Ioan Ion Diaconu

Ioan Ion Diaconu Mareste imaginea.

In memoriam: Scriitorul, omul de radio si publicistul Ioan Ion Diaconu (1937 – 2011),
Franturi de ganduri si sentimente acum, la marea sa trecere.

In aceste momente si clipe, recunosc si marturisesc sincer ca mi-este foarte greu sa vorbesc despre Domnul Ioan Ion Diaconu la timpul trecut, despre omul pe care l-am cunoscut in toamna anului 1993, la sediul Societatii Romane de Radiodifuziune din Bucuresti, cand si unde eu, elev in clasa a 10-a, doream sa ma inscriu si sa particip la emisiunea radifonica si culturala „Cine stie castiga”, organizata, in fiecare duminica, de catre postul de radio Romania Cultural si unde Domnul Ioan Ion Diaconu era redactor si realizator. Si iata, in aceste imprejurari si conditii, de atunci incoace, am legat si am cultivat cu domnia sa si cu intreaga sa familie o prietenie frumoasa, de suflet, o colaborare cat se poate de fructuoasa, pana cand a iesit la pensie si, mai ales, pana cand a fost doborat de cumplita boala, care l-a si insotit, tot mai agresiva si mai violenta, l-a dus si condus pana la mormant.

Mai auzisem si pana atunci vocea inconfundabila si radiofonica a Domnului Ioan Ion Diaconu, in cadrul multor si a diferitelor emisiuni de radio, chiar aflasem si incepusem sa ma documentez, cu privire la activitatea si biografia sa, din care am retinut ca Domnul Ioan Ion Diaconu a fost realizatorul uneia dintre cele mai longevive si mai vibrante emisiuni de radio, "Memoria pamantului romanesc" (20 de ani de emisie neintrerupta). Totodata ca aportul, implicarea, activitatea, conduita sa morala si profesionala a fost si ramane un model de referinta pentru fostii colegi si pentru orice aspirant la acest domeniu profesional numit Radio. Daca ar fi sa mai retin cateva date biografice, voi spune ca Domnul Ioan Ion Diaconu s-a nascut la 6 octombrie anul 1937 in orasul Bals, jud. Olt, ca fiu al Mariei si al lui Ion Diaconu, preot al Bisericii Sfanta Parascheva din orasul Bals (fostul judet Romanati) si apoi cantaret bisericesc.

Urmeaza Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti, din anul 1956 pana in anul 1959, cand este arestat si condamnat pentru atitudine subversiva impotriva oranduirii socialiste. Eliberat, isi reia studiile si termina facultatea in anul 1969. Intre timp s-a casatorit cu doamna Constanta – frumoasa si scumpa lui sotie, care i-a fost alaturi, dimpreuna cu cele doua fete si intreaga familie, pana la sfarsitul vietii sale pamantesti. Din anul 1968 este reporter, apoi redactor la Radiodifuziunea Romana. Intre anii 1969 si 1989 a realizat emisiunea "Memoria pamantului romanesc". Dupa anul 1989 a realizat emisiunile "Antena Bucurestilor" si "Cine stie cistiga", a colaborat la realizarea emisiunilor "Universitatea Radio", "Amfiteatru Literar" si altele. In paralel cu activitatea din radio, a scris proza pentru copii si tineret. Prima lui carte "Cercelul domnitei" (1970), este o povestire cu tenta istorica, de educatie patriotica in spiritul vremii, dar alcatuita si compusa intr-un stil cald si curgator, valorificand limbajul oral in maniera lui Ion Creanga. "Povestea unui steag tricolor" (1981) evoca istoria (in buna parte reala) a unui steag mostenit de la sarbatoarea Marii Unirii din anul 1918.

In anul 1996 publica "Acea noapte sfanta. Inchis sub comunisti pentru Transilvania", o carte de literatura-document, in care relateaza intamplarile dramatice prin care a trecut in anii detentiei. "Celula cu suflete" (1999), roman rezultat din acceasi experienta a detentiei comuniste, imbina memorialul cu unele episoade fictionale. Sunt prezentate ca intr-un film diferitele categorii de incarcerati politici, de la membri ai partidelor istorice la legionari, fiecare cu optiunile si argumentele sale. Textul este alert, dens si semnificativ, prin portretele memorabile ale personajelor descrise si situatiile dramatice surprinse cu mare sensibilitate si forta scriitoriceasca. A publicat in nenumarate ziare si reviste, din care amintim: „Magazin Istoric”, Revista „Steaua”, Revista si ziarul „Flacara”, Ramuri, „Scinteia Tineretului”, „Saptamana”, „Romania Literara”, „Romania Mare” si multe altele. Dupa o lupta lunga si crancena cu boala, s-a stins din viata, nascandu-se in viata cea vesnica, in locuinta sa din Bucuresti, in ziua de marti – 3 mai anul 2011. Trupul a fost despus la Capela Cimitirului Belu din Bucuresti, pe 4 mai, iar inmormantarea a avut loc in ziua de joi - 5 mai anul 2011, la cimitirul din comuna Jilava, judetul Ilfov.

Prin urmare, cugetand eu acum, in aceste momente la activitatea si (la) personalitatea foarte complexa si foarte completa a Domnului Ioan Ion Diaconu, ma gandesc la darul omului providential cu care l-a inzestrat Creatorul si Stapanul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – pe Care domnia sa l-a cinstit cu toata sinceritatea, dragostea si abnegatia!. Asa se explica si faptul ca foarte multe personalitati cultura si bisericesti, de cea mai inalta valoare si de cea mai rafinata clasa cum ar fi: Patriarhul de pie memorie Teoctist Arapasul, sau Mitropolitii: Nicolae Corneanu, Irineu Popa si regretatii Antonie Plamadeala si Nestor Vorncescu, ori scriitorii: Marin Preda, Eugen Barbu, Fanus Neagu, Dinu Sararu, Adrian Paunescu, Ion Baiesu, Liviu Grasoiu, Dan Verona sau Mihai Radulescu si foarte multi altii, l-a cunoscut, stimat, admira si apreciat, pentru caracteru, onestitatea, demnitatea si calitatea omului cat si pentru profesionalismul scriitorului si publicistului Ioan Ion Diaconu!.

M-as bucura sa stiu ca atat contemporanii cat si posteritatea ii vor acorda, totdeauna, cinstea, recunostinta si pretuirea cuvenita pentru tot ce a facut, pentru ceea ce a fost si a insemnat (sau ar trebui sa insemne) Ioan Ion Diaconu in constiinta si in memoria noastra colectiva, (a atator cititori, colaboratori, ascultatori si admiratori), care, ma rog lui Dumnezeu sa nu fie alterata si o spun aceasta cu mare infrigurare fiindca, din pacate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita binefacatorii si inaintasii nostri dar incerc, totusi, sa–mi fac un act de incurajare si de optimism si sa cred ca ori de cate ori va fi pomenit numele acesta va fi pronuntat cu veneratie si respect pentru tot binele pe care el l-a facut atator oameni si care fapte, suntem convinsi si siguri, ca sunt consemnate de catre Dumnezeu in Imparatia Sa cea cereasca si vesnica de care, ne rugam Lui, sa aiba, de aici inainte, parte!.

Eu cred ca luciditatea si dreapta lui socoteala ar fi fost de mare folos (si) acum dar, am convingerea ca felul sau de a fi si, mai ales, de a vedea lucrurile s-a transmis multora dintre cunoscutii, colaboratorii si colegii sai avandu-l, astfel, intre noi si, indeosebi, intru noi pentru care fapt ma rog ca Dumnezeu sa-i rasplateasca toata osteneala si daruirea de care a fost in stare si sunt convins ca nu va fi repede uitat, desi, de multe ori suferim de aceasta maladie – a nerecunostintei, fiindca aportul sau a fost foarte consistent, facandu-se, adeseori referire la el asa incat Domnul Ioan Ion Diaconu este si trebuie sa ramana in continuare, ca un far care, inca, mai lumineaza si va lumina foarte mult timp de acum incolo desi, probabil, sunt si dintr-aceia care ar dori sa-l stinga, sa fie stins ori sa-l retraga si sa ramana retras, insa acum, cand apele spiritului sau s-au retras, ele au lasat in urma, cristaline, slefuite de patima, suferinta si inteligenta, cateva sute de vorbe memorabile. Intelese in dozajul lor corect, uneori cu doza necesara de umor, alteori ramanand de-a dreptul contestabile, ele pot sa apere de amagitori, de prosti si ipocriti iar uneori (si) de excesul care sta la panda in fiecare dintre noi. Dar mai presus de orice ele sugereaza un lucru nespus de simplu si de greu de obtinut: ca a fi liber inseamna a gandi totul cu mintea ta. Pentru ca in acest caz chiar si eroarea, apartinandu-ti, este mai lesne suportabila. Cu atat mai mult in aceste vremuri in care lucrul cel mai teribil care ni s-a putut intampla a fost acela de a fi gresit (sau de a fi devenit victime), participand la erorile altora!.

Prin urmare, acum, in incheierea acestor simple dar sincere randuri de evocare a personalitatii Domnului Ioan Ion Diaconu, cred si nadajduiesc ca vom sti pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii asa cum se cuvine, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!. Si totusi, suntem incredintati de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune; caci „noi locului ne tinem, cum am fost asa ramanem”!.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! Vesnica sa-i fie pomenirea! Amin!

Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta, Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

27 Iulie 2012

Vizualizari: 1336

Voteaza:

Ioan Ion Diaconu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE