In timpul unei vizite la mănăstire, foarte tinerii veri ai maicii Tecla au fost invitaţi să facă o plimbare în jurul lăcaşului, iar maica Tecla i-a însoţit. La întoarcere, îndreptându-se spre casa de oaspeţi, pe când se apropiau de fântâna din mijlocul curţii interioare, unul dintre ei a exclamat deodată:

- Uite, acolo, un părinte!

- Unde? a întrebat maica Tecla.

- Acolo, lângă fântână, a răspuns copilul.

- Bine, duceţi-vă şi cereţi-i binecuvântarea! i-a îndemnat maica Tecla.

Copiii au ajuns la fântână, iar băieţelul a înaintat şi s-a aplecat, înclinându-şi capul şi sărutând ceva ce numai el vedea, în aer. Maica Tecla i-a condus la casa de oaspeţi şi i-a întrebat:

- Cum arăta părintele ? Ce culoare avea părul lui ? gân-dindu-se că poate văzuseră un sfânt.

Apoi a început să le arate diferite icoane şi fotografii ale unor sfinţi şi părinţi bisericeşti binecunoscuţi. La un moment dat, copiii au văzut pe perete o fotografie înrămată din care-i privea părintele duhovnic al mănăstirii şi au rostit într-un glas:

- Uite-l, el e! Pe el l-am văzut!

Şi Maica Paraskevi a mărturisit odată că a avut o experienţă similară. Una dintre maici care avea grijă de ea a întrebat-o întâmplător dacă o mâhnea faptul că-l vedeau pe părintele duhovnic mult mai rar decât înainte. Cu zece ani în urmă, el plecase din mănăstirea de obşte în care vieţuise în Sfântul Munte şi se retrăsese ca pustnic. Drept urmare, vizitele lui la mănăstire se răriseră şi maicile îl vedeau doar din când în când. Răspunsul maicii Paraskevi a surprins-o pe maică: „Eu îl văd în fiecare zi. Vine la biserică în fiecare zi, se roagă pentru noi în sfântul altar şi ne pomeneşte pe toate în timpul Sfintei Liturghii."

O credincioasă din Atena care ne devenise foarte apropiată, mie şi soţului meu, ne-a istorisit o întâmplare. Se hotărâse odată, în miez de noapte, să meargă cu trenul până-n satul în care se afla mănăstirea şi să rămână acolo câteva zile, alături de măicuţe; ne-a spus că în jurul orei 1:30 a.m. îi venise ideea asta, să se ducă la mănăstire în pelerinaj a doua zi, dis-de-dimineaţă. A adormit şi s-a trezit la 5:00 a.m., plină de bucurie la gândul de a-şi vizita mănăstirea preferată. A luat un taxi şi a plecat spre gară.

- Nu călătorisem singură decât o dată, dar de data asta simţeam că nu sunt singură, parcă mai era cineva cu mine si-mi dădea o stare bună acea prezenţă. Am fost foarte bine dispusă tot drumul! Călătorea cineva împreună cu mine, nu eram singură!

Ajunsă la mănăstire, s-a bucurat de zilele de pelerinaj, aşa cum se bucura întotdeauna când se afla acolo. După câteva zile s-a întors la Atena tot cu trenul, iar de la gară, cu taxiul până acasă.

Imediat ce-am pus cheia în uşă, am simţit că plecase cineva de lângă mine; eram din nou singură. In seara aceea, i-am telefonat părintelui meu duhovnic şi-am zis aşa: „Părinte, o să râdeţi de mine dacă o să vă spun gândul meu!"

In timp ce ne povestea toate acestea, s-a înroşit la faţă şi a început să chicotească pe fond nervos, probabil aşa cum i se întâmplase în timp ce vorbea la telefon cu părintele ei duhovnic.

- O să credeţi că nu mai sunt întreagă la minte, am adăugat, dar părintele mi-a răspuns, râzând:

- Spune-mi totuşi!

- Deşi am plecat singură la mănăstire, am simţit că mai era cineva cu mine. Am călătorit împreună cu cineva. A fost cineva cu mine tot timpul. Numai adineauri a plecat de lângă mine. Când am pus cheia în uşă, să intru în casă, am simţit că sunt din nou singură.

- Aşa este, copila mea, ai călătorit împreună cu părintele ocrotitor al mănăstirii.

- Cum aşa, părinte? am întrebat eu.
- A mers cu tine la mănăstire, mi-a explicat el, şi când te-ai întors acasă, a plecat de lângă tine.

Neîndoindu-se de spusele părintelui ei duhovnic, care era şi el un părinte deosebit de îndrăgit, cunoştinţa noastră s-a smerit foarte, dându-şi seama că, într-adevăr, un pustnic de statura duhovnicească a părintelui ocrotitor al mănăstirii a însoţit-o nevăzut în călătorie tocmai pe ea.

După aceea a fost stânjenită de mărturisirea ei, fiindcă nu voia să ne dea impresia că se simţea vrednică de o asemenea experienţă - deşi pentru noi era clar că nu se trufea în nici un fel. Am asigurat-o amândoi, soţul meu şi cu mine, că acel episod era o dovadă a înălţimii duhovniceşti a părintelui ocrotitor al mănăstirii şi n-avea nici o legătură cu ea. (Sigur că trăirea ei demonstra cât se poate de clar nivelul ei înalt de spiritualitate, dar i-am spus aşa ca s-o ferim de păcatul trufiei, căci trufia distruge sufletul omului.)

Cu un alt prilej, când părintele duhovnic al obştii a venit să le viziteze pe măicuţe - făcându-se văzut de toată lumea, de data asta! - ele şi-au lăsat deoparte treburile obişnuite, ca să se spovedească şi să-l asculte vorbindu-le despre Dumnezeu în cuvinte pline de har. Pregăteau masa în fiecare zi, dar lăsau vasele nespălate pentru a-i asculta îndrumările despre viaţa duhovnicească. Zi de zi, câte trei mese în fiecare zi, s-au adunat grămezi de vase, în timp ce maicile sorbeau cuvintele părintelui lor, se mărturiseau pe rând, apoi iar îl ascultau graindu-le despre cele sfinte.

Cei câţiva vizitatori mireni, care veniseră şi ei să-l asculte pe părinte vorbind, au văzut stivele de vase nespălate adunate în bucătărie, şi-au dat seama ce muncă le aştepta pe măicuţe, aşa că, într-o noapte, când una dintre vizitatoare s-a trezit din somn şi a văzut lumina aprinsă în bucătărie, a trezit-o pe prietena ei şi i-a spus:

- Pun pariu că maicile spală vasele în toiul nopţii. Hai să mergem şi noi la bucătărie, să le ajutăm!
Au ieşit din cameră şi-au mers de-a lungul coridorului care leagă camerele de oaspeţi de bucătărie. Pe măsură ce se apropiau, se auzea apa curgând şi clinchet de farfurii -dar când au vrut să intre în bucătărie, uşa era încuiată. Au ieşit în curtea interioară şi s-au dus la cealaltă uşă care dădea spre bucătărie, dar şi aceea era încuiată.

- Lasă, renunţăm, asta e situaţia! a spus una dintre ele. S-au întors amândouă la camerele lor şi s-au culcat. A doua zi dimineaţă, toate vasele erau spălate, şterse şi puse la locul lor. Maicile erau la fel de mirate ca şi vizitatorii. Nu ele spălaseră maldărul de vase şi nici nu ştiau cine le spălase! Să fi fost oare un mic ajutor trimis de la Cel de Sus, pentru rugăciunile părintelui lor?

Constantina Palmer

Mireasma sfinteniei. Povestiri dintr-o manastire de maici, Editura Sophia

Cumpara cartea "Mireasma sfinteniei. Povestiri dintr-o manastire de maici"