Rugaciunea lui Iisus

Rugaciunea lui Iisus Mareste imaginea.

Rugaciunea lui Iisus

"Rugaciunea lui Iisus" - Cine nu stie despre ce-i vorba ar putea avea impresia ca spunand "rugaciunea lui Iisus" avem in vedere o rugaciune pe care a spus-o Domnul nostru Iisus Hristos. In realitate lucrurile stau altfel.

E adevarat ca in Sfanta Evanghelie sunt si niste rugaciuni rostite de Domnul nostru Iisus Hristos, dar prin rugaciunea lui Iisus intelegem altceva. Si anume cei ce stiu ce intelegem se gandesc la o rugaciune scurta, rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", rugaciune cu care sunt datori calugarii si rugaciune pentru care sunt sfatuiti sa se angajeze toti credinciosii. Deci voi vorbi despre ceea ce se intelege in general prin rugaciunea lui Iisus, deci despre rugaciunea de toata vremea. Mie imi place sa-i spun "rugaciunea de toata vremea", pentru un motiv pe care il veti cunoaste indata.

Unii, cand se pomeneste de rugaciunea lui Iisus, spun: "Da, stiu, e vorba de rugaciunea mintii". Altii zic ca e vorba de "rugaciunea inimii". De fapt rugaciunea se poate face la trei nivele, deosebit: se poate face oral, rugaciunea gurii, se poate face cu mintea, rugaciunea mintii, si se poate face si cu inima, cu angajare totala, si atunci este rugaciunea inimii. Rugaciunea o face fiecare la masurile lui. Se incepe de obicei cu rugaciunea orala, cu rugaciunea gurii, pentru ca cei mai multi credinciosi se roaga vorbind cu Dumnezeu, cu cuvantul vorbit. La nivelul acesta se fac rugaciunile liturgice. De ce? Pentru ca rugaciunile liturgice, rugaciunile din biserica, se fac in auzul credinciosilor care sunt de fata si cu scopul de a-i angaja pe cei de fata in rugaciune. Rugaciunea particulara se poate face, si se recomanda chiar sa se faca, la nivelul gandului. De ce? Pentru ca lupta pentru inlaturarea raului si pentru realizarea binelui se da in gand, gandul este temelia tuturor activitatilor umane. Toate pornesc de la gand, si cele bune si cele rele isi au inceputul in gand. Ridicarile si caderile se fac in gand. Cheia vietii duhovnicesti este disciplina mintii, iar metoda de disciplinare este rugaciunea de toata vremea, rugaciunea prin care ne angajam cat mai des si cat mai intens. Nu se poate face abstractie de rugaciunea liturgica. Biserica are randuieli de slujba pentru fiecare zi, cele 7 Laude care se fac in general prin manastiri si nu se fac la bisericile parohiale. Fiecare zi are randuiala de slujba de dimineata si de seara, fiecare credincios trebuie sa-si faca o randuiala de rugaciune de dimineata, o randuiala de rugaciune de seara, si in cazul acesta pe langa cele 7 Laude mai avem si rugaciuni de dimineata si rugaciuni de seara ca rugaciuni particulare, si acestea, dupa caz, se pot face si cu cuvantul vorbit in auzul celorlalti care se roaga impreuna, si se poate face rugaciunea aceasta particulara la nivelul gandului, deci numai in gand.

Rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" este o rugaciune de completare a randuielilor liturgice. In manastiri in special se fac cele 7 Laude, se citesc Acatiste si se oficiaza si Sfanta Liturghie, multe din manastirile noastre au randuiala ca sa se faca Sfanta Liturghie in fiecare zi. Noi nu ne putem inchipui o viata liturgica la nivelul gandului, ci totdeauna ne gandim la o viata liturgica la nivelul rostirii pentru angajarea cea din gand. Credinciosii nostri trebuie sa stie ca in biserica nu slujeste numai preotul, ca in biserica nu slujesc impreuna cu preotul numai diaconii, nici numai cantaretii, ci in biserica trebuie sa slujeasca toti credinciosii. Cuvinte ca "Domnului sa ne rugam", "La Domnul sa cerem", "Capetele noastre Domnului sa le plecam", "Sa multumim Domnului", "Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos", "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim", "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti", "Binecuvantarea Domnului peste voi", "Si sa fie milele marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toti", toate cer raspunsuri, nu se fac de catre unul singur pentru cei multi, ci se fac de catre toti pentru toti cati sunt de fata si pentru toti cati pot fi cuprinsi in randuiala de slujba. Prin urmare, in orice caz rugaciunea liturgica se face cu rostire.

Rugaciunea particulara, pentru ca nu e necesar sa fie auzita de altii - si cand nu e necesar sa fie auzita de altii, numai de Dumnezeu - se face la nivelul gandului, la nivelul mintii, cu cuvantul vorbit insa nerostit cu vorba auzita. De fapt n-am putea zice ca este o randuiala in sensul acesta, adica nu se poate spune ca rugaciunea particulara trebuie facuta la nivelul gandului. Se poate face si cu cuvantul rostit, ori in ce fel ar fi rugaciunea, dar se recomanda sa se faca la nivelul gandului pentru ca atacurile in general sunt la nivelul gandului. Si apoi la gandurile noastre trebuie sa adaugam si simtamintele noastre, care tin mai ales de inima. Cand zici "inima" zici "locul simtirii". Cei mai multi oameni stiu ca simtirea este legata cu inima, am putea zice chiar cu inima cea de carne, pentru ca noi iubirea de pilda o simtim in piept, n-o simtim in cap. In cap, in minte, simtim puterea ganditoare, iar puterea simtitoare o avem in piept si e legata in general de inima. "Ma bucur din toata inima" zic oamenii, "Va multumesc din toata inima", "Va multumesc din tot sufletul", "Va doresc binele din toate puterile" si asa mai departe sunt niste expresii care arata ca simtamintele sunt in legatura cu inima. Dar am spus ca mintea trebuie unita cu inima si omul trebuie sa se reverse in totalitatea lui mai ales in rugaciune.

Totusi, rugaciunea se face la nivelul posibilitatilor omului. Pe mine ma intreaba oamenii, multi dintre ei, "Parinte, cum sa ma rog?". La toti le spun: sa te rogi cum poti sa te rogi. Degeaba i-as spune: sa te rogi intr-un fel oarecare, pentru ca omul pana la urma se roaga cu capacitatea lui rugatoare. Viata nu ne cere in toate imprejurarile toate puterile noastre de angajare, si din cauza aceasta nici nu realizam ceva la nivelul cel mai adanc al existentei noastre. Asa se intampla cu rugaciunea in general, asa se intampla cu rugaciunea de toata vremea.

Ce este rugaciunea de toata vremea? Ca sa stim ce este rugaciunea de toata vremea e bine sa ne gandim la ceva din randuiala calugariei. Cand cineva se angajeaza la viata calugareasca si cand i se face intrarea in monahism, in calugarie, in mod solemn, i se da un obiect care tine de vesmintele calugaresti. Atunci cand i se da "haina veseliei", camasa cea alba, cand i se da reverenda, cand i se da rasa, cand i se da cingatoarea, cand i se da culionul si camilafca, i se da si ceea ce numim noi metanie. Si cand i se dau metaniile celui pregatit pentru viata calugareasca, se spune asa: "Fratele nostru - i se spune numele - primeste sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu, spre rugaciunea din tot ceasul catre Hristos". Asta se spune in general in auzul tuturor, pentru toti cei de fata, sa stie cei de fata ca fratele nostru primeste "sabia Duhului care este cuvantul lui Dumnezeu, spre rugaciunea din tot ceasul catre Hristos". Si dupa aceea cuvantul se adreseaza candidatului la calugarie si i se spune asa: "Ca esti dator in toata vremea a avea in minte, in inima, in cuget si in gura ta numele Domnului Iisus si a zice <<Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul>>". Prin urmare, de metanii este legata rugaciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", si rugaciunea aceasta se face avand acest suport material pentru lucrarea spirituala care este rugaciunea. I se dau metaniile si calugarul trebuie sa le aiba la el si sa zica mereu, intemeiat pe aceasta metanie, intemeiat pe obiectul acesta, "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Prin urmare obiectul acesta, metaniile, este un suport material pentru o lucrare spirituala care nu se face de la sine, nu se realizeaza de la sine. Si atunci omul se ajuta si cu ceva material, cu obiectul acesta pe care avandu-l in mana, isi aduce aminte mai repede ca trebuie sa zica rugaciunea, iar neavandu-l in mana de multe ori se intrerupe din rugaciune, isi uita de indatorirea de a avea "in toata vremea in minte, in inima, in cuget si in gura numele Domnului Iisus", isi uita ca trebuie sa spuna "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

E o indatorire a calugarilor si este o metoda de angajare intr-o viata superioara pe care noi o recomandam si celor care nu sunt calugari. Si poate ca cei care nu sunt calugari au mai multa trebuinta de aceasta rugaciune in tumultul existentei lor, in multimea ispitelor in care traiesc, in care isi duc viata, decat calugarii care sunt scutiti cumva si prin retragerea in care se gasesc de ispitele prin impresiile cele din afara. E adevarat ca Sfantul Ioan cel ce a scris "Scara" spune ca "e destul si un singur fir de par sa-ti tulbure vederea". Asta inseamna ca si o obsesie oarecare pe care ai putea-o avea in gand si in retragere fiind, trage in cumpana si il poate deruta pe cel care are obsesia respectiva. In Pateric se spune de pilda despre un parinte din pustie ca trei ani de zile a fost urmarit de imaginea unei fete arabe pe care a vazut-o candva in urma seceratorilor adunand spice. Nu putea sa-si scoata din minte gandul, imaginea acelei fete arabe. Sunt realitati pe care parintii cei duhovnicesti le-au trait si pe care le-au descoperit si prin care ne indrumeaza si pe noi sa ne ferim de tot ceea ce poate sa ne deruteze de la gandurile cele bune.

Despre rugaciunea aceasta de toata vremea am aflat pentru prima data in 1942 de la Parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-l odihneasca. Parintele Arsenie Boca vietuia atunci la manastirea de la Sambata de Sus, la manastirea Brancoveanu, din care eu fac parte din anul 1953. Era de atunci cu nume mare, era de atunci cunoscut ca un om deosebit, ca un om iesit din comun. Mai intai i-am scris o scrisoare la care mi-a raspuns un diacon de la manastire din mandatul Parintelui Arsenie si m-a indemnat la rugaciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". La cateva luni dupa aceea am ajuns si eu la manastirea de la Sambata cu gandul sa ma fac calugar. Nu s-a putut, din mai multe motive, intre care si acela ca nu aveam pregatire teologica, nu aveam scoala, eram prea tanar, aveam 13 ani si jumatate. Mitropolitul care a restaurat manastirea de la Sambata, Mitropolitul Nicolae Balan dorea sa aiba acolo o manastire de intelectuali. Avea deja in manastire pe Parintele Arsenie, absolvent de Teologie, absolvent de belle arte si cunoscator de medicina ca unul care a frecventat si niste cursuri de medicina, mai ales de Anatomie si de Genetica la Facultatea de Medicina din Bucuresti. Venise la manastire dupa ce isi agonisise cultura respectiva si pentru ca avea o inzestrare deosebita prin existenta lui, i-a dat Dumnezeu un dar deosebit, a avut o activitate rodnica in vremea cat a fost la Sambata, pentru ca atunci n-a fost stingherit de nimeni in activitatea lui. Dar la scurta vreme, si in orice caz dupa 1948, nu s-a mai putut desfasura, a plecat de la Sambata trimis fiind de Mitropolitul Nicolae Balan la manastirea Prislop, unde a stat din ?48 toamna pana in 1959, cand a trebuit sa plece din manastire, si dupa aceea ultimii 30 de ani din viata si i-a petrecut in Bucuresti si la Sinaia, unde a si murit in 1989, in 28 noiembrie, si a fost inmormantat in 4 decembrie la manastirea Prislop de langa Hateg.

In 1942 cand m-am dus eu la manastire la Sambata am vorbit cu Parintele Arsenie despre rugaciunea de toata vremea. Respectiv n-as putea zice ca am vorbit, dar Parintele Arsenie care avea un dar de intuitie si un dar de a intelege esentialul in toate chestiunile, mi-a pus in fata rugaciunea de toata vremea, mi-a pus in fata metoda de angajare prin rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Si m-a invatat s-o zic la nivelul gandului, de la inceput mi-a spus s-o zic la nivelul gandului, cu gandul. Mi-a spus sa zic intre respiratii, deci fara sa inspir, fara sa expir, cuvantul "Doamne". Tragand aerul in piept, odata cu aceasta sa zic "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu". Si dand aerul afara, odata cu aceasta sa zic "miluieste-ma pe mine pacatosul". Mai mult nu mi-a spus nimic in privinta aceasta. Rugaciunea o numea parintele "rugaciunea cu care se mantuiesc calugarii". Rugaciunea cu care se mantuiesc calugarii pentru ca prin rugaciunea aceasta sufletul se elibereaza de asupririle de gand, de tot ce poate fi obsesiv, se limpezeste. Prin rugaciunea aceasta se ajunge la inseninare sufleteasca, prin rugaciunea aceasta se ajunge la angajare pozitiva, pentru ca crestinismul - si m-as bucura sa retineti lucrul acesta - nu este doar o credinta a inlaturarii negativului, chiar daca e de foarte mare importanta mantuirea in sens de inlaturare a negativului, crestinismul este ceva pozitiv, exista un pozitivism al vietii crestine.

Deci prin rugaciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", repetata mereu in minte, se deschid cai de lumina, se deschid perspective duhovnicesti, se deschid intelegeri mai presus de lumea aceasta, se deschid niste luminisuri ale sufletului. De fapt nici Biserica, atunci cand ii pune in vedere candidatului la calugarie faptul de a se angaja in rugaciunea aceasta, nu discuta despre rugaciune, ci ii pune in vedere practica rugaciunii: "esti dator". "Esti dator sa ai in minte, in inima, in cuget si in gura ta numele lui Iisus si sa zici <<Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul>>". Nu se discuta despre rugaciune, nu i se dau indrumari de nici un fel, ci doar i se spune sa se angajeze in rugaciune. Parintele cand mi-a dat mie in atentie rugaciunea aceasta, nu mi-a spus sa ma interesez undeva de vreo carte despre rugaciune, nu mi-a spus sa iau legatura cu cineva care ar putea sa ma indrume. Poate ca Parintele si-a dat seama ca n-as gasi un indrumator, si sa stiti ca nici n-am gasit. N-am gasit nici cand n-am cautat, si nu pentru ca n-am cautat. Se putea intampla sa gasesc pe cineva fara sa-l caut, daca-i vorba. N-am gasit nici cand am cautat si nici eu nu pot fi un indrumator bun in privinta aceasta.

La noi la manastire a venit mai anii trecuti, in orice caz dupa ?89, Mitropolitul nostru de la Sibiu, I. P. S. Antonie, si ma intreaba - eu fiind duhovnic la manastire, desi nu se spovedesc cei mai multi la mine, la manastire, dar sunt socotit duhovnicul manastirii, ma numara altii, eu nu ma prea pot numara - "Ai vreun isihast in manastire?" Si eu raspund: nu am - deci eu nu cunosc sa fie vreun isihast in sensul strict al cuvantului, si am adaugat bineinteles - si nici eu nu sunt. Si atunci Inalt Prea Sfintitul a zis asa, cam ironic de fapt: "Sa stii ca la Sibiu sunt multi". Deci la manastire nu sunt, nici putini, si la Sibiu sunt multi. Cum vine asta ca la Sibiu sunt multi si la manastire nu sunt?

Vine asa ca acuma, in vremea noastra, se intereseaza multi despre rugaciunea aceasta de toata vremea, desi n-o fac multi nici din aceia care se intereseaza, realitatea asta e. Si vor sa scoata o revista, "Isihasmul", cel putin la Sibiu era preocuparea aceasta, le-am dat si eu un articol despre rugaciune, din experienta mea, si nici acuma nu l-au publicat, dupa vreo patru ani, dar nu ca nu-i bun articolul, ci ca n-au reusit ei sa faca revista. Si e preocuparea aceasta, cerc de isihasm, au aparut niste brosuri in ultima vreme, medicina isihasta. M-a luat groaza cand mi-a spus cineva la Sibiu, o domnisoara profesoara de pedagogie, ca vrea sa faca o intrunire in Postul Craciunului la Sibiu si ca ma solicita si pe mine sa vorbesc despre medicina isihasta. Intai m-am zbatut, ca nu merg, ca nu pot. "Parinte - zice - venim cu masina si va aducem". Si eu m-am gandit ca daca le pun conditia aceasta sa ma aduca cu masina nu ma mai aduc si scap de indatorirea asta. Si n-a fost asa, a spus "Bine, daca veniti cu masina, atunci vin". Si ma pomenesc cu masina sa ma duca sa tin o conferinta, numai c-au muiat-o ei pana la urma, ca nu despre medicina isihasta, dar sa vorbesc eu ceva despre rugaciune in general. Pentru asta m-am angajat foarte bucuros. Si sa stiti ca si la ce va spun acuma m-am angajat din proprie initiativa, am propus eu subiectul acesta socotindu-l in legatura cu ce v-am spus serile trecute si gandindu-ma ca ar putea fi preocupari despre rugaciunea aceasta si aici, si cred ca sunt, si mai ales tinerii acestia care stiu de yoga si cauta in alta parte ajutor de mantuire decat unde trebuie, ar putea sa aiba interes pentru asa ceva, si atunci am propus subiectul acesta. Deci mie mi-e drag sa vorbesc despre asa ceva, numai ca daca ma pune cineva sa vorbesc despre medicina isihasta, sa stiti ca nu pot vorbi. De ce? Pentru ca eu niciodata nu m-am gandit ca isihasmul ar putea sa fie o metoda medicala, o metoda de insanatosire, de inzdravenire. Rugaciunea da, in general, dar nu asa ca daca o faci intr-un fel te faci sanatos, daca o faci altfel nu te faci. In general despre rugaciune - deci asta sa retinem - nu se vorbeste, chiar daca sunt carti, si carti mari. Au aparut doua volume de Sbornicul, la Alba-Iulia au aparut, cu multe aprecieri in legatura cu rugaciunea. Parintele Arsenie chiar zicea ca s-au scris multe carti si nu sunt necesare, cate se spun acolo nu sunt necesare, pentru ca importanta este angajarea in sine, nu altceva.

Si cu ceea ce mi-a spus parintele la sfarsitul lui august 1942 - parintele a vorbit cu mine ca si cu un om mare - am plecat la Timisoara, aici in orasul acesta, unde mi-am facut liceul. Si aici in Timisoara am inceput sa ma ocup si de ceea ce mi-a spus parintele, sa zic "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", cum m-a invatat parintele. Nu am avut o pravila anume, parintele de fapt nu mi-a spus ca in fiecare zi, o vreme anume sa o am pentru rugaciune, sa zic rugaciunea aceasta, sa zicem asa, dimineata, sau seara, sa o adaug la pravila de rugaciune de dimineata sau la pravila de rugaciune de seara, ci mi-a spus doar sa zic rugaciunea, ceea ce am si facut. N-am stiut eu sa-mi fac o pravila, ziceam rugaciuni de dimineata si de seara, ca mama, Dumnezeu s-o odihneasca, zicea catre mine cand plecam la scoala: "Nu-ti uita de Dumnezeu, nu-ti uita de rugaciune". Asta insemna: nu-ti uita de rugaciune de dimineata, de rugaciune de seara, de rugaciune de la masa, dar mama saraca nu stia de Filocalie si de invataturi deosebite. Si cat priveste rugaciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", angajarea aceasta in rugaciune, o faceam spontan, intamplator, cand imi venea in gand, ziceam. Cand am fost elev de liceu si mai ales cand am fost la scoala - pentru ca eu am facut mult ca particular la liceu - ma duceam la scoala din Elisabetin, de acolo de unde locuiam eu, de langa Piata Balcescu si veneam pana la Liceul Loga pe jos, cam o jumatate de ora. Mi-am facut asa un fel de randuiala ca in fiecare zi, mergand pe drum, cand eram singur sa zic intr-una "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Asta a fost singura pravila, in rest totul era spontan.

Si ce rezultate am avut de pe urma rugaciunii? Eu acuma sa stiti ca le spun la oameni, ii previn. Mie parintele nu mi-a spus nimic, fii atent ca se poate intampla asta sau cealalta. Rugaciunea inainte de a ne face sa ne intalnim cu Dumnezeu, inainte de a ne aduce constienta legaturii cu Dumnezeu, ne aduce intalnirea cu noi insine, ne descopera pe noi insine noua insine. Si cum ne descopera? Rascoleste adancurile sufletului nostru. Poate stiti ca parintii cei duhovnicesti spun ca "rugaciunea este oglinda sufletului". Ce inseamna asta? Ca in cadrul rugaciunii si in actiunea de a ne ruga ne cunoastem masura la care suntem. Si sa stiti ca masurile mele au fost cazute tare. M-am intalnit cu furtuni de gand. Vezi cate un copil cat e de rau, si zici: domnule, copilul acesta rau n-a putut realiza rautatea asta de la el, a adus-o de undeva. De obicei se spune ca copiii sunt oglinda parintilor, parintii se pot vedea pe ei in copiii lor, cu calitatile si cu defectele lor si exista o asemanare cu parintii nu numai cat priveste figura, ci si in privinta profilului sufletesc. Eu, dupa ce am aflat de lucrul acesta, am incercat sa ma raportez la parintii mei si la bunicii mei, cat i-am cunoscut. Si mi-am dat seama ca omul de fapt are un spectru vital, adica insumeaza in el, in viata lui, antecedentele pozitive si negative ale inaintasilor lui. Dumnezeu stie pana unde se extinde fiinta noastra inainte de a exista noi insine. In orice caz, aducem si incarcaturi negative, si incarcatura aceasta negativa trebuie rezolvata in noi. Nu-i a noastra, ci e a altora in noi si trebuie rezolvata in noi. Parintele Arsenie le spunea la oameni sa nasca sfinti. Cine poate naste sfinti? Cine-i sfant. Ori fiind noi cu pacatele pe care le avem, transmitem predispozitii pacatoase si negative la cei pe care ii aduce Dumnezeu prin noi in lume, uneori ca o pedeapsa pentru noi insine.

Si zicand eu "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" am simtit niste rascoliri de gand. Ma gandeam ca toata lumea le are dar nu le spune. Nu m-am consultat cu nimenea, ca nici nu stiam ca trebuie, nici nu stiam sa ma consult, au mers asa lucrurile de la sine. Si a fost bine ca n-am pus niciodata rascolirile de gand in legatura cu rugaciunea, ca poate as fi renuntat la rugaciune. N-am renuntat, si a fost bine ca n-am renuntat. Asta a fost, sa zicem, cunoasterea de sine prin rugaciune. Mi-am dat seama de inclinarile negative, mi-am dat seama de agoniselile negative, pentru ca sa stiti ca la incarcatura negativa cu care venim in lumea aceasta se adauga si negativele pe care le acumulam, in sensul ca bagam in noi fel de fel de impresii, fel de fel de informatii, fel de fel de lucruri cu care nu ne putem prezenta oriunde si oricand, si aceasta si intamplator si de multe ori si voit. De exemplu cineva care citeste un roman excitant, isi baga el in suflet negative, niste lucruri care dupa aceea il urmaresc. Sfantul Ioan Scararul spune ca rugaciunea poate fi intinata sau spurcata, poate fi furata, poate fi pierduta si poate fi curata. La rugaciune curata ajung cei care au rezolvat in ei intinaciunile. Dar Sfantul Ioan Scararul nu spune ca daca ai rugaciune spurcata sa nu te mai rogi, ci prin rugaciune progresezi in rugaciune. Nu trebuie sa te sperii niciodata de ce-ti vine in minte, nici din cele ce le-ai vazut nici din cele ce le-ai adus din strafunduri de existenta, important este sa vrei sa nu le ai. Si atunci pentru ca noi nu suntem capabili prin noi insine sa ne facem randuiala, cerem ajutorul lui Dumnezeu. Mantuirea, am zis, vine prin Mantuitorul. Si cerem ajutorul Mantuitorului: "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

Asa am facut, cat am facut, de altfel cat faci atat te ajuta. Zice: "esti dator in toata vremea sa ai in mintea ta numele Domnului Iisus". Sa stiti ca nimenea, cred ca nici un pustnic din toata lumea aceasta nu reuseste sa aiba totdeauna mintea la Dumnezeu in intelesul acesta. De altfel, am sa va spun eu imediat si o alta definitie a rugaciunii de toata vremea. Metoda aceasta de rugaciune de toata vremea este o metoda de fapt, este un mijloc de imbunatatire sufleteasca, este un lucru pe care trebuie sa-l avem in vedere in sensul acesta ca Domnul Hristos nu ne-a dat aceasta metoda in Evanghelie, nici in Traditia Apostolica nu gasim o metoda anume, decat prin indemnul "Neincetat sa va rugati", in Epistola catre Tesaloniceni a Sfantului Apostol Pavel, unde se spune: "Totdeauna sa va bucurati, neincetat sa va rugati, pentru toate multumiti" (I Tesaloniceni 5, 16-18).

Poate unii ati citit marturisirile pelerinului rus despre trairile lui interioare in legatura cu rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si acolo se insista pentru un anumit numar de rugaciuni, mai intai 3000, dupa aceea 6000, dupa aceea 12000 si asa mai departe. E o metoda de fapt. Eu nu cred ca trebuie sa ne numaram rugaciunile. Sa stiti ca mie nu mi-e frica sa ma duc inaintea lui Dumnezeu si o sa zica Dumnezeu: bine, bine, dar sa stii ca tu ai mai fi putut zice de vreun milion de ori "Doamne Iisuse" si n-ai zis. Sunt sigur. De ce? Pentru ca asta e partea mea. Eu cred ca Dumnezeu ma miluieste dintr-o data, si ma miluieste, ma miluieste si prin angajarea aceasta, dar nu mi se tine seama de lucrul acesta. Lucrul acesta este o metoda. Sau in Sfanta Evanghelie de la Luca, in capitolul 18, chiar in primul verset citim: "Apoi le-a spus lor o pilda cum ca trebuie sa se roage neincetat si sa nu se leneveasca". Dar metoda a aparut mai tarziu. Noi stim despre metoda aceasta mai ales din vremea isihasmului, din anii isihasmului, din secolul al XIII-lea si al XIV-lea, in legatura cu Sfantul Grigorie Palama. Mai stim si despre rugaciunea aceasta in legatura cu Sfantul Nichifor din Singuratate, tot cam pe atunci, Sfantul Grigorie Sinaitul, Sfantul Ignatie, tot dupa anul 1000 incoace. Ori rugaciunea aceasta noi speram, si credem, ca a fost si mai devreme, dar marturii despre ea nu prea gasim. Si atunci ce inseamna, ca aceia care nu au stiut si nu au folosit aceasta metoda nu s-au imbunatatit sau nu s-au putut apropia de Dumnezeu? Sau ganditi-va: cati dintre credinciosii nostri stiu despre rugaciunea aceasta? E drept ca pe unde umblu mai spun, si ii indemn pe oameni, dar nu se insista, nu e metoda de circulatie. Stiu care-s calugari, si stiu si nu prea zic, si marturisesc ca nu le sta capul acolo, dar metoda tine mai mult de calugarie, desi ar trebui sa fie raspandita si la ceilalti oameni.

Bineinteles ca rezultatul a fost, pana in cele din urma, si limpezirea mintii. Acuma sa stiti ca nu sunt un rugator din acela care e coplesit de rugaciune in asa fel incat sa-mi vina numai ganduri extraordinare in rugaciune, imi mai vin si ganduri obisnuite. Dar nu-mi pare rau niciodata, daca imi vine in gand un binefacator il pun inaintea lui Dumnezeu in atmosfera de rugaciune si zic: Doamne, ajuta-l pe cutare, ca uite m-a ajutat si el pe mine, sau imi vine in minte o poezie frumoasa, o spun si cand ma rog, si zic: asa-i Doamne ca-i fain? Asta inseamna imbunatatire de viata, sa ajungi la niste ganduri care sa le poti prezenta si sa le poti invalui in rugaciune. Mintea nici nu poate sta neincetat pe o anumita pozitie, asa-i facuta de Dumnezeu sa se mute de la unele la altele, sa poata face legaturi. Eu acuma cand vorbesc fac niste legaturi. De ce fac legaturi? Pai daca mintea mi-ar sta numai intr-un loc, as zice numai "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si ati incepe sa plecati de pe aici ca nu va spun ceva interesant, ca nu va spun ceva angajant. Asta-i realitatea. Noi nu trebuie sa gandim ca lucrurile trebuie schimbate pe un anumit calapod, important este sa fim sinceri si sa fim bine directionati.

Al doilea rezultat a fost ca am avut o bucurie - v-am spus eu de cand am venit prima data aici, in cadrul conferintei despre "Bucuria crestina" - ca mergand la scoala si zicand rugaciunea aceasta aveam o bucurie de parca ma ridica cineva pe sus. Aceasta rugaciune se recomanda pentru ceea ce aduce ea mantuitor. Sunt unii care cred ca daca fac rugaciunea aceasta or sa ajunga sa faca niste minuni. Sa stiti ca daca Dumnezeu nu are in plan sa facem noi minuni, nu facem minuni, chiar daca vrem sa fim facatori de minuni. In Epistola I-a catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel in capitolul 12, Sfantul Apostol Pavel spune: "Au doar toti sunt apostoli? Au doara toti sunt prooroci? Au doara toti sunt dascali? Au doara toti au puterea sa savarseasca minuni? Au doara toti in limbi graiesc? Au doar toti pot sa talmaceasca? Ravniti darurile cele mai deosebite si eu va arat o cale care este mai presus de orice alta cale: Toate limbile omenesti daca le-as vorbi, daca nu am dragoste, m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator". Dragostea este pentru toti, iar darurile extraordinare care sunt harismele le da Dumnezeu Bisericii prin anumiti oameni pe care-i alege Dumnezeu, si El stie de ce-i alege si pe cine alege. Nu putem sa facem niste lucruri mari si minunate pentru simplul fapt ca ne angajam intr-o tehnicitate. De altfel rugaciunea aceasta nu este o metoda tehnica, ci este o metoda de angajare. Eu cred ca Dumnezeu ne miluieste chiar atunci cand zicem "Doamne miluieste-ma". Nu zice ca trebuie sa zicem de o suta de mii de ori "Doamne miluieste-ma" ca sa ne miluiasca, ci noi facem lucrul acesta pentru ca nu gasim o alta metoda de angajare intr-o viata duhovniceasca autentica. V-am spus ieri seara despre tatal fiului risipitor. Tatal fiului risipitor a alergat la fiul care se intorcea si l-a primit, l-a imbratisat. Si cand el a zis "Tata, am gresit la cer si inaintea ta, nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe unul dintre argatii tai" - de fapt nici n-a terminat cuvantul -, tatal a zis "Aduceti haina cea mai buna si imbracati-l" (Luca 15, 21-22) si celelalte. N-a zis: zi de vreo suta de mii de ori asa, ca apoi te iert. De ce? Pentru ca Dumnezeu e iubire si Dumnezeu iarta. Eu cred in iertarea lui Dumnezeu si sunt nemultumit de cate ori vine cineva la spovedit si zice: "Parinte, oare pe mine Dumnezeu ma mai iarta?" Nu exista om pe care sa nu-l poata ierta Dumnezeu daca omul se sileste sa paraseasca pacatele, sa paraseasca relele. Dar pana esti in pacate, n-ai cum sa ceri iertare de la Dumnezeu si nici de la oamenii lui Dumnezeu.

Cand am ajuns la Teologie a venit vorba despre rugaciunea asta si imi spune cineva: "Mai frate, stai, ca nu se poate face asa ceva fara indrumator, trebuie un indrumator, un duhovnic". Si eu n-am gasit nici pana atunci si nici de atunci incoace. Ca daca m-am dus de exemplu la un parinte care era socotit cu viata imbunatatita si cu nume mare si cu cunostinta multa, el mi-a spus cunostintele tot din carti. Pe acelea din carti le pot citi eu singur, nu trebuie sa mi le spuna el, ca ce spune Valaam, ca ce-a spus cutare care-i zavorat si ce-a spus Ignatie Brancianinov. Pe mine ma intereseaza experienta, ce ti-a adus tie, care zici "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Ti-a adus limpezimea mintii? Ti-a adus linistea sufleteasca? Ti-a adus dorinta de rugaciune? Ti-a adus dorinta de Dumnezeu? Ti-a adus capacitatea de a ocoli pricinile pacatelor? Ti-a adus fermitatea in cunostinta de Dumnezeu si inlaturarea gandurilor rele? Ti-a adus statornicie in bine? Ti-a adus dorinta de bine? Ti-a adus dorinta de depasire de tine insuti? Astea sunt lucrurile pe care le aduce rugaciunea, rugaciunea de toata vremea si orice rugaciune.

Stimati ascultatori, insa noi nu putem renunta la viata liturgica pentru rugaciunea de toata vremea, pentru metoda aceasta de angajare prin "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Noi simtim nevoia de inmultire a gandurilor bune din slujbele noastre. Ce ar fi de exemplu sa te duci la Pasti la Biserica si in loc sa auzi "Pogoratu-Te-ai intru cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice care tineau pe cei legati, Hristoase, iar a treia zi precum Iona din chit ai inviat din mormant" sau "Pazind pecetile intregi Hristoase, ai inviat din mormant, Cel ce n-ai stricat cheile Fecioarei intru a Ta Nastere, si ne-ai deschis noua usile raiului", sau "Pastile cele sfintite astazi noua ne-au rasarit, Pastile cele noi si sfinte, Pastile cele de taina, Pastile cele preacinstite, Pastile cele mari, Pastile Hristos Mantuitorul, Pastile credinciosilor, Pastile care ne-au deschis noua usile raiului, Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii", ce ar fi ca in loc de toate acestea sa auzi numai "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Nu-i firesc. Firesc este sa ne imbogatim mintea cu ganduri sfinte, cate poate cuprinde mintea noastra, si sa ajungem intr-o atmosfera care sa ne angajeze in felurite simtaminte.

Sa stiti ca rugaciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" e o rugaciune a incepatorului, si rugaciunea aceasta de fapt trebuie depasita. Azi dimineata de exemplu, ascultam de pe caseta ceea ce am spus ieri la Facultatea de Teologie. Si in timp ce ascultam nu ziceam "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci ziceam "Slava Tie Doamne, slava Tie". E tot rugaciune, si poate ca e mai esentiala decat "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Noi trebuie sa avem in vedere si rugaciunea ecfoniselor de la Liturghie: "Ca Sfant esti Dumnezeul nostru si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", "Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", "Ca Tu esti sfintirea noastra si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", "Ca pe Tine Te lauda toate puterile ceresti si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", "Ca Tu esti Imparatul pacii si Mantuitorul sufletelor noastre si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", "Ca al Tau este a ne milui si a ne mantui pe noi, Dumnezeul nostru, si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", "Ca Dumnezeul milei si al indurarilor si al iubirii de oameni esti, si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh". Toate acestea ni le pun la indemana slujbele Bisericii noastre. Bineinteles, ne ajutam cu rugaciunea aceasta, completam cele ce nu le putem implini tot timpul prin rugaciunea aceasta, "ca esti dator in toata vremea a avea in minte numele lui Iisus", dar nu putem sa renuntam la niste comori de gand, la niste lucruri care ne aduc bucurie prin ele insele. Si daca iti limpezesti mintea, daca ajungi sa ai mintea curatita de patimi ca sa ai Taborul pe care sa Se schimbe la fata Mantuitorul nostru Iisus Hristos, in cazul acesta toate vin in lumina. Deci te ajuta rugaciunea de toata vremea ca rugaciunea din vremea slujirii sa fie o rugaciune inalta pentru tine, pentru ca te-ai pregatit pentru ea. Daca faci rugaciunea numai de pravila, adica numai ca a venit vremea ei si o faci ca sa o implinesti nu-i destul. In Pateric se spune: "Calugarul care se roaga numai cand se roaga, acela nicidecum nu se roaga". Ce inseamna asta? Inseamna ca toata viata noastra trebuie sa fie o rugaciune, ca toata viata noastra trebuie sa fie o rugaciune vie. Noi la sfintele slujbe primim adeseori indemnul sa ne rugam, "Domnului sa ne rugam", dar nu numai indemnul acesta il primim, ci primim si indemnul "toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam".

Stimati ascultatori, am spus lucrurile acestea, dar ele trebuie completate. Si anume vreau sa completez cu o definitie a rugaciunii de toata vremea, in sensul in care o gasim la Sfantul Maxim Marturisitorul in volumul II din Filocalie, in "Cuvantul ascetic". De ce vreau sa spun lucrul acesta? Pentru ca Sfantul Maxim Marturisitorul vede rugaciunea de toata vremea altfel decat intr-o repetare deasa si cat mai neintrerupta a rugaciunii "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". N-as vrea sa credeti ca eu nu sunt pentru rugaciunea aceasta, sunt pentru rugaciunea aceasta, dar in completare in general, nu in esenta. De ce? Pentru ca oamenii au si indatoriri sociale, oamenii trebuie sa-si vada de familie, oamenii trebuie sa-si implineasca datoriile de la locul de munca. Ori rugaciunea aceasta poate fi adusa in legatura cu munca noastra, cu viata noastra, dar sa nu uitam cuvantul de la sfintele slujbe "pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam", cuvant pe care la Sfanta Liturghie il gasim in trei contexte, si anume: in contextul "Pe Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sa o pomenim, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". In traducerile vechi, in rostirile cu care m-am pomenit eu in viata aceasta, ectenia aceasta era prezentata altfel, si anume: "Pe Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria cu toti sfintii pomenindu-o, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". Acum s-au facut doua ectenii, ".cu toti sfintii sa o pomenim" si apoi "pe noi insine.". Inainte textul fiind asa, ne puteam gandi sa dam viata noastra lui Hristos Dumnezeu, toata viata noastra, cum a dat-o Maica Domnului si cum au dat-o toti sfintii. Noi ne tinem de textul liturgic pe care il avem si pe care ni l-a dat Biserica. Acesta ar fi un context. Al doilea context este cel dinainte de rugaciunea "Tatal nostru": "Unirea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". Iar al treilea context este "Ziua toata, desavarsita, sfanta, pasnica si fara de pacat cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". Asa ne indeamna Biserica. Prin urmare Biserica nu ne cere o singura metoda de angajare in rugaciune, ci ne cere o rugaciune vie, o angajare ca intr-un fel de rugaciune in tot ceea ce facem noi pozitiv in aceasta lume. De aceea este foarte important sa-si gaseasca omul si munca pe care o face, ca munca pe care o poate binecuvanta Dumnezeu si pe care o binecuvinteaza Dumnezeu.

Ce ne spune Sfantul Maxim Marturisitorul in dialogul intre un frate si un batran? Fratele il intreaba pe batran: "Parinte, cum se poate ca Sfantul Apostol Pavel, care zice <<Neincetat sa va rugati>>, cum a putut el sa faca lucrul acesta cand avea de facut atatea, de a ingriji Bisericile, de a se ocupa de credinciosi, de saraci, trebuia sa propovaduiasca. Cum putea sa aiba el rugaciune neincetata?". Si atunci Sfantul Maxim Marturisitorul raspunde: "Fiule, rugaciunea neintrerupta este a avea mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa evlavie si cu dor, de a atarna cu nadejdea in El si de a te increde in El in orice ai face si ti s-ar intampla". Asta este definitia rugaciunii de toata vremea, dupa Sfantul Maxim Marturisitorul. Deci o atitudine de rugaciune, o slujire a lui Dumnezeu prin tot ce faci, prin tot ce gandesti, prin tot ce vorbesti. Ar fi ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre marirea lui Dumnezeu sa le faceti" (I Corinteni 10, 31). Si atunci sa stiti, stimati ascultatori, ca de fapt rugaciunea cea mai inalta nu e rugaciunea de cerere, ci rugaciunea de preamarire. Noi zicem la Sfanta Liturghie: "Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam, Tie Iti multumim Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru". Deci Il laudam pe Dumnezeu, Ii multumim lui Dumnezeu, Il binecuvantam pe Dumnezeu, ne rugam lui Dumnezeu si dupa aceea trebuie sa ne si marturisim in fata lui Dumnezeu, pentru nedesavarsirea noastra intru a-L lauda, intru a-L preamari, intru a-L binecuvanta, intru a-I multumi si chiar intru a-I cere.

Eu as vrea sa va pun la inima dorinta aceasta de a inmulti rugaciunea, si asta cu atat mai mult cu cat acuma de curand am aflat ca cei care fac yoga de pilda, invata la yoga sa spuna niste cuvinte neintelese de ei. Zice ca li se descopera pe masura ce le spun, parca as vrea sa stiu ce i s-a descoperit la unul sau la altul. A venit la mine la spovedit un tanar care a fost pe la yoga si a spus ca a invatat acolo sa zica o expresie, dar nu-i voie s-o spuna. Si zic: ma, daca nu-i voie s-o spui si n-o spui nici la spovedanie, atunci sa stii ca nu te spovedesti cum se cade. Si atunci el mi-a spus ca trebuie sa zica "haum". Altii mi-au spus ca trebuie sa zica "crin", sau "nat", in sfarsit, o multime de expresii, mantre sau cum le zic ei. Pai de ce sa nu zici "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ca asta-i sigur ca te duce la bine. Dar alea care nici nu le intelegi, zici "haum ham ham". Draga, eu nu vreau sa rad sau sa radem, dar asta-i realitatea. Noi trebuie sa intelegem lucrurile, numai asa le intelegi daca le spui pe nume. De ce sa zici niste lucruri care nu le intelegi, niste lucruri care nu au nici o importanta pentru tine, si sa nu zici "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

Stimati ascultatori, cu asta imi sfarsesc angajamentul pe care mi l-am luat inca din toamna, ca in primavara aceasta voi vorbi aici despre "Cine este Iisus Hristos?", "Cine este Iisus Hristos pentru mine?" si despre "Rugaciunea lui Iisus". Va pun la inima sa inmultiti rugaciunea. Sfantul Marcu Ascetul asa si zice: "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-Si aduca aminte de tine". Va pun la inima sa inmultiti rugaciunea, va pun la inima cuvantul care vi l-am spus serile trecute, cuvantul de la Sfantul Munte care zice: "La Dumnezeu sa te gandesti ca la Dumnezeu nu ca la om si sa-L respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul", sa inmultim rugaciunea ca sa se inmulteasca binele, pentru ca "rugaciunea este intarirea lumii" spune Sfantul Ioan Scararul. Sa ne rugam la nivelul la care ne gasim, chiar si cu rugaciune intinata, numai sa staruim in rugaciune, ca pana la urma se face limpezime in suflet. Va pun la inima dorinta de a-L preamari pe Dumnezeu, sa cautam sa-L preamarim pe Dumnezeu unde ne gasim, ca Sfanta Tereza de Lisieux spune in "Istoria unui suflet", in care isi descrie viata, ca se gandea de multe ori ca pentru ca in iad nu e nimeni care sa-L preamareasca pe Dumnezeu, ii cerea lui Dumnezeu s-o trimita in iad, ca si acolo sa fie preamaritori de Dumnezeu. Sunteti in situatii de a fi in grupuri in care se injura, de a fi in grupuri in care se spun vorbe necuviincioase, pe care nu le putem noi opri, ca-s ca un suvoi care curge pe langa noi, sau ca vantul care bate, dar altceva putem sa facem: sa preamarim noi pe Dumnezeu acolo unde nu e cineva care sa-L preamareasca. Sa ne angajam in rugaciune, sa ne facem datoriile din toate punctele de vedere ca o rugaciune, sa inmultim binele prin tot ceea ce facem.

Mi-a venit in minte acum un cuvant din Pateric care zice ca s-a dus cineva la un pustnic si cand a plecat i-a zis "Iarta-ma parinte ca te-am retinut de la rugaciunea ta" si el i-a zis "Rugaciunea mea, frate, este sa te primesc pe tine si sa te petrec cu dragoste". Sa facem din toate ale noastre, cat putem, o rugaciune si atunci se va preamari Dumnezeu, va veni si pentru noi limpezimea mintii, pentru multi poate ca a venit deja, asa si trebuie sa fie, si sa ne gandim ca rugaciunea are puteri nemarginite. Insa sa nu urmarim niciodata un lucru anume prin rugaciune, cum ar fi de exemplu sa facem minuni, sa cunoastem niste lucruri cu care dupa aceea sa ne putem lauda ca suntem cunoscatori. Cand m-am dus eu la manastire prima data, inainte de a ma aseza la manastire, la un singur lucru m-am gandit: sa-mi ajute Dumnezeu sa Ii slujesc Lui in conditiile in care ma gasesc la manastire. Totusi la inceput mi-au venit si niste ganduri, un fel de nedumeriri, un fel de intrebari, ca oare cum voi putea eu sa-i ajut pe oameni prin rugaciune. Cum voi putea sa-i ajut eu pe oameni la manastire? Si am avut atunci un duhovnic, Dumnezeu sa-l odihneasca, Parintele Serafim Popescu, si a zis catre mine asa: "Mai frate, nu te gandi tu cum sa-i ajuti pe oameni. Ci pregateste-te in asa fel ca sa-i ajute Dumnezeu prin fratia ta". Si mi-am dat seama ca a avut dreptate, asa am facut, si bineinteles ca pe atunci nu m-am gandit, nu m-am putut gandi, ca prin agoniseala de cunostinte si de experienta cata o am, voi putea sa tin aici in Timisoara 15 cuvantari in folosul oamenilor. Dumnezeu sa ne ajute.

Parintele Teofil Paraian

Rugaciunea lui Iisus - AUDIO
 

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 18122

Voteaza:

Rugaciunea lui Iisus 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE