Provocarile ecumenismului - Andrei Kuraev - Recenzie

Provocarile ecumenismului - Andrei Kuraev - Recenzie Mareste imaginea.

Recenzie - Andrei Kuraev, "Provocarile ecumenismului", Editura Sophia, Bucuresti, 2006…

Intr-o societate laicizata si secularizata in toate structurile ei este extrem de dificil ca persoana umana sa pastreze sau sa adopte integral o optiune religioasa serioasa dupa care sa-si organizeze modul de viata. Omul dezradacinat din credinta stramosilor este pus in fata unei realitati in care mai multe religii si confesiuni ii propun forme de cunoastere a adevarului existential. Ecumenismul, miscare initiata in sec. XIX in mediile protestante pentru apropierea si unificarea diverselor traditii crestine, incearca tot mai mult acum sa cuprinda si celelalte religii pagane, inducand ideea paguboasa ca toate sunt egale ca valoare spirituala si este posibila o unificare generala intr-o religie universala a omenirii.

Pentru ca moda ecumenismului are la baza ideea pacifista de toleranta si compromis si castiga teren in peisajul multicultural al omenirii, exista voci autorizate care atrag atentia asupra unor schimbari esentiale ce s-ar produce in mentalitatea religioasa prin adoptarea iresponsabila a unei astfel de gandiri.

O abordare ortodoxa a curentului ecumenist o intalnim in cartea Parintelui Andrei Kuraev, „Provocarile ecumenismului”, aparuta in limba rusa la Moscova in anul 1998 si in traducere romaneasca la Editura „Sophia”, Bucuresti, 2006.

Parintele diacon Andrei Kuraev, cel mai important si mai autorizat reprezentant al Ortodoxiei din Rusia contemporana, este profesor al Institutului Teologic Ortodox „Sfantul Tihon”, seful catedrei de Teologie Fundamentala si Apologetica si colaborator stiintific principal al Facultatii de Filosofie a Universitatii de Stat din Moscova. Parintele Andrei este, de asemenea, membru al consiliului de experti-consultanti pe probleme de libertatea constiintei din cadrul Comitetului Dumei de Stat a Federatiei Ruse pentru problemele organizatiilor obstesti si gruparilor religioase.

In anul 1984 a absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii din Moscova in cadrul sectiei de Istoria si teoria Ateismului Stiintific, devenind aspirant al Institutului de Filosofie al Academiei de Stiinte a U.R.S.S. Un an mai tarziu, convertindu-se la Ortodoxie, s-a transferat la Academia Duhovniceasca din Moscova, starnind uimirea si dezamagirea celor care ii prevesteau o stralucita cariera pe taramul ateismului. In anul 1988 a absolvit Seminarul Duhovnicesc din Moscova, dupa care a studiat la Institutul Teologic din Bucuresti. Dupa intoarcerea din Romania a lucrat, intre anii 1990 – 1993, ca referent al patriarhului Alexie al Rusiei, timp in care a absolvit Academia Duhovniceasca in anul 1992. In urmatorii patru ani este decan al Facultatii Filosofico - Teologice din cadrul Universitatii Ortodoxe Ruse „Sfantul Ioan Teologul”, remarcandu-se cu multa autoritate in peisajul apologeticii ortodoxe. In anul 1994 a devenit doctor in stiinte filosofice al Institutului de Filosofie din cadrul Academiei de Stiinte a Rusiei, iar in anul urmator devine doctor in teologie al Academiei Duhovnicesti. In anul 1996 Patriarhul Alexie i-a conferit in mod oficial titlul de profesor de teologie.

Parintele Andrei Kuraev este autorul a numeroase carti, studii, articole, conferinte in care vorbeste despre specificul si valoarea inconfundabila a crestinismului ortodox. Pe langa „Provocarile ecumenismului”, au mai aparut in limba romana de acelasi prestigios autor „Daruri si anateme: ce a adus crestinismul lumii”, Editura „Sophia”, Bucuresti, 2004, „Pecetea lui Antihrist, codurile de bare si semnele vremurilor”, Editura „Sophia”, Bucuresti, 2005, „Filmul: restartare prin teologie”, Editura „Reintregirea”, Alba-Iulia, 2006.

Ecumenismul este o forma de relatie interconfesionala sau interreligioasa extrem de delicata din punct de vedere ortodox, fapt pentru care o abordare obiectiva se impune de la sine. Parintele Andrei Kuraev incepe prin a enumera zece „viziuni” asupra ideii de ecumenism privita in aspectele ei esentiale, motivand in acelasi timp si punctul de vedere ortodox in ceea ce priveste intelegerea lor. De asemenea, remarca si faptul ca in numele unei „tolerante” nesabuite si a unei „paci” mondiale cu orice pret trambitate de politicile actuale se ajunge adeseori la o interpretare si o intelegere tendentioasa si absolut paguboasa a ecumenismului.

Intr-o lume crestina pluriconfesionala este absolut necesar sa adopti o atitudine ecumenica, pentru ca intr-un fel sau altul trebuie sa te raportezi si la celalalt. Avantajele ecumenismului pentru crestinul ortodox ar cuprinde, in viziunea autorului, opt concepte, cum ar fi: colaborarea intre confesiunile crestine in propovaduirea Evangheliei si in combaterea paganismului, o mai buna cunoastere reciproca, o oportunitate a celorlalte confesiuni de a cunoaste Ortodoxia, ocazie pentru lumea ortodoxa de a imprumuta de la ceilalti o anumita experienta pozitiva pe plan stiintific, social, misionar, estetic. De asemenea, viziunea ecumenica ne ajuta sa intelegem mai bine esentialul invataturii evanghelice, alungand spiritul concurential, ne indeamna la colaborarea cu ceilalti in vederea rezolvarii unor probleme grave ale umanitatii, precum saracia, boala, poluarea, razboaiele. Dialogul ecumenic ne arata ca lumea crestina nu se limiteaza la confesiunea de care apartinem si ca sunt si atii care cred diferit, iar Dumnezeu lucreaza, intr-un fel sau altul, si in mijlocul lor. „Oricat de mult ne-am deosebi prin conceptii unii fata de altii, oricat de inacceptabila mi s-ar parea credinta unor oameni cu care ma intalnesc, fata de persoana acestora nu trebuie sa am nici un fel de repulsie sau aversiune”(p. 30).

Pentru aceste motive, spune autorul, crestinul ortodox este, pur si simplu, obligat sa fie ecumenist, cel putin ca exercitare a dragostei evanghelice fata de ceilalti, pentru ca, in cele din urma, „Evanghelia este mai importanta decat Tipicul sau Pidalionul” (p. 29). In acelasi timp, Parintele Andrei Kuraev mentioneaza si doua viziuni negative asupra a ceea ce numim ecumenism, raspandite si accentuate tot mai mult in zilele noastre, pe care le trateaza mai pe larg in carte si cu care nici un ortodox nu poate fi de acord. Aceste doua conceptii ecumenice radicale pornesc din necunoasterea specificului crestinismului in general si a confesiunilor crestine, in particular, determinata de o nepasare si o desconsiderare fatisa a credintei si invataturii lui Iisus Hristos.

Prima dintre ele sustine ca toate confesiunile crestine, si prin extensie toate religiile, sunt egale ca valoare spirituala, oricat de mult s-ar diferentia intre ele, harul divin lucrand in fiecare la aceeasi intensitate, dar sub o alta forma. „Deosebirile existente intre Ortodoxie, sa zicem si protestantism, nu ar prezenta importanta nici pentru mantuire si nici pentru viata duhovniceasca. In consecinta, trebuie sa recunoastem ca toate comunitatile crestine, aparent divizate, nu sunt decat componente ale aceleiasi Biserici nevazute, al carei purtator de cuvant, care isi ia din ce in ce mai mult rolul in serios, este Consiliul Mondial al Bisericilor” (p. 44-45).

Aceasta teza ecumenista peremptorie, in ciuda indiscutabilei sale atractivitati propagandistice, cu greu poate fi socotita corecta din punct de vedere stiintific, fiind cat se poate de falsa si amagitoare. Iisus Hristos a intemeiat o singura Biserica cu o singura invatatura si un singur mod de viata crestina, privita in esenta sa dincolo de diversele traditii locale. Privind cursul istoriei bisericesti, observam ca datorita patimaselor si marginitelor judecati omenesti Biserica cea una s-a rupt si crestinismul s-a diversificat, unele forme indepartandu-se mult de trairea si de traditia originara. Mai intai catolicismul s-a separat, aducand o serie de inovatii in invatatura si viata crestina in spiritul lumesc al vremii, apoi nerezistand in aceasta modalitate de a trai credinta, protestantii, si mai tarziu neoprotestantii si diversele denominatiuni, au renuntat la invataturi si principii fundamentale ale credintei crestine, producand un crestinism steril si limitat. Singura confesiune care a pastrat si pastreaza neschimbate invatatura si canoanele Bisericii celei una in spiritul si forma trairii Sfintilor Parinti ai primelor opt veacuri este Ortodoxia rasariteana, care poarta in sine constiinta unicitatii, sfinteniei, sobornicitatii si apostolicitatii crestinismului primar.

Toate aceste aspecte au contribuit substantial la vietuirea crestina in diversele confesiuni, remarcandu-se diferente esentiale in acest sens. Parintele Andrei Kuraev prezinta magistral deosebirile intre rasariteni si apuseni sub aspectul trairii adevarului crestin in capitolul „Ortodoxie si Catolicism in practica rugaciunii”, aratand si de ce ortodocsii nu sunt de acord cu aceasta egalizare confesionala fortata. „Opozitia fata de fuziunea ecumenista nu poate fi explicata prin egoism national, sete de putere sau ignoranta. Exista o diferenta reala in ceea ce priveste experienta duhovniceasca a diverselor confesiuni si religii, pe care gandirea teologica nu poate decat sa o observe, sa o reflecte, sa-i discearna semnificatia. Nu-i poti porunci ratiunii sa nu ia in seama ceea ce este de domeniul evidentei(…) si sa nu reflecte asupra unei realitati care prezinta o importanta vitala pentru orice om. De aceea, chemarea de a vorbi despre ceea ce ne uneste, nu despre ceea ce ne desparte, nu poate da roade. Trebuie sa vorbesti despre ceea ce gandesti, iar de gandit sa gandesti despre ceea ce exista in realitate, nu despre ceea ce ai vrea sa existe” (p. 51-52).
Al doilea mod negativ si inacceptabil de a percepe ecumenismul este acea stare de spirit care nu-ti da dreptul de a critica o forma sau alta de evlavie sau practica religioasa, chiar cu indicatia de a renunta la unele specificitati care diferentiaza, in numele unei tolerante moderne exagerate. Parintele Andrei Kuraev dezvolta aceasta tema in capitolul intitulat sugestiv „Intoleranta ca drept de a gandi”, unde isi dovedeste si calitatile sale incontestabile de apologet al Ortodoxiei. Contraargumentul central pe care-l aduce autorul este ca pentru a fi un bun ecumenist sub toate aspectele trebuie sa fi tu insuti cu tot ce ai specific. „Experienta careia i-am fost si ii suntem partasi ne impune datoria de a-i fi fideli si de a marturisi despre ea, de a-i percepe si a-i apara unicitatea. In consecinta, crestinul poate fi uneori si «intolerant»” (p. 9).
Nu toate confesiunile sunt egale, si cu atat mai putin toate religiile, fapt pentru care nu este posibila o unificare a lor in forma actuala intr-o religie sincretista universala. A fi religios la modul general „inseamna a nu crede in nimic; accepti doar ca ceva, ceva este, restul nu te intereseaza” (p. 53). „A fi crestin inseamna a marturisi nu numai niste valori general-umane, ci mai cu seama acele principii care diferentiaza Evanghelia de alte forme ale gandirii si practicii religioase. A observa diferenta, a-i recunoaste existenta si caracterul neintamplator este punctul de plecare catre un mod de gandire care te va ajuta sa intelegi mai bine atat propria ta credinta, cat si credinta altuia” (p. 59-60).

In capitolul „Ecumenism sau razboi” Parintele Andrei Kuraev dovedeste ca nu ecumenismul acesta agresiv este garantia pacii mondiale. Cei care promoveaza, in general, aceasta idee sunt doar „bagatori de seama” fara implicare in trairea religioasa si nu se sfiesc a-i numi pe cei care nu sunt de acord cu ei intoleranti, fundamentalisti, fanatici vinovati de toate neintelegerile dintre oameni. „Invinuindu-i pe crestini de intoleranta, spiritele marginite si meschine din zilele noastre nu fac decat sa-si apere dreptul de a nu face un efort de gandire (…) Temandu-se sa fie el insusi ca entitate umana si prin aceasta sa-si asume riscul de a se diferentia de lumea celor de alta credinta, omul zilelor noastre isi doreste o singura libertate si un singur drept: acela de a nu fi nimic” (p. 220-221).

Unii dintre acesti ganditori progresisti si deschisi la minte, mai ales din mediile culturale rasaritene, se autonumesc ecumenisti, manifestand un dispret fatis fata de Ortodoxie. Dupa ei ecumenismul se impune ca o necesitate pentru ca Ortodoxia noastra este mult ramasa in urma, ignoranta si desueta, ducand lipsa de o infuzie de crestinism modern occidental. Lor le raspunde Parintele Andrei Kuraev in capitolul „Strania iubire a filocatolicilor”, dovedind ignoranta totala a acestora in ceea ce priveste specificul celor doua spiritualitati crestine, cu toate diferentele fundamentale, care pentru ei nu conteaza, intrucat nu si-o asuma nici pe una, nici pe cealalta. „Filocatolicii rusi apreciaza la catolici ceea ce multi catolici ar vrea sa lase deoparte, cautandu-si salvare in traditia ortodoxa. Ciudata dragoste, nu?” (p. 188).

Concluzia lucrarii o exprima autorul in ultimul capitol, „Dati-mi voie sa fiu credincios”, trasand o pozitie ortodoxa ferma fata de aceste interpretari eronate a ecumenismului actual. „Dati-mi voie sa raman fidel propriei mele traditii! Nu ma condamnati pentru ca vreau sa raman eu insumi! Nu ma dispretuiti pentru ca nu vreau sa-mi schimb alegerea pe care am facut-o candva si careia sunt dator sa-i raman fidel” (p.189). Crestinii ortodocsi nu pot accepta primatul papal si purgatoriul doar de dragul unirii cu catolicii si nu pot renunta la cruce si la icoane doar de dragul impacarii cu protestantii. Invatatura lor este traditia crestinismului apostolic de la care nu se pot abate chiar daca s-ar declansa razboaie mondiale din pricina aceasta. Manifesta respectul cuvenit fata de credintele altora, fiindca orice om e liber sa creada ce vrea, dar nimeni nu-i poate obliga sa le considere si adevarate, pentru ca Iisus Hristos Mantuitorul a adus in lume o singura credinta si invatatura. „Pentru mine, ca om, spune Parintele Andrei Kuraev, apararea Ortodoxiei este un drept inalienabil, pe care inteleg sa mi-l exercit chiar cu riscul de a mi se spune ca sunt fascist sau ca seman vrajba intre religii. In calitate de crestin, pentru mine este mai mult decat un drept: este o datorie” (p. 9)…

Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

27 Iulie 2012

Vizualizari: 1239

Voteaza:

Provocarile ecumenismului - Andrei Kuraev - Recenzie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE