Despre cuvintele cuprinse in dumnezeiasca rugaciune: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma

Cat de mare este puterea rugaciunii acesteia, ce anume daruieste celor ce se folosesc de ea si ce fel de dispozitie [interioara] creeaza in acestia nu este al nostru a grai.

Cuvintele din care este ea alcatuita au fost insa gasite de sfintii nostri Parinti nu din proprie initiativa si de la ei insisi, ci plecand de la insasi dumnezeiasca Scriptura, de sus si de la ucenicii de frunte [corifei] ai lui Hristos, sau, mai bine zis, le-au primit si ni le-au transmis si noua ca pe o mostenire care a coborat si la ei de la Tatal. Pentru ca si din aceasta caracterul inspirat de Dumnezeu [to entheon] al acestei sfinte rugaciuni sa fie vadit si celor ce nu pot sa-l invete din experienta drept unul revelational-oracular [chresmodes]. Fiindca toate cate le-a dat sfintilor Apostoli sa le zica sau sa le scrie Hristos, Cel ce a grait in ei, credem ca sunt oracole [chresmous] dumnezeiesti, descoperiri duhovnicesti si glasuiri ale lui Dumnezeu.

- Astfel, graindu-ne direct ca din al treilea cer, prea-dumnezeiescul Pavel zice: "Nimeni nu poate numi «Domn» pe Iisus decat numai in Duhul Sfant" [1 Co 12,13], ara­tand in chip minunat prin aceasta exprimare negativa sublimitatea mai presus de cei multi a chemarii [invo­carii] Domnului Iisus.

- Lui Ioan, cel mare care a tunat cele duhovnicesti, i s-a parut cumva potrivit sa lege restul rugaciunii astfel: "Orice duh care marturiseste pe Iisus Hristos venit in trup este din Dumnezeu" [1 In 4, 4]; desi s-a folosit aici de o exprimare afirmativa, acesta [Ioan] a stabilit ur­mand aceluia [lui Pavel] ca invocarea si marturisirea lui Iisus Hristos tine de harul Duhului.

- Iar al treilea sa vina la noi culmea corifeica a Apos­tolilor [Petru], care ne va da si restul rugaciunii de fata; caci, intrebandu-i Domnul pe ucenicii Lui: "Cine ziceti voi ca sunt Eu?", zelosul si infocatul, luand-o, precum obisnuia, inaintea celorlalti, a zis: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu" [Mt 16,15-16], acest lucru fiindu-i desco­perit de sus, de catre Tatal, precum a dat marturie Man­tuitorul [Mt 16,17], ceea ce este acelasi lucru [cu a zice ca i-a fost descoperit] si de catre Duhul Sfant.

Vezi-mi acum pe acesti sfinti ucenici stand intreolalta ca intr-un cerc si primind unul de la altul aceste cuvinte dumnezeiesti astfel incat ceea ce este sfarsit pentru unul sa fie pentru cel care urmeaza aceluia inceput; caci unul spune: "Domn [este] Iisus", altul "Iisus Hristos", iar altul "Hristos, Fiul lui Dumnezeu", iar sfarsitul s-a unit cu inceputul ca intr-un cerc, precum ziceam, pentru ca nu e nici o deosebire intre a zice "Domn" si "Fiu al lui Dumnezeu", fiindca ambele indica Dumnezeirea Celui Unul-Nascut si infatiseaza conaturalitatea si egala Sa cinstire cu Tatal. Astfel ne-au predat fericitii sa-L chemam si marturisim in Duhul: "Domn", "Iisus", "Hristos", "Fiu al lui Dumnezeu", si acestia sunt trei si mai vrednici de crezare decat toti; pentru ca, potrivit cuvantului dum-nezeiesc, tot cuvantul se statorniceste prin trei martori [cf. Mt 18,16].

Dar si ordinea celor spuse nu este lipsita de ratiune, caci predania tainica [mistica] a rugaciunii [lui Hristos] luandu-si inceputul de la ultimul in varsta dintre toti, inainteaza prin cel de varsta mijlocie la cel dintai in varsta si care se apropie din iubire de Iisus mai mult decat ceilalti. Aceasta o socotesc ca e un simbol al progre­sului si urcusului nostru in buna randuiala, precum si al unirii cu Dumnezeu prin faptuire si contemplare in iu­bire, daca Pavel este icoana a fapturii, caci zice: "m-am ostenit mai mult decat toti ceilalti" [1 Co 15,10], Ioan a contemplarii [cf. In 1,14] si Petru a iubirii, fiind marturi­sit ca iubeste mai presus decat ceilalti [cf. In 21,15-17].

Dar cineva ar putea privi insesi aceste cuvinte dumne­zeiesti ale rugaciunii [acesteia] si ca infatisand sub ele dogma noastra bine-cinstitoare [ortodoxa despre Iisus Hristos] si respingand toata erezia rau-cugetatorilor [cacodocsilor].

- Caci prin "Doamne", care indica firea dumnezeias­ca, sunt dezavuati cei care gandesc ca Iisus este un simplu om;

- prin "Iisuse", care indica umanitatea, sunt dati cor­bilor cei care-L socotesc ca e numai Dumnezeu si ca a venit ca om doar prin imaginatie;

- "Hristoase", care contine in sine cele doua firi, ii face sa inceteze pe cei care, desi cred ca este amandoua [firile], sunt de parere ca el constituie doua ipostase despartite intre ele;

- iar "Fiul lui Dumnezeu" inchide gura celor ce cu­teaza sa introduca, in sens invers, o contopire a firilor, proclamand firea dumnezeiasca, si plecand de aici si pe cea omeneasca, necontopite si dupa unire. Astfel incat aceste patru rostiri sunt ca niste cuvinte ale lui Dumnezeusi sabii duhovnicesti care desfiinteaza doua perechi de erezii opuse, [care sunt] doua rele diametral opuse, dar care cinstesc deopotriva necinstirea Lui [necredinta].

Asa ne-au fost predate aceste dumnezeiesti cuvinte, care ar putea fi pe drept cuvant numite stalp deopotriva al rugaciunii si al ortodoxiei. Ele singure le sunt de ajuns celor ce au atins masura varstei plinatatii lui Hristos [cf. Ef4,13] si au ajuns desavarsiti in Duhul si care strang la pieptul lor si imbratiseaza fiecare din aceste revelatii [oracole] asa cum au fost ele date de sfintii Apostoli, si anume pe: "Doamne Iisuse - Iisuse Hristoase - Hristoase, Fiul lui Dumnezeu" (iar uneori chiar si numai preadulcele apelativ "Iisuse") drept lucrare intreaga a rugaciunii, iar prin aceasta se umplu de bucurie duhov­niceasca negraita, ajungand afara de trup si de lume si invredniciti de darurile dumnezeiesti. Stiu acestea cei initiati.

- Iar pentru cei prunci in Hristos si nedesavarsiti in virtute s-a predat si adaosul foarte potrivit: "miluieste-ma", care ii arata pe acestia cunoscandu-si masurile proprii si avand nevoie de multa mila de la Dumnezeu, imitand poate pe orbul acela care, dorind sa vada, striga catre Iisus Care trecea pe langa el: "Iisuse, miluieste-ma!" [Mc 10, 47].

- Altii insa, facand ceva inca si mai iubitor, aduc ros­tirea la plural si profereaza rugaciunea astfel: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi", stiind, pe de o parte, ca iubirea e plinirea Legii si a Pro­fetilor [Rm 13, 10; Mt 22, 40] - ca una ce contine si recapituleaza in sine toata porunca si faptuirea duhovni­ceasca - iar, pe de alta parte, aducandu-i in chip iubitor si pe frati in comuniunea rugaciunii si chemandu-L ast­fel mai bine pe Dumnezeu spre mila, prin aceea ca I se adreseaza Acestuia in comun si cer o mila comunitara, pentru ca dumnezeiasca mila vine la noi firesc prin dreapta credinta a dogmelor si plinirea poruncilor, pecare ambele le-a aratat cuprinzandu-le acest scurt stih al rugaciunii.

Iar dumnezeiestile nume, prin care a fost contemplata de noi exactitatea dogmelor, cineva le-ar putea gasi puse in buna randuiala una dupa alta si zise de catre noi asa precum au fost aratate la inceput, si prin aratarea timpurilor:

- Caci Vechiul Testament il vesteste peste tot "Domn" pe Dumnezeu Cuvantul, atat inainte, cat si dupa Lege ca, de pilda: "A facut Domnul sa ploua foc de la Domnul" [Fc 19, 24] si: "Zis-a Domnul Domnului meu" [Ps 109,1].

- Noul Testament aduce in preajma intruparii pe in­gerul care pune nume si zice: "Si vei chema numele lui Iisus", cum a fost si chemat, precum spune dumneze­iescul Luca [1, 31]. Caci fiind Domn a toate ca Dumne­zeu, a voit prin Economia Sa omeneasca sa devina si Mantuitor al nostru, caci acest lucru il arata talcuit nu­mele "Iisus" [Dumnezeu este Mantuitor].

- Iar "Hristos" [Unsul], care indica indumnezeirea trupului omenesc asumat, insusi El a interzis ucenicilor inainte de Patimirea Sa sa-l graiasca cuiva, dar, dupa Patimire si inviere, Petru, luand indrazneala, a zis: "Sa stie casa lui Israel ca «Domn» si «Hristos» L-a facut pe El Domnul" [FA 2, 36]. Si pe drept cuvant, caci firea noastra asumata de Dumnezeu Cuvantul a fost unsa de Dumnezeirea care a asumat-o de indata [inca de la intru­pare], dar s-a facut ceea ce unge [pe altii], deci deopo-triva-cu-Dumnezeu [homotheos], abia dupa ce Iisus al meu a fost preamarit prin Patimire si a fost inviat din morti. Atunci deci a fost vremea [prilejul] vestirii apela­tivului "Hristos", cand [Dumnezeu] a fost vazut facandu-ne bine nu numai prin faptul ca ne-a plasmuit la inceput si, cazand noi, ne-a plamadit din nou si ne-a mantuit, ci abia atunci cand, ridicand firea noastra la ceruri, a preama-rit-o impreuna cu Sine si a invrednicit-o de sedere pe scaunul Tatalui.

- Atunci a inceput sa fie vestit de catre Apostoli si ca "Fiu al lui Dumnezeu" si "Dumnezeu", mai intai, la ince­puturile propovaduirii, [Apostolii] temandu-se de acest apelativ si folosindu-se de el cu moderatie, mai apoi insa propovaduindu-l deschis, de pe acoperisuri, cum le-a prezis Mantuitorul [Mt 10, 27].

Dupa care, urmand succesiunea timpurilor [Economi­ei] credintei au fost oranduite si dumnezeiestile cuvinte ale rugaciunii [acesteia], pentru ca de peste tot sa stralu­ceasca dumnezeiasca intelepciune a celor ce au compus-o si ne-au predat-o noua:

1) din aceea ca se aliniaza succesiv marturisirilor si predaniilor apostolilor;
2) din aceea ca face sa straluceasca dogma noastra drept-credincioasa [despre Iisus Hristos]; si 
3) din aceea ca ne aduce aminte de timpurile [epocile] in care ni s-a facut in mod felurit Economia [mantuirii], adusi fiind la cinstirea lui Dumnezeu prin rostirile co­respunzatoare [acestora].

Aceste lucruri le-am expus, dupa a noastra putinta, despre cuvintele [rugaciunii lui Iisus] culegandu-i florile ca dintr-un pom mare si frumos, iar rodul inchis in aceste [cuvinte] sa-l stranga altii, carora le-a daruit acest lucru meditarea si exercitiul ei in timp, si au ajuns sa treaca de ele si sa se apropie de Dumnezeu.

Marcu Eugenicul, arhiepiscopul Efesului

Extras din volumul "Despre lumina taborica, rugaciunea lui Iisus si curatia inimii", Ed. Deisis

Cumpara volumul Despre lumina taborica, rugaciunea lui Iisus si curatia inimii de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

 

• Sfantul Marcu al Efesului
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Imparatia Cerurilor si iadul
  Publicat in : Dogma