Un prieten bun in nenorocire

Un prieten bun in nenorocire Mareste imaginea.

Tocmai în acea clipă, Antonie, bătrânul vânător al contelui, care slujise odinioară cu Iacob şi însoţise pe conte în călătoria sa, trecea prin pădure. El, încă dis-de-dimineaţă, stătea la pândă spre a vâna un cerb.

- Dumnezeu să-ţi fie într-ajutor, Iacobe! zise, el. Tu eşti? Mi se părea că aud vocea ta şi nu m-am înşelat. Ah! Dumnezeul meu, va să zică, tot aţi fost izgoniţi! Este prea dureros ca cineva să fie silit a-şi părăsi patria sa scumpă la o vârstă aşa de înaintată!

- Pretutindeni, unde se întinde albastrul cer, zise Iacob, pământul este sub stăpânirea lui Dumnezeu şi în tot locul iubirea Sa priveghează asupra noastră, însă patria noastră este în ceruri.

- Dumnezeule prea bun, începu iarăşi vânătorul cu milă! Aţi fost izgoniţi fără să se ştie unde o să mergeţi şi-o să staţi. Voi n-aveţi nici măcar hainele trebuincioase pentru o asemenea călătorie!

- Cel ce îmbracă florile, acela ne va îmbrăca şi pe noi, zise Iacob.

- Dar voi n-aveţi nici banii trebuincioşi?, îi întrebă Anton din nou.

- Noi avem un cuget bun; deci suntem mai bogaţi chiar decât dacă piatra pe care stăm, ar fi aur şi ar fi a noastră.

- Spune drept, zise vânătorul, dacă ai vreun Iban!

- Acest coşuleţ gol de la picioarele mele, zise Iacob, este toată averea noastră. Cât crezi tu, că poate să preţuiască el?

- Dumnezeul meu!, zise vânătorul întristat, un florin (moneda veche germana) sau poate cel mult un taler. Dar ce-o să faceţi numai cu atâta?

- N-avea grijă, zise bătrânul zâmbind, noi suntem bogaţi, cât timp Dumnezeu îmi va ţine sănătoase aceste două braţe. Intr-un an de zile eu pot să fac cel puţin o sută de coşuleţe ca acesta, şi desigur cu o sută de taleri noi vom putea să trăim. Tatăl meu, care era lucrător de coşuri, a stăruit ca eu, în afară de grădinărie să învăţ şi confecţionarea de coşuri, ca astfel şi în timpul iernii să am o ocupaţie folositoare. Pentru aceasta îi voi fi recunoscător şi în mormânt. El s-a îngrijit mult mai bine şi a făcut mult mai mult pentru mine, decât dacă mi-ar fi lăsat ca moştenire trei mii de florini, care mi-ar fi adus anual o sută de taleri drept dobândă. Un suflet curat, un trup sănătos şi o meserie cinstită formează cea mai bună şi cea mai sigură bogăţie pe pământ.

- Atunci, lăudat fie Dumnezeu, zise vânătorul, că poţi să crezi astfel!

Iţi dau dreptate. Mai socotesc iarăşi că meşteşugul grădinăriei îţi va prinde bine. Dar încotro vă gândiţi să mergeţi acum?

- Departe, zise Iacob; acolo unde nu ne cunoaşte niciun om, unde ne va călăuzi Dumnezeu.

- Iacobe, zise vânătorul, ia acest toiag gros şi noduros! Eu l-am luat spre a urca mai cu uşurinţă coasta acestui munte, care e din ce în ce mai obositoare pentru mine. Tu n-ai nici măcar un toiag de călătorie. Şi aici ai şi câţiva bani, zise el scoţând din buzunarul său o mică pungă de piele. I-am luat aseară pe nişte lemne, din satul ce se află în apropiere, unde am rămas pe timpul nopţii.

- Toiagul îl primesc cu plăcere, zise Iacob, şi-l voi păstra ca amintire de la un om cumsecade. Insă banii nu pot să-i iau, deoarece fiind luaţi ca plată pentru lemne, ei sunt ai contelui.

- Bătrânule şi cinstitule Iacobe, zise vânătorul, să n-ai grijă! Banii s-au plătit deja contelui. Pe aceştia îi dădusem cu mulţi ani înainte unui om sărac, care îşi pierduse vaca sa şi nu putea să plătească lemnele cumpărate; eu uitasem de ei.

Fiindcă acum se află iarăşi într-o stare bună, mi i-a dat înapoi, pe neaşteptate, mulţumindu-mi cu recunoştinţă.

Aşadar, Dumnezeu este Acela care îţi trimite în dar aceşti bani.

- Ei bine, dar, mă învoiesc a-i primi, zise Iacob, şi Bunul Dumnezeu să-ţi răsplătească ceea ce faci! Vezi, Mario, zise el după aceea către fiica sa, cu câtă bunătate îngrijeşte Dumnezeu de noi chiar de la începutul călătoriei noastre! Inainte de a părăsi aceste hotare, el ne trimite pe un vechi şi bun prieten care îmi aduce un toiag de călătorie şi ne dă şi bani de drum.

Chiar înainte de a mă ridica de pe această piatră, Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea noastră. Pentru aceasta fii veselă şi nu te descuraja. Dumnezeu va avea grijă de noi şi mai departe.

Bătrânul vânător îşi luă rămas bun, cu lacrimi în ochi:

-Mergi sănătos, Iacobe! Mergi sănătoasă, bună Mario!, zise el, întinzând mâna sa mai întâi bătrânului tată şi apoi fiicei sale. Eu v-am socotit întotdeauna ca oameni vrednici de cinstire şi vă voi socoti tot astfel şi de aici înainte.

Păstraţi dar această cinste şi bunătate în toată viaţa noastră. Da, da! Cine se încrede în Dumnezeu Şi face binele, pe acela El nu-l părăseşte. Gândiţi-vă în drumul vostru la aceste vorbe şi Dumnezeu să fie cu voi.

Vânătorul se întoarse, mişcat în sufletul său Si se duse la Eichburg. Iacob se sculă, luă pe fiica sa de mana şi amândoi îşi urmară drumul prin pădure mergând în lumea largă.

Ch. V. Schmidt
Cosuletul cu flori, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cosuletul cu flori"

29 Iulie 2016

Vizualizari: 599

Voteaza:

Un prieten bun in nenorocire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE