Recenzie: Părintele Gheorghe Colțea, Toiagul Odrăslit. Dialoguri inedite. Zburând peste prăpăstii, Editura Andreiana, Sibiu, 2015, 556 p., ISBN: 978-606-8602 - 38-7…

De la bun început, doresc să recunosc şi dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna, activitatea, bogată, frumoasă, densă şi consistentă, multiplă şi variată a Părintelui Protopop Gheorghe Colţea, articolele, interviurile pe care le-a acordat sau discursurile şi predicile pe care le-a susţinut, in diferite împrejurări şi cu diferite ocazii, altfel spus, toată activitatea sa pastoral-misionară, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) dragostea sfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea autentică!...

Sunt de-a dreptul mişcat şi impresionat de capacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncă susţinută, pe care o desfăşoară, cu timp şi fără timp, şi bine face că are această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii săi, care nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri şi oneşti, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!...

Cu alte cuvinte, Părintele Protopop Gheorghe Colțea este cunoscut iubitorilor de credință autentică și de înaltă spiritualitate prin cuvintele sale de o vibrație duhovnicească profundă și veritabila sa credință, transmise nouă și prin emisiunile Radio și TV Trinitas ale Patriarhiei Române, difuzate în ultimii ani. Nu există suflet creștin românesc, iubitor de frumos și de viață spirituală, care, cunoscându-l, auzindu-l sau văzându-l, pe drum sau la locul său de muncă, în mașină sau în fața ecranului de televizor, să nu fi fost mișcat de cuvintele pline de sensibilitate, credință, iubire și dăruire ale sale, izvorâte din preaplinul unei inimi bogate în experiențe și sensibile în a le împărtăși și altora, spre descoperirea adevăratei căi spre desăvârșire și prin împreună călătorie pe „poteci” de credință.

O astfel de cunoaștere a sufletului său larg, în care Dumnezeu și aproapele ocupă locuri privilegiate, ne oferă lucrarea sa “Poteci de lumină. Douăzeci și una de trepte spre rai. Gânduri rostite”, publicată la Editura “Andreiana”, a Mitropoliei Ardealului, în anul 2013, care cuprinde dialoguri teologice cu Părintele Cătălin Dumitrean pe marginea textului unor Sfinte Evanghelii, abordând realităţi pastoral – misionare specific lucrării Sfintei Biserici în contempoeraneitate. După cum se ştie, dialogurile au fost înregistrate şi difuzate în diferite emisiuni ale Radio Trinitas al Patriarhiei Române.

Acum asistăm la nouă etapă în activitatea teologică şi spiritual – duhovnicească a Părintelui Protoiereu Gheorghe Colţea, prin publicarea, în acest an – 2015, tot la Editura “Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului şi tot cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Laurenţiu Streza, a cărţii de faţă – “Toigaul Odrăslit. Dialoguri inedited. Zburând peste prăpastii”, lucrare ce cuprinde dialogurile duhovniceşti pe care Părintele Paroh Gheorghe Colţea le-a purtat telefonic, în anul 2014, cu Mihaela Motorga, o tânără evlavioasă, care, pe o perioadă determinate, şi-a ispăşit pedeapsa la Penitenciarul de femei din localitatea Târgşor, judeţul Prahova, şi care, în timpul detenţiei şi a penitenţei, a trecut printr-o convertire exemplară, volumul de faţă fiind, în fond, un veritabil jurnal duhovnicesc, cu aspecte patericale, ce constă într-un dialog spiritual de o calitate exemplară, superioară.

Şi, ca să facem o legătură sau o punte cu lucrarea anterioară, protagonist acestei cărţi l-a cunoscut şi abordat pe Părintele Gheorghe Colţea datorită sau în urma unor emisiuni Radio Trinitas, pe care ea le-a ascultat în diferite momente de cumpănă sufletească şi dilemma existenţială şi duhovnicească!...

Este foarte interesnat faptul cum se leagă şi deluşesc lucrurile, cum decurg ele unele din altele, în toate observânsu-se şi descoperindu-se mâna, mila şi providenţa, proniatoare, divină al Lui Dumnezeu – Preabunul şi Atotmilostivul!...

Altfel spus, potrivit Prefeţei Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, ce deschide volumul, şi în care arată prețuirea pe care i-o acordă Înaltpreasfinția Sa Părintelui Protopop Gheorghe Colțea, nu doar pentru calitățile sale administrative, de preot și protopop de reală și înaltă vocație sacerdotală și profesională, ci și pentru calităţile sale omeneşti, vom observa şi constata că lucrarea de faţă - “Toigaul Odrăslit. Dialoguri inedited. Zburând peste prăpastii”, cuprinde dialogurile purtate de către autor cu o fostă deţinută dintr-un penitenciar românesc, după eliberarea acesteia din închisoare.

Protagonista cărţii, adică deţinuta Mihaela Motorga nu este nici originară din localitatea Moeciu de Jos, judeţul Braşov, unde autorul slujeşte la altarul străbun al Bisericii noastre strămoşeşti şi nici nu îl cunoştea de dinainte de intrarea în închisoare. Întâlnirea s-a făcut, aşa cum am mai spus, prin intermediul acestui atât de benefic mijloc de misiune, de comunicare şi cuminecare, pe care îl reprezintă postul Radio Trinitas.

Mihaela Motorga l-a ascultat în timpul detenţiei pe Părintele Gheorghe Colţea la numeroasele emisiuni la care a participat în studioruile Radio şi TV Trinitas, iar după eliberare a droit să îl şi cunoască, personal, faţă către faţă, fapt întâmplat aievea!... Mă gândesc ce momente unice, ce emoţii sfinte ş ice încărcătură şi tensiune sufletească şi spiritual a fost, atunci şi acolo, când s-au întâlnit cei doi – Părintele şi Ucenicul!... File de Pateric, nu alta!...

Mai trebuie să menţionăm că Părintele Gheorghe Colţea a participat la peste o sută de emisiuni Radio şi TV, din mass-media audio-vizuală, locală şi naţională, bisericească şi laică, emisiuni cu character apologetic – pastoral – misionar şi teologic – spiritual – duhovnicesc…

Înainte de întalnirea personal şi cunoaşterea faţă către faţă, cei doi protagonişti ai acestui volum, poartă câteva dialoguri telefonice în care autorul – Părintele Gheorghe Duhovnicul îi răspunde Mihaelei – fiica duhovnicească, la frământările pe care ea le are odată cu revenirea în viaţa de libertate şi dorinţa ei sinceră de a se reintegra, aşa cum se cuvine, în societate.

Din aceste dialoguri aflăm şi despre rolul şi importanţa preoţilor în închisori şi penitenciare, despre care dă mărturie, certifică şi confirm interlocutoarea Părintelui Gheorghe Colţea, această mărturie fiind o dovadă în plus a activităţii benefice şi positive pe care Biserica o realizează în misiunea Ei în asemenea locuri, unde se (re)găsesc personae ce au o sensibilitate mai pronunţată faţă de diferitele situaţii şi realităţi sociale…

Mai trebuie remarcat faptul că lucrarea de faţă nu cuprinde însă numai aceste conversaţii, dialoguri şi convorbiri telefonice – cu accentuat caracter spiritual – duhovnicesc şi pastoral – misionar, ci ea cuprinde şi trei eseuri extraordinare, alcătuite, scrise şi semnate de către Părintele Gheorghe Colţea, cartea având, deci, şi conturul sau aspectul unui jurnal, fiindcă autorul (ne) prezintă, în mod episodic, anumite momente şi evenimente din viaţa lui şi a familei sale, care au legătură directă (şi) cu discuţiile telefonice şi, care, totodată, au conexiune nemijlocită (şi) cu activitatea publicistică şi ravna ori zelul pastoral – misionar de care a dat, şi dă în continuare dovadă, Părintele Protoiereu Gheorghe Colţea. (p. 7).

Prin urmare, dialogurile lucrării de faţă descriu zbuciumul interior şi frământările lăuntrice, autobiografice, ale Mihaelei Motorga în faţa unui Părinte duhovnicesc, pregătit să asculte, cu o linişte deosebită, special, înălţătoare, durerile şi spasmele sufleteşi ale unui fiu pământean. Chiar merită să fii părtaş acestui dialog şi să treci, cu ajutorul empatiei, prin situaţiile descries, ca un personaj invizibil, care, astfel, ia parte la o interesantă poveste de viaţă!... (p. 12).

Între altele, este sugestivă şi impresionantă afirmaţia Mihaelei, plină de recunoştinţă, apreciere şi admiraţie la adresa Părintelui ei Duhovnic – Gheorghe Colţea - Sacerdotul, Colecţionarul, Aghiograful şi Misionarul, în care spune că, “Vizitându-l în zona Bran – Zărneşti, participând la Sfânta Liturghie oficiată de dânsul, am simţit peternic prezenţa lui Dumnezeu, a îngerilor şi a Sfinţilor în viaţa dânsului. Într-adevăr Părintele îl simte alături de el pe îngerul său păzitor, cum îl supraveghează” şi, în consecinţă, “îmi doresc din tot sufletul ca Dumnezeu să mă ajute să urmez întocmai sfaturile şi îndrumările Părintelui Gheorghe şi fie ca pentru rugăciunile Părintelui viaţa pe care o voi trăi de aici înainte, să fie doar pentru a aduce mulţumire Bunului Dumnezeu!” (pp. 17 – 18).

În altă ordine de idei, vom reţine şi sublinia faptul că avem, până la urmă, în faţa noastră o carte grea, densă, altfel spus, o carte care nu se citeşte foarte uşor. De ce? Fiindcă avem de-a face cu o carte despre cunoaşterea lui Dumnezeu şi care, deci, trebuie citită cu atenţie, implicare, asumare şi responsabilitate. Cunoaştere care devine “palpitantă, apăsătoare, dureroasă, bucuroasă, care trezeşte în fiinţa noastră responsabilitatea şi încălzeşte rugăciunea şi care o face să se strângă mai mult lângă Dumnezeu” (Cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae).

Concepută sub forma unui dialog, cartea abundă de teme şi subiecte majore ale existenţei omului modern, de întrebări, de răspunsuri, de îndoieli, dileme şi provocări. În primul rând, aş spune că este o carte despre duhovnicie. O spovedanie făcută public, cu curaj şi asumare, atât de penitent cât şi de către duhovnic. Un duhovnic care mustră, dar nu ceartă, cu blândeţe, oblojeşte şi tămăduieşte răni, redă speranţa dar, mai ales, dă soluţii.

În al doilea rând, cred că lucrarea este un adevărat şi profund tratat despre recuperarea omului pierdit în propria fiinţă, care se redescoperă încet, cu sincope şi care se regăseşte pe sine prin descoperirea şi reconsiderarea aproapelui.

În al treilea rând, cartea este un veritabil exemplu al punerii concrete în practică a învăţăturii de credinţă a Ortodoxiei. Adică, felul în care se poate raporta omul modern la duhul Evangheliei, într-un mod cât se poate de direct şi real.

Nu în ultimul rând, cartea este împărtăşirea unei experienţe care poate fi a oricăruia dintre noi, comună, universal şi, totodată, una foarte special şi unică. Pentru că aflarea lui Dumnezeu pe cărările vieţii trebuie să fie propria noastră experienţă.

În acest fel, cartea se recomandă de la sine; te pune pe gânduri, într-un cuvânt, te răscoleşte.

Aşadar, cu această carte, Părintele Protoiereu Gheorghe Colţea nu suprprinde ci afirmă şi, mai ales, confirmă. După volumul anterior, intitulat „Poteci de Lumină. Douăzeci şi una de trepte spre Rai”, ea apare ca o necessitate, ca o împlinire aşteptată, realizată, împlinită şi desăvârşită. Ca atare, şi preotul şi credinciosul vor găsi şi regăsi în rândurile ei acea învăţătură a lui Dumnezeu prin care omul îşi rostuieşte şi rânduieşte neîncetat, neîntrerupt şi necontenit viaţa. (pp. 555 – 556).

Revenind puţin, la conţinutul şi cuprinsul lucrării, vom remarca şi reţine faptul că această carte debutează cu o „Însemnare biografică”, un autentic portret în cuvinte, în care Părintele Gheorghe Colţea își mărturisește unele din momentele și evenimentele capitale ale vieții și formării sale umane, teologice și spirituale.

Din paginile acestui capitol se remarcă dragostea și recunoștința pe care o poartă părinților săi trupești, precum și părinților săi spirituali, între care strălucesc învățătorii și profesorii săi din școală, din Seminar și Facultate, și, în mod deosebit, Ierarhul său. În fiecare din momentele importante și formative ale vieții sale Părintele a căutat să regăsească pașii lui Dumnezeu în lume și în sufletul său (pp. 10 - 12).

Mai departe, vom constata cu toţii că notele dominante ale acestei cărţi, ca de altfel şi a celei anterioare, sunt sinceritatea, fidelitatea și continuitatea față de textul biblic, scripturistic și gândirea Sfinților Părinți, „respectarea învățăturii de credință și a valorilor, create de înaintașii noștri, tezaurizate de Biserică” (p. 26).

Caracterizându-se în câteva cuvinte, Părintele Protopop Gheorghe Colţea ne-a lăsat pagini de reală antologie creștină. Puține sunt, în literatura duhovnicească, paginile de lirismul acestora, din care se reflectă dreapta credinţă, echilibrule, realismul şi discernământul duhovnicesc, dreapta socoteală ori socotinţă, smerenia, buna-cuviință, omenia, credința, dragostea de toți și de toate, adică şi de cei ajunş pe buza prăpastiei ce duce către Infernul din care au şi gustat puţin cât şi de cei deveniţi sfinţi şi sfinţitori, casnici ai lui Dumnezeu, în Împărăţia lui cea cerească şi veşnică, toate la măsură dumnezeiască, am putea spune.

Cu sufletul său totdeauna larg şi pururea cald, în care se conţine, se cuprinde şi încape o lume întreagă, lumea satului românesc de altădată, cu țăranii și ciobanii săi, cu intelectualii și preotul ei, cu dascălul și profesorii săi, Părintele Gheorghe Colțea se dorește a fi, mai presus de toate, un om, un Adam în repetiție (p. 12), dar un Adam răscumpărat prin Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Un suflet emotive, sensibil, delicat și profund, pentru care emoția este „ușă spre rai” (p. 243), iar profunzimea iscoditoare și plină de bun-simț duhovnicesc, o cale spre apropierea de Dumnezeu.

Astfel, Sfinția Sa este profund pătruns de conștiința demnității și a responsabilității Preotului şi, mai cu seamă, a Părintelui Duhovnicesc în fața lui Dumnezeu și a lumii. Preotul este „un om luat din lume de către Tatăl și dăruit Fiului” (p. 67), „singurul dar pe care și-l fac persoanele Sfintei Treimi” (p. 67), „cea mai valoroasă proprietate a lui Dumnezeu” (p. 70), „om al speranței și al mângâierii” (p. 276), ucenic al lui Iisus, or, „nici o dregătorie nu are o asemenea spendoare. Nici o dregătorie nu are o asemenea responsabilitate. Nici o vocație nu poate bucura sufletul omului, așa cum îl bucură vocația preoțească” (pp. 70 - 71).

Părintele sau Preotul Duhovnic deține „secretul cheilor Împărăției lui Dumnezeu, nu prin știință, ci prin Har” (p. 319). El „este sacerdot. Preotul nu este funcționar public, nu este politician, nu este judecător, nu este psiholog, nu este asistent social și nu este nici manager al vreunei societăți. Este posibil ca preotul să fie priceput la multe, dar vocația lui fundamentală este aceea de a sluji lui Dumnezeu” (p. 367).

Dacă Sfânta Scriptură și întreaga spiritualitate ortodoxă fac din temerea de Dumnezeu început al înțelepciunii (Ps 111,10), autorul acestui volum, fundamentându-și reflecțiile, aprecierile, discuţiile şi dialogurile pe cuvintele inspirate ale Scripturii, arată, într-un limbaj demn de „zicerile” filocalice, faptul că „înțelepciunea este tron dumnezeiesc cu șezut de dreptate și cu spătar de iubire, este calea smereniei, dar, în același timp, e sămânța mândriei de a fi fost răscumpărați de Iisus Hristos” (pp. 37 - 38), că „înțelepciunea este harul care te face să rostești «există Dumnezeu» și zvârcnirea sufletului care dorește să strige: «Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale»” (p. 38)

Spirit moral înalt, generos şi nobil, dar şi corect, drept şi onest, autorul nu acceptă compromisul și laxismul religios și moral, fiind profund convins de sublimitatea Ortodoxiei, căci, arată Sfinția Sa, „a căuta adevărul este, de fapt, calea care te duce la Ortodoxie” (p. 307), iar „drumul spre Rai este doar unul singur – Iisus Hristos Domnul” (p. 317).

Între acestea, la loc de mare cinste este rugăciunea, care devine un adevărat „refren perpetuu” (p. 288), este o adevărată respirație, un dialog existențial cu Părintele Ceresc, „cordonul ombilical care îl leagă pe om de Dumnezeu” (p. 366), „coarda pe care omul, ca un alpinist, se cațără spre Dumnezeu” (p. 366).

Ei, toate aceste învăţături şi principii autentic creştine le-a împărtăşit Părintele Gheorghe Colţea Mihaelei, şi, prin intermediul sau cu ajutorul acestei lucrări, şi nouă, cititorilor şi drept-măritorilor creştini!...

Volumul Părintelui Propopop Iconom Stavrofor Gheorghe Colțea cuprinde, așadar, experiențe de viață și cuvinte de învățătură, dar nu în sensul unor predici convenționale, documentate exhaustiv din punct de vedere exegetic, biblic sau dogmatic, ci cuvinte, ziceri şi convorbiri vii, despre viață și spre viață înaltă, adresate omului contemporan atât de frământat, care caută răspunsuri existențiale tuturor acestor frământări.

Iar convingerea fermă a autorului, mărturisită de-a lungul paginilor volumului, este aceea că „preadulcele și preamilostivul (p. 172) „Iisus Hristos a răspuns celor mai importante probleme ale oamenilor, sănătatea și hrana” (p. 171), nu doar celor trecătoare sau lumești, ci mai ales nevoii de sănătate spirituală și de hrană sufletească. Iar prin osteneala sa, autorul dorește să dea, tuturor, curaj și speranță, abia mai apoi învățătură (p. 302).

Toate acestea mărturisesc despre un suflet sensibil până la „lacrimi și tăcere”, dar și dezvoltările unui teolog fin, al nuanțelor, suptilităţilor și profunzimilor morale.
Iar pentru Părintele Protoiereu Gheorghe Colțea, așa cum ne mărturisește în prezentele pagini, „sensibilitatea este o aleasă calitate a sufletului omenesc” (p. 113), „o caldă și tainică catifelare a sufletului” (p. 114), manifestată în relație cu Dumnezeu, cu lumea întreagă și cu aproapele. Iar forma cea mai înaltă de sensibilitate este cea a sfinților care „înnobilează sufletul omului pentru că ei înșiși sunt sensibili și nobili” (p. 114).

Tuturor creștinilor drept-slăvitori le sunt acestea „adevărate scări, care se oferă cu generozitate și ne îmbie să-i călcăm treaptă cu treaptă pentru a urca la cer” (p. 123), „cârje care ne ajută să mergem, pe noi cei care avem picioarele frânte din cauza păcatelor noastre” (p. 180), „secretarii din antecamera biroului Împăratului” (p. 180), „mâini ale lui Dumnezeu pentru creație” (p. 181). Însă, precum observă Părintele Gheorghe, în urcușul nostru duhovnicesc spre omenie şi desăvârșire „important este să găsim scara și mai important este să ne folosim de ea pentru a urca” (p. 124).

Avem convingerea că parcurgerea paginilor cu adevărat inspirate și emoționante ale volumului “Toigaul Odrăslit. Dialoguri inedited. Zburând peste prăpastii”, al cărui autor este Părintele Iconom Stavrofor Gheorghe Colțea, Protopop al Protopopiatului Bran - Zărnești, din ținuțul Branului, va oferi cititorului, după cum i-a oferit şi Mihaelei, răspunsuri și sensuri existențiale profunde, constituind, deopotrivă, o invitație la cunoașterea autorului și a bogatelor sale trăiri și experiențe duhovnicești, dar și a frumuseților și înălțimilor sublime ale credinței ortodoxe, prezentate prin filtrul sensibilității sale și într-un limbaj deplin adaptat omului contemporan și profundelor sale nevoi.

Astfel stând lucrurile, salutăm cu multă bucurie spiritual – duhovnicească această nouă apariţie editorială, acum, în Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, fiind convinşi că lucrarea de faţă se va bucura de o bună receptare în rândul credincioşilor şi a publicului cititor, asemenea (şi) celorlalte volume semnate de harnicul şi dedicatul autor. (p. 7).

În altă ordine de idei, mijlocirea şi minunile unor sfinţi (optzeci de sfinte moaşte la număr) cinstiţi şi îndrăgiţi, în mod deosebit, de către Părintele Protopop de Bran - Zărneşti, amintind aici pe Sfântul Ierarh Andrei Şaguna şi pe Sfinţii Rafael, Irina şi Nicolae, sunt evocate în rândurile acestei cărţi. Exemplul personal de dialog şi relaţie spirituală cu sfinţii pe care Părintele Paroh Gheorghe Colţea îi cinsteşte în mod special, prin cultul acestora la Biserica parohială din Moeciu de Jos, Protopopiatul Bran - Zărneşti, convinge cititorul de puterea harică izvorâtă din Biserica Sfinţilor, o Biserică lucrătoare şi mântuitoare.

Aşadar, parcurgând şi străbătând cele 556 pagini, structurate în cele 16 de titluri, dintre care 8 capitole, ale acestei cărţi, vom concluziona că lucrarea de faţă este una de factură polivalentă, diversă, densă, consistentă şi bogată ori variată: dogmatică, doctrinară, liturgică, canonică, scripturistică, patristică, istorică, apologetică, patriotică, misionară, pastorală, catehetică, spirituală şi duhovnicească!...

Este un volum - dezbatere, a unor probleme foarte variate, complexe, complete şi foarte actuale sau contemporane...

Prin urmare, acum, în încheiere, ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Protopop Gheorghe Colţea este un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceşti slujitori ai vieţii noastre bisericeşti şi ai spiritualităţii noastre duhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!...

Astfel stând lucrurile, acum, în încheierea acestui material, de suflet şi pentru suflet, vom susţine că demersul misionar al Bisericii noastre şi al slujitorilor Ei, trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică.

„Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.”

Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Biserica şi, mai zis, Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!...

Totodată, distinsului şi vrednicului autor, pe care ţinem să-l felicităm, cu toţii, (şi) pentru această lucrare, şi pe care o recomandăm tuturor cu toată căldura, îi dorim să ne mai hrănească minţile şi sufletele noastre şi cu alte lucrări ziditoare şi folositoare nouă şi urmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea dragostea sau ataşamentul faţă de valorile perene ale Bisericii şi neamului nostru Românesc, precum şi vivacitatea ori tinereţea spirituală cu care l-a înzestrat Dumnezeu – Cel în Treime Slăvit şi Lăudat, pe devotatul şi iubitul Său fiu – slujitor, şi, totodată, îi dorim să aibă parte, în continuare, de folositoare bucurii, de binecuvântate mângâieri şi de nemărginite împliniri duhovniceşti, atât aici pe pământ, cât mai ales dincolo, în lumea cealaltă – a Împărăţiei Cerurilor, unde să se bucure de înveşnicita comuniune cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în lumina cea neînserată a Sfintei Treimi! Amin!...

 

 

 

Dr. Stelian Gomboş