Invatatura prin invecinare

Invatatura prin invecinare Mareste imaginea.


Invatatura prin invecinare

Semne

Uneori, cultura se bucura. Iar bucuria ei din smerenie vine, fara zgomot, pasnic, ca o sarbatoare in timp de razboi. Sunt oameni ai spiritului care, in cultura fiind, fac toate cele neobisnuite culturii: tac, se smeresc, nu se agita, nu proclama, nu incrimineaza, ci pur si simplu exista - monumental.

Cu o maretie de zvon, in cultura secolului nostru Petre Tutea are caracteristicile duhului: exista fara sa se fi manifestat. Nu a putut si nu a avut cum sa se manifeste in ultimele decenii. Cand ii iei omului miscarea, nu-i ramane decat sederea, iar cei mai buni fac din aceasta minunat prilej de gandire. Gandind si stapanind prin gand, sunt ascetii culturii contemporane, pustnici care s-au rugat pentru mantuirea ei.

Raportul nostru cu lumea a fost mereu unul de invecinare. Am avut o pozitie contemplativ-defensiva care ne-a permis supravietuirea. Insa aceasta invecinare nu presupune numai pasivitate ori numai defensiva, ci si lupta, forma publica de angajare, intr-un cuvant: invatatura.

Am invatat la inceput din invecinarea cu altii, cu romanii sau cu turcii, am invatat invecinandu-ne cu marile puteri ce ne stateau in jur si, se pare, a venit vremea sa invatam invecinandu-ne cu noi insine. Tutea este unul dintre putinii care, astazi, ne indeamna la acest fel nou de invecinare, singurul capabil sa ne asigure identitatea si universalitatea in acelasi timp.

Viata

Tot ce se stie despre Tutea se stie din intamplare. S-a nascut la 6 octombrie 1902, in satul Botenii de Muscel, avand in urma un sir de strabuni preoti, el aparand, printre livezile muscelene, ca fruct ultim al harismei acestora. Liceul il face in parte la Campulung-Muscel, in parte la Cluj. Tot la Cluj face si Facultatea de Drept, unde isi ia titlul de doctor in stiinte juridice.

Se instaleaza la Bucuresti, lucrand in Ministerul Economiei Nationale. Face mai multe calatorii diplomatice la Berlin, Budapesta si Moscova; este mediatorul celui dintai tratat economic intre Regatul Romaniei si noua putere sovietica.

Prieten cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Petre Pandrea si altii, colaboreaza la revista Cuvantul a lui Nae Ionescu, in timp ce la Cluj, in studentie, fiind de stanga, colaborase la reviste socialiste. Citeste indelung si temeinic, abordand zonele clasice ale culturii. Isi face in epoca un renume de om de spirit si adancime.

Primii ani de dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial si inceperea razboiului comunist cu valorile si adevarul ii traverseaza relativ bine. Anchetat de mai multe ori, dupa obiceiul vremii, este arestat definitiv in 1956. In temnita avea sa se converteasca la crestinism. Parcurge intreg spatiul concentrationar, de la Malmaison pana la Aiud, Jilava si Ocnele Mari.

In perioada de detentie Petre Tutea tine conferinte, initiaza, dezbate, asculta si dialogheaza. Multi isi vor aminti de intalnirea, in inchisori, cu Tutea. Un taran este intrebat de ce sta pe langa el: intelegi ceva? - Nu, dar e o grozavie! Tot de domeniul grozaviei si al marturisirii tine si vestita predica de la Aiud, in care, timp de trei ore, face o vasta paralela intre Platon si Hristos, intre paganism si crestinism, aratand superioritatea religiei bazate pe actul mistic al intruparii.

Batut, umilit, injosit, trece prin toate apele tulburi ale prostiei. Timp de saizeci de zile, la Ocnele Mari, sta in anticamera torturii; nu intra insa, deoarece in ziua stabilita un detinut scapa din mainile gardienilor, sparge geamul si tipa: sariti, fratilor, ca ne omoara! Conducerea inchisorii are teama de o eventuala miscare a populatiei din Ocnele Mari si opreste torturile. Dar incep izolarile. Este eliberat in anul de gratie 1964.

Locuieste pe unde poate, pe la prieteni, pana ce, cu ajutorul unui tanar care ii era "student" in Cismigiu, reuseste sa se mute intr-o garsoniera, la etajul opt, foarte aproape de parcul preferat. Publica in Familia de la Oradea cateva fragmente din Teatrul seminar, iar in revista Arta un eseu despre Brancusi.

Cu toate ca i se interzice aparitia in presa, Tutea publica, sub pseudonimul Petre Boteanu (la Gandirea semnase Petre Marcu), eseul Filozofia nuantelor si Despre Socrate.

Are o intensa activitate "didactica": se plimba cu tineri in Cismigiu, invatandu-i ce diferente exista intre lumina soarelui in amurg si la rasarit, intre prostie si spirit, intre necredinta si credinta. Lucreaza prin dictare sau prin grea scriere cu mana proprie, bolnava, la cateva eseuri mai intinse. Pentru a se putea intretine, este trecut ca membru al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor. Dar in ce post sa va trecem, domnule Tutea? - "Pe post de Socrate!"

In mai multe randuri, securitatea ii confisca manuscrisele; alte pagini sunt date spre pastrare prietenilor. Risipeste cu darnicie spirit, intr-un gest de insamantare cosmica. Pe toti cei care se intampla sa-i treaca pragul sau sa-l intalneasca ii invata cele doua cuvinte-cheie ale verticalitatii: crestin si roman.

Suspectat, urmarit, chestionat, le zambeste tuturor, aratand puterii o enorma bunavointa si scuzandu-i nesfarsita prostie. I se insceneaza o delincventa: este arestat in holul hotelului Athenee Palace, sub invinuirea de specula, fireste nedovedita. In decembrie 1989 este pazit de doi soldati, pentru a se preintampina un eventual atentat.

Ajunge, in urma unor interviuri televizate, in centrul atentiei. Cucereste si farmeca lumea gazetareasca, si nu numai pe aceasta. Primeste in medie, pe zi, opt-zece ziaristi si de doua ori mai multi vizitatori. Traieste cu aceeasi pensie de la Uniune ca si mai inainte. Prezent in presa din ce in ce mai mult, incepe sa se vorbeasca despre un eventual tutism.

Apele se linistesc, gazetarii devin tot mai rari. Boala isi face aparitia. In prima jumatate a ultimului an de viata locuieste cu un tanar care se straduieste sa-i fie de folos. A doua jumatate, pana la moarte, este internat la Spitalul Christiana. I se iau si aici interviuri; isi formeaza un nou grup de "studenti", dintre cei internati, calugari, maici, medici sau tarani. Ii iarta pe cei care l-au chinuit.

Moare la 3 decembrie 1991, dimineata. Este inmormantat la Boteni, de ziua Sfantului Nicolae, drumul spre locul de pace facandu-l intr-un car tras de boi. Putini oameni in jurul pamantului proaspat: unii nestiind, iar altii neputand probabil sa vina, insa multi fulgi, multa cernere din ceruri, el, Petre Tutea, trecand desigur cu bine prin vamile vazduhului.

Opera

Opera, urmand rigorile spirituale ale modelului, nu trebuie sa ne trimita la ea insasi, nici chiar la cel care a scris-o, ci la Cel care a facut posibila lumea in care ea a aparut.

Tutea nu a visat sa aiba opera, insa se vede treaba, cum se intampla in povesti, ca Dumnezeu da cui nu cere - iar Tutea nu a cerut niciodata. Tot ceea ce a scris are o motivatie de cronicar: s-a simtit dator sa fixeze in memoria scrisa evenimente si idei care au traversat cerul vremii sale. Paginile dictate vin si ele dintr-o alta preocupare decat cea de scriitor - sunt pagini marturisitoare, in care nimeni nu va gasi noutati, in nici un domeniu; sunt pagini de reafirmare, de adunare si sistematizare a unor adevaruri spuse deja, dar care trebuiesc marturisite, proclamate din nou, spre tinere de minte.

Opera lui Tutea se plimba pe strada. Daca intalniti, uneori, cate un tanar inchinandu-se in fata bisericii si aratand spre dumneavoastra priviri in care va oglinditi, sau cate un tanar cufundat in lectura, in cine stie ce sali friguroase de biblioteca, sau cate un om trecut de mult de tinerete, dar cu o vajnica articulare pe care numai suferinta o da, ei bine, sa stiti ca, asa fragmentara cum pare la prima vedere, ati avut de-a face cu opera lui Petre Tutea.

Este o opera-marturisire - o traire in celalalt - o opera imediata. Tutea a avut oroare de operele lansate in haul unui public impersonal. Apostolica, marturisitoare, opera lui e propovaduire fata catre fata. Cei mai multi creatori traiesc prin mandat artistic, intr-o relatie in care se cunoaste expeditorul, dar nu se stie nimic despre destinatar; opera valabila se bazeaza pe Adevar si, pe Adevar bazandu-se, ea se bazeaza pe Persoana, pe calitatea de persoana a adevarului. De aici vorbirea catre celalalt, catre persoana aproapelui, iar nu catre impersonalul departelui.

O opera se naste din invecinare, daca vrea sa se constituie intr-o invatatura, intr-o lume antiaxiologica, rasturnata, orice posesor al adevarului trebuie sa-l marturiseasca testamentar; de aceea, discursul lui Tutea abunda in formule precise, care nu lasa loc echivocului semantic sau ideatic. Fiind marturisitoare, opera ce se bazeaza pe acest fel de discurs vizeaza altceva decat satisfacerea cerintelor estetice: e o opera ce se vrea cale spre mantuire.

Cand se intalnesc, in Pateric, un calugar batran cu unul tanar, cel tanar ii cere cuvant de folos sau cuvant de invatatura, iar cel batran, invecinat prin rugaciune si post cu Dumnezeu, il da scurt, testamentar. Opera lui Tutea e cuvantul de invatatura de care avea si are nevoie cultura romaneasca in trecerea ei de la subterana la lumina, de la impersonal la personal, de la zbatere si indoiala la credinta si certitudine.

Opera lui Tutea, cata se afla in oameni sau in pagini scrise sau in benzi inregistrate, se contureaza in jurul unor titluri sugestive prin ele insele: Tratat de economie politica, Tratat de antropologie crestina, Introducere la teatrul seminar, Teatrul seminar, Comentarii la Platon, Comentarii la Kant, Dialoguri (Bios, Eros si altele), Reflectii religioase asupra culturii, Socrate, Mircea Eliade, Filozofia nuantelor, Introducere mistica in filozofia moderna.

Abordand fundamentalul si neavand nimic comun cu conjunctura, primirea operei lui Tutea se face in plina asteptare. Domol, ca o apa intre doua dealuri, curgerea ideatica tarzie asteapta soarele, pentru ca, in momentul intrarii in mare, sa-si poata arata toate irizarile, altminteri invizibile.

O opera trebuie asteptata, iar nu tolerata. Persoana-creator catre persoana-primitor, opera e o relatie filiala, de intregire a unei familii spirituale; cine vrea sa afle ceva profund din valentele spiritualitatii romanesti trebuie sa astepte, testamentar, pana ce ultimul lucru isi va fi aflat soarta viitoare. E modul de a intra in manastirea cugetului romanesc - trecand pe sub poarta arcuita, intr-o plecaciune in fata bisericii din mijloc, pana la care se asterne drumul de piatra al adevarului si simplitatii.

O creatie a spiritului e altceva decat un produs. Ea presupune un cadru, o lume pregatita in asa fel incat sa-i primeasca rigorile. Spiritul se intrupeaza numai dupa un sir lung de profeti, care primenesc si pregatesc lumea cu ideea minunii. Cei treisprezece ani de temnita si convertire au pregatit lumea romaneasca pentru primirea marturisirii lui Tutea, pe care o numim, conventional, opera: o opera deloc comoda, cum nici intruparile nu sunt comode si nici usor de acceptat; o opera care ne demonstreaza finitudinea noastra autonoma si mizeria acceptarii acesteia, care ne arata vinovatia fundamentala ce o avem fata de cer si fata de dumnezeirea din noi. Daimonul operei lui Tutea este dorinta mutarii din loc a ceturilor interioare.

Cuvant de invatatura, opera lui Tutea e cuvant de dojana, cuvant de iertare, depinde de noi cata dojana si, mai ales, cata iertarene va da opera aceasta.

Sistemul

Fara sa-si propuna sa aiba opera, Tutea nu si-a propus sa aiba nici sistem. Cu toate acestea, putem vorbi despre un sistem Tutea in masura in care acceptam definitia pe care el o dadea sistemului - ca adevaratul sistem e cel care aduna nelinistile omului si le aduce, spre rezolvare, cerului. Iata de ce, cand vorbim despre sistemul lui Tutea, nu putem vorbi decat despre credinta lui. Crestinismul e sistemic prin definitie - coerent, eshatologic, crestinul probeaza, constient sau nu, functia sistematizatoare si recuperatorie a crestinismului - hristocentrismul e modelul de sistem cu garantii in absolut.

Crestin, Tutea se bucura de avantajul sistemic al credintei sale: pentru el, sistemul nu e valabil daca nu-l mantuie pe cel care-l construieste. Fara aceasta finalitate, sistemul ramane o inutila si sinistra constructie, prin care bantuie de la un capat la altul stihia indoielii, a putrefactiei si mizeriei.

Fortand putin lectura teologica a termenului de sistem, putem spune ca sistemul, de fapt, nici nu se construieste - ci se da, e un har, e un talant, si numai in aceasta acceptiune gandirea lui Tutea poate fi identificata, fara temere, cu un sistem.

Sistemul Tutea e un sistem crestin. Mai mult, un sistem crestin ortodox, cu elemente vadite de mistica rasariteana si meditatie athonita. Intr-o eventuala istorie a cugetarii romanesti, sistemul Tutea ar putea fi definit, in stil calinescian, ca un sistem manastiresc de gandire, alaturi de cel al lui Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, Nichifor Crainic ori Constantin Noica.

Vorbind despre o inghetare sistemica si despre neputinta de a mai gandi in afara limitelor sistemelor existente, Tutea intuia, ca singura posibilitate de constructie ideatica, marturisirea.

Aparitia gandirii crestine in traseul sau spiritual a fost inregistrata de Tutea in inchisoare, acolo unde doar invecinarea cu Dumnezeu mai putea sa dea invatatura salvarii, restul invecinarilor - cu celula, cu gardienii sau cu tortionarii - nefiind altceva decat un continuu indemn la disperare.

Cultural, increstinarea lui Tutea a avut la baza o receptare foarte curata, taraneasca, a valorilor spiritului. Apartinand unei generatii culturale de varf, avand acces la toate izvoarele, Tutea a experimentat copios binefacerile conceptului, ajungand in cele din urma la limitele gandirii autonome; conceptul se vadea a fi o mantuire pe termen scurt, un bulevard ce sfarseste intr-o groapa. Printre ruinele conceptului, colindand in speranta gasirii unei zidiri intregi, Tutea a aflat zidirea trainica, de alta esenta, a Bisericii, singura capabila sa raspunda intrebarilor acumulate prin cultura.

Gandirea lui Tutea e o permanenta tensiune a trecerii de la concept la dogma, de la indoiala la certitudine. Conceptul te salveaza din naufragiu, aruncandu-te pe o insula, unde mori dupa ce un timp ai avut nebunia sa te crezi salvat, nefacand nici un semn vaselor ce treceau spre continent; dogma te salveaza, aducandu-te pe continent, punandu-ti pamantul imparatiei lui Dumnezeu sub picioare.

Crestinismul este starea ontologica normala a omului; dogma e revelatie, intelepciune divina. Tutea a perceput dogma in semnificatia ei vie, de adevar revelat, vazand in ea unicul mijloc de redare a libertatii spiritului: dogma elibereaza, nu constrange; infinita dumnezeire nu are cum sa margineasca sau sa constranga. Tutea a defrisat unele geometrii, deosebind intre interesant si adevarat, neputinta si libertate. Gandirea lui marcheaza permanent aceste distinctii, le probeaza mereu.

Exista cateva cuvinte cu valoare orientativa in gandirea lui Tutea. As incerca sa schitez un inceput de Glosar al cuvintelor de invatatura:

- Iisus Hristos - eternitatea care puncteaza istoria

- dogma - adevar revelat ce ofera omului libertate si certitudine

- revelatie - forma de dialog invatatoresc, pedagogic, intre persoana umana si persoana divina

- sfintenie - fruntea tablei valorilor la care are acces omul

- mantuire - intrare in imparatia lui Dumnezeu

- concept - aproximatie rationala, autonoma, cu trimitere in hatisul neputintei si incertitudinii

- sistem - forma ordonata de a aduce in fata lui Dumnezeu nelinistile si nelamuririle spiritului uman

- roman - forma lingvistica si spirituala de a aduce lauda lui Dumnezeu.

Toate cuvintele-cheie de mai sus, la care se mai adauga si altele, au stat la baza invataturii pe care Tutea o transmitea tuturor acelora care se intamplau sa-i fie in invecinare, pentru un timp mai lung sau mai scurt.

O gandire isi verifica valabilitatea atunci cand ii invata pe altii - gandirea lui Tutea e, prin insasi esenta ei crestin-marturisitoare, o invatatura destinata celuilalt. De aceea, nu am fost mirat vazand ca majoritatea dedicatiilor de pe cartile din biblioteca lui cuprind cuvintele maestru si discipol. Cineva ii scrie: "Marelui domn Petre Tutea, cu iubire de discipol...", altcineva: "Domnului Petre Tutea, ilustrul magistru, al crestinilor indrumator...", altcineva: "Domnului Petre Tutea, iubit parinte sufletesc al meu si al multora...", altcineva: "Domnului nostru Profesor...", iar altcineva: "Omagiu, admiratie si recunostinta domnului Petre Tutea, magistrul iubit al generatiei noastre tinere. In prezenta sa binecuvantata ne-am format ca luptatori, crestini si romani toti cei care ne-am simtit in stare de acest fapt."

Insemne

Insemne multe a lasat Petre Tutea prin viata - amintiti-va de tanarul inchinator sau de cel din biblioteca. Nu s-a considerat niciodata in masura sa aiba discipoli, dar nemasura lui smerenie se cheama, si cate nu invata cineva de la un smerit.

Pentru multi, Judecata de Apoi e prima forma de dialog si de invecinare cu Dumnezeu, dar sunt oameni, ca Petre Tutea, care o viata intreaga au corespondat si s-au invecinat cu Dumnezeu in incercarea de a intra in zona certitudinilor.

Dintotdeauna, Tutea a vorbit, iar el vorbea, in general, pe doua registre: cand cu oamenii, cand cu Dumnezeu. Vorbirea cu oamenii era o cale de eliberare a ceea ce se structurase pana atunci, pentru a face loc noilor geometrii, nu esential diferite de cele dinainte, dar altminteri, mai frumoase poate, oricum altfel.

"Filozofia nuantelor", spunea el - un exercitiu al valabilitatii, al revenirii la dogma. De aici, permanenta tensiune a trecerii de la conceptul uman, finit, la dogma nesfarsita, dumnezeiasca. Drumul de la concept la dogma era, in fapt, drumul de la Biblioteca la Biserica.

Petre Tutea mergea des pe acest drum, insotit de Kant si Maxim Marturisitorul, de Sfantul Apostol Pavel si Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, deopotriva. Isi punea palaria larga in varful fapturii lui inalte si, cu seninatatea bucuroasa a inteleptului, strabatea drumul. Uneori, si din fericire nu rar, mergea impreuna cu alti oameni, tineri mai ales. Ii invata si le povestea, determinandu-i sa accepte un alt ritm, o alta invecinare, o alta Realitate.

Tutea a murit intr-o dimineata, pe cand se pregatea sa plece de la Biblioteca spre Biserica, a murit pentru ca era deja in Biserica, iar Dumnezeu voia sa-L aiba cu Sine mereu.

Invatatura prin invecinare, lectie despre cum sa te uiti spre cer si cum spre pamant, vecinatatea cu Petre Tutea, oricat de scurta, reprezinta pentru cine vrea sa invete ceva din ea un mod de recapitulare a istoriei mantuirii omului si de reafirmare a necesitatii de a intra in Biserica si in ritmul ei liturgic.

Radu Preda
Jurnal cu Petre Tutea, Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Jurnal cu Petre Tutea"

26 August 2015

Vizualizari: 2083

Voteaza:

Invatatura prin invecinare 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE