Temeiuri pentru canonizarea lui Neagoe Basarab

Temeiuri pentru canonizarea lui Neagoe Basarab Mareste imaginea.


Temeiuri pentru canonizarea lui Neagoe Basarab

1. Mihail Sadoveanu a creat o frumoasa legenda in care Dumnezeu, insotit ca totdeauna de Sfantul Petru, dupa ce a strabatut pamantul romanesc si S-a bucurat de primirea facuta pretutindeni de locuitorii lui, vrand sa le faca un dar a cerut parerea insotitorului sau, care i-a spus: "Doamne, fa ca oamenii acestia sa-si poata vedea sufletul!” Si atunci Dumnezeu a facut sa se nasca Mihai Eminescu.

Si pentru Nicolae Iorga, Mihai Eminescu este "expresia integrala a sufletului romanesc", dar acest lucru este si nu este intru totul adevarat, deoarece Mihai Eminescu, "om al timpului modern”, cum l-a numit Titu Maiorescu de la primii pasi spre glorie, desi a creat cele mai frumoase rugaciuni in versuri din cultura romana, nu a avut cum sa dea "expresie integrala" tocmai acelui suflet romanesc prin care neamul s-a pastrat in furtunile istoriei, s-a intarit in lupta cu napastile ei si s-a inaltat pe culmile cugetarii umane: sufletul crestin.

Sufletul pentru care mesajul Evangheliei si trairea de fiecare clipa a prezentei lui Dumnezeu, vorbirea cu el aproape familiara, cum spunea Mircea Vulcanescu, si a carui umbra "o vede printre boi" la arat, cum scria genialul Tudor Arghezi, i-au fost nesecatele izvoare. Sufletul pentru care credinta in ajutorul de Sus, necontenit revarsat asupra omului, a constituit "entelehia" aristotelica ce da forma intregii fiinte romanesti.

Pentru prima oara, expresia geniala a sufletului nostru crestin a fost Sfantul Stefan cel Mare - voievodul si sfantul luptei pentru cruce si pentru supravietuirea neamului sau in conditiile tradarii de catre "Crestinatatea" in care-si punea nadejdea; voievodul in care "puterea pamantului" strabatuta de energiile divine a devenit invincibila si a ramas astfel o jumatate de mileniu, in fata tuturor incercarilor de a ne sterge de pe fata acestui pamant. Dar cel care ne-a aratat acest suflet (asa cum il ruga Sfantul Petru pe Dumnezeu) in ce are el mai reprezentativ, mai maret, mai darz si totodata mai omenos, si ne-a invatat ca datoreaza toate acestea inradacinarii sale in Dumnezeu, a fost autorul "intaiei mari carti a culturii romanesti" - Sfantul Neagoe Basarab.

Nicaieri sufletul romanesc modelat de Crestinismul nostru congenital si capabil sa-i dea Crestinismului o voce umana inconfundabila, dupa ce a stiut sa aseze Nasterea Domnului in centrul istoriei omenirii, nu a fost revelat mai deplin ca in Invataturile catre Teodosie. A trebuit sa se scurga patru secole si un sfert, pentru ca un alt geniu al cugetarii romanesti intru Dumnezeu, asistat si el de harul divin, sa mai urce aceasta cugetare la aceeasi inaltime, in timpurile noastre. El s-a nascut de data asta pe pamantul Ardealului, pentru ca toate meleagurile romanesti sa fie unite in cucerirea Imparatiei Cerurilor, pentru binele neamului si al omului de pretutindeni.

2. Creator al unei teologii politice unice prin intensitatea si expresivitatea afirmarii si trairii necesitatii apelului la rugaciune si ajutor ceresc pentru fapta pamanteasca - si asta in zorii epocii moderne cand Cosimo de Medici lansa celebra lozinca premachiaveliana "Gli stati non tenersi con i Pater nostri in mano” ("Nu cu rugaciuni de tatal nostru se tin in mana statele"), Neagoe Basarab raspunde, astazi, nevoilor unei lumi care si-a pierdut si calea spre acest ajutor, si credinta in realitatea lui. Martin Heidegger a lasat cuvintele testamentare, izvorate din spaima pentru viitorul ce-l vedea asternut omenirii contemporane de Cavalerii Apocalipsului ajunsi la carma ei, spaima cu care s-a dus in mormant: "Numai un Dumnezeu ne mai poate salva". Dar alungarea lui Dumnezeu din insasi Constitutia unei Europe care vrea sa ramana asemenea lui Adam cel de lut mai inainte de a-i sufla Dumnezeu Duhul Sau, echivaleaza cu o autocondamnare la moarte. Nici un angajament U.E. nu ne obliga pe noi sa o acceptam.

Iar canonizarea lui Neagoe Basarab trebuie sa i-o notifice. Atunci cand, in 1415, Alexandru cel Bun a cumparat, cu bani grei, de la paganii ce stapaneau in Crimeea, moastele Sfantului Ioan cel Nou, aducandu-le cu garda ostaseasca pana la Cetatea Alba si intampinandu-le personal, la Iasi, in poiana de atunci numita "a vladicii" (unde va aseza o piatra spre amintirea evenimentului, si-i va darui Mitropoliei locul), drumul strabatut impreuna cu ai sai de la Iasi pana la Suceava, in vazul poporului Moldovei venit sa-si primeasca pe viitorul protector ceresc, a fost mai mult decat o procesiune religioasa: a fost un act cu semnificatie politica, un fel de "Declaratie din aprilie 1964" in varianta medievala. Intr-adevar, sfantul adus spre a fi asezat ca patron ceresc al Moldovei si intaritor al tronului domnesc suferise martirajul de la pagani. Dar instigatorul, cel care-l impinsese la moarte printr-o culme de ticalosie, fusese corabierul "franc" de confesiune catolica pe a carui nava se imbarcase.

El va fi personajul negativ al singurei hagiografii ortodoxe inspirate de tensiunile interconfesionale ale vremii. Dar, in acel an, cand Alexandru cel Bun a depus pentru ultima oara omagiu personal regelui catolic al Poloniei vecine si suzerane, actul religios era de fapt notificarea sfarsitului epocii in care ratiuni politice ii obligase pe domnii Moldovei sa cocheteze cu Catolicismul si pe unii chiar sa treaca, formal, ei insisi la Catolicism! Era aceasta se incheia. Moldova se considera ajunsa destul de puternica spre a nu mai fi obligata la asemenea politica. Ea isi proclama solemn Ortodoxia drept "acoperamant al Maicii Domnului" peste pamantul ei! Sa nu fie oare cazul sa aratam si noi, unei Europe apostate, ca intelegem sa-i dam - cel putin deocamdata - mai mult bir anual decat ne-a dat ea ajutoare nerambursabile, dar ca nu renuntam la credinta ce ne-a tinut in fiinta aproape doua milenii?

3. Neagoe Basarab a fost cel care a dat, pe urmele marilor sai premergatori, de la Vlaicu Voda si Mircea cel Mare la Stefan Voda al Moldovei - contemporanul capital si modelul perpetuu - suprema glorie acelui "imperialism al slujirii Ortodoxiei ecumenice" care a constituit unica forma de "imperialism romanesc".

La 15 august 1517, Patriarhul Ecumenic Teolipt insotit de patru mitropoliti din "turcocratie" si de toti egumenii Athosului in frunte cu protosul sarb Gavril ("Protul" literaturii noastre vechi) au venit sa sfinteasca Manastirea de la Curtea de Arges, care a fost cel mai celebru monument religios post-bizantin din lumea ortodoxa. Si asta intrucat pe langa reusita artistica, simboliza conditia unica a pamantului romanesc in sud-estul cotropit de imperiul asiatic: stapanirea efectiva a imperiului fusese oprita pe Dunare cu sabia, de Mircea cel Mare si urmasii sai, spatiul crestin de la nord ramanand astfel pentru totdeauna nesupus legilor islamice, si devenind oaza si sursa de rezistenta semimilenara a intregii crestinatati, inclusiv a celei obligate sa nu traga clopotele sub pedeapsa mortii, si sa nu ridice biserici mai mari decat un turc calare.

S-a intamplat ca acel Gavriil din fruntea republicii athonite sa fie si ultimul mare scriitor de hagiografii politico-religioase - genul major al literaturii sarbe vechi - si sa adauge, la cele sarbesti, scrise de-a lungul a trei secole, de la viata lui Stefan Nemania devenit Sfantul Simeon, scrisa de fiul sau Sfantul Sava, la a lui Maxim Brancovici, capodopera inchinata Sfantului Nifon, patriarhul Tarigradului.

Dar in egala masura inchinata si domnului roman care-i fusese ucenic, obtinand canonizarea. Mai presus de toate - asa cum imi explica neuitatul Emil Lazarescu - hagiografia lui "Gavriil Protul" era un omagiu adus poporului roman si conducatorilor sai ramasi singurii succesori ai imparatilor crestini de la sudul Dunarii (steaua Rusiei ca "a treia Roma" inca nu se ridicase!). Prin pana acestui sarb atonit, mareata festivitate de la Arges a dobandit nemurirea conferita de literatura, iar ctitoria lui Neagoe Basarab o descriere magnifica, in stare sa o insoteasca pana in zilele noastre.

De numele, de domnia si de ctitoria suprema a lui Neagoe Basarab, dar mai ales de transformarea politicii lui Stefan cel Mare din anii cand nu a mai putut trage sabia de otel si luptase cu sabia Duhului, intr-o mare strategie a supravietuirii intregii Crestinatati ortodoxe in conditiile Turcocratiei, continuata de Matei Basarab, de Vasile Lupu si de Constantin Brancoveanu, se leaga, asadar, o vasta realitate istorica privind acest "al doilea plaman al Europei". De care Papa Ioan Paul al II-lea stia, si s-a straduit sa-l vare in constiinta unei Europe Occidentale grabite sa-si uite pana si propriul ei plaman crestin. Dar nimeni nu ne obliga pe noi sa uitam ceea ce am fost, o jumatate de mileniu, pentru acest rasarit crestin, care nu intelege nici azi sa abdice de la natura sa, in fata unei "globalizari a raului" infinit mai primejdioasa decat turcocratia. Si o putem dovedi, iarasi, prin canonizarea lui Neagoe Basarab.

4. Anul 2007 abia incheiat a fost inchinat de Biserica Ortodoxa Romana cinstirii Sfantului Ioan Gura de Aur, la 1600 de ani de la nasterea sa. Au fost organizate doua simpozioane, unul la Galati si altul la Iasi. Nefiind patrolog, n-am fost invitat la niciunul din ele.

Din pacate n-am fost invitat nici la cel organizat la Manastirea Neamt si inchinat mitropolitului Varlaam, desi ma afirmasem in ultimii ani drept cel mai insistent sustinator al canonizarii sale si-l prevenisem, in penultima noastra intalnire, inainte de sfarsitul anului 2006, pe neuitatul si marele patriarh Teoctist, ca de va pleca dintre noi peste un deceniu - cum credeam atunci - si nu-l va lasa canonizat pe Vladica Varlaam, va fi batut cu carja de Antim Ivireanul, Dosoftei si Grigorie Dascalul, fiindca tocmai arhetipul tuturor n-a fost canonizat inaintea lor! Prin urmare, nu am cunostinta daca cineva s-a inscris cu o comunicare, sau a facut referinta la primul "hrisostomolog" roman: Neagoe Basarab! Inca Demostene Russo, in 1907, facea dovada ca in "mozaicul" Invataturilor au fost incluse numeroase pagini culese de autor din Sfintii Parinti, el afirmandu-se astfel - ceea ce Demostene Russo uita sa mai spuna - ca primul autor roman care a cunoscut si a folosit in opera sa pe Sfintii Parinti.

Trecand peste faptul ca Demostene Russo voia sa-i infirme astfel originalitatea si totodata sa-i conteste paternitatea, intrucat dupa el numai un calugar si nu un domn putea face asemenea lecturi si imprumuturi, ramane meritul sau de a fi identificat in Invataturile catre Theodosie un intins fragment din omilia Despre rabdare si ca nu trebuie sa plangem amar pe cei morti (Migne, P. G., vol. 60, p. 727 - 728), pe care o socotea doar atribuita Sfantului Ioan Hrisostom.

Nu cunosc ce spune stiinta de azi despre aceasta problema, dar personal am reusit sa identific in tesatura operei domnului roman doua texte a caror apartenenta hrisostomica este indiscutabila: amplu pasaj despre excelenta omului in cadrul creatiunii - echivalentul discursului renascentist despre demnitatea omului al lui Pico della Mirandola - asezat chiar la inceputul Invataturilor si extras din Omilia la Psalmul VIII, si un fragment si mai intins din Omilia 69 la Evanghelia dupa Matei despre Parabola nuntii fiului de imparat (textele, in original si corespondentele lor in versiunea romaneasca a Invataturilor sunt reproduse in teza mea de doctorat Neagoe Basarab si Invataturile catre fiul sau Theodosie. Probleme controversate, Bucuresti, Editura Minerva, 1973, paginile 292 - 297 si 307 - 320).

Demonstrata de Pandele Olteanu a fost si utilizarea de catre Neagoe si pentru inscriptiile de la Curtea de Arges a celebrei omilii hrisostomice de la Pasti. Ea a fost cea mai veche traducere din Sfantul Ioan Hrisostom in limba romana. Cele doua texte din Invataturi, traduse o data cu intreaga carte inainte de 1682 (cand se copia, in schitul Trivale, versiunea romaneasca a pisaniilor, precum si cele doua texte neagoene legate de doi curteni calugariti acolo) sunt primele versiuni in limba romana, desi fragmentare, din scrierile neindoielnice ale marelui Parinte al Bisericii.

Dupa cum se stie, intaia traducere a Margaritarelor dupa un intermediar neogrecesc s-a realizat de catre fratii Radu si Serban Greceanu si a fost tiparita la Bucuresti in anul 1691. Ea a fost retiparita in transcriere cu litere latine (ceea ce echivaleaza cu prima sa editie stiintifica moderna) de Editura Libra, in anul 2001 (Editie ingrijita, indice de nume si glosar de Rodica Popescu).

Ca domnul Tarii Romanesti (despre care unii se indoiesc pana si ca scria si citea) avea o evlavie speciala pentru Sfantul Ioan Hrisostom ne-a atras atentia profesorul - azi academicianul - G. Mihaila in studiul introductiv la editia din 1970, unde arata ca Neagoe a cumparat un manuscris din secolul al XV-lea cu omilii ale Sfantului Ioan Hrisostom in slavona sarba, manuscris care apartinuse lui Maxim Brancovici (mort la 16 ianuarie 1516) si pe care l-a daruit manastirii sale de la Arges, asa cum arata o insemnare din anul 1519. Manuscrisul a ajuns de la Arges din nou in Serbia, la manastirea Krusedol, zidita de Maxim Brancovici cu ajutorul lui Neagoe Basarab, acolo unde si doamna Despina daruia, in 1519, un frumos felon.

Acum manuscrisul se pastreaza in Muzeul Patriarhiei din Belgrad. El a fost descris amanuntit in Catalogul manuscriselor de la Krusedol alcatuit de Sava Petkovic si publicat la Sremski- Karlovti in 1914, catalog inaccesibil profesorului Mihaila, la data alcatuirii acelui studiu introductiv, ceea ce l-a obligat sa recurga la un studiu al lui Emil Turdeanu despre relatiile culturale romano-sarbe.

Datorita nepretuitului prieten si luptator pentru cauzele culturale romano-bulgare, profesorul Strahil Popov de la Universitatea "Kiril si Metodie" din Veliko-Tarnovo, cativa ani lectorul bulgar de la Universitatea din Bucuresti, am putut imprumuta catalogul respectiv din Biblioteca Nationala de la Sofia si am facut o xerocopie integrala. Manuscrisul in discutie, cu nr. 59 in catalog, este descris la paginile 86 - 93, sub titlul (in slavona) "Cel intru sfinti parintele nostru arhiepiscopul Constantinopolului Ioan Zlataust.

Despre Sfantul Matei Apostolul si Evanghelistul." Contine omiliile 1 - 44 la Evanghelia dupa Matei (Migne, P. G. 57, coloanele 39 - 465 sq) si pe fila 451r gasim insemnarea in slavona: Aceasta carte numita Dupa Matei a cumparat-o binecredinciosul si de Hristos iubitorul domn Ioan Neagoe Voevod. Si a dat-o la manastirea sa numita Arges, cu hramul Adormirii Preacuratei stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei. La anul 7027 (1519). Foarte probabil insemnarea a fost asternuta de vietuitorii manastirii chiar atunci. Pe ultima pagina, alba, sunt doua insemnari tot slavone: "Aceasta carte a citit-o ierodiaconul Ilarion din manastirea Voilovita" si "Aceasta carte a arhiepiscopului Maxim, care a fost despot, sa fie de milostenie".

Emil Turdeanu a copiat dupa Petkovic Ka (t) Ma (t) scris cu thita, deci "Dupa Mathei", dar in studiul sau din "Cercetari literare", III, a aparut Ka (t) Ma (d) ceea ce a lipsit de sens cuvantul astfel prescurtat. Profesorul G. Mihaila a banuit o greseala de transcriere, dar nu stia cui sa o atribuie! Este sigur ca Neagoe Basarab a avut la dispozitie intreaga traducere slavona-sarba a Omiliilor la Matei, si ca dintr-un al doilea volum, care continea restul traducerii, si-a scos lungul extras din omilia 69 despre parabola Nuntii fiului de imparat. Ca a existat aceasta traducere slavo-sarba integral pastrata intr-un al doilea volum, care-l continua pe cel din proprietatea lui Maxim Brancovici, ne-o dovedeste manuscrisul cu nr. 61 in catalogul lui Petkovic.

Desi scris la Krusedol mult mai tarziu, in secolul al XVII-lea, el contine exact omiliile 46 - 91 din volumul 58 al Patrologiei Grecesti, autorul catalogului trimitand pentru omilia respectiva la aceleasi coloane 647 - 654, la care am trimis si subsemnatul in teza citata. Urmeaza ca o confruntare cu aceasta copie tarzie a ceea ce trebuie sa fi fost volumul al doilea, prezent si el la Krusedol, din moment ce a fost copiat dupa un secol si mai bine, sa confirme sau sa infirme ca aici se pastreaza in textul intrat in componenta "mozaicului" lui Neagoe Basarab.

Este de altfel un fapt demonstrat ca, desi Invataturile catre Theodosie sunt scrise in cea mai curata medio-bulgara, sursele lor sunt atat de sorginte medio-bulgara (principalele fiind Panegiricul lui Constantin cel Mare de Eftimie al Tarnovei si traducerea lui Varlaam si Ioasaf), cat si sarba. Traducerea celor patru Carti ale regilor, din Vechiul Testament, larg folosita in prima parte a Invataturilor pentru exemplele vetero-testamentare, se realizase in Serbia, pe vremea lui Stefan Lazarevici. O copie a ei se pastreaza la Biblioteca Academiei Romane in manuscrisul slav 171.

De asemenea, traducerea selectiva a zece capitole din cartea greceasca "Umilinta" de Simeon Monahul, din care Neagoe a imprumutat patru capitole intregi, este cunoscuta intr-un singur manuscris, in slavona sarba, descoperit de Stoian Romanski in Biblioteca Academiei Romane (ms. slav 312). Dar traducatorii sarbi au atribuit scrierea Sfantului Ioan Gura de Aur spre a-i da mai multa autoritate si domnul roman, facand aceste imprumuturi, credea ca intareste sfaturile sale de politica practica prin completarea lor cu textele morale hrisostomice.

Dand acestei surse cel mai mare spatiu dupa extrasele din Cartile Regilor, el isi manifesta acelasi cult pentru Sfantul Ioan Hrisostom! Adanca familiarizare cu Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament, vadita la fiecare rand din "Invataturile catre Theodosie"; frecventarea unora dintre cei mai mari invatatori ai Ortodoxiei precum Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Ioan Damaschin si Sfantul Efrem Sirul (ultimii doi prezenti cu mai putine pagini, dar cu texte capitale, precum cel din predica la Schimbarea la fata despre cele doua firi ale Mantuitorului); incrustarea, in bijuteria sa, a definitiei rugaciunii din Scara Sfantului Ioan Sinaitul, precum si sinteza isihasta din capitolul al doilea, in partea a doua a Invataturilor, au facut din voievodul roman din timpul Renasterii si din scrierea sa, ceea ce peste patru veacuri si jumatate avea sa ne descopere unicul sau egal in cuprinsul Bisericii noastre stramosesti si al cugetarii romane crestine:

"Opera aceasta indica inaltul nivel de viata crestina la romanii ortodocsi din acele vremuri, ca si bogata intemeiere a acestei vieti pe cunoasterea gandirii patristice, mai ales a celor care au formulat cea mai exigenta spiritualitate a primelor veacuri ale crestinismului. [.] Ceea ce constituie originalitatea operei este nu atat imbinarea invataturii dogmatice cu spiritualitatea cea mai inalta, cat imbinarea spiritualitatii cea derivata din dogma ortodoxa cu viata reala sub toate aspectele ei. Nu stim daca mai exista undeva vreo opera in evul mediu, in care dogma crestina, spiritualitatea cea mai exigenta si politica sa fie atat de strans imbinate, o opera in care politica sa fie intemeiata pe dogma si sa fie tinuta intre hotarele spiritualitatii crestine. [.] S-ar putea spune ca avem aici un exemplu de modul cum se intelegea atunci - si cum s-a inteles totdeauna, in Ortodoxie, mostenitoarea doctrinei spirituale si a practicii intacte a Bisericii de la inceput - deschiderea crestinului fata de lume. [.] Convertita intr-un limbaj modern, adancita si amplificata cu ajutorul unor notiuni de teologie mai moderna, conceptia operei lui Neagoe corespunde uimitor preocuparilor teologiei contemporane si isi pastreaza o surprinzatoare actualitate. [.] In ce priveste destinatia omului credincios, e demn de remarcat personalismul accentuat al lui Neagoe Basarab. E iarasi o trasatura care a fost descoperita si dezvoltata in teologia si filosofia moderna. Prin personalismul lui, Neagoe Basarab a afirmat cu secole inainte valoarea relatiei personale, pe care a inceput sa o descopere si sa o dezvolte gandirea moderna" (Dumitru Staniloae, Preocupari dogmatice in "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie", in "Ortodoxia", XXIII, 1971, nr. 3, iul. - sept., p. 313 - 315 si versiunea franceza in volumul "De la theologie ortodoxe roumaine des origines a nos jours", Bucuresti, 1974, p. 216 - 218).

5. Daca minunile nu se fac doar cu slabanogii si mortii, cu elementele firii si cu stihiile naturii dezlantuite, ci si cu neamurile si cu zbuciumata lor istorie, atunci B. P. Hasdeu, descoperitorul si primul vestitor al maretiei lui Neagoe Basarab, ne-a dat, in 1880, cea mai cuprinzatoare si stralucita caracterizare a minunii facute cu neamul romanesc de cel ce asteapta la Curtea de Arges invierea mortilor, dar pana atunci pe a neamului sau de azi: "Neagoe Basarab, acest Marc Aureliu al Tarii Romanesti, principe artist si filosof, care ne face a privi cu uimire, ca o epoca exceptionala de pace si cultura in mijlocul unei intunecoase furtune de mai multi secoli, scurtul interval dintre anii 1512 - 1521".

Profesor Dan Zamfirescu

Sursa: Eparhia Argesului

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4925

Voteaza:

Temeiuri pentru canonizarea lui Neagoe Basarab 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE