificare, prin proba cumplitelor rangi, a focului, a varului nestins, a infometarii, a frigului, a terorii si a umilintelor de tot felul.
Scopul final era bine definit: exterminarea lenta a insului prin anularea personalitatii si degradarea totala a fiintei umane prin nimicirea chipului lui Dumnezeu in om, prin indobitocirea lui.
Armele de aparare ale mucenicilor erau: credinta in Dumnezeu, intarita prin rugaciune si psalmi, prin recitari din Sfintele Evanghelii pe care unii le cunosteau pe de rost, prin rostirea Sfintei Liturghii de catre preoti, prin postul de buna-voie intarit cu cel impus de calai, prin milostenii fata de cei mai slabi, prin smerenie si indelunga rabdare, prin meditatii religioase; prin memorari de poezii potrivite situatiei, cele mai multe creatii ale poetilor consacrati, veterani ai inchisorilor: Nichifor Crainic, Radu Gyr si altii; prin invatare de limbi straine, prin imbogatirea cunostintelor, folosind scrisul cu acul: pe pereti, pe pingele, pe centuri, ca si prin comunicarile dintre celule prin alfabetul Morse etc.
Toate acestea alcatuiau o intreaga Pravila a Claustratilor, randuita pentru realizarea purificarii prin suferinta, a catharsis-ului crestin, folosind metodele consacrate de veacuri ale marilor asceti si mucenici crestini, spre a se pune temelie nepieritoare Imparatiei Cerurilor pe pamant, inclusiv in celulele temnitelor devenite altare de jertfa pentru Hristos.”
Parintele Ioan Negrutiu: Despre mucenicie
„Scriitorii epocii martirice, in general, au socotit martiriul ca masura – etalon a tuturor virtutilor crestine. Viata duhovniceasca, de toate zilele, a oricarui crestin era considerata cu atat mai desavarsita, cu cat se asemana mai mult cu martiriul. Origen, de pilda, spune ca «Oricine face marturisire pentru adevar, prin cuvinte, prin fapte sau prin alte forme, poate sa se numeasca pe buna dreptate martir». La fel, Tertulian ii numeste «martiri propusi», «martyres designati», pe cei care erau doar pregatiti spre a deveni martiri, iar Sfantul Ciprian ii numeste ca atare pe cei condamnati la munca silnica pe viata in minele de metale. In acelasi context, Sfantul Metodie de Olimp, vorbind despre fecioarele crestine, spune: «Ele sunt adevarate martire, nu pentru ca ar fi indurat intr-un timp scurt caznirile trupului, ci pentru ca toata viata lor au luptat si nu s-au ingrozit de lupta lor olimpica, sustinuta cu ravna pentru curatia lor» (Convivium 7, 3). Si, in sfarsit, Sfantul Ciprian al Cartaginei aminteste undeva ca exista nenumarate cununi martirice ale vremurilor de pace («habet et pax coronas suas»).
De aceea, nu este de mirare ca si marele dascal al scolii alexandrine, Clement Alexandrinul, cautand sa defineasca tipul de om crestin ideal, numit de el «gnosticul crestin», spune ca acesta nu este altceva decat un martir in viata si in traire, un martir rastignit pentru lume, si lumea pentru el».
Dar, cele mai multe «cununi martirice ale pacii» din acea vreme, au impodobit capetele nenumaratilor asceti, vietuitori ai pustiei, care se nevoiau cu postul, cu rugaciunea si cu privegherea, zi de zi, noapte de noapte, fara incetare, considerandu-se si ei rastigniti pentru lume, si lumea pentru dansii. Unii dintre acestia s-au invrednicit si de moartea martirica; iar altii, nespus de multi, in frunte cu Pavel Tebeul, Antonie cel Mare si Pahomie, sporind numarul mare al «anahoretilor» ce-si lasau averile, impartindu-le la saraci si retragandu-se in pustie in timpul nesfarsitelor persecutii ale lui Diocletian, neputandu-se impartasi de martiriu din binecuvantate pricini, si l-au rascumparat prin imbratisarea ascezei crestine, care insemna un martiriu, nu numai de cateva zile sau ceasuri, ci de o viata intreaga. Acestia sunt cei ce au pus temelie, peste veacuri, monahismului crestin care, odata cu incetarea persecutiilor, a luat misiunea atat de grea, dar si de sublima a martiriului. Prin ei, martirul atlet devine martirul monah, imbracand, peste armura atletica, mantia calugareasca” .
Despre condamnarea Parintelui Ioan Negrutiu
„Dupa decretul de gratiere din anul 1964, cand am fost si eu eliberat ca toti ceilalti, unul dintre fostii mei elevi de la Beius, care ajunsese procuror militar chiar la Tribunalul care ma judecase, a venit sa ma caute, ca neaparat sa stea cu mine de vorba. Si m-a gasit, si dupa ce m-a imbratisat, mi-a spus: «Uite, soarta m-a facut sa ajung procuror chiar la Tribunalul la care ai fost judecat. Am asistat la procesul tau, eram student pe atunci, si n-am putut sa-mi explic nicidecum cum de ti s-a dat o pedeapsa atat de mare. Si m-am dus, de cum mi-am luat in primire postul, direct la arhiva, am cautat dosarul, l-am citit si iti spun eu, Procurorul Republicii Socialiste Romania, ca n-am gasit fapte nici macar pentru un minut de arest, ca realmente n-ai facut nimic!»” .
„Oricine ajunge la Mine poate sa stea pe orice cruce…”
„In luna iulie, cand implineam anul de cand eram cu domiciliul obligatoriu, m-am culcat intr-o noapte mai tarziu, aveam foarte mult de lucru in parohie, si dupa ce am adormit, spre dimineata, m-a trezit un vis, un vis cum n-am mai avut si cred ca nu voi mai avea niciodata. Mi-a aparut in vis Domnul nostru Iisus Hristos. Eu ma gaseam la poalele muntelui Golgota si aveam de gand sa ajung sus, poate voi gasi Crucea Domnului. N-am fost niciodata la locurile sfinte, si urcand greu Golgota, eram cu capul in jos, cand am ridicat capul deja ajunsesem fara sa-mi dau seama chiar in fata Crucii Domnului Iisus Hristos. Era singur pe cruce, crucile talharilor erau goale si Iisus era inca viu. A deschis ochii, m-a privit, m-au trecut fiori, si am intrebat: «Doamne, ai ramas singur? Nici talharii nu mai sunt cu Tine? Si ei Te-au parasit? Porunceste-mi, Iisuse, daca sunt vrednic de aceasta, sa ma rastignesc si eu pe o cruce alaturi de Tine! Pe care vrei sa ma asez? Pe cea din dreapta sau pe cea din stanga?» Si Iisus mi-a raspuns: «Nu mai au semnificatia pe care au avut-o oarecand crucea din dreapta sau crucea din stanga. De acum incolo, oricine ajunge la Mine poate sa stea pe orice cruce, si pe cea din dreapta, si pe cea din stanga». Si am dat sa ma apropii de cruci si I-am atins fluierele picioarelor cu mana. Erau reci ca gheata, si un fior deosebit de puternic m-a patruns si m-am trezit. Mi-am dat seama ca este semn de la Domnul nostru Iisus Hristos, ca in ziua aceea va trebui sa incep o noua Golgota. Si m-am gandit sa fug… Mi-am facut rugaciunea in genunchi, mi-am facut un mic bagaj de mana cu care ma gandeam sa inaintez spre gara cea mai apropiata si sa inaintez unde m-o ajuta Dumnezeu. Cand a fost gata tot si era sa ies pe usa si sa plec, am auzit zgomot de motor de masina. M-am uitat de dupa perdea si am vazut ca in curtea mea intra masina Securitatii din Galati…”
Parintele Ioan Negrutiu a ales sa duca o viata de mucenicie. Visul pe care l-a avut este reprezentativ nu doar pentru viata sa, ci pentru intregul sobor de clerici care, atunci cand fiara rosie a incercat sa sufoce credinta crestina, au avut curajul de a-L marturisi pe Iisus Hristos… Un mare sobor, format din preoti de mir sau preoti de manastire, tineri si mai putin tineri, insufletiti de iubirea de Dumnezeu si iubirea de neam. Datorita lor, asa cum a spus Patriarhul Justinian, „altarele romanesti s-au mutat in inchisori!”. Cu ei s-a implinit cuvantul Mantuitorului: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri…!” (Matei 10, 32).
Incheiere
In alta ordine de idei, acum in incheiere voi recunoaste si marturisi faptul ca stiind, din propria-mi experienta, ca fiecare intalnire cu Parintele Arhimandrit Ioan Negrutiu a fost un prilej de mare inaltare sufleteasca si de sarbatoare, asemeni intalnirilor invataceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pilda demna de urmat, de intelepciune, abnegatie si daruiere, ma (mai) gandesc ce repede ii uitam noi pe acesti oameni, pe aceste personalitati ale culturii si spiritualitatii noastre, fiindu-le prea putin recunoscatori pentru toate cate ne-au facut si ne-au daruit ei noua, cu toate ca ar trebui sa ne aducem aminte „de mai marii nostri”!.
In ultima vreme am vorbit de toti acesti mari Parinti ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinti, caci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost ca niste sfinti. Asa i-am simtit, asa i-am perceput. Fiindca i-am vazut implinind sub ochii nostri Evanghelia, pentru ca ne-au invatat crestinismul practic prin exemplul personal: au flamanzit ei ca sa sature pe cei flamanzi, au privegheat ei ca sa se odihneasca cei osteniti, au patimit ei ca sa ia mangaiere cei intristati, s-au sacrificat ei ca sa traiasca ceilalti. Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii pe Parintele Arhimandrit Ioan Negrutiu - cel care a ajuns, in urma cu noua ani, alaturi de marii sai indrumatori, slujitori si inaintasi, iar pentru rugaciunile lui sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca si pe noi toti. Amin!.
Eu personal, ma simt foarte implinit si onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si (de) a-l cunoaste pe Parintele Arhimandrit Ioan Negrutiu – mare personalitate a culturii si spiritualitatii noastre monahale romanesti, autentice si marturisitoare din aceste razvratite vremuri, avand convingerea si nadejdea ca vom sti cu totii pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii, potrivit meritelor si vredniciilor fiecaruia, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!. Insa, ramanem convinsi de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!.
Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinta in domeniul istoriei si a spiritualitatii autentice, care ar trebui sa se afle la indemana tuturor celor ce cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”!.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! Vesnica sa-i fie amintirea si pomenirea! Amin.
Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta,
Drd. Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei.
Stelian Gombos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.