Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar

Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar Mareste imaginea.


Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar

Dragul meu Amarel,

Am observat si eu, fireste, ca razboiul european - pe care cu naivitate oamenii il numesc "marele razboi" - trece printr-o faza de acalmie si nu ma surprinde faptul ca ingrijorarile pacientului s-au mai potolit si ele, prin reflex. Intrebarea e daca vrem sa-l incurajam pe linia asta sau daca e cazul sa-i nutrim in continuare temerile. Frica obsedanta si increderea oabla sunt, amandoua, stari de spirit profitabile. Alegerea pe care o avem noi de facut aici ridica un numar de chestiuni importante.

Oamenii traiesc in timp, dar Dusmanul ii sorteste eternitatii. Ceea ce inseamna, cred, ca dorinta Lui e ca ei sa se concentreze cu precadere asupra a doua lucruri: eternitatea ca atare si acel moment al timpului pe care ei il numesc prezent. Asta pentru ca prezentul este punctul anume in care timpul intalneste eternitatea. Experienta umana a momentului prezent, si numai ea, este analoga modului in care Dusmanul imbratiseaza realitatea in intregul ei; ea singura le ofera libertate si manifestare in act.

Gandul Lui, asadar, e sa-i tina permanent preocupati ori de eternitate (adica de El insusi), ori de prezent - fie meditand la unirea eterna cu El sau la perpetua despartire de El, fie ascultand de vocea prezenta a constiintei, purtandu-si crucea din momentul prezent, primind in prezent harul, inaltand laude pentru multumirea prezenta.

Sarcina noastra e sa le luam de sub ochi si eternul si prezentul. In acest scop, alegem uneori sa impingem pe unul sau pe altul (cum ar fi o vaduva ori un savant) sa traiasca in trecut. Doar ca aici resursele sunt limitate, fiindca un dram de cunoastere adevarata a trecutului tot au, iar el fiind incheiat si implinit, se aseamana cu eternitatea. E mult mai bine sa-i indemni sa traiasca in viitor.

Necesitatea biologica face ca toate pasiunile lor sa tinteasca deja in acea directie, asa incat gandul la viitor le hraneste speranta si frica. De asemenea, viitorul le este necunoscut si, prin urmare, determinandu-i sa gandeasca spre inainte, ii facem sa-si umple mintea cu iluzii. Intr-un cuvant, dintre toate lucrurile, viitorul este cel mai putin asemenea eternitatii. Este cea mai integral temporala parte a timpului - pentru ca trecutul a inghetat si nu mai curge, iar prezentul e straluminat tot de raze eterne. De aici incurajarile si sprijinul nostru pentru scoli de gandire precum evolutionismul, umanismul stiintific sau comunismul, care orienteaza afectele umane catre viitor si le imbiba astfel cu esenta de temporalitate.

Prin urmare, aproape toate viciile oamenilor isi trag seva din viitor. Recunostinta priveste inspre trecut, iar iubirea catre prezent; frica, avaritia, dorinta carnala si ambitia privesc inainte. Sa nu crezi ca dorinta carnala face exceptie. In momentul in care placerea se produce, pacatul (singurul care ne intereseaza) s-a consumat deja. Placerea este doar acea parte a procesului pe care noi, unii, o regretam si pe care am elimina-o daca prin asta nu am pierde cu totul si pacatul; ea este, de altfel, contributia Dusmanului si deci o experienta a prezentului.

Pacatul, care este contributia noastra, se naste in asteptarea a ce va sa vina. Cu siguranta ca si Dusmanul vrea ca oamenii sa se gandeasca la viitor - insa doar atat cat e nevoie pentru a planifica acum actele de dreptate sau de binefacere care le sunt, probabil, datoria de a doua zi. Datoria de a planifica lucrarea zilei de maine este o datorie a zilei de azi Desi materialul de baza e imprumutat din viitor, datoria, ca toate datoriile, exista in prezent.

Dar prea despicam firul in patru. Ce nu vrea El e ca oamenii sa mizeze sufleteste pe viitor, sa tinda catre el si sa i se daruie. Iar noi exact asta vrem. Ideal, pentru El, este omul care, dupa ce a muncit o zi intreaga pentru binele posteritatii (daca asta ii e vocatia), isi inlatura din minte orice gand legat de faptele lui, incredinteaza totul cerului si se intoarce pe data la rabdarea sau recunostinta cuvenite momentului de fata.

Dimpotriva, exemplar pentru noi este individul hartuit de viitor - bantuit de viziuni ale unui rai sau iad iminente pe pamant - gata oricand sa incalce in prezent poruncile Dusmanului daca, astfel facand, ii dam a-ntelege ca mai usor va pasi in primul sau se va feri de al doilea; un individ care depinde in credinta lui de reusita sau esecul unor proiecte al caror final ii va ramane pe veci necunoscut.

Visul nostru e o natie intreaga care sa goneasca neincetat dupa capatul curcubeului, niciodata onesta, buna sau fericita acum, ci gramadind tot darul real capatat in prezent la fundatia pentru altarul viitorului.

Cum contra-argumente specifice nu exista, rezulta ca, in general, e mai bine pentru pacient sa se umple de temeri sau sperante (nu prea conteaza care anume) legate de chestiunea razboiului, decat sa traiasca in prezent. Dar sintagma "a trai in prezent" e ambigua. Ea poate numi un proces care e de fapt la fel de tributar viitorului precum teama insasi. E posibil ca omul sa nu aiba grija viitorului nu pentru ca il preocupa prezentul, ci pentru ca si-a bagat in cap ca viitorul e roz. Atata vreme cat de-aici i se trage calmul, nu ne doare capul, pentru ca nu face decat sa adune motive de dezamagire, si astfel de neliniste, pentru momentul in care isi va vedea sperantele spulberate.

Daca, pe de alta parte, e constient ca s-ar putea ca viitorul sa-i rezerve orori si de aceea se roaga sa fie intarit in virtuti pentru a-i face fata, si astfel se apleaca asupra prezentului pentru ca acolo si numai acolo salasluiesc toata indatorirea, tot harul, toata cunoasterea si toate multumirile, atunci nu-i a buna deloc: atacul trebuie lansat imediat. E o situatie in care, iarasi, arma filologica face indeobste treaba buna: incearca sa vezi ce impact are asupra lui notiunea de "suficienta".

Dar, fireste, e mult mai probabil ca "traieste in prezent" nu pentru motivele insirate mai sus, ci pur si simplu pentru ca sta bine cu sanatatea si nu-i displace munca pe care o face. In cazul asta, fenomenul e pur natural. Dar chiar si asa, in locul tau i-as strica nitelus apele. De fenomene naturale trebuie in general sa ne ferim. Si-apoi, de ce sa apuce creatura sa fie fericita?

In ultima ta scrisoare mentionai in treacat ca, de cand s-a convertit, pacientul frecventeaza o anumita biserica, una singura, de care nu se simte pe de-a-ntregul multumit. Pot sa intreb la ce-ti sta mintea? De ce nu mi-au fost aduse la cunostinta cauzele legaturii sale cu biserica parohiala? Nu pricepi ca, doar daca nu cumva e vorba de un act de indiferenta, fidelitatea lui nu e buna deloc? Stii si tu foarte bine, sper, ca daca un om nu poate fi vindecat de mersul la biserica, cel mai bine e sa-l facem sa bata tot cartierul in cautarea bisericii care i se potriveste, pana cand ne alegem cu un bun degustator ori cunoscator de biserici.

Motivele sunt evidente. Una la mana, organizatia parohiala nu trebuie pierduta din ochi nici un moment, de vreme ce, fiind o unitate de loc si nu de preferinte, aduce laolalta oameni de diferite clase si mentalitati intr-un soi de uniune care-i e pe plac Dusmanului. Pe de alta parte, insa, principiul congregational face din fiecare biserica un fel de club si, in cele din urma, daca totul merge bine, o coterie sau factiune.

Doi la mana, tot cautand biserica "potrivita" , omul nostru va deveni un critic in loc sa ramana un invatacel, cum si l-ar dori Dusmanul. Ce asteapta El de la orice laic din biserica este o atitudine care se poate, intr-adevar, numi critica in masura in care respinge orice e fals sau pernicios, dar care ramane radical necritica in ce priveste formularea unor criterii estimative - un laic care nu-si pierde vremea gandindu-se la ce anume respinge, ci se deda, deschis, umil si necercetator, hranei oferite. (Vezi bine cat de josnic, cat de nespiritual, cat de iremedial vulgar este El!)

Efectul acestei atitudini, mai ales in timpul predicilor, este sa creeze acea stare (suprem ostila planurilor noastre) in care sufletul omenesc devine acut sensibil la orice platitudine. Aproape ca nu exista predica sau carte de care sa nu ajungem sa ne temem daca omul le primeste in aceasta stare. Asa ca, rogu-te, nu mai pierde vremea si trimite-ti negresit nataraul sa faca turul bisericilor din cartier. Caci, dupa cum se vede din rapoarte, pana acum mare branza n-ai facut.

Pentru cele doua biserici din apropierea lui, am cercetat cataloagele. Potential au si una si alta. In prima dintre ele, preotul e un tip care se chinuie de atata vreme sa indoaie credinta cu apa chioara ca s-o dea pe gat unei congregatii, zice el, necredincioase si cam grele de cap, incat acum a ajuns sa-si uimeasca el enoriasii cu propria-i necredinta, si nu invers.

Multe suflete s-au clatinat in religia lor datorita individului. Admirabil e si felul in care oficiaza slujba. Grijuliu sa-si scuteasca turma de orice "dificultati", s-a dezis si de colectia de predici si de culegerea oficiala de psalmi, iar acum, fara sa-si mai dea seama, meliteaza la nesfarsit cei cincisprezece psalmi si cele douazeci de invataturi placute inimii lui. Afara de adevarurile pe care el si ale lui oite le stiu deja pe dinafara, nimic altceva nu le poate ajunge vreodata sub ochi prin mijlocirea Scripturii: e limpede ca aici nu ne paste nici un pericol. Dar poate pacientul tau nu e indeajuns de narod pentru biserica asta - sau nu inca?

La cealalta biserica il avem pe Fratele Spike. Oamenii se intreaba adesea cum face el sa jongleze cu tot soiul de opiniuni - de ce azi e aproape comunist, iar maine o da pe un fel de fascism teocratic - azi un scolastic, maine denuntator al ratiunii umane - azi afundat in politica, maine in stare sa declare ca toate ale lumii se afla in mod egal "sub judecata".

Pentru noi, desigur, elementul de legatura nu e un mister, si el se numeste ura. Omul nu se poate abtine sa nu predice lucruri care sa nu fie in mod voit socante, intristatoare, de neinteles sau umilitoare pentru parintii lui si generatia lor. O predica pe care oamenii astia ar putea-o incuviinta ar fi pentru el la fel de insipida ca un poem ce nu le-ar pune dificultati de lectura.

Individul promite si prin grauntele de nesinceritate care s-a aciuiat in el; il invatam sa spuna "Aceasta este invatatura Bisericii" atunci cand ce vrea sa zica de fapt e "Sunt aproape sigur ca am citit asta de curand in Maritain sau altcineva de genul asta". Trebuie sa te avertizez, insa, ca are un defect fatal: crede cu adevarat. Iar asta e inca de ajuns ca sa strice totul.

Cele doua biserici au totusi in comun un punct favorabil: sunt amandoua biserici partizane. Mi se pare ca asta te-am mai invatat: daca pacientul nu poate fi tinut departe de Biserica: macar sa se ataseze cu putere de vreo partida dinauntrul ei. Nu ma refer la chestiuni de natura pur doctrinala; in privinta asta, cu cat e mai caldut in opinii, cu atat mai bine. Si nu in doctrine ne punem noi speranta pentru a isca rautati respectabile. Toata distractia sta in a produce ura intre cei care zic "impartasanie" si cei care zic "sfanta cuminecatura", fara ca vreuna dintre partide sa poata arata diferenta dintre, sa zicem, doctrina lui Hooker si cea a lui Thoma din Aquino si s-o sustina coerent mai mult de cinci minute, in schimb, toate acele obiecte complet nesemnificative, precum luminarile, patrafirele si mai stiu eu ce, sunt un excelent teren de lucru pentru noi.

Am reusit sa stergem aproape in intregime din mintile oamenilor ceea ce spurcatul ala de Pavel ii invata odinioara despre hrana si alte fleacuri - anume ca omul ingaduitor trebuie sa cedeze mereu in fata rigoristului. Ai crede ca n-aveau cum sa nu vada folosul pildei. Te-ai astepta sa-l gasesti pe omul Bisericii Joase ingenunchind si facandu-si cruci pentru ca neintarita constiinta a fratelui lui, adept al Bisericii inalte, sa nu se-nvete la sfidare, iar pe cel din partea "inalta" abtinandu-se de la astfel de gesturi pentru a-l feri pe fratele lui din comunitatea "joasa" de pacatul idolatriei. Si asa s-ar fi intamplat daca nu ne-am fi ocupat noi indeaproape de problema. Fara eforturile noastre, varietatea practicilor din sanul Bisericii Angliei ar fi putut deveni ogor manos de caritate si smerenie.

Cu afectiune, unchiul tau, Sfredelin !

Clive Staples Lewis

Articol preluat din volumul "Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr", Editura Humanitas

11 Iunie 2015

Vizualizari: 18166

Voteaza:

Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • kat tun Postat la 2011-03-30 10:26

    absolut superb! din pacate m-am regasit in multe pasaje.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE