Teofan Grecul, iconarul celor nevazute

Teofan Grecul, iconarul celor nevazute Mareste imaginea.

Teofan Grecul a fost un artist bizantin si unul dintre cei mai cunoscuti pictori iconari din Rusia. S-a afirmat ca profesor si mentor al lui Andrei Rubliov. Puternica personalitate a lui Teofan a produs o impresie profunda asupra rusilor, care l-au numit "inteleptul", admirandu-i atat vioiciunea mintii cat si indrazneala stilului.

Pictura bisericeasca din Rusia in secolele XIV-XV

Scolile de pictura bisericeasca locale din tarile slave s-au afirmat in Rusia mai ales la Novgorod si la Pskov, apoi la Moscova incepand de la mijlocul veacului al XIV-lea. In mod cert ele au fost puternic receptive la influentele bizantine.

Cronicile ne-au pastrat amintirea unor artisti greci veniti sa lucreze la Novgorod si la Moscova. In 1338, "grecul Isaia si prietenii sai" au pictat frescele din biserica Intrarii in Ierusalim de la Novgorod, astazi disparuta, iar in 1344 alti mesteri greci au zugravit vechea catedrala a Adormirii de la Moscova.

Sfanta Treime

Un mare aport de elemente grecesti a avut loc mai intai la Novgorod, apoi la Moscova odata cu stabilirea lui Teofan Grecul.

Teofan Grecul – scurta biografie

Acesta s-a nascut pe la 1330 in capitala Imperiului Bizantin. Dupa ce picteaza mai multe biserici la Constantinopol, la Galata si la Calcedonia, a venit la Novgorod prin jurul anului 1360 sau 1370. Incepe sa picteze bisericile din Novgorod, apoi, se muta la Moscova (1395), infiinteaza un atelier, isi aduna ucenici si picteaza trei biserici in Cremlin: Catedrala Bunei Vestiri, a Sfintilor Arhangheli si biserica Nasterii Maicii Domnului. Moare undeva intre 1405 si 1409.

Teofan Grecul - activitatea din Novgorod


La Novgorod, cu ajutorul unor ucenici, in parte recrutati pe loc, el a executat in 1378 frescele catedralei Schimbarea la Fata. Prin nobletea personajelor cu proportii zvelte, el se leaga de traditia de la Kariye Djami.

Schimbarea la Fata - Teofan Grecul

Dar, la Novgorod, bucurandu-se de mai multa libertate in compozitie si in executie, el si-a putut da frau liber temperamentului violent si pasionat. Figurile sale au fost comparate uneori cu negativele fotografice.

Prin forta expresiva a coloritului, ca si prin vigoarea personala a stilului, frescele din biserica Schimbarea la Fata din Novgorod se situeaza la polul opus fata de acelea din Peribleptos de la Mistra, aproape contemporane.

Maica Domnului - Teofan Grecul

Teofan Grecul - activitatea din Moscova

Teofan a mai lucrat un timp la Novgorod, apoi a plecat - cel mai tarziu in 1395 - la Moscova, unde a desfasurat o activitate nu numai de pictor de fresce, ci si de pictor de icoane si de miniaturist. Din operele apartinand perioadei moscovite a lui Teofan nu ne-au ramas decat remarcabilele icoane alcatuind ansamblul Deisis pe care l-a pictat pentru iconostasul catedralei Buna Vestire.

Maica Domnului - Teofan Grecul         Sfantul Ioan Botezatorul - Teofan Grecul

Parerile specialistilor sunt impartite in ceea ce priveste faptul daca sa i se atribuie lui, sau unuia dintre ucenicii sai cunoscuta icoana "Maica Domnului de la Don", executata la Novgorod intre anii 1370 si 1390 si pe al carui revers se afla o Adormire a Maicii Domnului.

Maica Domnului de la Don

El decora la Moscova, in 1395, biserica Nasterii Fecioarei, fiind ajutat de Simeon Ciornii, in 1399 catedrala Sfantul Mihail si in 1405 catedrala Bunavestire, cu colaborarea lui Prohor din Gorodet si a lui Andrei Rubliov insusi. A executat de asemenea picturi profane in palatul marilor cneji de la Moscova si in cel al lui Vladimir Andreievici, cneazul de Vladimir.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 8967

Voteaza:

Teofan Grecul, iconarul celor nevazute 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE