In catva timp, deoarece aceiasi Teodor si Platon, impreuna cu alti studiti s-au ridicat impotriva unui sinod din 809 convocat de patriarhul Nichifor (806-815),  la cererea imparatului Nichifor I  (802-811),  la care s-a hotarat repunerea in dipticele Bisericii a excomunicatului imparat Constantin al Vl-lea, marele egumen a fost exilat pentru a doua oara, intre anii 809-811. Este rechemat de catre imparatul Mihail (811-813) si se intoarce la Studion in 811.

Insa foarte curand, cu domnia lui Leon V Armeanul (813-820), incepe cea de-a doua perioada iconoclasta si o data cu aceasta un al treilea si cel mai dureros exil pentru Teodor, elocvent aparator al cultului icoanelor.

Inchis si schingiuit, era purtat din cetate in cetate prin Asia Mica, mai intai la vfetopa, apoi la Bonita, iar in cele din urma la Smirna, unde a ramas pana in 820. Tot acum a fost surghiunit si patriarhul Nichifor Marturisitorul, care se aliase cu Teodor in lupta pentru apararea icoanelor. Din exil, marele egumen continua sa mangaie si sa intareasca pe fratii sai iconofili prin cuvantari, scrisori, indemnuri pentru dreapta credinta si lucrari teologice, care cuprind si apeluri catre papa Pascal I (817-824). Revenit din exil sub imparatul mai tolerant Mihail II Balbos (820-829), Teodor si fratii sai de pribegie insista un timp la curte pentru reinstaurarea cultului icoanelor. Fiind prea putin ascultat, si deoarece manastirea Studion fusese ocupata de alti calugari, Teodor paraseste Constantinopolul in anul 823, stabilindu-se cu soborul in manastirea Sfantul Trifon din peninsula Akritas, infata Constantinopolului. S-a stins din viata la 11 noiembrie 826, pe insula Principilor, in semiexil, insa dupa restabilirea cultului icoanelor, ramasitele sale pamantesti au fost aduse la Constantinopol de catre patriarhul Metodie (843-847) si imparateasa Teodora (842-856), la 26 ianuarie 844 si, impreuna cu ale fratelui sau Iosif, au fost depuse alaturi de mormantul lui Platon, la manastirea Studion.

Caracteristicile vietii monahale in viziunea Sfantului Teodor

Mare marturisitor al ortodoxiei in persecutiile iconoclaste de la inceputul veacului al IX-lea, Sfantul Teodor a ramas in amintirea Bisericii in primul rand ca reorganizatorul prin excelenta al vietii manasti-resti din Bizant. Ca "ascet si om de actiune doctrinara", fiind "mai mult activ decat contemplativ", Sfantul Teodor a creat o teologie ascetica complexa, in care gasim aplicata chintesenta doctrinara a unor mari personalitati ale spiritualitatii rasaritene, ca Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Scararul, Sfantul Maxim Marturisitorul. Mai ales, invata, tura ascetica a Sfantului Vasile cel Mare reprezinta pentru el idealul vietii monahale, a carei observare, alaturi de indemnurile Sfintei Scripturi, este prescrisa cu toata insistenta urmasilor chiar in testamentul sau.

Ideile ascetismului chinovitic ale carui baze fusesera temeinic stabilite si amanuntit prezentate in lucrarile marelui dascal capadocian, erau pe cale a fi uitate in ultima vreme. Totodata, devastarea iconoclasta din veacul al VIII-lea a dezorganizat si dezorientat profund viata manastireasca. Apareau astfel in calugarie abuzuri pricinuite din neintelegerea corecta a insesi voturilor calugaresti, se raspandea tot mai mult ilegala si falsa sihastrie, cutreierarea inutila a calugarilor dintr-un loc in altul, iubirea de argint si iubirea de lume cu seductiile ei. De aceea, era necesar ca o buna parte a relatiilor monahale sa fie reinitiate, altele sa fie reorganizate conform vechilor regulamente, iar altele prin asezarea lor in limite si conditii mai firesti. Aceasta uriasa sarcina a dus-o la indeplinire Sfantul Teodor Studitul prin reproducerea Statutului Sfantului Vasile cel Mare, prin extinderea laturii ideologice a marelui dascal, prin largirea sferei prescriptiilor ascetice si in general prin continuarea operei lui privind organizarea interna a vietii chinoviale manastiresti.

Expunerea principiilor vietii calugaresti a Sfantului Teodor Studitul o gasim in discursurile sale catehetice, care erau ascultate de parinti si de frati de   trei   ori   pe   saptamana,   dupa   slujba   utreniei.   Din acestea ni s-au pastrat o suta treizeci si patru de cateheze, impartite si selectate mai tarziu in Micile Cateheze si Marile Cateheze. Marile Cateheze in numar de 173 sunt ceva mai lungi si au ramas un timp inedite. Ele au fost intocmite inainte de anul 820, cuprinzand fapte petrecute in vremuri de liniste si sfaturi privind organizarea launtrica a obstei, indemnuri la implinirea in dragoste a indatoririlor calugarilor unii fata de altii, neuitand nici trebuintele gospodaresti. Micile Cateheze in numar de 136 sunt scrise dupa anul 820, in timpul prigoanei iconoclaste, la vreme de batranete, si cuprind invataturi despre dreapta credinta, despre cinstirea icoanelor, unitatea ortodoxiei, indemnuri la curaj si consecventa in prigoniri, si de aceea sunt mai concise, mai bine gandite, fiind in general citate   mai   des   decat celelalte.

Principiile vietii monahale

Scopul monahismului

Catehezele Sfantului Teodor Studitul nu se pot citi ca o lucrare de teologie propriu-zisa. Elementele unei teologii monahale pe care le gasim in textul lor sunt exprimate in termeni simpli, adesea doar schitate, niciodata exploatate pana la capat. De aceea cu greu s-ar putea afla in bogatul material al catehezelor o definitie precisa si atotcuprinzatoare a calugarului sau a vietii monahale. Scopul monahismului, care ar putea sa ajute in a-i preciza esenta este adesea prezentat in maniera negativa, cateodata in comparatie cu viata lumeasca. Astfel la intrebarea: de ce au venit la manastire?, Sfantul Teodor raspunde ca nu pentru a-si satisface patimile - vizand pe monahii ambitiosi care cereau preotia; nici n-au depus voturile monahale "pentru, a manca, a bea, a se imbraca. nici ca sa tanjeasca in lenevire, sau sa traiasca fara sa manance, tot asa n-au venit nici pentru a face caligrafie, pentru a canta. pentru a purta vesminte frumoase". Calugaria nu este socotita nici ca o contemplare pasiva a lui Dumnezeu, mai ales ca Sfantul Teodor vorbeste foarte rar de contemplare. Monahismul nu este o "gandire",  o  "cugetare",  ci inainte de toate este "actiune", infaptuire. Pentru ca numai prin viata de zi cu zi, prin actiune, prin observatii, prin straduinte exterioare se poate intra in interiorul duhului monahal. Sfantul Teodor nuanteaza si completeaza episodul evanghelic al Martei si Mariei care a devenit in literatura monahala (mai ales cea occidentala) temeiul vietii contemplative. Intr-adevar, "partea cea buna" pe care Maria si-a ales-o nu este numai a sedea la picioarele lui Iisus, si de a-I asculta cuvintele, ci de asemenea si mai ales a le pune in practica si a cauta a place lui Dumnezeu : "scopul nostru este de a place lui Dumnezeu. Noi mergem impreuna intr-un singur duh, catre ceea ce este cu adevarat singura noastra dorinta, singurul scop al straduintei noastre: a sluji lui Dumnezeu si a-I fi placuti Lui (subl. n.) ca intr-un nou paradis, in aceasta viata ingereasca si chinovitica. Aici se afla intreg darul lui Dumnezeu"

 Renuntarea de buna voie si implicatiile acestui act

Asadar calugaria este vazuta de Sfantul Teodor ca un dar al milei si iubirii nepretuite a lui Dumnezeu fata de oameni. Ea este egala prin importanta sa, in primul rand cu existenta noastra isi in al doilea rand cu regenerarea omenirii decazute. Deoarece altadata omenirea era mai aproape de menirea sa spre desavarsire, adica spre asemanarea si unirea cu Dumnezeu, Stapanul si Creatorul ei, acum ea trebuie din nou sa caute realizarea acelei situatii. Viata oamenilor pe pamant trebuie sa redevina asemenea vietii evlavioase a protoparintilor nostri in Paradis.

Opusul calugariei, viata lumeasca este dupa Sfantul Teodor plina de rautate, fiind pentru suflet un fel de robie egipteana, in virtutea dominatiei aici a pacatului si a viciilor. "Sa ne amintim de timpul tineretii noastre .- spunea el ucenicilor sai studiti despre viata petrecuta in lume - cand noi, ca urmare a ignorantei noastre, rataceam ca in  intuneric, agitandu-ne uneori in treburile noastre ca intr-o mare involburata sau inecandu-ne alteori in viitoarea placerilor, - sa ne amintim de unde ne-a chemat prea bunul Dumnezeu, din ce patimi ne-a scos El, si apoi, intinzandu-ne mana, ne-a aratat calea cea adevarata, ne-a indemnat sa nazuim spre acest chip luminos si sfant (al calugariei), sa ne amintim ca, in timp ce atatea persoane apropiate si scumpe noua, rude, tovarasi, prieteni, cunostinte - au ramas ca mai inainte, in lume, numai noi ani iesit de acolo, ca din robia egipteana, ne-am ridicat pe acest munte inalt al virtutilor si de aici privim la ceilalti oameni de parca ar trai intr-o vale adanca, privim cum ei acolo se napustesc unii asupra altora, doborandu-se la pamant si trudindu-se cu totul in zadar pentru lucruri coruptibile, nestatornice si trecatoare, dand dovada pentru ele de eforturi enorme si perseverente. Si ar fi bine daca totul s-ar reduce numai la aceasta; dar nu, ei se trudesc ca sa-i ajunga pentru aceasta chinurile vesnice". De aceea "chipul calugaresc este maret si mai dinainte de a fi lumea, si este fericit acela care a renuntat la injosirea lumeasca si a recurs la acest mod de viata inalt si ingeresc pentru ca de aici, prin contemplarea mintii sa vada imparatia cereasca".

Privita din aceasta perspectiva, starea monahala apare permanent la Sfantul Teodor superioara situatiei nefericite a oamenilor lumesti. Din aceasta idee dominanta si punct de convergenta a invataturilor sale pornesc toate celelalte idei ale operelor sale ascetice.

Primul aspect, prima treapta in urcusul vietii monahale este renuntarea. Viata monahala nu consta numai in cele trei voturi - al saraciei, al ascultarii si al fecioriei; ea este inainte de toate o renuntare generala, iar voturile (in primul rand al saraciei) nu sunt decat consecinta generala a acestei renuntari. Renuntarea este ceea ce distinge starea monahala de starea ascetica a fecioarelor si a ascetilor anteriori aparitiei monahismului. Starea ascetica este intreaga axata pe feciorie avand ca temei sfaturile Sfantului Apostol Pavel din Epistola I catre Corinteni. in schimb starea monahala inaugurata de Sf. Antonie cel Mare e intemeiata pe o dorinta de viata evanghelica integrala; de aceea ea este o renuntare generala a tot ceea ce nu este prezentat de Evanghelie ca fiind idealul Tui Hristos. Asadar, aceasta renuntare generala este ceea ce caracterizeaza viata monahala fiind elementul comun care se regaseste la toti calugarii, fie ei eremiti, chinoviti, sau cei ce duc un gen de viata intermediara.

Dupa Sf. Teodor Studitul renuntarea consta in parasirea oricarei averi, in renuntarea de a achizitiona, in indiferenta totala fata de obiectele ce fac viata comoda si, chiar de cele necesare. Calugarul trebuie sa fie mai presus de nimicnicia lucrurilor vazute, trebuie sa se invete a iubi lipsa, saracia si tot felul de privatiuni, sa se elibereze de grija lumeasca cu privire la bunastarea materiala personala. Pentru calugar se considera ca o comoara daca el va agonisi mai mult de trei monede - si acelea cu gandul la saraci - pentru ca un calugar sever cu sine insusi, care domina lumea prin renuntare, nu poseda nici un singur banut. Un astfel de calugar este Hristofor si un adevarat crestin, inger pe pamant si barbat asemanator lui Dumnezeu, mostenitorul lui Dumnezeu si impreuna mostenitor cu Hristos.

Tocmai de aceea viata monahala este in conceptia Sfantului Teodor o trecere, trecerea din lumea intunericului la lumea luminii, din lumea unde bantuie pacatul si robia lui in aceea unde domneste libertatea fiilor lui Dumnezeu. Viata monahala este astfel un Paste continuu.

Votul ascultarii

Daca renuntarea defineste monahismul, ea e insuficienta in exprimarea vietii chinoviale; acestei din urma forme trebuie adaugata o diferenta specifica. La un monah chinovitic renuntarea monahala in general se completeaza in mod necesar prin supunere, ascultare. Tocmai faptul ca insasi viata cenobitica furnizeaza mijlocul de a atinge supunerea totala face ca aceasta sa se ridice pe culmi nebanuite intre celelalte forme de, viata monahala. Ascultarea este dupa conceptia Sfantului Teodor, mai presus de orice fapta ascetica si detine cununa martiriului. Ea consta in faptul ca monahul nu traieste dupa vointa sa, ci se comporta dupa prescriptiile celui caruia i-a fost incredintata calauzirea sa in viata spirituala : "Numai cei care si-au varsat sangele lor sunt martiri? Nu. Ci si acei care petrec viata lor dupa Dumnezeu. Asadar, fratii mei si noi suntem scrisi in pomelnicul mucenicilor; caci iubind si indurand viata noastra rastignita, pazind fagaduinta trupestii curatii, purtand - fara abateri - lupta supunerii, noi marturisim ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. De vom petrece asa, sa stiti ca aceasta viata de obste a noastra ni se va socoti cu adevarat mucenicie si se va primi aceasta osteneala a noastra intocmai ca varsarea sangelui sfintilor martiri, dupa cum zic insisi Sfintii Parinti". Echivalenta aceasta intre monahism si martiriu frecventa la Sfantul Teodor este pusa in legatura cu spiritul de slujire. Caci sarguinta totala a fratilor in munca si in ascultari ii obliga la renuntarea continua fata de vointele proprii; ori tocmai prin aceasta renuntare, prin aceasta "taiere a voii", "sangele curge, nu materialiceste, ci duhovniceste, in inimile noastre". Ascultarile trebuie facute cu rahdare, avand permanent in vedere virtutea "taierii voii" : "Pentru ca a cauta cele ce nu li se cuvin, a cerceta cele oprite si a pofti sa-isi implineasca voia, este naravul celor nestatornici, obiceiul celor prea blanzi cu ei insisi si rautatea celor vicleni. Cunoscandu-va greselile, de acum nimeni sa nu se mai lase inselat in acest chip, ca sa nu se faca vinovat de nestatornicie. Caci stiti ce spune Sfantul Doroftei : "Cel ce a ajuns la taierea voii sale, a ajuns la sfarsitul odihnei". Prin urmare, daca cineva doreste sa se odihneasca, sa tina aceasta cale, adica a taierii voii si va dobandi "odihna veacului viitor". Din partea monahilor se cere ascultare absoluta : "Fiti ascultatori in toate si va supuneti, ca fierul in mana fierarului, celor ce vrem noi dupa voia Domnului; si veti trai fara grija, iar viata voastra va fi fara primejdie". "Poti sa te mantui -- invata Sf. Teodor pe calugari - chiar daca n-ai sti sa deosebesti alfa de beta; daca insa vei cauta sa faci voia ta, atunci, daca ti-ai insusi chiar si toata stiinta, chiar si arta de a citi si a scrie in egipteana, vei vedea totusi focul care te va mistui in veacul acesta si in cel viitor". Ascultarea are la Sfantul Teodor si un sens teologic mai adanc : "Noi am fost izgoniti din paradis pentru neascultare si nesupunere, de aceea prea-bunul Dumnezeu a binevoit, ca noi sa capatam din nou raiul prin ascultare si supunere, care il readuc pe om la starea fericita din trecut". Ascultarea conduce pe cel ce o implineste la o viata de randuiala si la siguranta caii celei drepte spre mantuire. Ascultarea impreuna cu filoxenia (iubirea de straini) intrec chiar si vietuirea si petrecerea in pustie, ferind pe monah nu numai de caderea cea de-a stanga, dar si de cea de-a dreapta : "Cand citim vietile Parintilor ne minunam foarte mult, si cu adevarat. Trebuie asadar nu numai sa-i cinstim, ci sa-i si urmam, atat cat este cu putinta, insa totodata sa-i urmam cu intelepciune si cu bun simt, adica: monahul simplu sa urmeze un monah simplu, isihastul un isihast, pustnicul un pustnic, egumenul un egumen. Caci care va fi castigul, daca se ia pilda de urmat pe acela care se gaseste in alta conditie decat a noastra? Este sigur ca nu veti culege nici o roada, ci dimpotriva, inselare. Astfel, multi parasind chiar si din evlavie regula lor obisnuita, mai intai au pierdut starea lor proprie si nici n-au castigat ceva din ceea ce doreau. Si ca sa nu vorbim de intamplari vechi, voi restrange aceasta vorbire la timpurile noastre. Ce castig a avut acela, care se numeste "psalmist", urcandu-se pe munte ? Nu s-a coborat el prin aceasta? Nu mai este acum nici simplu calugar, nici stylit (stalpnic). Ce castig a adus stalpul lui Saprit ? N-a coborat el, pentru a apara ortodoxia ? Pentru ca dupa aceea sa cada in-erezie, sa tradeze adevarul si sa ajunga acum un incarnat prigonitor. Voi, asadar, urmati pe aceia, care au stralucit in ascultare ; si nu numai pe sfintii de altadata, ci chiar si pe ai obstii noastre. Intreceti-va cu fericitul Dometian, a carui credinta este asa de arzatoare; intreceti-va cu fericitul Zosima, a carui ascultare este ferita de prefacatorie; intreceti-va cu fericitul Marcu, care, primind ocarile si infruntarile ca pe niste laude, a ramas neclintit in statornicia sa ; urmati pe fericitul Terentie, care, de ani de-a randul, serveste pe bolnavi la bucatarie, fara sa se vaiete de griji si de boala; .urmati pe alti frati ai nostri, care, in mare numar s-au inaltat prin ascultarea lor si ale caror nume sunt scrise in cartea vietii (Filip. 4, 3). Iata cei pe care trebuie sa-i ascultati, nu pe pustnici. Precum parintele nostru Ioanichie, cu fratii sai, locuieste in tacerea muntelui, asa chemarea noastra este de a practica ascultarea si primirea de straini".

Votul fecioriei

Fecioria dupa invatatura Sfantului Teodor este cea mai mare virtute si atinge prin inaltimea sa varful cerului. Viata omeneasca se imparte in doua feluri de stari : starea de casatorie si starea de feciorie, prima constituind o lume inferioara fiind supusa stricaciunii, iar a doua asemuindu-se stralucirii prin incoruptibilitate. Ascetii care pastreaza fecioria prezinta un spectacol mirific: ei se afla in trup si mai presus de trup, se afla in lume si mai presus de lume, ei duc viata de dinainte de zidirea lumii vizibile. Insa darul fecioriei este incompatibil multora si se acorda numai acelora care se rastignesc pe ei insisi prin viata lor. "Nu exista o virtute mai inalta ca fecioria, - spune Sfantul Teodor intr-una din cateheze - pentru ca fecioria este virtutea care inaintea tuturor a stralucit. In paradis, fecioria s-a invrednicit a face pe Maica lui Hristos, fecioria face ca oamenii sa fie ingeri, caci inalta lumea la incoruptibilitate" . Fecioria este contingenta cu modul de viata al ingerilor, il introduce pe om in starea paradisiaca initiala . Insa fecioria se atinge prin munci si eforturi nenumarate. Cu cat este mai inalta si mai minunata aceasta virtute, cu atat mai puternic si mai tenace cauta ucigasul vietii noastre sa ne biruie prin patima contrarie. De aceea Sfantul Teodor sugera calugarilor in catehezele sale, sa evite, prin toate mijloacele, intalnirile cu femei, sa nu viziteze, fara a fi necesar, nici manastirile de maici, sa fie in general departe de societatea lumeasca : "Sa ascultam Scriptura ce zice : ca nu poate baga cineva carbuni aprinsi in sanul sau si sa nu i se arda hainele; sau sa umble cineva pe deasupra focului cu picioarele goale si sa nu se arda. Asa si cel ce se apropie de orice fel de femeie, fie maritata, fie nemaritata, fie fecioara, fie calugarita, sau vaduva, care a fagaduit sa aiba mire pe Domnul slavei, nu se poate sa nu atate vapaie de pierzare in sufletul sau. Acestea le-am spus pentru cei ce sunt imprastiati ici si colo si voiesc sa traiasca mireneste si sa ne pricinuiasca pricini de pacate pentru sminteala lor".

Doctrina isangheliei si sensul slujirii lui Dumnezeu

Una din temele cele mai frecvent utilizate de catre autorii monastici, este aceea a "vietii ingeresti" sau a isangelismului. Adesea gasim in scrierile lor afirmatia ca monahul este egalul ingerului. Tot asa in minee aflam expresia "ingeri in trup" deferitoare la unii sfinti cu viata ascetica deosebita. Prin aceasta se intelege in general ca starea unui eremit al carui tel este tocmai de a atinge contemplatia, este considerata ca fiind egala cu cea a ingerului, pentru ca el contempla pe Dumnezeu.

In ceea ce priveste insa viata chinovitica, isangelismul are alt temei. Cenobitii nu cauta neaparat contemplatia. Caci, in fond, primul rol al ingerului, cel care il defineste, nu este contemplatia, ci de a fi mesager si de a sluji. De aceea si Sfantul Teodor vorbeste despre isangelism in sensul slujirii lui Dumnezeu, care este insusi scopul vietii chinovitice ; monahul trebuie sa caute a face voia lui Dumnezeu, ca si ingerii. Astfel munca, forma cea mai obisnuita a slujirii lui Dumnezeu, pentru un monah studit da vietii monahale o "frumusete ingereasca". In acest sens Sf. Teodor le canta studitilor intr-un ditiramb : "Bucurati-va, locuitori ai cerului surghiuniti pe pamant, cei ce salasluiti in Ierusalimul de Sus, mostenitori ai imparatiei lui Dumnezeu, neavand sorti si parte in desfatari pamantesti. "Bucura-te, buna si intru Dumnezeu adunata fratie, adunare cu un singur suflet, o singura inima, si iubitoare de parinti si frati, legiune ingereasca pe pamant, reinnoitorii vietii de demult ai sfintilor parinti ai nostri. Bucurati-va, lucratori ai lui Dumnezeu, iubitori de munca si barbati apostolicesti, care zi si noapte trudesc cu mainile lor, spre a nu impovara pe altii, si care prin aceasta isi satisfac nu numai nevoile lor, ci si pe acelea ale fratilor mai slabi, precum si nevoile oamenilor straini. Bucura-te, oranduire de nezdruncinat, chip unit cu Dumnezeu, pe care nu l-au nimicit nici amenintarea imparatului, nici frica in fata autoritatilor, nici chiar moartea de acum aproape" .

Viata chinoviala este definita tocmai prin aceasta slujire a lui Dumnezeu si a oamenilor. Sfantul Teodor spune ca insusi Domnul a instituit acest fel de viata, atunci cand a luat vestmant de rob si a spalat picioarele Apostolilor Sai : "Voi stiti, preaiubitilor, ca Domnul nostru Iisus Hristos in persoana, Cel ce ne daruieste bunuri care depasesc asteptarile noastre, cand a coborat pe pamant, nu a imbratisat viata eremitica, nici pe aceea a stalpnicilor, ci de-a dreptul desavarsirea si legea slujirii. Ca El insusi a spus : am coborat din cer nu pentru a face voia Mea, ci voia Tatalui Care M-a trimis. De aceea El a luat un stergar si vesmantul slugii lor ; El a spalat picioarele ucenicilor Sai si le-a sters cu stergarul. In alta parte, El mai spune : "Eu sunt printre voi ca unul care slujeste". Deci, daca, precum vedeti, copiii mei si fratilor, El a preferat fata de toate celelalte viata de slujire, care este a noastra, nu sunteti voi fericiti ?" Slujirea trebuie sa fie totala. Iar daca Sfantul Teodor indeamna atat de mult pe ucenicii sai sa lucreze cu ardoare, aceasta nu o face din "activism" si inca mai putin din ratiuni marunte de interes obstesc, ci pentru ca ei sa realizeze perfect aceasta spiritualitate de supunere si slujire care face din monah un smerit rob al tuturor. Mai ales ca aceasta slujire depaseste limitele manastirii. Monahul este robul neamului omenesc, nu numai pentru ca el e adesea tratat cu dispret de catre oamenii din lume, ci si pentru ca se straduieste sa serveasca omenirea. Manastirea nu poate fi un loc inchis care munceste numai pentru ea insasi. Urmand pe Sf. Vasile cel Mare, Teodor Studitul se gandeste la saraci, iar munca monahilor trebuie sa le usureze nenorocirile.

Aspecte ale vietii monahale din manastirea Studion in viziunea Sfantului Teodor

Conceptiile principale ale Sfantului Teodor privind calugaria si chinovia, ca forma cea mai utila de trai manastiresc au fost realizate si in practica de catre marele egumen in organizarea manastirii Studion, care, sub conducerea sa prezenta chinovia tipica bizantina, cu idealuri pregnant exprimate si cu oglindirea lor cat mai fidela in manifestarile concrete ale vietii monahale. Manastirea Studion sub pastorirea Sfantului Teodor se constituia dintr-o obste frateasca strans unita, unde totul era comun: "Fratilor, parintilor si fiilor - ii invata Sfantul Teodor pe studiti - va spun ca toate sunt de obste, atat cele trupesti, vazute, cat si cele sufletesti, tainuite. Sa ne impartasim, dara, unul pe altul din faptele noastre bune si sa ne veselim laolalta atat de cele trupesti, cat si de cele sufletesti, dupa cum zice apostolul ca trupul este unul, dar partile lui mai multe ; insa toate partile fac un singur trup. De, patimeste vre-o parte, toate partile patimesc ; iar de se bucura o parte, toate celelalte parti se bucura. Si dupa cum de la cap la picioare lucreaza fiecare parte, asa trebuie sa ne socotim si sufleteste.

In exercitarea demnitatii de egumen, Sfantul Teodor, departe de a-si manifesta autoritatea sa, avea o atitudine parinteasca fata de toti fratii obstii. Ca pastor si invatator duhovnicesc el conduce intreaga manastire pe principiile exemplului personal, al influentei morale si al autoritatii spirituale: "Fratilor si parintilor ! Chiar de voi deschide gura mea intinata in toate zilele ca sa va invat, fiii mei prea iubiti, inca nu-i de ajuns pentru dragostea voastra, pentru grija mantuirii voastre. Fiindca desi sunt pacatos, dar ma silesc ziua si noaptea catre acest lucru, pentru care sa si traiesc, il doresc si-l cer, care este viata si moartea de lauda a mea, adica, mantuirea voastra. Iar in alta parte ii indruma astfel : "Fiecare dintre voi, care face ceva fara permisiunea mea, sa-mi fie strain mie, smeritului, indraznesc sa spun, de asemenea si lui Dumnezeu insusi. Oricine, care impreuna cu cineva dintre cei mai mari sau mai mici va planui vreo treaba fara stirea mea, sa fie in afara adevarului; insa si eu, la randul meu, daca voi prinde dragoste, daca ma voi atasa si voi incepe sa arat bunavointa cuiva dintre rudele mele ori, in general dintre persoanele apropiate mie, mai mult decat celorlalti, sa fiu si eu insumi anatema". Pentru mai buna organizare si conducere a obstii celor o mie de calugari, Sfantul Teodor i-a impartit in cete, dupa stari duhovnicesti, dupa luminarea mintii si dupa ascultarile lor. In fruntea fiecarei cete el a asezat cate un intaistatator sau proinstaret. Astfel, s-a format in manastirea Studion,un numeros personal de administrare dintre care unii se ingrijeau de proprietatea si gospodaria manastireasca, altii ingrijeau biserica si slujbele, altii il ajutau pe egumen in supravegherea pastrarii bunei randuieli si a disciplinei printre calugari. Primul loc dupa egumen il ocupa in manastire loctiitorul sau, care-l ajuta la supravegherea suprema si indrumarea calugarilor, il inlocuia in timp de boala si de absenta. In fruntea celor care aveau raspunderea intereselor materiale ale manastirii se afla iconomul, care dupa instructiunile Sfantului Teodor "este dator sa dea fiecaruia cele cuvenite si sa faca totul nu partinitor si patimas, ci cu bunavointa si dragoste frateasca, asa cum se cuvine sa fie iconomul lui Dumnezeu". Vistieria manastireasca se afla in grija vistiernicilor. Mai departe, chelarul avea grija de camara cu provizii alimentare pe care le livra bucatariei manastiresti ; supraveghind totul cu mare grija: "Vegheaza, chelarule - povatuia Sf. Teodor, - caci ochii mei privesc necontenit masa (trapeza) copiilor mei; vezi de hrana lor si repartizeaz-o ca la masa lui Dumnezeu.". Apoi trapezarul avea si el grija de masa calugarilor supraveghind pregatirea acesteia, pastrand ordinea si linistea in trapeza, facand sa inceteze zgomotul si conversatiile. Ascultarea bucatarului era grea, dar indeplinirea, ei insemna castigarea binecuvantarilor dumnezeiesti: "Cine nu-ti va da "cununa, o fiul meu, tie care induri in fiecare zi o munca atat de aspra? Lucrul tau este lucrul unei slugi ? insa rasplata ta va fi mare. Ocupatia ta de rob murdareste mainile ; insa curateste gresalele tale."Focul te dogoreste acum; insa nu te va dogori mai tarziu. Mergi, deci, plin de insufletire la bucataria ta, taie lemne, spala cratitele, pregateste hrana fratilor tai, intocmai ca pe aceea a lui Dumnezeu. Da gust bucatelor pentru aceia ce se roaga pentru tine, spre a castiga binecuvantari dumnezeiesti, ca Iacob cel de demult, si fii fericit ca ocupi astfel viata ta". In manastire erau de asernenea: un brutar, care dupa spusele Sfantului Teodor va fi paine curata pentru Domnul, daca isi va indeplini serviciul in deplina ordine, cu sarguinta si indemanare; ospatarul, care avea sarcina de a primi pe pelerini, pe calatorii straini si in general pe oaspetii care veneau la manastire, ingrijindu-se totodata de ei, cat timp ramaneau acolo, infirmierul, care administra spitalul manastiresc si indeplinea in el obligatiile de ajutor de medic, avand de asemenea la dispozitia sa calugari care ingrijeau de bolnavi. In serviciul nevoilor materiale ale manastirii, mai erau, de asemenea gradinarul si ajutoarele sale, viticultorul, tamplarii, cizmarii, zugravii, pietrarii, impletitorii de cosuri, tesatorii, lacatusii, pescarii, pielarii, lucratorii la velnita si la moara de apa. Mai departe, biblioteca, manastirii era condusa de bibliotecar,  scoala manastireasca era condusa de un invatator special, iar scoala caligrafilor manastiresti se afla sub supravegherea primului caligraf. Pergamentul pentru scris era preparat de- un mester anume, cancelaria si arhiva manastirii erau conduse de hartularii, care lucrau aici impreuna cu secretarii si copistii. In special lucrul caligrafilor si al copistilor era socotit ca o "rugaciune", ca o predica neincetata, ca o "propovaduire a mainilor". Pentru aceasta ei erau scutiti de citirea psaltirii in Postul Mare, asa dupa cum aveau datoria celelalte ateliere de lucru. Intre caligrafi si copisti s-a distins Sfantul Platon unchiul si duhovnicul staretului studitilor, despre care ni s-au pastrat frumoase cuvinte de lauda, intr-un panegiric la moartea lui:  Era foarte zelos la lucrul mainilor si indemanarea sa il facea vestit intre toti. Ce mana, cu adevarat, alcatuia literele cu mai multa podoaba decat mana sa? Se afla careva care sa scrie cu mai multa sarguinta si grija ? Cu ce osardie se dadea el oricarei lucrari care i se incredinta ! Cine ar putea sa socoteasca scrierile care au iesit din mainile sale si carticelele pe care el le-a scos din dumnezeestile scrieri ale Parintilor, si care sunt asa de folositoare celor care le au? Daca noi avem o biblioteca atat de imbogatita, nu se datoreste oare aceasta lucrului si iscusintei sale, carora noi suntem atat de datori? Cand tinem aceste carti in mainile noastre, sufletul ni se lumineaza si suntem plini de admiratie pentru aceasta pana atat de rodnica si de indemanatica".

Scrierile minunate ale ucenicilor de la Studion s-au raspandit in tot Orientul crestin, ajungand pana si in manastirile Italiei, iar randuielile Puse de el pentru scriitori si copisti au fost peste tot imprumutate si insusite, randuindu-se drept canon de urmat. Demna de remarcat este organizarea de catre Sfantul Teodor Studitul a unei scoli in mmastirea sa, numita "scoala a virtutii", "minunata pepiniera" in care invatau copiii ce urmau sa devina monahi la Studion. Indatoririle acestora erau printre altele: exersarea de a citi, de a scrie si de a copia manuscrise, de a studia Sfintele Scripturi si operele Parintilor Bisericii, invatand in acelasi timp si arta de a compune imne pe care le cantau apoi in timpul slujbelor. Didascalul care conducea scoala avea datoria sa se comporte parinteste si cu afectiune fata de tineri, carora trebuia sa le dea o formatie evlavioasa.

Asa cum am aratat, Sfantul Teodor a dat chinoviei din Studion o organizare administrativa pe cat de complicata, pe atat de durabila, organizare pe care monahismul oriental bizantin nu o cunoscuse pana la el. Fara sa fie un teolog speculativ, Sfantul Teodor a indrumat, si mai indruma inca si astazi, prin operele sale, sute de generatii de monahi pe principiile unei teologii simple si practice. Dupa vechiul principiu al vietii calugaresti "ora et labora", Sfantul Teodor cere tuturor monahilor mai intai sa traiasca in duh de rugaciune, care este esential oricarei vieti religioase. Apoi viata de obste, chinoviala, pe care el o recomanda monahilor, ii scuteste pe acestia de greutatile si primejdiile traiului idioritmic. In spiritul acestei idei Sfantul Teodor a dezvoltat randuiala monahala a Sfantului Vasile cel Mare, insa pe deplin original si specific, raspunzand cerintelor timpului si locului in care a trait. Bogatia si diversitatea functiilor manastiresti, utilitatea lor, sistematizarea corecta si necesitatea lor vitala corespundeau principial problemelor chinoviei bizantine. Din pricina caracterului lor practic, institutia persoanelor manastiresti oficiale instituita de Sfantul Teodor a prins radacini adanci in viata manastireasca din Imperiul bizantin. Regulile de viata obsteasca ale manastirii Studion au devenit model de traire calugareasca si pentru alte chinovii ale Orientului Ortodox de la locurile Sfinte si Muntele Athos, influentand profund si monahismul romanesc. Voturile monahale: ascultarea, fecioria si saracia trebuie sa devina adevarate virtuti pentru cei ce se hotarasc sa traiasca in manastire; ele disciplineaza energiile, mentin ordinea si procura atat pacea manastirii, cat si pacea interfoara, "a fiecaruia in parte. Sfantul Teodor pune un deosebit accent pe munca, ce trebuie sa fie indeplinita de fiecare cu rabdare, conform aptitudinilor lui, practice si intelectuale. Urmand unor mai vechi traditii monahale, Sfantul Teodor priveste viata religioasa ca o lupta, ca un razboi nevazut impotriva patimilor si diavolilor si de asemenea ca o lupta pentru integritatea credintei si a moralei crestine. Sfantul Teodor le cere monahilor sa nu-si puna nadejdile intr-o mantuire prin contemplatii iluzorii, ci sa traiasca Evanghelia si duhul ei de slujire dupa modelul suprem al Mantuitorului Iisus Hristos, in smerita iubire de Dumnezeu, a fratilor de manastire si a intregii omeniri.

 Parintele Mihail Voicescu

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: