Invataturile unei prostituate batrine catre fiul sau handicapat

Invataturile unei prostituate batrine catre fiul sau handicapat Mareste imaginea.

Atunci cînd baba Daria, bătrîna mamă a Eleonorei, căzu la pat, ea chemă preotul să o spovedească. Spre uimirea tuturor, nu chemă un preot de la mănăstire, ci îl chemă pe preotul din sat. N-ar fi fost nimic neobişnuit în această rînduială pe care orişice om din satele Moldovei o îndeplineşte înainte de moarte, dacă baba Daria nu ar fi ocolit în ultimii zece ani biserica şi preotul din sat, mergînd la slujbe la mănăstirea din satul vecin. Atunci cînd a fost întrebată dacă nu vrea să fie chemat un preot de la mănăstire, baba Daria a zis că nu, că îl vrea pe popa de la ei din sat. Preotul, care era mai bătrîn decît baba şi nu mai slujea de cîţiva ani, avîndu-l acum în loc pe feciorul său mai mare, se înduplecă şi se lăsă adus la babă. „Trebuie să fi avut pe suflet păcate pe care nu le-a putut spovedi", gîndi părintele bătrîn. „In lumea întreagă rar vei găsi o babă care să nu fi ascuns păcate la spovedanie. Dar Dumnezeu le este judecător." Datoria lui era să o asculte şi să o dezlege, chiar dacă baba în toţi aceşti ani a umplut satul de vorbe despre cît de drepţi sînt călugării şi cît de păcătos, neînvăţat şi murdar este preotul din sat. Pe undeva, el însuşi era curios să afle dezlegarea unei poveşti atît de încurcate cum era cea a babei Daria, a fiicei ei Eleonora şi a nepotului Nicolae, despre care unii spuneau că e cu mă-sa în Italia, iar alţii că e la o casă de copii, undeva prin nordul Moldovei; deşi curiozitatea nu se potriveşte unui preot şi mai ales unuia atît de bătrîn şi atît de încercat.

Daria, pe atunci femeie în putere, a ajuns la mănăstire dintr-o împrejurare cu desăvîrşire omenească: îi era ruşine de gura satului. Nu putea să se spovedească preotului de ceea ce făcuse. Aşa că, atunci cînd auzi că în satul vecin s-a deschis o mănăstire, s-a dus cu trup şi suflet să ajute cu ce poate. După căderea Uniunii Sovietice s-au redeschis mănăstirile în Moldova, dar au fost construite şi multe noi. De obicei, sfintele locaşuri ocupau fostele tabere de pionieri sau casele de odihnă destinate demnitarilor comunişti. Daria trebăluia zile întregi pe la mănăstire, stătea la toate slujbele, făcea curat în biserică, spăla vasele la trapeză, dădea sfaturi femeilor pe care le vedea îmbrăcate nepotrivit, probozea copiii. Intr-un cuvînt, devenise un om nelipsit din obşte.

Prin posturi, rugăciuni îndelungate şi muncă, Daria i-a convins pe toţi că este o femeie evlavioasă. Părintele stareţ chiar o îndemna să se călugărească şi ar fi făcut-o dacă nu s-ar fi certat cu economul. După acea sfadă, economul i-a pus condiţie stareţului că, dacă o călugăreşte pe Daria, el pleacă din mănăstire. A învins economul. Insă dincolo de osteneala şi cuvioşenia Dariei se ascundeau păcate pe care ea nu le-a destăinuit niciodată. Se ştie că atunci cînd omul îşi tăinuieşte păcatele el poate deveni exagerat de aspru şi de dur cu sine. Daria se pedepsea pentru păcatele ascunse prin post, muncă şi rugăciuni îndelungate. După mulţi ani, ea începu să simtă că Dumnezeu o iertase. Inima ei părea că se liniştise. Insă acum, pe patul de moarte, femeia începu să fie chinuită de remuşcări. Ei i se părea că toţi anii petrecuţi la mănăstire au fost o amăgire.

Casa babei Daria era la marginea satului. Părintele fu adus aici cu sania trasă de un cal amorţit. Iarna, cailor le creşte părul şi ei încep să semene cu nişte bizoni. Căruţaşul legă calul de gard şi-i puse în faţă un braţ de fîn smuls din culcuşul în care stătu părintele.

Baba stătea în pat învelită cu o plapumă groasă. Işi puse de jur-împrejur perne ca să o ţină într-o poziţie cît mai apropiată de şezut. Se simţea rău, dar îi era ruşine să stea tolănită în faţa preotului. Focul era stins şi asta era bine, pentru că frigul mai slăbea puţin mirosul de urină şi de fecale care domnea în odaie.

- Doamne ajută la 'neavoastră! - zise părintele cu voce tare, sprijinindu-se cu o mînă în cîrjă, iar cu alta ţlnînd la piept cutiuţa cu Sfintele Daruri învelită în epitrahil.

- Of, mînţămăsc, părinte! - oftă baba vinovată. Mînţămăsc că ai venit la mine, o păcătoasă!

- Toţi sîntem păcătoşi - oftă părintele aşezîndu-se pe scaunul de lîngă pat. Ia zi cu ce te mai jelui, babă!

- Păcatele, părinte, păcatele...

In cameră s-a lăsat linişte. Motanul veni şi se băgă printre picioarele părintelui, apoi i se aşeză pe pîsle şi începu să toarcă. Mirosul greu din încăpere nu slăbea.

Era greu să-ţi dai seama ce era mai rău, mirosul sau frigul care domneau în cameră.

- Părinte, îs tare păcătoasă... - îşi începu baba spovedania, îs păcătoasă şi mă căiesc... Dar cel mai tare mă chinuie că am ascuns păcate la spovedanie, părinte. Mă împărtăşeam aşa, crezînd că Dumnezeu o să mă ierte. Eu, părinte, am greşit faţă de fata mea, Eleo-nora... O mai ţii minte?

- Da' cum să n-o ţin minte... Unde-i ea amu?

- Ii la Italia, părinte. Iaca, îs paisprezece ani de cînd nu am văzut-o. Cred că s-o măritat, poate are copii, nu ştiu... Da' eli am făcut un lucru nu bun, părinte, cînd am sfătuit-o să lase copilul după mine. Copilul ei, Nicolai, matale îl ţii minte, eu l-am scris după mine. Bărbatul acela al ei, doctorul, o lepădat-o cînd era gravidă şi eu m-am gîndit că dacă scriu copilul după mine o să-i fie mai uşor să se mărite. Atunci toate femeile se duceau la Italia. Şi i-am zis şi eu: „Du-te, draga mamei, şi tu la Italia şi ţi-i găsi acolo un italian." Că italienii iştia se însoară la bătrîneţe, nu ca la noi, şi te ieu şi dacă nu mai eşti fată. Cîte muieri de la noi din sat s-o despărţit de bărbaţi şi s-o măritat acolo!

Nu ştiu, s-o măritat, sau numai aşa zic... Şi iaca aşa am învăţat-o eu să facem cu copilul. Cînd era să nască, am dus-o la un neam de-al meu în Tiraspol. Acolo o născut şi o trăit vo două luni. Da' în sat am zis că s-o măritat cu doctoru' şi că îi la casa ei. Că doctorul acela venise de vreo două ori la noi şi chiar credeam că o s-o ieie. Era tîrziu să mai faci ceva, că era cu pîn-tecele la gură. Şi tot acolo, în Tiraspol, am făcut actele pe mine, că eu îs mama copilului. Am zis că aşa-i mai bine, să poată ea să se ducă la Italia. Cît avea ea atunci? Două'şase de ani. Eu am venit cu copilul în sat. De-amu matale ştii asta... - N-o luat copilul cu dînsa la Italia? Parcă aşa mergea vorba pe la noi prin sat...

- Nu, părinte... Aista-i păcatul meu. Să-ţi povestesc ce-a ;paţit copilul. Că aici îi păcatul cel mare.

Baba încercă să se ridice în perne, dar nu reuşi. Plapuma se mişcase şi înmulţi mirosul nesuferit din cameră.

- Cînd avea vreo patru anişori, Nicolai o căzut în faţa mea şi o început să facă spume la gură. Poate o fi căzut şi mai înainte, nu ştiu, că eu îl lăsam des sin-gur acasă, că aveam de lucru pe deal. II legam de pat, ca pe cloşcă, îi puneam de mîncare, de băut şi mă du-cearrtia lucru, că n-aveam nici un ajutor. Cînd l-am văzut cum face, am înţeles că-i boală neagră. De la ce i s-o fi tras? Nu ştiu. Poate de la căzătură, poate s-o fi spăriet de ceva? L-am dus la babe, da' nu i-o ajutat. Cădea şi se lovea la cap.

Atunci m-am gîndit că asta-i pedeapsă pentru mine că l-am luat de la mă-sa. Poate dacă n-o învăţam pe Lorica să se ducă în Italia, rămî-nea acasă, avea grijă de el şi nu se întîmpla nenorocirea asta cu dînsul. Că o fost copil sănătos.

- Şi unde-i el amu, că tot n-am înţeles? - întrebă părintele împingînd cu piciorul motanul care i se freca de pîsle şi-l încurca să asculte.

- L-am dus la det-dom, la orfelinat, cum se zice amu.

- Acolo era „Italia", care vasăzică...

- Da', am zis în sat că l-o luat mă-sa în Italia.

- Da' mă-sa măcar ştia unde-i „Italia" asta, unde ai dus copilul? - întrebă părintele răspicat.

- Nu. Nu i-am spus. Nici nu ştiam cum să dau de dînsa. M-am gîndit că-i mai bine aşa.

- Asta ca să îmbie mata pe la mănăstire...

- Da', mă gîndeam că dacă fac ascultare la mănăstire vo cîţiva ani, o să-mi ierte Dumnezeu păcatul.

- N-o fost de la Dumnezeu îmbiatul ista pe la mănăstire. .. Mai bine aveai grijă de copil.

Se lăsă iarăşi linişte. Părintelui îi era greu pe suflet de la cele auzite, mai ales că nu vedea că babei i-ar fi părut rău. Există un fel de spovedanie băbească în care chiar şi cele mai mari păcate sînt amestecate cu un fel de mîndrie şi de îndreptăţire de sine. Pentru toate păcatele au un motiv şi o scuză, iar asta îl obosea pe părinte şi nu înţelegea de ce l-a mai chemat.

- Şi măcar ai fost să-l mai vezi? - întrebă el în cele din urmă.

- Pe cine să văd?

- Pe băiat, pe Nicolai.

- A, da... Am fost de vo două ori. Cînd l-am văzut după o jumătate de an, nu l-am cunoscut. Ţinea gura deschisă şi-i curgeau bale. Da' am zis că aşa-s copiii.

Cine-o văzut copil ca să nu-i curgă măcar o dată bale? Numai că era prea mărişor pentru bale. Şi ochii parcă îi fugeau spre nas.

- Amu, babă, Dumnezeu te iartă de toate păcatele, dar mata trebuie să te împaci cu fata şi cu copilul. Aşa-i porunca şi eu nu pot să o schimb. Altminteri n-o să ai pace.

- Da' cum să mă împac, părinte, că iaca eu îs la pat, da' fata nici nu ştiu pe unde-i. Ce, eu nu vreu să mă împae? Da' cum?

- Trimite vorbă, fă ceva. Amu, cu telefoanele estea şi internetul, găseşti pe cine vrei. Caută şi vei afla, bate şi ţi se va deschide...

- Da' măcar o să mă împărtăşeşti, părinte? Că m-am spoveduit.

- Altă dată. Amu eu o să-ţi citesc o rugăciune de dezlegare, da' de împărtăşit nu te împărtăşesc, că o să mori şi n-o să te mai împaci. Să faci bine şi să te împaci. Lasă, că încă mai ai puteri. Te-ajută Dumnezeu, că nu te învăţ de rău.

Părintele citi rugăciunea de dezlegare şi ieşi. Motanul se luă după el. Afară aerul era curat şi soarele îi tăie ochii. Simţea că hainele şi barba îi miros a urină şi a fecale.

- Gata, părinte? - îl întrebă căruţaşul sărind de pe un picior pe altul.

- Gata, da' nu-i gata... Hai, du-mă acasă!

Căruţaşul îl ajută pe părinte să urce în căruţă, mai bine zis îl împinse ca pe un snop şi acela căzu în culcuşul de fîn, ţinînd cu grijă Sfintele Taine la piept. Căruţa o luă din loc şi în curînd dispăru pe uliţă printre case. La poarta babei Daria rămase un loc bătătorit în zăpadă, cum stătuse calul, cu urme de fîn şi o balegă care încă mai aburea.

IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
ÎNVĂŢĂTURILE UNEI PROSTITUATE BĂTRÎNE CĂTRE FIUL SĂU HANDICAPAT, EDITURA CATHISMA

Cumpara cartea "ÎNVĂŢĂTURILE UNEI PROSTITUATE BĂTRÎNE CĂTRE FIUL SĂU HANDICAPAT"

27 Iunie 2016

Vizualizari: 2408

Voteaza:

Invataturile unei prostituate batrine catre fiul sau handicapat 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

savatie bastovoi

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE