Dublu semnal editorial si publicistic: - Pr. Prof. Dr. Ioan Cristinel Tesu, Familia contemporana, intre ideal si criza, Editura „Doxologia”, Iasi, 2011, 383 de pagini si Pr. Prof.

Dr. Ioan Cristinel Tesu, Familia crestina, scoala a iubirii si a desavarsirii, Editura „Doxologia”, Iasi, 2011, 220 pagini.

Parintele Profesor Ioan Cristinel Tesu de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloaie” din Iasi, este un veridic misionar, autentic marturisitor, vrednic ocrotitor al unei frumoase familii, dar si cunoscator al realitatilor proxime care aduce in discutie probleme delicate pe care le trateaza direct, cu dezinvoltura, dar si cu responsabilitate si probitate stiintifica, in orizontul spiritualitatii crestine. In acest sens, autorul creeaza o punte de legatura interpretativa dintre perspectivele laice, serioase – ce dau raspunsuri profesioniste la o serie de probleme, si perspectiva religioasa, construita in cheie teologica, care vine sa continue sau, de cele mai multe ori, sa intareasca ceea ce sugereaza celelalte platforme explicative. In acest fel, dezvoltarile tematice din textele realizate de Parintele Profesor Ioan Cristinel Tesu se inscriu in acest orizont de reflectie, de interogatie responsabila, cu caracter constatativ, probatoriu, dar si vizionar, in legatura cu statutul familiei astazi, cu presiunile exercitate, dar si cu evolutiile ei posibile si necesare. Problematizarile ca si solutiile sugerate vin din directia unui teolog care cunoaste in profunzime realitatile despre care vorbeste in aceste doua lucrari, dar care nutreste si convingerea ca valorile familiale pot fi salvgardate si intarite. Raspunsul crestin la provocarile etalate ii asigura o buna pozitionare, o coerenta si eficacitate a ideilor si interpretarilor. Optimismul sau, dincolo de reflectarea unor realitati dure, se poate deslusi explicit prin valorile pentru care pledeaza: valori moral – crestine purtate de Sfanta Scriptura, de Sfanta Traditie si de Biserica – potrivit afirmatiilor facute, in prefata primei lucrari, de Domnul Prof. Univ. Dr. Constantin Cucos de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.

Din punct de vedere componistic si structural, volumul de fata (primul) cuprinde mai multe secvente ce merg de la o integrare a problematicii in orizontul valorilor umane si al vesniciei, al semnificarii ei din perspective polivalente si multi sau interdisciplinare, precum cele teologice, psihologice, sociologice, pedagogice, biologice, medicale pana la o integrare de inalta tinuta, sub o marca spiritual – duhovniceasca, in care se vor regasi probleme deosebit de serioase si de stringente. Astfel, nu vor fi ocolite chestiuni precum mecanismele si factorii intemeierii unei familii, iubirea intre sexe, castitatea si functionalitatea ei, pregatirea si incheierea uniunii familiale, problematica egalitatii dintre soti, etiologii ale crizei in familie, rolul copiilor in familie, fetele degradante ale sexualitatii, infidelitatea si divortul, expansiunea productiilor pornografice, avortul, homosexualitatea si multe altele. Alaturi si in acelasi timp cu aceste probleme vor fi invocate si registre tonifiante, „luminoase” ale fiintarii omului in si prin familie care, cu siguranta, vor avea o forta de impact pozitiva asupra cititorilor. De altfel, titlul acestei lucrari („Familia contemporana, intre ideal si criza”) sugereaza tematizarea familiei intr-un interval ce are doi poli (ideal si criza), iar Parintele Profesor Ioan Cristinel Tesu ii are in vedere pe ambii, miscandu-se dinspre idealul dezirabil spre realul „atins” si „afectat” de criza, intru reformarea acestuia din urma, in concordanta cu zarea valorica crestina…

Mai precizam faptul ca ambele carti se bucura de binecuvantarea si girul duhovnicesc al Inaltpreasfintitului Parinte Teofan – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si este demn de apreciat efortul de lecturare si semnificare a unui „bagaj” teoretic relevant, ce vine dinspre teritorii aparent distante, dar care primeste un nou „talc” si o noua „interpretare”, o inedita infatisare prin „legarea” acestuia sub insemne noi – cele explicit spirituale si duhovnicesti, crestin ortodoxe. Aceasta „absorbatie” dovedeste o deosebita putere de sinteza si de reconfigurare explicativa a realitatilor referitoare la familie, din perspectiva unor principii si directive perene, vesnice. Totodata, este demn de remarcat si de evidentiat dimensiunea practica precum si utilitatea acestei lucrari pentru tineri si dedicata, mai ales, lor ce vor gasi si retine din si in paginile acestor carti multe raspunsuri, inclusiv la intrebarile pe care nu au curajul sa (si) le puna (deocamdata). Bine argumentata si avand o tinuta discursiva elevata, aceste doua volume se pot constitui intr-un ghid eficient pentru cei care lucreaza cu tinerii, de la parinti, preoti, profesori, educatori si pana la „tintele” lor de formare – copii, elevii sau studentii…
Dupa cum stim cu totii Biserica Ortodoxa Romana a declarat anul acesta – 2011 ca an jubiliar al Botezului si a Sfintei Cununii, in care s-a vorbit foarte mult despre familia crestina, care prospera si dainuie (numai) sub harul Duhului Sfant si sub legatura dragostei dintre cei doi tineri, barbat si femeie, primita prin Sfanta Taina a Cununiei. Asa incat activitatea publicistica a Parintelui Profesor Ioan Cristinel Tesu in materie nu fac altceva decat sa arate si sa demonstreze ca Taina Sfantului Botez si Taina Sfintei Cununii sunt lucrari fundamentale pentru viata crestinului, odata ce prima dintre ele – Botezul crestin – constituie poarta de intrare in Biserica si, in mod potential, in Imparatia cea cereasca si vesnica a Preasfintei Treimi, iar nunta sau Casatoria reprezinta actul prin care este binecuvantata dragostea dintre barbat si femeie, dintre viitorii soti, in cadrul familiei crestine, aceasta constituind, la randul ei, leaganul vietii si al civilizatiei, prefigurare si pregustare a fericirii vesnice din Imparatia cea viitoare.

Din acest motiv si cu acest prilej, s-a incurajat publicarea a cat mai multe si mai numeroase materiale pe aceasta tema, urmarind dezbaterea, aprofundarea si analizarea ei din multiple si variate perspective, avand ca scop esential remarcarea si evidentierea frumusetilor familiei crestine, spre folosul duhovnicesc al tuturor credinciosilor. Din astfel de materiale si cu un asemenea scop duhovnicesc a fost alcatuit si acest volum al Parintelui Profesor Ioan Cristinel Tesu de la Iasi, intitulat „Familia crestina, Scoala a iubirii si a desavarsirii”. Scurtele articole ce il compun nu au nici cea mai mica pretentie de exhaustivitate, ci o finalitate preponderent duhovniceasca, misionara si pastorala, constituind reflectii contextuale asupra unor probleme care i-au fost puse in atentie, autorului. El raspunde unei constatari generale, potrivit careia omul contemporan, prin iuresul tot mai intens al acestei vieti, bate adesea la portile vesniciei, pe calea credintei si a rugaciunii, cautand cu predilectie raspunsuri clare la problemele sale existentiale, presante. Nu are totdeauna la dispozitie timpul fizic necesar pentru aprofundari, sistematizari sau clarificari si de aceea, la nelinistile si intrebarile sale asteapta si doreste sa primeasca raspunsuri concrete si edificatoare – potrivit marturisirii autorului, facuta in prefata cartii…

Avand un numar simbolic, de treizeci si trei, multe din prezentele interventii au fost publicate in presa religioasa romaneasca si in mod special in Ziarul „Lumina” al Patriarhiei Romane. In centrul lor sta incercarea de apreciere a familiei, ca leagan al vietii si civilizatiei umane, ca „laborator al virtutilor” si al desavarsirii crestine si ca „scoala a rugaciunii”. Numeroase referiri au fost facute (si) cu privire la darul nasterii de prunci, ca o forma a binecuvantarii din partea lui Dumnezeu, asupra parintilor si a familiei pe care ei o alcatuiesc, precum si la educatia, din perspectiva mantuirii acestora si a celor care i-au nascut si crescut -potrivit afirmatiilor autorului din prefata cartii…

Considerata altadata „leagan” al vietii si civilizatiei, mediul cel mai prielnic si propriu al dezvoltarii umane personale si comunitare, familia a suferit, mai cu seama in ultimele decenii, numeroase transformari si alterari. Familia „traditionala”, avand la baza intemeierii si existentei ei repere spirituale si duhovnicesti inalte, precum castitatea conjugala si inalta moralitate, credinta puternica si rugaciunea, respectul si pretuirea, dragostea curata si daruirea, pare astazi ceva „desuet” pentru cei mai multi dintre tineri, care prefera o relatie „deschisa”, lipsita de prejudecati si constrangeri, de responsabilitati materiale si obligatii morale. „Uniunea consensuala” pare a se generaliza si a inlocui forma „nucleara” de familie, in care convietuiau si se sustineau reciproc mai multe generatii, casatoriile par a se intemeia tot mai rar si tot mai tarziu – dupa cum ne precizeaza autorul in primele pagini ale cartii. Dincolo de toate acestea, si multe alte realitati tragice, ce par a se largi si extinde odata cu timpul, si chiar impotriva lor, spiritualitatea crestina autentica a aparat si elogiat dintotdeauna familia, considerand-o un altar sacru de jertfa al egoismului si egocentrismului, o scoala a virtutilor crestine, un loc al iubirii si daruirii, al dragostei si desavarsirii, „Biserica de acasa”, „antecamera” a Imparatiei lui Dumnezeu, un „coltisor de rai” inca de aici si de acum, potrivit carora singura cale de dobandire a armoniei conjugale si a fericirii familiale o constituie intoarcerea la vechile, trainicele si adevaratele valori ale invataturii despre Familie, principii si precepte ori prescriptii care au intemeiat-o, au motivat-o, daruindu-i statornicie si trainicie, implinire, desavarsire, mantuire si indumnezeire – potrivit convingerilor si afirmatiilor Parintelui Profesor Ioan Cristinel Tesu.

Asadar, cu alte cuvinte, dintre toate Tainele pe care le are Biserica, singura care nu a fost instituita de catre Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos este aceasta a familiei. Ea a fost instituita de Insusi Dumnezeu in gradina Eden cand a binecuvantat Dumnezeu pe Adam si pe Eva zicand: „Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti” (Facerea 1:28). Din acel moment cei doi (barbatul si femeia) au devenit un singur trup, fiind alaturi la bine dar si la rau, la bucurii dar si la necazuri, la rugaciune dar si in momentele de ratacire si slabire a credintei, ajutandu-se reciproc pentru intarirea acesteia, precum ne arata si Sfantul Apostol Pavel in prima Epistola catre Corinteni: „Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios” (1 Corinteni 7:12-14). Insusirile familie crestine sunt: unitatea si egalitatea intre cei doi; dragostea si buna invoire dintre soti; curatia; sfintenia, care trebuie sa salasluiasca in fiecare familie pentru ca Taina Cununiei mare este dupa cum ne relateaza si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Efeseni: „Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica” (Efeseni 5:32); si trainicia casatoriei, adica ca cei doi sa se pastreze impreuna curat si cuviincios pentru intreaga lor viata: „Dar de la inceputul fapturii, barbat si femeie i-a facut Dumnezeu. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa. Si vor fi amandoi un trup; asa ca nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu mai desparta” (Marcu 10:6-9).

Dupa cum vedem, casatoria presupune multa jertfa, precum si Apostolul Neamurilor, Sfantul Pavel, si impreuna cu el multi parinti ai Bisericii vorbesc adesea despre casatorie, aratand scopul acesteia, acela de inmultire. In ziua de azi insa in societatea in care traim imaginea intalnirii trupesti dintre barbat si femeie a fost pervertita. Societatea noastra trece printr-o criza in ceea ce priveste familia. Totdeauna au existat crize in familie. Astazi insa familia naturala, traditionala, se afla in criza profunda, in mutatie spre un viitor confuz si incert, pentru ca auzim in ultima vreme de multe familii destramate sau dezorganizate care lasa in urma copii vagabonzi, copii ai strazii, copii dependenti de droguri si alcool care devin criminali inainte de vreme. Toate aceste categorii mentionate nu sunt altceva decat o problema care ne priveste pe noi pe toti chemandu-ne in intampinare, spre a ne implica si coresponsabiliza in ameliorarea lor, prin acte caritabile si filantropice, prin dragoste si prin staruinta in rugaciune pentru ei. Cu toate acestea insa, Criza familiei de astazi nu poate fi totusi mai puternica decat binecuvantarea lui Dumnezeu Creatorul care a zis: „Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul!” (Facere 1:28). Daca iti pui nadejdea in Domnul Dumnezeu aceasta criza poate deveni o binecuvantare pentru ca si necazurile si greutatile ne dau o lectie de viata prin intermediul careia de multe ori iubirea dintre cei doi creste. Casnicia este mai mult decat implinirea unei convietuiri sociale. Ea este o cale spre imparatie cu nimic mai prejos decat drumul monahului…

Invatatura Bisericii Ortodoxe – Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie - (inclusiv in cele doua volume ale Parintelui Profesor Ioan Cristinel Tesu) defineste familia, care ia fiinta prin Sfanta Taina a Nuntii sau a Casatoriei, drept biserica cea mica, sau biserica domestica. La baza uniunii naturale a barbatului cu femeia sta Taina Iubirii, asa cum mai este numita plastic Casatoria, iar scopul urmarit este acela al trairii unei vieti crestine si al procrearii. Pentru ca aceasta uniune se face “in Hristos si in Biserica”, ea primeste chipul unirii dintre Iisus Hristos si Biserica. Prin unirea tainei, cele doua parti devin indisolubile si convergente. Prin asimilare si reciprocitate, Regula Bisericii Mari devine regula bisericii de acasa, iar implinirea ei face vie si lucratoare Evanghelia in Biserica si in lume. Si tot in virtutea acestei uniri, modul de manifestare in raportul cu lumea al Sfintei Treimi devine modelul de manifestare al familiei crestine, dupa cum sustinea si Parintele Profesor Dumitru Staniloae.

La nici o saptamana de la inceputul anului civil avem marea sarbatoare a Botezului Domnului sau Epifania (aratarea sau descoperirea Sfintei Treimi). Cu acest prilej vedem cum Tatal marturiseste despre Fiul: “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit” (Mat. 3, 17). Pe tot timpul propovaduirii Sale, Mantuitorul nostru Iisus Hristos subliniaza: “Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatal – Care ramane intru Mine – face lucrarile Lui” (In. 14, 10). Iar despre Duhul Sfant, spune: “Si Eu Voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac. Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 16; 26). El este “Duhul infierii, prin care strigam: Avva! Parinte! si Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8, 15-16). Acest chip al comuniunii intertreimice este si trebuie sa ramana modelul familiei crestine. In felul acesta, tatal trebuie sa fie preocupat sa afirme autoritatea mamei in fata copiilor. Mama trebuie sa se straduiasca si sa le arate copiilor iubirea plina de grija si ocrotire a tatalui. Copiii trebuie sa vada unitatea iubirii parintilor si toate darurile pe care le primesc din aceasta. Iata valorile definitorii ale familiei crestine. Ca aceste valori au fost comentate in diverse timpuri, ca s-au accentuat anumite laturi, dupa “nevoile vremii”, cautandu-se mai tot timpul diluarea importantei lor, se vede cel mai clar in contemporaneitate…

Constienti fiind ca suntem datori si responsabili, mai intai familiei si abia apoi societatii, altfel spus, in raport cu responsabilitatile traditionale ale parintilor intreolalta si fata de copii, ale copiilor fata de parinti, care formeaza coeziunea si comuniunea in familie si care sunt reduse uneori, tendentios, la unul de subordonare dictatoriala, tiranica chiar, observam ca se vorbeste tot mai mult despre responsabilitatile indivizilor, a persoanelor in familie. Familia nu mai este impreuna responsabila pentru membrii sai, iar acestia nu mai sunt datori intai familiei in ce priveste coresponsabilitatea, ci societatii sau, mai precis, institutiilor abilitate. Aceasta tendinta a condus in unele legislatii de aiurea si conduce treptat, daca se va merge pe acest sablon, spre pierderea personalitatii juridice a familiei, diminuandu-se rolul sau social. Astfel s-au diminuat si chiar pierdut legaturile intime din familie, legaturile cu cei din acelasi neam (alternativa romaneasca pentru clan, un cuvant strain folosit frecvent in studiile de specialitate; de ce oare?!), legaturile cu cei din comunitate. Rolul sotilor se rezuma nu la o viata impreuna, ci la rezolvarea separata a problemei fiecaruia in privinta carierei. Carierismul clamat ca o realitate de sine si perceput ca atare la nivel individual conduce la indiferenta fata de problemele familiei. Functiile traditionale ale familiei: de crestere a copiilor si de ingrijire a batranilor sunt pe cale de disparitie. Ele sunt impartite cu alte institutii sociale, total diferite de familie si de caldura acesteia. Socializarea se rezuma fie la intalniri protocolare, fie la unele de descatusare a unor inhibari personale ca rezultat al insingurarii. La modul acesta, familia devine doar un loc de refugiu afectiv-mizantropic ca reactie la stresul cotidian…

O alta directie de diminuare a importantei si rolului familiei este cea a delimitarii si izolarii ei de societate. In tot mai multe lucrari de sociologie, psihologie, psihopedagogie etc., lucrari ce observa si noteaza tendintele actuale in e(in)volutia familiei, o considera pe aceasta drept locul unor simple legaturi si interese private. Nimic din ceea ce “produce, provoaca si genereaza” familia nu este absolut necesar societatii in forma sa structural-institutionala. Ea este o desfasurare de trairi si concepte cu valabilitate interna, care nu produc efecte in afara arealului sau. Ca un revers al acestei atitudini vedem cum pentru diversi indivizi, constituiti intr-o uniune de interese, iar nu intr-o unitate de comuniune, asa cum este familia, primul si ultimul scop este “sa ne fie noua bine”…

Bine stiind ca familia nu este locul unor simple legaturi si interese private, vom afirma si sustine ca o a treia directie, la fel de pagubitoare, este aceea prin care familia este inteleasa ca o simpla coabitare, lasandu-se cale libera concubinajului sau, cum se spune mai nou, uniunilor consensuale (contract care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor). Drept urmare, se lasa a se intelege ca familia, redusa la cuplu, este o alegere oarecare, bazata pe asa-zisa “potrivire”: gusturi comune, optiuni, aranjamente in functie de interese private, fara angajamente sau responsabilitate publica. In sprijinul unei asemenea stari de lucruri sunt aduse motivatii precum: lipsa veniturilor, a unei locuinte, a unei persoane protectoare sau chiar a atractiei fizice. In felul acesta, problema “spinoasa” a divortului dispare cu totul. Din cele de mai sus, se observa ca locul familiei crestine (traditionala la noi) – comuniune de iubire – este luat de individualismul egocentric. Structura si functiile familiei in raport cu importanta sa sociala sunt diminuate, total schimbate sau chiar pervertite. Toate aceste modificari s-au produs si se produc cu aportul major a ceea ce numim informatie. Pentru ca a pierdut exercitiul dialogului, accident care a avut loc inca din momentul caderii lui Adam, omul modern a devenit in egala masura omul receptor si omul monologic. Isi impropriaza extrem de usor atitudini induse, iar finalitatea esuata nu este niciodata impartasita. Adevarul este ca nu poti impartasi (oferi si darui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar imprastiata, raspandita. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxa nu si-a schimbat si nu isi va schimba vreodata viziunea asupra familiei, ce are drept temei iubirea Sfintei Treimi si icoana vazuta Familia Sfanta, in care Fiul lui Dumnezeu a crescut “cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni” (Luca, 2, 52). Fiindca, dupa cum am spus si la inceputul acestui material, rolul ei este acela de a sustine si afirma valorile familiei si a intari pozitia acesteia in societate. Familia este parte a intregului, trup din trupul Bisericii. Daca Regula Mare a Bisericii este valabila in egala masura si pentru biserica mica, se aplica si reciproca…

In alta ordine de idei, acum, in incheierea acestui succint material, tinem in mod deosebit sa il felicitam pe autor, asigurandu-l de intreaga noastra recunostinta si pretuire si dorindu-i cat mai curand sa afle si sa se bucure de ecourile si rezonantele pe care aceste doua carti le va avea asupra tuturor cititorilor… Suntem siguri si convinsi ca va avea parte de reale motive de bucurie si implinire sufleteasca si duhovniceasca!.

Drd. Stelian Gombos

.