Inainte de orice, pentru a preintampina eventualele asteptari pe care nu am cum sa le onorez:  nu pretind ca sunt un cunoscator sistematic al universului de gandire al lui Petre Tutea. Imi lipseste competenta filosofica de rigoare. Nu sunt adica nici tutolog si cu atat mai putin un tutoman. Sansa de a fi locuit o vreme cu el, elev fiind pe atunci, si de a ma fi vazut astfel in vecinatatea unui om ale carui contururi le-am constientizat abia treptat, s-a tradus, ca semn de recunostinta, in tentativa din Jurnal cu Petre Tutea de a oferi o imagine a ganditorului din Cismigiu si mai deloc a celui care, atunci ca si acum, nu a fost decat un martor al ideilor sale. Pe parcursul celor aproape doua decenii trecute deja de la publicarea cartii am avut ocazia sa vad confirmate unele dintre zicerile de duh ale lui Tutea, sa constat cat de fragila este la noi posteritatea marilor nume, cat de neloiala si de agresiva este concurenta pseudo-modelelor, indiferent de domeniul in care acestea isi impun normativitatea. Or, tocmai asupra acestei calitati de model veritabil a lui Tutea as dori sa ma opresc si sa patrundem impreuna in logica unui tip de memorie pe cale de disparitie intr-o epoca a consumului frenetic de informatii dintre cele mai amestecate, asaltandu-ne zilnic si nelasandu-ne cu niciun chip ragazul asimilarii profunde si nici pe cel al distantei critice. Eterogena din punct de vedere calitativ, multa din punct de vedere cantitativ si nemijlocita din punct de vedere tehnic, informatia ajunge in cele din urma sa ne consume ea pe noi, sa ne ia in posesie si sa ne dicteze reactiile, gusturile, optiunile.

In comparatie cu mecanismele prin care astazi apar si dispar "numele” sau "personalitatile”, Tutea vine la propriu din alta lume. Este vorba despre diferenta nu doar de tehnica, dintre vechea masina de scris si calculator, ci mai ales de discernamant, de folosirea unor anumite criterii. Cum deja am sugerat, in comparatie cu facilitatea mediatica de azi, necesitand un efort de "imblanzire” pe masura fortei sale extraordinare de a impune mode si agende de discutie de la o zi la alta, epoca sociala si culturala a generatiei lui Tutea pretindea din partea oamenilor ei valorosi un exercitiu pe termen lung. In afara de succesul spontan pe care, atunci si acum, il rezerva literatura autorilor, de unde si tentatia literara care domina cultura noastra moderna in detrimentul constructiilor de idei, notorietatea si omologarea ca valoare certa erau rezultatele unui drum anevoios. Cursul la catedra, cartea de opinie, articolul de ziar, conferinta pentru marele public, prezenta de spirit in cercurile de prieteni si cunoscuti, fidelitatea fata de principii, umanitatea practicata cotidian, angajamentul civic, nu rareori chiar si de partea unor oferte politice discutabile - toate acestea si multele altele inca defineau un nume sau o personalitate. Prin exercitiul unuia sau altuia dintre genuri, nu de putine ori a mai multora la un loc, tipologia universitarului eseist fiind larg raspandita, profilul ganditorului sau al omului de stiinta se impunea treptat, asemeni dezvelirii lente a unei statui. De la un an la altul, profilul, mai mult sau mai putin monumental, al unui autor devenea mai clar si prezenta lui imposibil de ignorat. Evident, aici ajungeau ca concure mai multe instante si sa contribuie mai multe realitati.

Simplul si esentialul fapt de a fi o cultura cu adevarat sincronizata cu restul lumii facea posibila opera respirand dimensiunea locala si internationala deopotriva, numarul autorilor romani "bransati”, mai mult sau mai putin cunoscuti azi, fiind impresionant. Este suficient sa parcurgi sumarul catorva mari reviste din epoca, de la Roma sau Paris, pentru a vedea ca, bursieri sau tineri cercetatori, romanii erau parte a discutiei mondiale in domeniile lor. In plus, in tara, aveam in mai toate stiintele publicatii unde se practica recenzia prompta si necrutatoare, se sanctiona plagiatul sau platitudinea (si ea un pacat in sine!), se incuraja promisiunea si se onora excelenta. Inclusiv mediul teologic avea o astfel de instanta critica in paginile revistei Predania, de pilda, unde erau spuse pe nume metehnelor scolasticizante ale unei teologii lipsite de duh.

Astazi, in ciuda mijloacelor tehnice de comunicare si calatorie si a libertatii recastigate in 1989, sincronizarea culturala a Romaniei este mai curand o pretentie, decat o realitate. In fapt, ceea ce te uimeste, revenind dupa cateva luni sau doar cateva zile de absenta din tara, este agenda complet alta a mass-mediei romanesti. Nici faptul de a face parte intre timp din Uniunea Europeana nu a schimbat esential modul de raportare a tematicii locale la cea internationala sau, simetric, a receptarii in timp real a temelor neromanesti, dar avand relevanta (potentiala) si pentru noi. Un astfel de izolationism in plin proiect de integrare are consecinte concrete: nu reusim sa revenim la nivelul participarii de dinainte de instaurarea comunismului. Cei care reusesc sa insemne ceva si pe plan international sunt de regula deja plecati sau, daca raman aici, se bucura de o recunoastere prin ricoseu: doar pentru ca strainii spun ca un specialist este chiar bun, incep si cercurile noastre cultural-academice sa spuna acelasi lucru. Mai mult decat atat, lipsa sincronizarii de calitate, alta decat simplul mimetism tamp, mai explica de ce nu avem instante critice, de ce promovarea ierarhica in lumea ideilor se face in functie de gasca, grupare, orientare politica sau complicitate. Faptul de a face din fractiunea potrivita este suficient. Recenziile sunt scrise de cei de acelasi nivel, laudele sunt intoarse prin prestatii similare, congresele si volumele sunt construite pe baza acelorasi semnaturi, premiile sunt oferite de comisii alese pe aceleiasi criterii. Pe scurt, afirmarea publica trebuie sa se produca in ciuda acestor defecte si suspendari ale onestitatii.

O figura precum cea a lui Petre Tutea ofera contrastul absolut. Cu o cultura solida, acumulata in ciuda unei copilarii si adolescente osciland intre precaritate si momente de gratie, avand la baza o cautare launtrica, fapt care lamureste cumva trecerea odata cu timpul de la orientarea de stanga catre cea de dreapta, parcurgand etapele unei munci administrative de expertiza, cunoscand pretul amar al gloriei intr-un regim si persecutia in altul, model de rezistenta in sistemul carceral, prieten cu cele mai mari spirite ale generatiei sale, incercand sa lase o opera scrisa, in repetate ori confiscata, impunandu-se in cele din urma mai ales prin puterea verbului - Tutea este exemplul total opus notorietatii prin mediatizare si aceasta in ciuda faptului, aparent paradoxal, de a se fi bucurat imediat dupa 1989 de o prezenta intensa in mass-media romaneasca a epocii. Dincolo asadar de faptul de a fi fost "descoperit” de presa, el ramane modelul unei notorietati castigate prin proba intelectuala, rigoarea analitica, taria morala si influenta benefica asupra contemporanilor sai, batrani si tineri deopotriva. El este modelul notorietatii intelepciunii hranite, in puscarie si mai ales in ultima parte a vietii, de o eroica si pilduitoare asumare a drumului Crucii. Doar o astfel de panza freatica, neotravita, poate explica explozia de vitalitate de la suprafata a fructelor tarzii din copacul gandirii lui Tutea. Si doar o calitate acumulata si recunoscuta in timp ne mai poate explica fenomenul ca despre Tutea se mai vorbeste inca si azi (fie si in lipsa unei editii critice a operelor sale) si se va vorbi si maine. Caracterul sapiential al cuvintelor sale de duh l-au transformat deja intr-un reper, intr-o "sursa”. De la acest mod de a intra in memoria colectiva ar avea ce invata mare parte dintre directorii nostri de opinie obisnuiti prea repede cu facilitatile mediatice si ocolind cu grija proba caracterului.

Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro

• De pe calea omului pe calea lui Dumnezeu - Convertirea lui Petre Tutea
  Publicat in : Interviuri
• Petre Tutea
  Publicat in : Religie
• Cugetari - Petre Tutea
  Publicat in : Credinta
• Interviu cu Petre Tutea
  Publicat in : Interviuri