Heterodocsii se pot numi crestini?

Heterodocsii se pot numi crestini? Mareste imaginea.


Heterodocsii se pot numi "crestini"?

 

Presupun ca este limpede pana acum ca crestinii ortodocsi bine informati, atunci cand se refera la heterodocsi, folosesc termenul "crestin" in mod gresit. Aceasta se leaga de adresarea respectuoasa fata de un cleric romano-catolic cu numirea de "preot" sau fata de o grupare confesionala luterana numind-o "biserica". Intr-un fel, noi folosim acesti termeni dupa iconomie.

 

Totusi, atunci cand termenul "crestin" este folosit in nadejdea obtinerii unei precizii si logici teologice - adica dupa acrivie - inseamna ca avem de-a face cu o unire organica cu Hristos, care este inseparabil legata de participarea la Biserica si de calitatea de membru al ei, ca trup al lui Hristos. Asa cum "indragostirea" este destul de diferita de unirea prin casatorie, ca fiintare intr-un trup (cf.

Ef. 5. 28-32; Fac. 2: 24), disponibilitatea catre Hristos este diferita de comuniunea cu El in Taina Sfantului Botez. Prima reprezinta simple inclinatii ale inimii; iar cea din urma reprezinta o realitate organica.

 

In organismul divino-uman al Bisericii, fiecare credincios viaza ca o celula vie ce devine parte integranta a ei, traind cu putere divino-umana si de minuni facatoare. Caci a fi madular al Bisericii inseamna a deveni co-trupesc cu Dumnezeu-omul, a te impartasi de Trupul Lui (cf. Ef. 3: 6), a deveni parte organica din intregul Sau Trup divino-uman (cf. Ef. 5: 30; I Cor. 12:12-13), intr-un cuvant: a deveni divino-uman in intreaga realitate a personalitatii omenesti. Daca cineva atinge aceasta treapta, acela a dobandit monismul divino-uman al vietii, si are o asigurare vie si nemuritoare ca a trecut de la moarte la viata (cf. In, 5: 24; 3; 36; 11: 25 - 26). Mai mult, el simte fara incetare si cu toata fiinta ca Biserica, ca organism divino-uman, este Dumnezeu-omul extins peste veacuri.

 

Adresandu-se acelora care au fost pecetluiti cu darul Sfantului Duh (Mirungerea), care urmeaza imediat dupa Botez, Sfantul Chiril al Ierusalimului spunea:

 

Dupa ce ati fost botezati in Hristos si v-ati imbracat cu Hristos (cf. Gal. 3: 7), ati ajuns asemenea Fiului lui Dumnezeu (cf. Rom. 8: 29). Dumnezeu ne-a randuit mai dinainte spre infiere (cf. Ef. 1: 5) si ne-a facut asemenea trupului slavei lui Hristos. O data ce ati ajuns partasi ai lui Hristos (cf. Filip. 3: 21), negresit sunteti si unsi. Despre voi spune Dumnezeu: Nu va atingeti de unsii Mei ((Ps. 14: 15). Si ati ajuns unsi [hristosi] pentru ca ati primit antitipul Sfantului Duh. Toate cele facute de voi s-au facut prin imitare, pentru ca sunteti chip al lui Hristos. Si Hristos a intrat in Raul Iordanului, a impartasit apele cu buna-mireasma a Dumnezeirii si a iesit din ele; si S-a pogorat peste El Sfantul Duh in deplinatatea fiintei Sale, odihnindu-Se Cel asemenea peste Cel asemenea. Si voua de asemenea, dupa ce ati iesit din colimvitra sfintelor ape, vi s-a dat ungerea, antitipul Aceluia prin Care a fost uns Hristos. Acesta este Sfantul Duh; (.) iar voi, dupa ce ati fost invredniciti de ungerea cu Sfantul Mir, va numiti crestini; acum renasterea voastra este confirmata si de numele ce-l purtati dupa noua nastere. Intr-adevar, inainte de a fi invredniciti de acest har, propriu vorbind, nu erati vrednici de acest nume, ci erati inca pe cale de a deveni crestini.

 

Sfantul Mucenic Ilarion cel Nou, in minunata lui carticica Crestinismul sau Biserica?, atunci cand discuta despre modul in care era inteles termenul "crestin" in Biserica primara, merge mai departe cu intelegerea acestor concepte patristice:

 

Inainte de toate, primii crestini au devenit constienti de ei insisi o data ce au devenit membri ai Bisericii. Comunitatea crestina se referea la sine ca "Biserica", preferand-o mai mult decat celelalte nume.  Cuvantul Biserica (Ekklesia) apare de 110 ori in Noul Testament, in vreme ce cuvinte precum "crestinism" sau altele cu acelasi sufix sunt cu desavarsire necunoscute in Noul Testament.   Dupa   pogorarea   Duhului   Sfant   asupra ucenicilor si Apostolilor lui Hristos, Biserica a luat fiinta ca o comunitate vazuta cu o legatura duhovniceasca intre membrii ei. (.) Ce insemna in acea vreme sa fii crestin?

 

In timpurile noastre auzim multe raspunsuri, dintre cele mai diferite, precum:  "A fi  crestin inseamna a recunoaste invatatura lui Hristos, a incerca sa implinesti poruncile Sale". Desigur ca acesta este unul dintre cele mai potrivite raspunsuri. Cu toate acestea, primii crestini raspundeau la intrebare intr-un mod diferit. Inca de la primele pagini ale istoriei sale, crestinismul ni se prezinta in forma unei comunitati armonioase si cu un cuget comun. In afara acestei comunitati nu existau crestini. A ajunge sa crezi in Hristos, a deveni crestin (.)- aceasta insemna unirea cu Biserica. Acest lucru este exprimat de repetate ori in Faptele Apostolilor (Fapte 2: 47; 5: 13-14). Fiecare nou-credincios era ca o ramura altoita la copacul vietii Bisericii.

 

Prin urmare, la drept vorbind, a fi crestin insemna a fi "in Hristos" si Biserica Sa, lucru care se realizeaza in mod firesc  prin intreita cufundare in apele cele sfintite.

 

Alte consideratii biblice si patristice

 

Un posibil mod de a intelege statutul credinciosilor heterodocsi este acela de a-i compara cu "tematorii de Dumnezeu" din Noul Tesatment, precum Corneliu (cf. Fapte 10: 2) sau sutasul roman (care avea o credinta mai mare decat oricine din Israel; cf. Matei 8: 10).

 

Virtutea isi are propria valoare, indiferent in ce loc am afla-o.  Dar,  cu toate acestea,  aceste virtuti  sunt insuficiente prin ele insele fara credinta in Hristos si primirea in  Biserica  Sa.  inainte  sa-l  intalneasca pe Apostolul Petru, Corneliu nici nu credea drept despre Dumnezeu,   nici  nu-i  invata  pe   altii   adevarul.   Dar Dumnezeu, vazandu-i osteneala in cele cate le credea, si prevazand de asemenea ca va imbratisa de bunavoie adevarul, l-a adus spre cunoasterea lui Hristos intr-un chip minunat.

 

Sfantul Ioan Gura de Aur, talcuind [Fapte 10: 2 si urm.], a scris: "Daca nu i-a trecut cu vederea pe magi, nici pe etiopian, nici pe talhar, nici pe desfranata, cu atat mai putin pe cei ce lucreaza dreptatea si sunt binevoitori cu nici un chip nu-i va trece cu vederea". Dreptatea lui Corneliu nu fost trecuta cu vederea de Dumnezeu; l-a pregatit intru primirea Evangheliei, ca astfel sa fie alaturat Bisericii, unde era implinirea si rasplata dreptatii.

 

Un exemplu asemanator din Vechiul Testament ne poate fi si el de ajutor. Rahab, care nu se afla in mod vazut in comunitatea legamantului (Israel), cu toate acestea, ea se temea de Dumnezeu (cf. Iosua 2: 8-21; cf. Matei 21: 31); ea se afla pe lista celor din curtea credintei (cf. Evr. 11: 31), pentru actul ei de dreptate de a ascunde trei iscoade. Se indoieste oare cineva de soarta ei vesnica? In legatura cu Sfintii din Vechiul Testament, teologul ortodox grec Ioan Karmiris scrie: Trebuie sa notam faptul ca multi dintre sfintii si dreptii [barbati si femei] care sunt pomeniti in Vechiul Testament - precum Abel, Enoh, Noe, Daniil, Iov, Lot etc. - nu apartin nici de neamul, nici de religia lui Israel, ci erau in afara revelatiei dumnezeiesti pozitive, care incepe cu Avraam. Ei sunt numiti de regula "pagani". De aici avem si nenumarate discutii asupra "Sfintilor pagani sau cei dintre neamuri", precum, de pilda, la J. Danielou, Les saints paiens de l 'Ancien Testament [Sfintii pagani din Vechiul Testament], Paris, 1956, pp. 10 s.u.

 

Eusebie arata si el in a sa Istorie bisericeasca:

(.) Unii au trait inca inainte de potop, altii dupa aceea, asa cum au fost fiii si urmasii lui Noe si ai lui Avraam, de care fiii evreilor sunt mandri ca i-au avut drept conducatori si stramosi. Toti cei cunoscuti prin dreptatea lor, de la Avraam si urcand inapoi pana la primul om, au fost de fapt crestini in fapta, chiar daca nu si cu numele, caci n-au fost departe de adevar . Acest nume ne da sa intelegem intr-adevar ca, pe urma cunoasterii si invataturii lui Hristos, crestinul se deosebeste prin intelepciune, prin dreptate, prin taria caracterului si a virtutii, prin curaj si prin marturisirea credintei intr-un singur Dumnezeu, Cel mai presus de toate; pe toate acestea, oamenii de atunci le cultivau tot atat de mult ca si noi, cei de azi.

 

El vorbea de credinciosii de dinainte de Noul Legamant. Astfel, utilizarea de catre Eusebie a termenului de "crestin" pentru cei virtuosi care aveau credinta in Dumnezeu ne ajuta sa avem o intelegere mai buna asupra celor despartiti de Biserica.

 

Scrierile Sfantului Grigorie Teologul (din Nazians) dau si ele marturie despre o utilizare iconomica a termenului "crestin", (.) mai ales in urmatorul pasaj dintr-un necrolog la moartea tatalui sau, Sfantul Grigorie cel Batran (+ 374). Tatal sau traise o viata virtuoasa anterior intrarii sale ca membru a ceea ce parea a fi - date fiind cunostintele noastre marginite despre ea - o secta monoteista, numita a hypsistarienilor . Mai tarziu, el a ajuns Episcopul Naziansului, fiind unul din cei ce l-au hirotonit episcop pe Sfantul Vasile cel Mare.

 

Dand o descriere a tatalui sau, Sfantul Grigorie scrie: Se tragea dintr-o familie modesta, nu prea inclinata spre evlavie, dar eu nu ma rusinez de descendenta sa, caci, fiind incredintat ca sfarsitul vietii sale este aproape, a unei vieti care n-a fost sadita in casa lui Dumnezeu, ci foarte indepartata si instrainata [de aceasta], fiind rodul indoit a doua dintre cele mai mari pozitii adverse -ratacirea greceasca si fatarnicia legislatiei, de care, in unele parti scapase, dar de altele, mai rele, nu. Caci, dintr-o parte, ei respingeau idolii si jertfele, dar cinsteau [in schimb] focul si stelele; pe de alta, ei tineau Sabbatul si respectau unele randuieli privitoare la anumite carnuri, dar dispretuiau circumcizia. Acesti oameni de rand isi spuneau hypsistarieni. Ei spun ca Cel Atotputernic este singurul Caruia ii slujesc. Care este urmarea acestei indoite tendinte catre impietate? Nu stiu daca trebuie sa laud mai mult harul care l-a chemat, sau scopul sau.

 

Aratand ca tatal sau a jertfit mult pentru a deveni crestin, Sfantul Grigorie continua sa observe: Inca dinainte de a fi din turma noastra, el era de-al nostru. Caci, asa cum multi dintre cei de-ai nostri nu sunt cu noi, a caror viata ii instraineaza de trupul obstesc, tot astfel, multi din cei din afara sunt de partea noastra, a caror fire le prefigureaza credinta si care nu au nevoie decat de numele a ceea ce, cu adevarat, poseda. Tatal meu a fost unul dintre acestia, un aluat strain, dar care, prin viata sa, inclinat spre noi. Sporise atat de mult in stapanirea de sine, incat nu a intarziat sa se faca iubit de ceilalti, fiindu-le un exemplu de cumpatare: cumpatare si iubire, doua calitati cu anevoie de imbinat. Ce alta marturie mai mare si mai minunata poate exista pentru dreptatea lui decat exercitarea unei pozitii ce nu avea egal in tara, fara a se imbogati cu vreo sporire, desi i-a vazut pe toti cum se foloseau de mainile lui Briareus pentru a lua cat se putea din vistieria publica si cum se ingrasau din bunuri obtinute cu viclesug. Caci astfel numesc eu bogatia nedreapta. Nu este o dovada mica a chibzuintei sale, dar in cursul cuvantului meu voi da si alte amanunte. Socotesc ca, printr-o astfel de purtare, el a ajuns la credinta, ceea ce i-a fost ca o rasplata.

 

Aici trebuie notat ca Sfantul Grigorie nu-l considera pe tatal sau a fi crestin inainte de Botez, ci, mai degraba, in context, "unul dintre noi" - adica, in inima. Se vorbeste de un timp cand el nu era din turma noastra, si despre o fire care "arvunea credinta lor" - "o rasplata" pentru trairea unei vieti virtuoase pana in vremea de fata. Aceasta reiese si mai limpede mai departe in Cuvantul sau, atunci cand vorbeste despre felul cum rugaciunile, posturile si sfintenia mamei sale [facute] intru mantuirea sotului ei au dus la dorinta de a parasi secta si a se boteza: El se apropia de acea nastere din nou din apa si Duh, prin care noi marturisim lui Dumnezeu alcatuirea si implinirea omului asemenea lui Hristos, respectiv transformarea si sporirea de la cele pamantesti la cele ale Duhului. El se apropia de cristelnita cu o dorinta fierbinte. (.) Si, pe cand se ridica din apa, in jurul lui stralucea o lumina si o slava vrednica de starea in care s-a apropiat de braul credintei.

 

Prin urmare, cred ca il putem intelege pe Sfantul Grigorie ca zicand acestea: "Aceia [care sunt in afara] au nevoie doar de numele [de "crestin", care se da atunci cand cineva devine catehumen, si implinit cu desavarsire -adica, facut real - prin Botez] a ceea ce intentioneaza sa dobandeasca [o viata virtuoasa]".

 

Concluzie

 

Pe temeiul acestei treceri in revista a scrierilor Sfintelor Scripturi si ale Parintilor, pare deplin ingaduit sa numim "crestin" pe cel ce marturiseste credinta in Hristos - fara a imbratisa in mod constient erezii care ataca Sfanta Treime sau Persoana lui Hristos - si care se straduieste sa se asculte de poruncile Lui. Nereusita de a extinde asupra crestinilor heterodocsi in mod sincer curtoazia unei astfel de etichetari, pricinuieste o jignire inutila, dand impresia ca crestinii heterodocsi nu au nici o legatura cu Dumnezeu. Aceasta i-ar plasa pe acelasi nivel cu paganii, ceea ce nu este nicidecum cazul. In acest sens, oferim aceste sensibile si intelepte comentarii:

Desigur, n-avem nici o pricina sa consideram aceste confesiuni [heterodoxe] si secte a fi pe acelasi nivel cu religiile necrestine. Nu putem tagadui ca citirea cuvantului lui Dumnezeu are o influenta benefica asupra tuturor celor care cauta in ea o indrumare si o intarire a credintei, si ca cugetarea evlavioasa la Dumnezeu Facatorul, Hranitorul si Mantuitorul are o putere inaltatoare chiar si printre protestanti. Nu putem spune ca rugaciunile lor sunt cu desavarsire neroditoare, daca vin dintr-o inima curata, ci, in orice neam, cel ce se teme de El si face dreptate este primit de El (Fapte 10: 35). Atotprezenta Datatorului de bine Dumnezeu este si asupra lor, iar ei nu sunt lipsiti de milele lui Dumnezeu. Ei sunt astfel sprijiniti la stapanirea instabilitatii morale, a viciilor [patimilor] si a crimelor; in plus, se opun raspandirii ateismului, dar toate acestea nu ne dau temeiuri pentru a-i considera ca apartinand de Biserica.

 

Legat de cei carora nu li s-a oferit niciodata ocazia sa se intalneasca cu Ortodoxia, este acceptabil sa concluzionam ca Dumnezeul dragostei ii poate pune in imparatia Lui cea cereasca. In cele din urma, Dumnezeu cauta la inima fiecarui om - avand mila fata de cei pe care ii alege sa-i miluiasca (cf. Rom. 9: 18) - si rasplateste fiecaruia dupa faptele si intentiile lui (cf. Rom. 2: 6 si urm.).

Patrick Barnes

.

25 Ianuarie 2009

Vizualizari: 1667

Voteaza:

Heterodocsii se pot numi crestini? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE