Recenzie - Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste

Recenzie - Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste Mareste imaginea.

Semnal editorial si publicistic - Volumul "Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste", de Andrei Plesu, aparut la editura Humanitas, Bucuresti, 2012…

Motto: Si El le-a zis: Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, dar celor din afara toate li se fac in parabole. (Marcu)

Omul de cultura Andrei Plesu s-a nascut la 23 august anul 1948, in municipiul Bucuresti. Absolvent al Facultatii de Arte Plastice, Sectia de istoria si teoria artei. Doctoratul in istoria artei la Universitatea din Bucuresti, cu teza Sentimentul naturii in cultura europeana.

Lector universitar la Academia de Arte Plastice, Bucuresti (cursuri de istorie si critica a artei moderne romanesti) (1980-1982). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucuresti (1991-1997). Fondator si director al saptamanalului de cultura Dilema (1993). Fondator si presedinte al Fundatiei „Noua Europa" si rectorul Colegiului „Noua Europa" (1994). Membru al World Academy of Art and Science (1997). Membru al Académie Internationale de Philosophie de l''Art, Geneva, Elvetia (1999). Dr. phil. honoris causa al Universitatii „Albert Ludwig" din Freiburg im Breisgau, Germania (2000) si al Universitatii „Humboldt" din Berlin, Germania (2001). Commandeur des Arts et des Lettres, Paris, Franta (1990). New Europe Prize for Higher Education and Research la Berlin, acordat de Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences, Stanford, Institute for Advanced Study, Princeton, National Humanities Center, Research Triangle Park, North Carolina; Netherlands Institute for Advanced Study in the Humanities and Social Sciences (NIAS), Wassenaar; Swedish Collegium for Advanced Study in the Social Sciences (SCASSS), Uppsala si Wissenschaftskolleg zu Berlin (1993). Premiul Academiei Brandenburgice de Stiinte din Berlin, Germania (1996). Ordre national de la Légion d''Honneur al Frantei (in luna martie, in gradul de Commandeur si, in luna decembrie, in gradul de Grand Officier) (1999) etc.

Activitatea publicistica: Calatorie in lumea formelor (eseuri de istorie si teorie a artei), Meridiane, Bucuresti, 1974; Pitoresc si melancolie. O analiza a sentimentului naturii in cultura europeana, Univers, Bucuresti, 1980; editii Humanitas, 1992, 2003; Francesco Guardi, Meridiane, Bucuresti, 1981; Ochiul si lucrurile (eseuri), Meridiane, Bucuresti, 1986; Minima moralia (elemente pentru o etica a intervalului), Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1988; editii Humanitas, 1994, 2002, 2006, 2008 (trad.: franceza, L''Herne, Paris, 1990; germana, Deuticke, 1992; suedeza, Dualis, Ludvika, 1995, maghiara, Tinivár, Cluj - Napoca, 2000; impreuna cu fragmente din Limba pasarilor, Jelenkor Kiadó, Pécs, 2000; slovaca, Kalligram, Bratislava, 2001); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, Bucuresti, 1993, 1996, 2003, 2005, 2007 (trad.: germana, Tertium, Stuttgart, 1999; maghiara, Koinónia, Budapesta, 2000); Limba pasarilor, Humanitas, Bucuresti, 1994; reeditare Humanitas, 1997; Chipuri si masti ale tranzitiei, Humanitas, Bucuresti, 1996; Eliten - Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 2001; Despre ingeri, Humanitas, Bucuresti, 2003; reeditare Humanitas, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008; Obscenitatea publica, Humanitas, Bucuresti, 2004; reeditare Humanitas, 2005; Despre bucurie in Est si in Vest si alte eseuri, Humanitas, Bucuresti, 2006, 2007, precum si numeroase studii si articole in reviste romanesti si straine.

In alta ordine de idei, revenind la prezentarea si semnalarea volumului in cauza, vom remarca faptul ca exista intrebari carora li se poate raspunde prompt si pertinent. De la cele ale experientei curente (Ce numar porti la pantofi?), pana la cele ale expertizei stiintifice (Ce este legea gravitatiei?). Exista si intrebari, cele ale primei copilarii, care par simple, sau suprarealiste, dar al caror raspuns solicita mai curand talentul metafizic sau fantezia: De ce are mana cinci degete?, Cine a inventat somnul? Exista, in sfarsit, intrebarile „mari“, intrebarile ultimative, carora imi place sa le spun „rusesti“, caci fac substanta multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce exista raul?, Care este sensul vietii? Pentru astfel de intrebari, nu poti sa propui un raspuns geometric, ci o analogie, o metafora, un „ocolis“ transfigurator. E cea mai adecvata solutie. Singura. In loc sa spui, savant: „uite cum stau lucrurile!“, spui: „hai mai bine sa-ti spun o poveste“.

In cartea de fata, va fi vorba despre povestile spuse de Iisus, in efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul imparatiei Sale. Sarcina pe care si-o asuma e imposibila, asadar e pe masura divinitatii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fara sa cada in reteta si abuz doctrinar, si are de dat nu doar materie de reflectie, ci si motivatie de viata, suport existential, marturiseste Andrei Plesu despre cartea lui.

Volumul "Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste", de Andrei Plesu, aparut la Editura Humanitas din Bucuresti, a fost desemnat Cartea Anului 2012, intr-o ceremonie organizata la sediul din Bucuresti al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR). Premiul pentru Cartea Anului 2012, in valoare de 10.000 de lei, a fost acordat de publicatia “Rominia literara”, cu sprijinul financiar al Guvernului Romaniei, si a fost decernat de juriul format din: Nicolae Manolescu - presedinte, Gabriel Chifu, Cosmin Ciotlos, Sorin Lavric, Simona Vasilache si Mihai Zamfir.

"Sunt, fireste, foarte bucuros ca aceasta carte este bine primita. A aparut o prima cronica intr-o revista din Iasi, facuta de un preot, si asta m-a impresionat, pentru ca mie cel mai frica la cartea asta imi este de preoti si teologi. Si cronica era foarte amabila, foarte generoasa. Atat de generoasa si de amabila incat, in final, ca sa faca un compliment decisiv, se spune: ''Avem dinainte categoric o lucrare testamentara''. Chestia asta m-a deprimat oarecum si ma bucur acum ca am luat o nominalizare, fiindca cu o nominalizare esti mai aproape de debut decat cu o lucrare testamentara" , a spus Andrei Plesu, in rasetele celor prezenti la ceremonie, in momentul in care au fost anuntate volumele nominalizate la premiul pentru Cartea Anului 2012.

La finalul ceremoniei, dupa ce Nicolae Manolescu a anuntat ca volumul "Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste" a fost desemnat Cartea Anului 2012, Andrei Plesu a afirmat: "Mi se pare totusi miraculos putin - daca miraculosul are grade - ca o carte despre ''Parabolele lui Iisus'' e premiata astazi, cand misticii se orienteaza mai curand spre poetica, dar cu atat mai emotionat sunt, cu atat mai mult ma flateaza aceasta alegere, dar ma flateaza mai ales echipa in care am onoarea sa fiu prezent, adica echipa de nominalizati, impreuna cu care am fost in seara asta prezent si din care, intamplator, am fost selectionat. In spiritul textelor de care m-am ocupat in aceasta carte, amintesc ca exista formula ''Multi chemati, putini alesi''. Aici sunt multi alesi si unul singur, intamplator, este chemat sa ia premiul. Dar, in aceasta conjunctura, alegerea e mai importanta decat chemarea unica, pentru ca cei alesi au un calibru, o calitate, o anvergura care face ca cel chemat sa fie putin invidios ca a iesit din randul lor".

Pentru premiul pentru Cartea Anului 2012 au mai fost nominalizate volumele: "Vantureasa de plastic", de Marius Chivu (editura Brumar), "Opere poetice. 1909-1962", de T.S. Eliot; traduceri de Serban Foarta, Mircea Ivanescu, Sorin Marculescu si Serban Foarta & Adriana-Carmen Racovita (editura Humanitas Fiction), "Ce ramane. William Faulkner si misterele tinutului Yoknapatawpha", de Mircea Mihaies (editura Polirom), "I. L. Caragiale si caligrafia placerii", de Dan C. Mihailescu (Editura Humanitas), "La pierderea sperantei", de Nicolae Prelipceanu (Editura Casa de pariuri literare), "Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia", Nicolae Steinhardt, editie critica de George Ardeleanu (editura Polirom), si "Infinitul dinauntru. Sase povestiri despre om, societate, istorie", de Vlad Zografi (editura Humanitas).

Nicolae Manolescu, presedintele juriului, a declarat ca "Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste" este "o carte cu totul iesita din comun". "O analiza, un eseu despre parabolele din cele patru evanghelii - mai mult despre primele trei, decat despre a lui Ioan, nu stiu de ce, o sa-l intreb pe Andrei cand l-oi prinde - care nu e facuta de un teolog si in acelasi timp nici de un liber cugetator, care s-ar folosi de ele precum Ernest Renan cand scria “Viata lui Iisus”, la sfarsitul secolului XIX, si vedea omul fara sa-l vada pe Fiul Domnului (.) Andrei Plesu si-a pastrat un spirit foarte liber, cu niste comentarii foarte interesante, bazate pe o bibliografie inspaimantatoare. Nu sute, nu mii, nu zeci de mii. Sunt probabil sute de mii de comentarii ale parabolelor din Biblie din Noul Testament, pe putin, iar el a cunoscut o buna parte, intr-o mare biblioteca germana. Cu o asemenea bibliografie pe cap ti se incurca limba in gura. Ce mai poti sa spui cand despre fiecare cuvant de acolo s-au scris zeci si sute de mii de pagini? Ei, a reusit sa spuna si culmea este ca unele din ele sunt chiar ale lui. Vorbesc de comentarii. Cu o asemenea bibliografie, sa mai ai si tu o parere, asta mi se pare extraordinar. In plus, este farmecul extraordinar al scrisului lui. Este un stilist de prima mana. Cartea nu are nimic dintr-un studiu de specialitate (.) Parabolele sunt luate ca niste depozite de intelepciune milenara si povestite cu intrebari. Oare ce vrea sa spuna aici? Dar nu spune asta, spune altceva. Dar de ce nu spune asta? Sunt niste povesti, de fapt, parabolele. El spune parabolele care, pana la urma, duc la adevar, adevarul care nu se spune ca la filosofi, in mod abstract, ci se spun niste povesti extraordinare, citite de doua mii si atatia de ani de toata lumea si comentate, tot asa, de toata lumea", a afirmat criticul literar.

Nicolae Manolescu a mai spus despre "Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste" ca este o carte "pe care o poate citi oricine", pentru ca "nu are nicio dificultate". "El (Andrei Plesu, n.r.) stiind foarte bine si greaca, in foarte multe cazuri, se foloseste de cuvantul originar in greaca sau in aramaica, in care au fost scrise unele din textele vechi (.) si care nu are neaparat sensul cu care este tradus. Sunt foarte multe cuvinte din astea care aveau in greaca un sens precis si (sensul, n.r.) a fost tradus in fiecare limba cu oarecare relativitate, ba chiar cu sinonime. Dar cuvantul spunea un singur lucru si el, studiind si stiind limba greaca, descoperea sensul cuvantului respectiv. Din punctul asta de vedere, cartea este chiar a unui erudit (.) Dar, dincolo de eruditie si de specialitate, este farmecul asta extraordinar al unor povesti pe care le re-spune in limba lui", a mai comentat Nicolae Manolescu.

La inceputul ceremoniei, Nicolae Manolescu a spus ca premiul pentru Cartea Anului 2012 este decernat intr-o ceremonie organizata la sediul USR si nu in locul unde a fost acordat in anii trecuti, respectiv la Fundatia Anonimul. "Dupa expirarea contractului cu ei, ne-am mutat in sediul nostru si banii pentru acest premiu vin de data aceasta de la Guvernul Romaniei", a spus Nicolae Manolescu. Nicolae Manolescu a facut referire si la volumele care au primit in perioada anilor 2002 - 2011 premiul pentru Cartea Anului, spunand ca acestea sunt "un indicator pentru starea literaturii romane", pe aceasta lista a premiantilor aparand atat nume foarte mari, cat si genuri literare diferite. Printre castigatorii editiilor trecute se numara Gabriel Liiceanu, cu "Usa interzisa" (editura Humanitas), in anul 2002, Monica Lovinescu, pentru "Jurnal III" (editura Humanitas), in anul 2003, colectivul de traducatori coordonat de Cristian Badilita, pentru traducerea primelor doua volume din "Septuaginta" (editura Polirom), in anul 2004, si in anul 2005, Florina Ilis, pentru "Cruciada copiilor" (editura Cartea Romaneasca), si Andrei Cornea, pentru "Cand Socrate nu are dreptate" (editura Humanitas). In anul 2006, premiul Cartea Anului a fost decernat lui Florin Turcanu, pentru volumul "Mircea Eliade. Prizonierul istoriei" (editura Humanitas), in anul 2007 - Mircea Cartarescu, "Orbitor", vol. III (editura Humanitas), in anul 2008 - Eugen Negrici, "Iluziile literaturii romane" (editura Cartea Romaneasca), in anul 2009 - Varujan Vosganian, "Cartea soaptelor" (editura Polirom), in anul 2010 - Ion Vianu, "Amor intellectualis" (editura Polirom), iar in anul 2011 - Marta Petreu, "Acasa, pe Campia Armaghedonului" (editura Polirom).

In alta ordine de idei, sa-mi fie iertata indrazneala de a-mi da cu parerea despre o carte pe care abia am reusit sa o rasfoiesc. Este vorba despre o carte indelung asteptata si indelung dorita, „Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste”. De multa vreme n-am mai primit cu o asemenea bucurie o carte pe care, iata, nu am avut rabdarea sa o citesc pana la a avea nebunia de a-mi da cu parerea despre ea. Fac asta, insa, din pozitia celui care, de multa vreme, a fost preocupat de acest subiect, parabolele lui Iisus sau, cum inspirat le defineste Andrei Plesu, „Adevarul ca poveste”.

Justificarea acestui interes tine de optica, de modul in care un laic, nu un profan, un cunoscator profund al marilor texte ale umanitatii, reuseste sa inteleaga, ceva mai eliberat de tensiuni dogmatice, mesajul parabolelor biblice. Nu-mi pot ascunde parerea de rau ca n-am putut fi de fata la lansarea acestei carti. Bineinteles, i-am urmarit lansarea pe orbita spiritului prin intermediul internetului, dar mi-as fi dorit sa simt publicul si reactia acestuia la aparitia acestei carti pe care o vad si o simt cu adevarat remarcabila.

Iisus Hristos, indiferent cum este inteles de oameni, ca Nazarineanul, ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu sau Omul, nu are biografie didactica, oricat s-ar specula in aceasta directie. Parerile unora cu privire la eventuale studii in Egipt sau India mi se par irelevante. Evangheliile nu ne arata decat faptul ca la varsta de 12 ani ii uimea cu intelepciunea pe carturarii de la templu. Copilul Iisus, revendicandu-si obarsia divina, le spune simplu si direct dreptului Iosif si Fecioarei Maria: „De ce m-ati cautat? Oare nu stiati ca trebuie sa fiu in Casa Tatalui Meu”. Ei bine, aceasta Casa a fost extinsa de Iisus, la vremea intemeierii „Noii Legi”, a „Noului Legamant”, spre toata lumea. De acest fapt, cred eu, a profitat si Andrei Plesu care a inteles sa se apropie de Cuvant cu cuvantul. Si, dupa cum am priceput din marturia de la lansare si din ce am apucat, lacom, sa cuprind cu privirea in putinul timp de cand am pus mana pe carte, o face cu sfiala si respectul cuvenit apropierii de cuvantul Cuvantului.

Intr-o lume tot mai grabnic etichetativa (scuzata sa-mi fie inadecvarea termenului), bazata pe informatii “second hand” si in care secularismul se insinueaza cu pretentii de proprietar „stiintific”, contributia lui Andrei Plesu mi se pare salutara. Lectura acestei carti, desigur, nu are cum sa nu starneasca si controverse. Cum spunea si autorul, cu alte cuvinte, cred ca va fi si piatra de poticnire, atat pentru teologii afiliati cat si pentru ateii frustrati.

In ce ma priveste in mod personal, aparitia acestei carti ma face sa sper intr-o revitalizare a interesului pentru subiecte de acest gen. Andrei Plesu ne ofera impreuna cu cartea sa si o cheie utila, aceea a unei priviri de dinafara, o privire atenta, competenta si binevoitoare. El ne da o carte vrednica de un loc in apropierea Bibliei. Am speranta ca Parintii Bisericii, de acolo de unde sunt, o vor primi cu bunavointa.

Andrei Plesu precizeaza de la bun inceput ca se vede nevoit sa-si justifice demersul: “In lumea de astazi, daca scrii o carte pe teme religioase si nu esti teolog sau popa, trebuie sa te explici, fiindca esti suspect. Din partea teologilor, apare o stupoare in fata unui intrus care vine intr-un teritoriu de obicei atribuit, delegat, stabilit. De partea oamenilor de cultura curenti apare ideea ca un om cat de cat inteligent, un om al veacului nu prea are a se ocupa de o tematica desueta.” Acestor doua categorii Andrei Plesu a dorit sa le transmita un mesaj, prin cartea sa. “Mi s-a parut ca ar fi binevenit un mesaj catre colegii mei din intelectualitatea laica. Adica ar fi bine daca as putea sa le transmit colegilor mei, care sunt moderni, postmoderni, bransati, lucizi, inteligenti, politically correct, ca nu pot cu doua miscari sa dea de-o parte o traditie si o colectie de texte care au format mentalul european. Este ceva de gandit aici, e ceva de inteles aici, nu va grabiti sa evacuati aceste texte din experienta voastra interioara!” De asemenea, Andrei Plesu sustine ca are un mesaj si pentru Biserica ortodoxa: “Biserica noastra are, intr-o anumita zona a ei, o inclinatie as spune folclorica spre invalidarea studiului, a intelectului, a cercetarii. S-ar zice ca lucrurile acestea pun in pericol trairea. Nu strica un pic de studiu. Biblioteca nu e chiar iadul si inteligenta nu e neaparat un pacat. Biserica, daca nu intreprinde un efort in a se integra si in dezbaterea academica, risca sa ramana izolata.“

Cu alte cuvinte Andrei Plesu isi incepe discursul prin prezentarea parabolei. “Toata lumea stie ca Iisus Hristos vorbea deseori in parabole, in pilde, adica in povestioare. La intrebarea de ce folosea acest procedeu in predicile Sale, e simplu de raspuns. Parabolele erau un procedeu didactic si retoric la indemana. Ele elucidau un subiect supus dezbaterii prin puterea lor de a exemplifica. Insusi raspunde la aceasta intrebare. De ce le vorbea oamenilor in pilde? “Raspunsul lui Iisus este de-a dreptul naucitor, smintitor”, spune Andrei Plesu. “Replica lui Iisus contravine parabolei care ilustra, simplifica, lamurea un pasaj. Iisus rastoarna folosirea curenta a parabolei. “Voua va este dat sa cunoasteti taina imparatiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afara totul se face in pilde, ca uitandu-se, sa priveasca si sa nu vada, si, auzind, sa nu inteleaga, ca nu cumva sa se intoarca si sa fie iertati”". Acesta este raspunsul Domnului la intrebarea “celor doisprezece”, asa cum apare la Evanghelistul Marcu (4, 11, 12).”

“Trebuie sa recunoasteti ca pentru imaginea pe care o avem noi despre predicatia hristica acesta este un raspuns tare. S-au gasit teologi care sa sustina un scandal teologic; nu seamana a Iisus, nu seamana a Evanghelie. Sunt mai multe argumente pentru care aceasta afirmatie este greu de acceptat. De ce Iisus, predicatorul, Cel atat de iubit de multimi, voia sa le stopeze unora accesul la informatie, sa discrimineze? Discriminare, pentru ca precizeaza ca “voua vi s-a dat sa cunoasteti”, nu la toti, la ceilalti nu. Avea Iisus oare intentia explicita ca ceilalti sa nu inteleaga?”, se intreaba retoric Andrei Plesu.

“Puneti-va, un pic – daca nu vi se pare complicat – in situatia lui Iisus: El vorbeste in fata unui public enorm, are de-a face cu o diversitate umana extraordinara. Pentru ca nu poate sa vorbeasca pe grupe – El vorbeste la toata lumea deodata -, trebuie sa produca un discurs, trebuie sa gaseasca un procedeu, un dispozitiv care sa fie auzit de toata lumea, dar care sa provoace in fiecare sectiune a publicului o reactie adecvata: pe cei disponibili sa-i atraga si mai mult, pe cei indisponibili ori sa-i provoace si sa le deschida gustul ori sa-i lase in pace, pe euforici sa-i potoleasca, pe nesimtiti sa-i evite, toate astea cu un singur discurs. Si Lui I S-a parut ca formula optima pentru a ataca aceasta diversitate de audienta este parabola. Pentru ca parabola este o poveste care pe unii ii lasa indiferenti, intr-unii produce iluminare, pe altii ii lasa nedumeriti si-i arunca pe ganduri… si fiecare dintre reactiile astea sunt posibile in interiorul comunicarii parabolei. Parabola este un dispozitiv paradoxal care in acelasi timp spune si nu spune, provoaca si lasa rece, mascheaza si dezvaluie, comunica si nu comunica, este de o inventie extraordinara. Sa manevrezi un asemenea dispozitiv trebuie sa ai oarecare talente si cel mai bine este sa fii chiar Fiul lui Dumnezeu”.

“Parabola este solutia pe care o gaseste Iisus pentru a obtine o receptivitate nuantata. (…) Parabola este specie a discursului apofatic. Ea defineste un adevar spunand doar pe jumatate, nespunand tot, dand doar un impuls, o pornire, o orientare vaga pe care o percepi sau nu. Adica aceeasi parabola este pentru unii un punct de plecare, un stimulent, pentru altii o provocare, pentru altii o piedica, pentru altii o indicatie – pe scurt un obiect echivoc pentru a se adresa tuturor fara sa-i sminteasca”. “Am putea spune ca parabola caracterizeaza stilul delicat al lui Dumnezeu, atent si grijuliu la libertatea noastra, pe care nu o stirbeste nici chiar cu un cuvant prin care sa Se autopropuna. “Pentru ca unui om daca ii pui brusc o lumina puternica in fata, il orbesti”, exemplifica Andrei Plesu, care precizeaza ca “parabola vrea sa satureze toate formele posibile de comunicare. Si ar fi pentru stiinta comunicarii o tema de cercetare: cum se obtine un tip de discurs care sa impuste trei sute de iepuri odata, nu doi. Parabola functioneaza in textele Mantuitorului precum ploaia care cade “si peste cei buni, si peste cei rai.”, fara discriminare. Parabola nu este insa un limbaj definitiv”, adaugand ca Mantuitorul o foloseste cat este in lume, dar ii avertizeaza ca va veni un timp cand nu le va mai vorbi astfel.”

“Parabola reprezinta un mod de a te raporta la adevar foarte aparte, care se cultiva mai ales in Orient. Acest mod de a vorbi este uneori mai lamuritor decat orice argument. Parabolele se adreseaza unui public divers; ele au rostul sa acopere si sa dezvaluie in acelasi timp. Exista ceva din natura parabolei in toate discursurile lui Iisus (…) Din parabola ai sa vezi ca nu poti sa faci nici o doctrina. Exista parabole care spun ca fapta este mai importanta decat vorbele, exista parabole care spun ca e mai importanta contemplativitatea decat activitatea, exista parabole care spun ca fapta poate fi mai riscanta decat nefapta – necugetata”, sustine Andrei Plesu, care mentioneaza ca “parabola este prima incercare reusita din istoria culturii europene, prin care s-a obtinut o victorie impotriva ideologiei. La Iisus Hristos nu este nici o ideologie. Ce inseamna sa nu articulezi pana in detaliu o doctrina? Inseamna sa lasi libera libertatea exegetica a fiecarui cititor, sa stimulezi aceasta libertate, sa nu-i pui de la inceput limite abstracte. Nu exista nici un text care sa te instige la libertate in asemenea masura ca textul evanghelic si la suspendarea oricarei tendinte de a ideologiza. Ideologia este un fel de birocratizare a gandirii”. “Peste locul unde era comoara era o pictura. Cei care stiau codul cunosteau ca acea pictura semnaleaza ca dedesubt este o comoara. Ei bine, parabola este o prezenta de acest tip. Pentru cine este gata sa intre, pentru cine are demarajul, ea trimite dincolo de ea, pentru cine nu, e o pictura”.

La finalul discursului sau, Andrei Plesu opune actualitatii cotidiene, pe care o considera “proasta”, o alta substantiala: “Am vrut sa ma smulg eu insumi si sa-l provoc si pe cititor sa se smulga din ceea ce as numi actualitatea proasta in care traim. Actualitatea proasta este o actualitate care se termina maine, fiindca maine vine alta actualitate. Noi suntem intoxicati, traim intr-o tara intoxicata. Traim intr-o tara in care credem ca actualitatea inseamna schimburi de replici, branciuri si lupte electorale. Exista o alta actualitate, actualitatea intrebarilor atemporale. Intrebari de tipul ce sens are viata?, ce inseamna suferinta?, ce inseamna raul?, ce inseamna iubirea? Acestea sunt intrebari care sunt valabile si maine, care au fost valabile si acum o mie de ani si vor fi valabile si peste o mie de ani, daca nu castiga in toata lumea alegerile cine nu trebuie. Am vrut sa spun cu aceasta carte ca actualitatea e in alta parte. Ca nu exista nici Crin Antonescu, nici Traian Basescu, nici Sova, nici Stanisoara, nici Surupaceanu – astia nu exista! In schimb intrebarile pe care le propune textul sacru exista. Si zic ca este mai bine sa fii cuplat la actualitatea Bibliei, a parabolelor lui Iisus, decat sa fii cuplat la actualitatea jurnalelor de stiri, care devin in mod ilicit Biblia cotidiana.“

Asadar, in concluzie si in incheiere, vom retine si sublinia ca poate ca pe unii i-ar putea intriga modalitatea de abordare a unor probleme de hermeneutica de catre un filosof. Ori eu, unul, nu vad a fi nimic ne la locul lui. Altii s-ar putea impiedica de limbajul folosit de Andrei Plesu. Pe mine m-a bucurat modul in care profesorul si-a incheiat prelegerea: un subtil indemn la citirea Sfintei Scripturi. Biblia a ajuns un fel de relicva pentru marea partea a romanilor pravoslavnici. Ne amintim de Evanghelie doar cand ajungem duminica la Sfanta Liturghie. Nu mai vorbim de reflectarea pe marginea textelor sfinte.

Si totusi, “Parabolele lui Iisus au rezistat binssor si in vremuri mai grele ca ale noastre. Ni s-a parut ca trebuie sa li se dea o sansa si acum, ca in nimbul lor respira, tenace, teme si solutii fara data si fara patina muzeala. Daca, din cand in cand, am reusit sa formulam intrebarea potrivita, nu ne ramane decat sa speram ca incercarea noastra isi va gasi, la randul ei, cititorul potrivit”. “Caci, altfel spus, nu uitati ca suntem, de cele mai mute ori, in afara regulii, in afara propriului nostru proiect, in afara rostului nostru originar. In afara. Am pierdut contactul cu interogatia esentiala, cu interioritatea intrebarilor ultime”. (Andrei Plesu).

Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2792

Voteaza:

Recenzie - Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE