Opera catehetica a Sfantului Chiril al Ierusalimului si actualitatea ei

Opera catehetica a Sfantului Chiril al Ierusalimului si actualitatea ei Mareste imaginea.


Opera catehetica a Sfantului Chiril al Ierusalimului si actualitatea ei

La baza crestinismului sta invatatura in existenta lui Dumnezeu, ca fiinta atotputernica, atotstiutoare si atotdreapta.

Dreptatea lui Dumnezeu urca pana la iubire iar iubirea se adanceste si se exteriorizeaza in jertfa. Dumnezeu este Fiinta in Sine, necreata si necauzata, care creeaza si sustine intregul univers. In ordinea existentei create omul e fiinta deosebita. Viata lui lamureste viata universului.

Creat ca fiinta buna, insa nedesavarsita, omul trebuia sa se implineasca pe sine la masura vietii divine. In loc sa urce, omul coboara. Cade in pacat. Se intoarce de la Dumnezeu prin libertatea vointei sale. Odata cu sine, intoarce de la Dumnezeu intreaga faptura creata. Oricat

de mult s-a invartosat inima omului si oricat i s-a intunecat mintea prin pacat, omul n-a pierdut constiinta dependentei lui de Dumnezeu. Mereu l-a cautat pe Dumnezeu. Pacatul, care a avut urmari grele asupra vietii sale trupesti si cu osebire asupra celei sufletesti, era o continua piedica in calea gasirii lui Dumnezeu. Roadele lui au fost pierderea nemuririi si a harului lui Dumnezeu. Omul nu mai putea invinge singur pacatul, desi singur il infaptuise.

Dumnezeu se milostiveste de om si de intreaga Sa creatura care suspina sub pacat. La plinirea vremii Dumnezeu se coboara la om ca sa urce pe om la Sine. Se intrupeaza, luind chip de orii, Fiul lui Dumnezeu. Vine Dumnezeu ca mantuitor al omului spre a-i lumina mintea.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului il face pe om sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, ii arata omului modelul vietii umane traita in Dumnezeu ; prin moartea sa rascumparatoare de pe cruce, il elibereaza de pacat si reface din nou legatura harica intre Dumnezeu si om. Prin Mantuitorul Hristos, Dumnezeu se descopera ca iubire si jertfa, ca mantuire si desavarsire. Mantuitorul ramane mare invatator si Pedagog al lumii. ii arata omului viata dupa care trebuie sa se formeze. Viata este Hristos insusi, Dumnezeu inomenit. Traind dupa viata Mantuitorului Hristos, omul poate dobandi desavarsirea propriei sale fiinte.

Mijloacele pe care le are la indemana omul pentru a se realiza pe sine sunt de doua feluri : unele naturale : ratiunea sa cunoscatoare si vointa implinitoare ; altele sunt supranaturale : harul lui Dumnezeu din care cresc virtutile crestine.: credinta, nadejdea si dragostea. Crestinismul aparea ca o invatatura cu totul noua fata de paganism. Ca atare trebuia lamurit in constiinta oamenilor pagani pentru a-i putea dobandi pentru imparatia lui Dumnezeu. Si pentru ca parea cu totul neobisnuit fata de toate doctrinele religioase sau filozofice ale timpului, nevoia esentiala pe care o simtea Biserica crestina, era aceea de a invata. Ea consuna si cu porunca Mantuitorului catre ucenici : "Iar voi mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le pe ele in numele Tatalui si al Fiului si al Siintului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate am poruncit voua ; si iata Eu sunt cu voi in toate zilele pana la siirsitul veacului" (Matei 28, 19-20).

Crestinismul era o religie dogmatica, avea o doctrina bine conturata si.incheiata, avea deci o teologie. Politeismul pagan in schimb nu avea o doctrina ci era mai cfegraba un cult cu o justificare de ordin practic de cele mai multe ori innecat in superstitie, legenda si mit. O teologie si inca foarte profunda, cu o misiune universala, de a aduce la Dumnezeu pe fiecare om-individ, trebuia sa aiba o organizare a invataman-tului sau doctrinal. De aici aparitia scolilor catehetice, cu deosebire in sec. IV cand o atmosfera cu mult mai libera, prin incetarea marilor persecutii pagane, dadea Bisericii crestine putinta sa devina misionara, imprastiind vestea cea buna a mantuirii si desavarsirii prin Hristos.

Trei sunt scolile mai insemnate in care invatamantul crestin era destul de temeinic organizat : Alexandria, Antiohia si Ierusalimul. Scoala catehetica din Ierusalim isi are ca fondator pe marele catehet Sf. Chiril de Ierusalim, de ale carui cateheze ne ocupam in lucrarea de fata. Sfantul Chiril a avut o viata extrem de zdruncinata. Nascut in anul 313, in jurul Ierusalimului, de tanar a fost atras de frumusetea vietuirii duhovnicesti S-a si calugarit foarte de timpuriu, iar catre anul 345 este hirotonit preot de catre episcopul Maxim al Ierusalimului. Dupa moartea Episcopului Maxim este ales ca episcop. Foarte devreme s-a nascut un conflict intre Mitropolitul Acaciu din Cezareea Palestinei si episcopul Chiril. Acaciu a reusit sa-l exileze in anul 358. S-a retras in Tarsul Ciliciei la episcopul Silvan.

Sinodul din Seleucia il repune in drepturile sale, insa Acaciu, care-l urmarea mereu, reuseste sa-l exileze din nou in anul 360 printr-un sinod din Constantdnopol. in anul 361, cand urca pe tron imparatul Iulian Apostatul, Chiril este din nou repus. insa in anul 367 este silit sa reia din nou drumul exilului din cauza imparatului Valent care era prietenul arienilor pe care Chiril ii combatea. A stat in exil 11 ani. in 378 se reintoarce iarasi la turma sa, pe care o pastoreste netulburat pana in anul 386, cand paraseste viata pamanteasca la 18 martie.

A fost stalp si temelie pentru doctrina Bisericii Mantuitorului. A pastrat curat tezaurul credintei Bisericii lui Hristos si a dus o viata morala de o neobisnuit de rara frumusete. Opera sa principala o alcatuiesc cele 24 de cateheze rostite in Biserica Sf. invieri din Ierusalim in anul 348 sau 350. Prima poarta denumirea de procateheza - respectiv cateheza pregatitoare in care se arata candidatilor la Sf. Botez insemnatatea acestei Sf. Taine. Celelalte 23 de cateheze se impart in doua grupe. Primele 18 adresate catre cel care se apropie de sfanta luminare, iar ultimele cinci, sunt adresate celor care s-au botezat, lamurindu-i asupra doctrinei adanci a Sf. Taine. De aceea poarta numele de mistagogice. in ele sunt lamurite Tainele : Sf. Botez, Sf. impartasanie si Sf. Mirungere.

In primele 18 cateheze cu continut eminamente dogmatic si mai putin moral si liturgic, sunt lamurite dogmele fundamentale ale Crestinismului, cuprinse toate intr-un mod sintetic in Simbolul nostru de Credinta. Cei care, dintre pagani sau iudei, voiau ca sa intre in comunitatea crestina, erau supusi intii unui examen doctrinal si moral timp de doi ani de zile. Perioada aceasta se numea catehumenat iar cei care se supuneau se numeau catehumeni. In Procateheza, Sf. Chiril ii pregateste pentru ascultarea marilor adevaruri pe care aveau sa le talmaceasca in cele 18 cateheze. Pregatirea sau instruirea se facea in timpul celor 40 de zile ale postului mare, iar botezul il primeau in saptamana luminata. Sfantul Chiril ii indeamna la deplina sinceritate si inima curata. Ipocrizia este marele dusman al duhului. Sinceritate, convingere adanca si inima curata cere si de la catehet ca si de la catehumen. Le da ca exemplu de nesinceritate si de rea intentie pe Simon Magul care a intrat ca un lup ca sa imprastie sufletele adunate ale Bisericii Mantuitorului. Le arata necesitatea exorcismelor, a edificarii prin lecturi sfinte din cartile Sfintei Scripturi si a cantarii religioase.

Catehetul trebuie sa fie foarte intim cu catehumenii dar si foarte serios, fiindca lucrarea pe care o face este de o exceptionala importanta. El trebuie sa deschida sufletului omenesc poarta cerului. De aceea trebuie sa puna caldura si inima multa in cuvantul Sau. Sa se adreseze omului intreg.

Auditorii Sfantului Chiril erau credinciosi maturi. De aceea le expune adevarurile mari ale credintei. Desigur, avea o chemare spre a fi catehet. Intrucat intelegea omul integral, i se adresa nu numai cerebral, ci mai mult pe calea inimii si intr-un mod cat se poate de intuitiv, intrebuintand la tot pasul cuvantul Sfintei Scripturi si proband cu Sfanta Scriptura orice adevar dogmatic pe care-l afirma. De aceea Sfantul Chiril este un catehet care se ridica uneori pana la genialitate, viata sa fiind deja la inaltimea sfinteniei.

In prima cateheza are consideratiuni de ordin general care se leaga strans de cuprinsul procatehezei. Arata scopul invataturii catehumenilor. a) Zidirea unei inimi noi si a unui riou duh inlauntrul lor. b) in al doilea rand le cere o credinta sincera vie si statornica, fiindca numai prin o astfel de credinta ei pot deveni crestini cu adevarat. Crestinismul nu este numai o invatatura a mintii, ci este un izvor de viata care leaga viata omului de viata lui Dumnezeu. Pentru a-si verifica mereu constiinta lor religioasa, cei care se pregatesc pentru baia botezului, trebuie sa-si lamureasca viata interioara, sa se descatuseze de patimi si in centrul inimii lor sa stea ca nazuinta arzand pe altarul sufletului : iubirea lui Dumnezeu. Grijile lumii trebuiesc inlaturate, pentru ca sufletul sa poata fi patruns de lumina duhului. Rugaciunea nu trebuie neglijata nici o clipa de catre cel care vine sa primeasca lumina cereasca prin botez. Sa nu fie stapanit niciodata de manie, ura sau suparare si sa nu se lase subjugat de patimi si de griji pamantene.

In cateheza a doua le vorbeste despre arma cea mai buna care tine mereu sufletul treaz si inima tanjind de clorul de a-l gasi pe Dumnezeu : este pocainta sincera. Catehumenii sa depuna eforturi de vointa, cerce-tandu-si constiinta, impiedicand orice ispita pacatoasa. Numai prin pocainta si prin rugaciune sincera pentru iertarea pacatelor, omul isi poate gasi linistea sufletului si echilibrul constiintei.

In cateheza a treia le vorbeste despre botez. Sensul tainic, mistic al botezului, le va dezvalui abia in a doua cateheza mistagogica. Iertarea pacatelor si curatirea interioara nu e posibila decat prin botez. Si intrucat omul e alcatuit din suflet si trup curatirea se face la botez prin apa (corpul) si Sfantul Duh. Duhul pecetluieste sufletul si-1 apropie de Dumnezeu. Arata dupa aceea diferitele acte de la templul Vechiului Testament ca si din slujba Noului Testament unde se intrebuinteaza apa pentru curatire. Peste tot insa, Sf. Chiril nu uita sa aminteasca despre incopcierea realitatii nevazute cu cea vazuta. Prin elementul material lucreaza cel spiritual. Botezul este sfarsitul Vechiului Testament si inceputul Noului Testament. Ioan este incepatorul. Prezinta admirabil locul si statura duhovniceasca a Sf. Ioan Botezatorul in Iconomia mantui-rii divine.

Se reaminteste ca botezul nu e posibil fara o curatire interioara. Mereu impleteste elementul moral cu cel dogmatic si cu cel duhovnicesc. La fiecare pagina se vede acest lucru. Lumina duhovniceasca spre a straluci in inima omului, este nevoie de o prealabila curatire sufleteasca si marea virtute a infaptuirii binelui. Fapta buna este pusa alaturi de credinta, ca doi factori determinanti ai mantuirii.

Botezul e moarte si inviere. Moartea omului vechi si a celui pacatos si invierea omului nou, a celui duhovnicesc. Crestinul trebuie sa umble intru innoirea vietii. in cateheza IV face un rezumat succint al invataturilor de credinta.

Se denumesc cele 10 dogme : 1) Dogma despre Dumnezeu, fiinta spirituala, unica, infinita in timp si spatiu, atotputernica, atotdreapta. Combate politeismul pagan. 2) Dogma a doua : despre Hristos nascut din Dumnezeu Tatal, izvorul vietii si al luminii, fiind de aceeasi fiinta cti Dumnezeu-Tatal, prin Care s-a creat intreaga zidire. Dogma III, se refera la nasterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu. in dogma IV vorbeste despre cruce, despre rastignirea, moartea si ingroparea Domnului, in dogma V ni se prezinta invierea si inaltarea la ceruri a Fiului lui Dumnezeu. Dogma VI aminteste de judecata viitoare, iar in cea de a Vil-a despre Sfantul Duh.

in dogma a VUI-a expune invatatura despre suflet, iar in cea de a IX-a, vorbeste despre corp, casatorie, mancari si imbracaminte. incheie in dogma a X-a cu doctrina despre inviere, despre baia botezului si despre dumnezeiasca Scriptura.

Toate aceste dogme trebuie sa salasluiasca in inima catehumenului. Numai asa va inflori intr-insul credinta.

Cateheza a V-a este inchinata in mod special credintei. Sfantul Chiril pleaca de la deiinitia clasica a credintei data de Sfantul Apostol Pavel in Evrei XI, 1 : "Credinta este incredintarea celor nadajduite si dovedirea lucrurilor care nu se vad". Dansul cere o credinta din constiinta. Ne prezinta ca exemplu de oameni credinciosi pe Avraam si pe Noe din Vechiul Testament, pentru a ne ilustra credinta pe care o cere Mantuitorul de la toti cei care vor cu toata inima sa-si gaseasca mantuirea lor. Sfantul Chiril cere o credinta sincera, alimentata incontinuu de rugaciune, o credinta care sa izvorasca din ceea ce este mai adanc in fiinta omului : inima ; o credinta marturisita si propovaduita, deci o credinta vie si puternica, care sa aiba puterea de a rezidi fiinta omului.

Restul catehezelor sunt o exemplara expunere pedagogica a intregului tezaur dogmatic al Bisericii noastre dreptcredincioase. Expunerea lor este facuta de Sf. Chiril, conducandu-se de Simbolul credintei, expresie fidela si sintetica a intregii dogmatici a crestinismului.

Din cuprinsul lor se desprind clar si luminos principiile fundamentale ale educatiei crestine in genere : idealul educatiei, mijloacele educatiei si comunitatea de educatie sau de formare crestina a omului.

Toate" aceste principii sunt incluse in expunerea doctrinei crestine. I. Idealul educatiei crestine este desavarsirea omului. Este un ideal inalt care depaseste ordinea naturala a vietii. Realizarea lui este posibila numai prin conlucrarea puterii divine, a harului cu mijloacele naturale care-i sunt date crestinului prin creatie. Aproape, in toate aceste cateheze, este ilustrat in modul cel mai izbitor idealul educatiei crestine : desavarsirea. Sfantul Chiril lamureste si expune sintetic toate dogmele care alcatuiesc obiectul credintei crestine : a) dogma teologica - invatatura despre Dumnezeu ; b) dogma hristologica; c) dogma haritologica si d) dogma antropologica. Toate sunt simplu dezvoltate si lamurite prin cele mai potrivite citate din Sfanta Scriptura a Noului si a Vechiului

Testament. Ele sunt conturate in spiritul doctrinei revelate, fara nici cea mai mica abatere. in ce priveste dogma teologica, se gaseste pe linia monoteismului spiritualizat, care marturiseste existenta unul singur Dumnezeu de natura spirituala, ale carui atribute fiintiale sunt infinitatea atotstiinta/ubicuitatea si atotputernicia, iar atributele morale: dreptatea si iubirea. Dumnezeu este creatorul Universului si sustinatorul lui.

Expune chiar cu lux de amanunte toate invataturile gresite despre Dumnezeu. Este consacrat un capitol vast marilor erezii ale sec. II, III si IV ale erei crestine.

Expunind comparativ invatatura despre Dumnezeu, se reliefeaza minunat in toate incheieturile ei marea dogma teologica. Sustine iarasi intr-un mod eminent spiritualitatea lui Dumnezeu, spre a pune in evidenta spiritualitatea doctrinei crestine despre Dumnezeu in raport cu invataturile atat de marunte ale politeismului materialist pagan.

Ceea ce trebuie remarcat in expunerea dogmei teologice de catre Sf. Chiril si foarte semnificativ din punct de vedere pedagogic si formativ, este faptul ca nu avem de a face cu o expunere abstracta, pur logica, ci cu expunere concreta si vie. Dumnezeu nu e un concept suprem logic, ci Fiinta in sine atotcreatoare si atotdreapta care e indreptata si deschisa spre lumea aceasta. De aceea Dumnezeu este Tatal nostru prin adoptiune sau haric, fiind Tata dupa natura numai fata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Din aceasta se intrevede cat de sus se gaseste Sf. Chiril in cunoasterea lui Dumnezeu, atunci cand il prezinta sub aspectele cele mai esentiale : creatia si iubirea. Existenta lui Dumnezeu o dovedeste prin argumentele cosmologic, teologic si moral ; mai putin prin ontologie. Nu se complace deloc in speculatie sau sofistica.

Ne prezinta invatatura despre Sfanta Treime : Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Sfantul Duh. invataturii despre Fiul ii acorda de asemenea o larga extensiune.

Fiul este de aceeasi fiinta cu Tatal : nascut in etern din Tatal, egal in fiinta, deosebit ca persoana, intrucat este nascut, nu e facut sau creat. Prin El ca si Cuvant al lui Dumnezeu s-a creat lumea, prin El, intrupat la plinirea vremii, din Fecioara Maria prin Sfantul Duh, Dumnezeu adevarat si om adevarat s-a mantuit lumea. Si tot prin El deschizandu-se din nou raiul pentru om, si refacandu-se legatura harica intre Dumnezeu si om, e data si posibilitatea desavarsirii lumii. Sunt expuse clar cele mai insemnate acte din viata Mantuitorului: intruparea, rastignirea si moartea, invierea si inaltarea la ceruri, incheind cu ultima lucrare a Mantuitorului, care va avea loc la sfarsitul veacurilor : judecata lumii.

Viata Mantuitorului Hristos este idealul vietii omului crestin. Viata lui Hristos - cu etapele ei - marcheaza viata omului crestin, nascut sub pacat, curatit de pacat prin botez, desavarsit prin comuniunea cu Mantuitorul si prin harul Sfantului Duh, pana la ridicarea lui in imparatia lui Dumnezeu. Drumul Mantuitorului Hristos - drumul crucii - este drumul de formare si de maturizare spirituala a crestinului.

Dogma haritologica este strans legata de dogma pnevmatologica. Doua cateheze sunt consacrate expunerii invataturii despre Sfantul Duh. Toate manifestarile Sfantului Duh sunt amintite. Sfantul Duh apare ca

sfintitorul si desavarsitorul lumii. Inainte de a trece la dogma harito-logica care este strans legata de al doilea mare principiu pedagogic : mijloacele de educare a omului crestin, Sfantul Chiril expune dogma antropologica in legatura cu invierea din morti. Omul este creat de Dumnezeu : trup si suflet. A fost creat nemuritor si cu tendinta desavarsirii pana la vietuirea dupa masura vietii divine. Cade in pacat. Pacatul stramosesc are urmari asupra intregului neam omenesc. In om apare moartea si pierde legatura de har si de iubire cu Dumnezeu. Se intuneca mintea ca sa mai poata cunoaste clar pe Dumnezeu creatorul siproniatorul lumii. Slabeste vointa aproape pana la neputinta de a mai savarsi binele.

A trebuit sa se intrupeze Cuvantul, a doua persoana a Sfintei Treimi, ca sa-i descopere omului' adevarurile despre Dumnezeu si ca prin suferinta si jertfa sa rascumpere pe oameni din pacat.

O data rascumparat din pacat, prin puterea lui proprie isi prin lucrarea harului, omul trebuie sa se desavarseasca pana la masura vietii lui Hristos. Sfantul Chiril are cinci cateheze numite mistagogice in care se ocupa de trei dintre sfintele Taine : Sf. Botez, Sf. Euharistie si Sf. Miruri -gere. Catehezele mistagogice au fost rostite in saptamana luminata si trateaza mai intim si mai profund despre tainele de care se invrednicisera cei noi botezati. In prima cateheza mistagogica se vorbeste despre ceremoniile care se obisnuiau in tinda casei de botez : lepadarile de Satan si marturisirea credintei. In a doua se vorbeste despre ungerea cu untdelemn exorcizant si despre sa-varsirea botezului.

In a treia trateaza despre ungerea cu Sf. Mir. A patra este inchinata Sfintei Euharistii si a cincea, Sfintei Liturghii si Sfintei impartasanii. Prin aceste Taine i se da omului harul curatitor, intaritor si desavarsitor. Ele marcheaza un progres in implinirea sa : omul se apropie de propria sa desavarsire adica de idealul pentru care se straduieste in viata pamanteasca. Alaturi de puterile firii sale, energii fizice si psihice (voire si cugetare) energiile harice - puteri supranaturale, alcatuiesc mijloacele de formare a credinciosului. La formarea crestinului, rolul mare il are si catehetul. intrucat numai prin felul sau de a expune clar si precis, de a influenta efectiv vointa si gandirea, de a comunica din viata sa spirituala, viata celor pe care-i catehizeaza, invatamintele pot contribui si pot ajuta mult pe cel supus catehizarii. Or, in privinta aceasta Sf. Chiril nu lasa nimic de dorit. Avand claritate in toate cele expuse, fiind sincer si plin de zel si de entuziasm, spre a influenta efectiv pe catehumeni, Sf. Chiril este un catehet genial al Bisericii noastre drept-credincioase slujind drept model pentru orice stradanie catehetica. Prin viata sa duhovniceasca care straluceste chiar in catehezele sale urca pe catehumeni, spre lumina neapusa a idealului crestin : sfintenia.

Crestinii se simt frati intre ei, plini de acelasi Duh Sfant, cu inimile incarcate de mireasma aceleiasi iubiri, in marea si nepieritoarea Biserica a lui Hristos. Dupa ce am cunoscut continutul doctrinar al catehezelor Sfantului Chiril, vom starui asupra laturii pedagogice a acestor cateheze. Am amintit ca in fruntea catehezelor se afla ca o introducere pro-

cateheza.

Fiind o introducere, implineste rolul de mai inainte pregatire pentru ascultator celor urmatoare. Marele catehet al Bisericii Ierusalimului ii invata pe auditorii sai - oameni maturi de altfel toti, provenind din sanul paganismului si iudaismului care la inceputul postului mare si-au inscris numele pentru primirea botezului, despre datoriile lor in aceasta mare vrednicie care li se daruieste, aratandu-le ca Dumnezeu nu cere de la dansii decat bunavointa si o pregatire din inima curata. Dorinta lor sa fie sincera, nu cu vreo rea intentie iar hotarirea sa fie adevarata. Le pune in fata ca exemplu pe Simon Magul care s-a botezat dar nu s-a luminat, fiindca a ispitit harul. Apoi le mai ofera exemplul celui care a venit la nunta, fara haina ceruta pentru ospat. Pe cei care au venit impusi de vreun interes ii indeamna sa renunte la inclinarile nedemne ale vointei si sa imbrace haina stralucitoare a botezului. Arata deosebirea intre catehumeni, cum trebuie sa se primeasca botezul, necesitatea exor-cismelor - printr-insele sufletele se curata de pacate prin Sf. Duh, ca intr-o topitoare. il indeamna ca la adunari sa petreaca in convorbiri dumnezeiesti, barbatii de o parte si femeile de alta citind, ascultand si rugandu-se.

Se arata folosul catehezelor, ca arme impotriva paginilor si ereticilor. Denumirea de cateheze ne obliga sa lamurim ce era institutia cate-humenatului in Biserica primara. Dupa porunca Mantuitorului din Marcu, XVI, 15, Apostolii s-au imprastiat in toate partile lumii propovaduind pe lisus Hristos Cel rastignit. Ei insisi vedeau in Iisus tot ce poate fi mai mult si mai covarsitor : blindete si bunatate mai presus de fire, iubire de oameni fara margini, iar cu exemplul vietii Sale invatand ca, trebuie sa facem bine celor care ne fac rau, sa iubim pe cei oare ne urasc. De fapt lisus predica tuturor Evanghelia mantuirii si cauta sa regenereze prin ea intreaga omenire, schimband oamenilor viata, moravurile si ideile religioase, inaltandu-i la adevarata religie si cult, placut si bine primit de Dumnezeu. Departe de Dansul sabia si silnicia. El a intreprins renasterea omenirii pe calea pacii, convingerii si a iubirii. Aceasta opera a savarsit cu ucenicii Sai in a caror constiinta era intiparit chipul Sau cel pururea viu si adevarat. El s-a descoperit lor in intregime, iar ei L-au recunoscut ca pe Unul Nascut Fiul lui Dumnezeu. inainte de a se inalta la ceruri, Mantuitorul si-a adunat la Sine pe ucenicii Sai, i-a imbracat cu puterea pe care o are El de la Tatal si le-a spus : "Datu-mi-s-a toata puterea in cer si pe pamint, diept aceea mergand invatati toate neamurile, botezmdu-le in numele Tatalui, al Fiului si al Siintului Duh" (Matei 28, 19) iar in (Ioan 20, 21) : "Precum m-a trimis pre mine Tatal, asa si eu va trimit pe voi". Testamentul Mantuitorului, ucenicii il implinesc. Ei predica vestea cea buna "'EoaftsXta" pretutindeni. Numele lui Hristos este proslavit chiar in epoca apostolica in Ierusalim si in Iudeea, in Antiohia, Alexandria, in toata Asia Mica, in Grecia, Macedonia si Roma.

Invatatura predicata de Sfintii Apostoli s-a raspandit pe intreg pa-mantul, cu toate marile piedici intalnite in cale. Iudeii si paganii s-au ridicat contra ei. Unul din mijloacele cele mai eficace pentru raspandirea ei au fost scolile care s-au organizat catre sec. II in orasele pagane, ca

sa contrabalanseze doctrinele filosofice pagane. In Alexandria este cea dintii si cea mai renumita scoala catehetica. Aci au invatat Panten, Clement Alexandrinul si Origen, Dionisie Alexandrinul, Teognost etc'. Altele tot asa de .renumite iau fiinta la Antiohia cu renumitii dascali Dorotei si Lucian : Cesareea si Edesa. Predica Apostolilor era foarte simpla. Vesteau nasterea, viata, patimile, moartea, invierea si inaltarea la ceruri a Mantuitorului predicau pe Dumnezeu creatorul cerului si al pamantului.

Daca ascultatorii credeau din inima aceste invataturi erau botezati, in timpul apostolilor nu avem o catehizare propriu zisa : aceasta apare mai tirziu prin infatisarea scolilor catehetice. Scoala catehetica presupunea invatamant organizat. Scopul scolii catehetice, al catehizarii ca atare, nu era numai insusirea de cunostinte, ci mai ales schimbarea vietii, o renastere a vietii si religioase si morale, o traire dupa inaltimea invataturilor crestine revelate. De aceea catehetul crestin se straduia sa sadeasca in sufletul paginilor, pe deoparte parerea de rau pentru viata pe care o traiau, iar pe de alta parte si dorinta legata de o puternica speranta intr-o alta viata noua, spirituala. Paganul care venea la botez trebuia sa-si formeze aceste doua convingeri. in continuu catehetul urmarea pe ucenici pas cu pas chiar si dupa ce primisera botezul, spre a vedea daca sporeste convingerea, daca se lumineaza constiinta lor religioasa si daca apare in ei viata cea noua placuta lui Dumnezeu. Cei care veneau la crestinism erau, dintre pagani si iudei. Ei se numeau "catehumeni", iar in apus "discipoli", sau "auditores".

Conditia schimbarii morale a vietii era esentiala pentru catehumeni. Altfel, nu se invredniceau de primirea botezului. Simpla informare asupra invataturii crestine, nu era suficienta. impartasirea invataturii se numea catehizare. E vorba de intreaga invatatura care era necesar s-o cunoasca catehumenii. Cel care preda invatatura se numea catehet. Catehumena-tul apare cam prin sec. II. Probe despre cultivarea celor veniti sa intre in crestinism - a catehumenilor - avem la Sf. Iustin Martirul in Apologia I, cap. 61, 65 si 66. Cei botezati trebuiau sa cunoasca doctrina crestina si sa aiba o credinta puternica , in al doilea rand sa aiba o viata schimbata prin pocainta ; sa ceara lui Dumnezeu iertarea pacatelor prin post si rugaciune. Numai daca erau considerati prin credinta si viata lor oameni noi erau botezati. Cel mai bogat material despre catehumeni si catehumenat ni-1 ofera Tertulian in sec. III. Tertulian cerea de la catehumeni totala schimbare a vietii celor de dinainte de botez ; ca sa cunoasca paganii ca sunt crestini cerea de la fiecare catehumen sa practice intens rugaciunea si pocainta. Numai asa erau botezati. O data introdusi in baia botezului marturiseau simbolul credintei, se lepadau de diavolul de toate lucrurile si de toti ingerii lui. Apoi era de trei ori cufundat in apa si botezat in numele Sfintei Treimi. Renascuti prin baia botezului neofitii erau unsi cu untdelemn sfintit si impartasiti cu Sfanta Euharistie.

Catehumenii aveau dreptul sa se numeasca crestini. De indata ce erau botezati se numeau credinciosi. Dupa gradul lor de inaintare in viata crestina si de aprofundare a invataturii crestine, catehumenii se imparteau in trei ordine sau trepte.

Fericitul Augustin adreseaza scrierea sa "De catehisandis mdibus" catehumenilor care se gaseau in prima treapta. Le vorbeste despre creatie despre caderea protoparintilor, despre Vechiul Testament oa figura a Noului Testament, despre intreaga viata a Mantuitorului de la nastere pana -la inaltare, despre intemeierea Bisericii si judecata viitoare. Le atrage insa atentia foarte insistent asupra conduitei, asupra schimbarii vietii. in treapta a doua erau ridicati catehumenii. Ei asistau la serviciul divin pana la inceputul liturghiei credinciosilor, cand trebuiau sa paraseasca biserica, la invitatia diaconului. Treapta a treia era aceea a celor luminati, competenti. Asa numeste Sf. Ioan Hrisostom pe candidatii la botez, fiindca dupa Sfantul Apostol Pavel, botezul este luminare. Ei erau invatati mai adanc in cele religioase : taina Sfintei Treimi, invatatura despre Biserica, iertarea pacatelor, li se explica simbolul credintei si Tatal nostru. Prin cele trei trepte ei treceau in curs de doi ani.

in apropierea botezarii, catehumenii care-si exprimau dorinta de a fi botezati, purtau numele de electi - cei alesi. Acum incepe pentru ei o viata noua de pocainta. Odata botezati, instruirea lor devenea mai speciala si mai profunda. Erau introdusi in doctrina crestina : Taina botezului, a pocaintei, a ungerii cu Sfantul Mir si a Sfintei Euharistii. impartirea catehumenilor in trei trepte, corespundea impartirii in trei parti a serviciului divin din sec. III si IV : omiletica, liturgica si euharistica.

Prin spiritul general al catehizarii Sfantul Chiril apartine de Scoala Antohiana. El depaseste insa pe toti catehetii antiohieni. intruneste intr-un mod fericit o profunda cunoastere a intregii invataturi dogmatice si morale, cu o traire sincera si atat de curata a vietii crestine.

La aceste doua conditiuni se adauga entuziasmul sau sufletesc pentru raspandirea Evangheliei si pentru mantuirea a cat mai multi oameni. Legatura dintre doctrina si viata o cere in continuu. Un bun cunoscator al Vechiului si Noului Testament, intemeiaza toate invataturile crestine in primul rand pe Sfanta Scriptura si in al doilea rand pe Sfanta Traditie, in expunerea invataturilor, respecta principiul expunerii ascendente, de la ceea ce este mai usor si mai general spre ceea ce este mai complicat, mai greu si mai profund.

Inainte de a expune dogmele, vorbeste de anumite mijloace prin care se poate ajunge la usurarea invataturilor dogmatice. Credinta ca mijloc de cunoastere si curatire de patimi si de pacate, drept conditie esentiala a cunoasterii prin credinta. in asa fel preda invataturile incat invataturile care urmeaza sa fie intelese corect. Niciodata nu uita sa puna in legatura invatatura religioasa cu cea morala. Urmareste, ca odata cu luminarea mintii prin invatatura religioasa, sa innobileze si inima. invatatura trebuie aplicata la viata. Nu gasim la el nici o dogma care sa nu fie insotita de una sau mai multe aplicari in viata. intocmai ca orice mare pedagog modern, are o cunoastere adanca a omului si de aceea si tendinta lui de a influenta asupra intregii fiinte sufletesti a omului: inteligenta, prin instruire, inima, pe oare o vrea innobilata prin sentimente morale inalte si vointa, pe care o vrea activa prin realizarea virtutilor morale crestine. Minte, inima sau sentiment si vointa, alcatuiesc o singura si indisolubila unitate a vietii sufletesti. Toate trebuie sa creasca impreuna, reciproc si unitar influentandu-se intre ele, spre a ajunge la renasterea religioasa a catehumenului la viata noua in Iisus Hristos.

Expunerea este deosebit de clara si usoara, fara subantelesuri. Foarte adesea face uz de dialog pentru a-i face cat mai activi personal pe cate-humeni, ca in felul acesta sa fie cat mai usor asimilata invatatura.

Limba, ca mijloc de predare a cunostintelor, este cat se poate de limpede, precisa, clara, vioaie si chiar placuta. Prin ea face interesante si atragatoare invataturile predate. Prin aceasta scopul catehetic este cat mai usor realizat. Straduinta de a se face integral inteles ca si geniul sau pedagogic, il determina sa faca uz in expunere de procedeul intuitiv, puternic ilustrat de abundenta exemplelor, comparatiilor, asemanarilor, contrastelor, explicarilor de cuvinte pe alocurea si a dovezilor aduse in sprijinul adevarurilor.

Prin zelul apostolic de care este stapanit in predarea invataturilor catre catehumeni, prin prezentarea acestor invataturi intr-un mod gradat de la mai cunoscut pana la necunoscut, prin o aprofundare treptata a acestor adanci adevaruri, prin fundarea lor pozitiva pe temeiuri scrip-turistice si traditionale, prin forma de expunere in dialog, colorata intuitiv, osebit de puternica si plina de avant, prin raportarea acestor invataturi la intreg sufletul omului, vointa, inteligenta si sentiment, urmand in mod direct reinnoirea interioara a omului, prin plasticitatea si limpezimea limbii, Sfantul Chiril se prezinta ca un stralucit pedagog al Bisericii Ortodoxe si ca exemplul cel mai fericit pentru catehetul constiincios si zelos pentru mantuirea oamenilor.

Arhim. Grigore Babus

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5817

Voteaza:

Opera catehetica a Sfantului Chiril al Ierusalimului si actualitatea ei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE