Greseli frecvente, superficialitati si capcane demonice

Greseli frecvente, superficialitati si capcane demonice Mareste imaginea.

Atunci când diavolul - prin amânările continue ale pocăinţei pe care le sugerează - nu reuşeşte să îi îndepărteze pe oameni de duhovnicul lor, atunci încearcă să distrugă folosul duhovnicesc al Tainei Spovedaniei. El face tot posibilul ca cel care vine la spovedanie să nu îşi mărturisească păcatele sale aşa cum vrea Dumnezeu.

Astfel, vedem destui oameni care, pentru că se apropie cu superficialitate de Taina Spovedaniei, au falsa impresie că se duc la o discuţie şi la o prezentare personală. Spovedania lor nu este precedată de nicio rugăciune, de nicio reculegere sau autocritică. Modul în care se prezintă şi felul lor de vorbire arată orice altceva, numai pocăinţă nu. Stăpâniţi de duhul lumesc, ei sunt lipsiţi de sinceritate, se prefac, vor să impresioneze. Scopul lor nu este să îşi mântuiască sufletele, ci să dobândească bunăvoinţa duhovnicului, astfel încât în viitor să îi ajute în realizarea unor scopuri materiale şi a unor interese personale.

In timpul Tainei Spovedaniei aceştia se disting prin egoismul lor, care se manifestă printr-un sentiment de superioritate pe care îl au. Nu ezită să joace teatru şi să se prezinte pe ei ca fiind aşa-zis oameni evlavioşi. Işi evidenţiază virtuţile lor de fapt inexistente şi îi acuză şi îi condamnă pe semenii lor. Vorbesc cu generalităţi şi au exprimări neclare şi recurg la istorisiri care nu au nicio legătură cu subiectul, care tind să impresioneze sau să îl înşele pe duhovnic şi să anuleze sfinţenia Tainei Spovedaniei.

Când hotărăsc să vorbească despre ei înşişi, îşi exprimă nemulţumirea pentru a se îndreptăţi sau a se justifica. Când, în sfârşit, vorbesc despre propriile lor păcate, se limitează la cele mici şi lipsite de importanţă şi îşi ascund cu grijă păcatele lor mari şi grave, cică pentru a nu fi expuse înaintea duhovnicului, iar acesta să îşi piardă părerea bună pe care o are despre ei.

Le place să intre în amănuntele inutile ale unui subiect, nu pentru că vor să îl lămurească şi să îl clarifice, ci pentru a crea confuzie, ascunzând adevărul de duhovnic. Acest lucru este de înţeles, pentru că esenţa păcatului este ocolită, iar penitenţii, din cauza nesincerităţii lor, pleacă neiertaţi şi trişti.

Alţii, iarăşi, ca să îl impresioneze - după părerea lor greşită - pe duhovnic, că se pare că au ajuns la mari înălţimi ale virtuţii, vorbesc de vise şi vedenii. La recomandarea duhovnicului de a nu acorda vrea importanţă şi a nu căuta aşa ceva, ei protestează şi se revoltă, nesupunându-se sfaturilor lui sau judecându-l în sinea lor că nu are şi el însuşi aşa-zise experienţe duhovniceşti asemănă-toare, devenind astfel victime ale duhurilor rele61. Visele arareori sunt de la Dumnezeu.

In general, deosebirea viselor este foarte grea. Părintele Sofronie Saharov scria: „In timpul întâlnirii lui cu persoane care îi povestesc visele lor, duhovnicul se îngrijeşte mai înainte de orice să constate cu certitudine care este sursa adevărată a viselor respective, dacă acestea sunt într-adevăr date de sus, sau sunt doar rezultate ale unei imaginaţii răscolite, sau sunt consecinţa influenţei duhurilor vrăjmaşe. Această lucrare este atât grea, cât şi extrem de plină de responsabilitate. Dacă ceea ce a fost dat de la Dumnezeu o considerăm a fi din partea puterii vrăjmaşe, atunci suntem în pericol să cădem în blasfemie la adresa Sfântului Duh. Şi invers: dacă o anumită influentă demonică care ne este mărturisită de un penitent, noi o primim ca provenind de la Dumnezeu, atunci îl îndemnăm pe penitent spre cinstirea demonilor. Prin urmare, este necesară tuturor duhovnicilor, fără excepţie, rugăciunea fierbinte şi neîntreruptă, pentru toţi în general şi în fiecare situaţie, astfel încât Domnul însuşi să îi ferească de greşeli în timpul slujirii lor duhovniceşti"62.

Fundamentul viselor drăceşti este mândria. Oamenii care sunt mândri ar trebui să fie diagnosticaţi că suferă de aceasta.

Uneori duhovnicul poate să folosească o metodă ca să constate dacă există mândrie sau smerenie în sufletul celui care povesteşte vedenia pe care a avut-o.

„Când starea lucrurilor, scria Părintele Sofronie Saharov, nu este clară duhovnicului, atunci el poate recurge la «metoda psihologică»: îi propune penitentului să nu se încreadă în fenomene ciudate de niciun fel.

Dacă visul este cu adevărat de la Dumnezeu, atunci în sufletul penitentului va domni smerenia şi acesta va accepta fără să se tulbure sfatul duhovnicului de a se afla întotdeauna într-o stare de trezvie.

In cazul contrar, este posibil ca penitentul să reacţioneze negativ, insistând să dovedească faptul că nu este posibil ca visul să provină din altă parte decât de la Dumnezeu. Atunci avem motiv să ne îndoim în legătură cu acest vis.

Desigur, această metodă nu linişteşte neapărat şi nu trebuie să apelăm la ea cu uşurinţă. Experienţa a dovedit că atunci când cineva îl încearcă pe fratele lui, îl împinge pe acesta spre mânie şi spre amărăciune"63.

De asemenea, Părintele Sofronie remarcă foarte potrivit: „Mândria constituie nucleul căderii duhovniceşti. Prin mândrie oamenii ajung să fie asemenea cu demonii. Asemenea cu Dumnezeu este numai iubirea smerită"64.

O mare piedică pentru o spovedanie bună este voinţa însăşi (faptul că vrem să facem după voia noastră), pe care penitentul refuză să o părăsească. însuşirile definitorii ale omului mândru sunt: a face cum vrea el şi neascultarea. Spovedania fără deschiderea sufletească de ascultare a sfaturilor duhovnicului nu poate conduce la vindecarea penitentului.

„Cei care se spovedesc în mod superficial, observă episcopul Pavel, nu ştiu ce înseamnă ascultarea liberă, pentru că prima lor grijă este împlinirea voii proprii. Ei îndeplinesc propriul lor program de viaţă duhovnicească şi nu îngăduie nicio admonestare. Duhovnicul îi ascultă în timpul spovedaniei cu atenţie şi cu rugăciune şi sesizează lipsa lor de pocăinţă şi lipsa deschiderii sufleteşti pozitive din partea lor. Când începe să îi sfătuiască, aceştia îl întrerup. Când cu smerenie le arată şi le indică greşelile lor, aceştia se indignează şi nu vor să le accepte. Desigur, ei se simt jigniţi, nu pentru că i-a ofensat cu adevărat, ci pentru că sunt plini de egoism. Ca să fie mai convingători, mai ales dacă este vorba de femei care se spovedesc, au şi lacrimi de moment - numai în ochi, nu şi în suflet, pentru că nu sunt nici smeriţi, nici nu au inimă înfrântă, ci sunt obraznici şi indolenţi. De aceea, lacrimile lor nu sunt lacrimi de pocăinţă, ci sunt superficiale, false şi făţarnice, arătând de fapt un egoism rănit şi nu o inimă înfrântă prin pocăinţă"65.

Din păcate, cei mândri şi egoişti vin la Taina Spovedaniei, a Pocăinţei şi a paternităţii duhovniceşti nu ca să afle care este voia lui Dumnezeu, ci ca să poarte o „discuţie", să afle şi care este „părerea Bisericii".

Mult egoism există de obicei în cazul intelectualilor, în antiteză cu cei neinstruiţi, care sunt (nu întotdeauna, desigur) de regulă mai smeriţi.

„Oamenii educaţi, notează Părintele Sofronie, respectă cu tărie un alt principiu: propria lor înţelepciune. Pentru ei fiecare cuvânt al preotului este doar unul omenesc şi, ca urmare a acestui fapt, este supus unei discuţii critice. Din punctul lor de vedere, a urma cineva neîncetat recomandările duhovnicului ar fi o prostie. Ceea ce vede şi consideră duhovnicul că este bine nu este acceptat de omul respectiv şi respinge, pentru că el trăieşte la un alt nivel. Şi eu însumi, întâlnind (adică spovedind) oameni care sunt călăuziţi de propriile lor stimulări personale şi care resping cuvântul (sfatul duhovnicesc care li se dă), care iese din gura preotului în urma rugăciunii, refuz să cer de la Dumnezeu să le descopere voia Lui cea sfântă şi atotdesăvârşită.

In felul acesta nu îi pun în situaţie de a fi în luptă cu Dumnezeu, ci doar le spun părerea mea personală, care se bazează pe lucrările Sfinţilor Părinţi sau pe Sfânta Scriptură şi îi izbăvesc de lupta împotriva lui Dumnezeu şi în felul acesta le dau dreptul să se abată fără să păcătuiască de la sfatul meu, ca şi cum acesta provine numai de la un om. Desigur, acest lucru este foarte departe de ceea ce dorim noi| să se realizeze în cadrul Tainelor Bisericii"66.

Oamenii smeriţi, spre deosebire de ceii egoişti, sunt cei care îl odihnesc pe Dumne-I zeu, dar şi pe duhovnic. Aceştia sunt conduşi şi spre tămăduirea sufletească. „M-a fascinat, scrie tot Părintele Sofronie, priveliştea aleşilor lui Dumnezeu, a celor ascunse dincolo de înfăţişarea lor smerită. De altfel ei înşişi, păziţi de harul lui Dumnezeu, nu înţelegeau ce binecuvântare mare se odihnea în ei. Lor li s-a dat prin excelenţă să îşi intuiască insuficienţa lor, câteodată într-o asemenea măsură, încât în felul acesta să nu îndrăznească a păcătui şi să se gândească la faptul că Dumnezeu se odihneşte în ei, şi ei în El.

Unii dintre aceştia au fost călăuziţi la vederea Luminii necreate, însă nu şi-au dat seama de acest lucru, în parte deoarece nu fuseseră familiarizaţi decât puţin cu operele Sfinţilor Părinţi, care descriu felul acesta de har. Neştiinţa lor i-a păzit de eventuala slavă deşartă"67.

Aşadar, în timp ce cei smeriţi se sfinţesc, din păcate există şi unii atât de trufaşi şi de făţarnici, încât consideră că pot să îl înşele pe Dumnezeu, pe duhovnic şi Taina Spovedaniei. Ei se spovedesc doar pentru a-şi pune oarecum conştiinţa în ordine, pentru că este „bine" sau ca să pară că sunt „oameni ai Bisericii".

„Punctul culminant al făţărniciei omului care susţine că se spovedeşte, observă mitropolitul Pavel, este batjocorirea Tainei Sfintei Spovedanii. El se preface că este evlavios. Zice că se duce să îşi mărturisească păcatele, dar nu suportă observaţiile şi nu ascultă îndrumările duhovnicului.

Penitentul respinge sentimentele de vinovăţie, nevrând să îşi recunoască greşelile, le atribuie altora şi îşi exprimă nemulţumirea pe care o are faţă de aceştia, dar şi faţă de duhovnicul însuşi. Desigur, el îndrăzneşte chiar să îl ia la rost pe duhovnic pentru părerile şi poziţiile lui referitoare la diferite subiecte, care nu au nicio legătură cu Taina Spovedaniei.

Iar dacă se întâmplă, din cauza locului pe care îl deţin, să influenţeze un anumit grup de oameni, atunci îi mobilizează şi pe ei astfel încât şi aceia - ca şi o casetă de magnetofon - să repete aceleaşi nemulţumiri atunci când se presupune că se spovedesc"68.

Mulţi îl acuză pe duhovnic de severitate, de duritate şi de lipsă de discernământ. De obicei, substratul tuturor acestor acuzaţii este lipsa pocăinţei şi a deschiderii sufleteşti adevărate pentru vindecare din partea penitentului.

Părintele Sofronie, care înainte de a se muta permanent în Europa, a fost duhovnic la cinci mănăstiri din Sfântul Munte Athos, scrie următoarele: „Modul de gândire al monahilor, răbdarea şi rezistenţa lor depăşea pe a tuturor şi toate câte am întâlnit apoi în Europa într-o asemenea măsură încât nu gă-seam nici motive, nici moduri exterioare de comunicare cu europenii.

Ceea ce monahii acceptă cu recunoştinţă, în Europa îi sfărâma pe oameni. Mulţi se dezgustau de mine ca fiind un om neobişnuit de aspru şi chiar exigent până la denaturarea dunului evanghelic al iubirii. Şi eu înţelegeam aceste judecăţi ale lor, dându-mi seama că «măsurile» monahilor se deosebeau profund de măsurile oamenilor civilizaţiei occidentale.

Nu există nicio îndoială că cel mai nefiresc, nu numai pentru vremurile «Marelui Inchizitor», ci şi pentru oamenii de astăzi ar fi Hristos însuşi. Cine poate să îl asculte pe Hristos şi cu atât mai mult să îl urmeze?

Ceea ce se dădea monahilor după trecerea mai multor decenii de plâns şi de pocăinţă, oamenii contemporani vor să primească într-o perioadă de timp scurtă şi desigur în timpul câtorva ceasuri de discuţie «teologică» agreabilă.

Cuvintele lui Hristos - fiecare cuvânt al Lui a venit în lumea aceasta de sus - aparţin unei sfere de dimensiuni diferite şi nu sunt însuşite altfel decât prin rugăciune îndelungată, împreună cu multe lacrimi.

Fără această premisă, cuvintele lui Hristos vor rămâne mereu neînţelese oricărui om «educat» - chiar şi din punct de vedere teologic"69.

Ieromonahul Sava Aghioritul

Taina Sfintei Spovedanii, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Taina Sfintei Spovedanii"

Note:
61 Vezi lucrarea Cum să ne mântuim?, Ed. Sfintei Mănăstiri a Mângâietorului.
62 Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, p.222.
63 Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, pp. 223-224.
64 Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, p.210.
65 Mitropolitul Pavel de Cirene, Psihologia celor care se spovedesc în mod superficial.
66 Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, p. 224.
67 Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, p. 209.
68 Mitropolitul Pavel de Cirene, Psihologia celor care se spovedesc în mod superficial.
69 Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, p. 209.

29 Septembrie 2016

Vizualizari: 2003

Voteaza:

Greseli frecvente, superficialitati si capcane demonice 4.00 / 5 din 4 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE